Cand te atinge o aripa de inger

Exista in viata fiecaruia dintre noi bucati de timp care nu seamana cu nimic din ce am trait pana atunci. Exista ore adanci, momente intense, clipe al caror ritm se schimba si se inalta peste regulile obisnuite.

Lucram in redactia unui cotidian si ma ocupam de tot ce putea fi cuprins, cat de cat, de mintea mea isteata. Scriam, de obicei, despre spectacole, festivaluri, concerte, dar, din cand in cand, atunci cand redactia, nu foarte populata, nu mai facea fata nevoilor de zi cu zi, preluam si cate o felie din treburile altor departamente- dupa principiul “daca-i ordin, cu placere”. Am scris de multe ori despre politica si am scris reportaje pe teme sociale. Am facut interviuri nu doar cu vedete, ci si cu medici, cu vraci sau cu crescatori de tipari. Am scris de vreo doua ori si despre meciurile de fotbal, despre cotele apelor Dunarii sau despre efectele deprecierii leului fata de dolar…

Se instapanise bine primavara anului 99 cand am primit, fara sa fiu anuntata dinainte, inca o misiune pentru care ma simteam absolut nepregatita. Venise Papa in Romania. Auzisem, oprindu-ma cate o secunda din alergatura mea de zi cu zi, ca e un eveniment insemnat pentru orice tara. Vazusem agitatia din oras si ma mirase graba cu care, aproape peste noapte, bulevardele Bucurestiului fusesera reasfaltate cum se cuvine. Dar n-as fi putut sa mint spunand ca ma incearca vreo nerabdare sau vreo emotie anume.  Preluasem din zbor ironiile legate de papamobil si nadajduiam sa vad doar la televizor cum s-a plimbat teleguta de cristal prin oras.

Asa ca porunca redactorului-sef m-a lovit in moalele ostenelii zidite in oase. Nu ma simteam in stare, dar trebuia sa plec chiar atunci si sa fac un reportaj despre reactia oamenilor la trecerea Papei prin Bucuresti.

“Unde ma duc eu, pe soarele asta?” bombaneam de zor, in timp ce cu o mana scotoceam dupa ochelarii negri si constatam ca nu-i am, iar cu cealalta imi turteam tampla gandindu-ma ca, evident, ma voi umple de pistrui fiindca nu m-am dat cu crema de soare inainte sa plec de acasa.

Nu mai stiu, acum, cate ore am stat sub un soare nemilos, asteptand sa vina masina transparenta. Nu mai stiu nici cate blasfemii am gandit sau am impartasit telefonic celor pe care i-am sunat ca sa-mi mai treaca plictiseala, nerabdarea si ciuda. Stiu doar ca nu aveam in minte ganduri prea cucernice atunci cand, dupa un ragaz nesfarsit al asteptarii, masina s-a apropiat.

Si, totusi, dincolo de momentul intalnirii, amintirile mele au in ele parfum de legenda si de vis trait cu ochii deschisi. Imi amintesc ca era cald, si s-a facut racoare. Ca plangea un copil, si a tacut. Ca era soare ars, si s-a facut lumina lina. Ca era aglomerat, si s-a facut loc pentru toti. Si imi mai amintesc ca bratul cu maneca alba s-a ridicat anume pentru mine, intr-un gest de binecuvantare care mi-a atins obrazul ca si cum si-ar fi luat zborul dintre noi un stol intreg de ingeri.

Asteptasem atatea ore sa scap de corvoada… Nu mai aveam rabdare sa vina mai curand, fiindca voiam sa rad de masinaria ciudata, sa critic imbulzeala fara noima. Numai ca parintele invesmantat in alb a trecut mai departe, iar in multimea amutita de emotie a ramas  o dara de dor. Pe drumul pe care il strabatuse s-a intins, ca o trena, o adiere senina si clara, un fosnet delicat si suav. Iar eu, atunci cand intr-o incercare ciudata de a ma dezmetici mai curand, am ridicat mana, sa-mi ating obrazul pe care-l simteam racorit de urma de zbor, am gasit acolo o suvita, subtire, de lacrima…

Cred ca nu mi s-a mai intamplat de atunci sa simt momente atat de intense. Amintirea mea nu a mai asezat, la fel, intr-un cocon de lumina, alte strafulgerari, alte trairi pe care sa le pot scoate fara ezitari din sipetul marilor revelatii. Dar stiu ca exista in viata fiecaruia dintre noi clipe adanci si adevaruri inalte. Exista momente care valoreaza cat ani intregi, ore care pretuiesc, uneori, cat o viata.

Care sunt amintirile voastre legate de cele mai intense momente petrecute vreodata? Care sunt povestile voastre adevarate in care timpul s-a oprit, iar miracolul a izbucnit catre inimi?

Va rog sa imi raspundeti onest si sa scrieti, punandu-va tot harul vostru in joc, povestile clipelor traite in ritmul marilor intamplari. Va astept alaturi, la http://www.coffeechat.ro/momente-intense/, cu premii, cu drag, cu bratele deschise.