Care este fericirea perfecta?
Una dintre intrebarile din chestionarul lui Proust este legata de felul in care cel intervievat isi imagineaza absoluta fericire. “Care este imaginea ta despre fericirea perfecta?”, suna, intotdeauna, una dintre primele intrebari din chestionarul grabit si nespus de eficient.
Majoritatea personalitatilor intervievate isi definesc fericirea in relatie cu cei pe care ii iubesc. “Sa fiu cu familia mea”, “Sa ma joc cu copiii”, “Sa calatoresc impreuna cu iubitul meu” sunt cateva dintre cele mai frecvente raspunsuri pe care le-am intalnit.
Sunt si oameni care se raporteaza la locuri si isi leaga fericirea de anumite coordonate geografice, de case, de peisaje cu semnificatie adanca pentru ei. Foarte putini sunt cei care se refera la valori materiale, insa am citit, la cativa actori excentrici, si raspunsuri legate de marca masinii.
Pentru mine fericirea perfecta este sa nu fiu nevoita sa ma despart nicio clipa de familia mea. Sa imi pot exercita spiritul de closca si sa ii tin mereu langa mine pe cei pe care ii iubesc. Sa am o viata simpla, sa gatesc lucruri care sa le fie pe plac dragilor mei si sa putem juca impreuna jocurile care ne aduc bucurie. Sa calatorim impreuna pretutindeni unde avem de mers si sa ne intoarcem impreuna acasa, mereu cu drag. Sa scriu seara, dupa ce-mi adorm copiii, iar textele mele sa ajunga la toti cei care se regasesc in felul meu de-a vedea lumea si dragostea, la cei care cauta, si ei, marea dragoste si fericirea perfecta, chiar daca ideile lor nu sunt chiar la fel cu ale mele…
Si, apropo, cum arata pentru voi fericirea perfecta? Ca sa stiu despre ce sa scriu cand voi avea viata perfecta:)
Fotografie de Paul Buciuta/ Marea Dragoste
fericirea perfecta exista dar depinde si de tine sa o gasesti si sa o adaptezi
bambina ne a transmis ce este cu adevarat fericirea /in impacarea cu sine sta acel dram de fericire pe care il vrea omul pe pamant (Napoleon ???)
cred ca am gasit intradevar fericirea perfecta
ar trebui sa gasim fericirea in lucruri simple si sa nu ne mai complicam atat!
“Fericrea Perfecta”… ce cuvinte grele, nu credeti?!…cine nu si-ar dori sa experimenteze din plin acest sentiment?! Uitam totusi un lucru foarte important: alergend continuu in cautarea fericirii perfectetrecem indiferenti pe langa micile bucurii ale vietii care dau culoare si aroma zilelor noastre pe acest pamant.
Nu caut fericirea perfecta, nu neg existenta ei, nici ca mi-as dori-o, desi cred ca nici nu as sti ce sa fac in acele momente…probabil ca mi s-ar sufoca sufletul in ropotul emotiilor. In schimb, ma bucur de fiecare clipa pe care Dumnezeu imi ofera sansa s-o traiesc la maximum.
Am sa va povestesc ceva ce mi s-a intamplat acum cateva zile, un lucru care pentru unii poate parea nesemnificativ, dar care mie mi-a transformat ziua dintr-una obisnuita intr-una plina de farmec.
Era o dimineata de sambata. Toti ai casei erau plecati care-ncotro, asadar am decis sa-mi beau cafeau aromata in fata calculatorului pentru a atenua putin singuratatea in care dormea toata casa.
Era o dimineata friguroasa, cetoasa, intunecata. Stateam ghemuita pe scaunul din fata biroului cu o ceasca de cafea aburinda in partea stanga si mouse-ul in partea dreapta. Faceam turul zilnic al site-urilor in speranta ca voi gasi ceva care sa-mi atraga atentia, sa ma surprinda in mod placut. Dupa cateva pagini pline de stiri “negre” despre masurile drastice ale dragului nostru guvern, care n-au reusit decat sa faca dimineata aceea si mai dezolanta, am iesit sa iau o gura de aer.
Atunci a inceput totul. Pe mocheta din fata usii era un fluturas galbui care de-abia se misca, nici gand sa zboare. Initial am crezit ca l-am lovit eu fara sa-mi dau seama…ma coplesise deja un sentiment de vinovatie acuta la gandul ca as fi putut face rau unei fiinte atat de plapande si nevinovate.
Am intins palma spre el si, cu miscari lente, s-a agatat de degetul meu. Nu parea speriat, nu schita nici cea mai mica zbatere de aripi in dorinta de a zbura…statea in palma mea nemiscat.
N-am inteles pentru inceput ce s-a intamplat cu el, dar l-am luat cu mine inauntru. Am incercat sa asez mica vietate colorata pe una din florile de la fereastra, dar nu vroia sa se dezlipeasca de degetele mele.
M-am asezat din nou la birou uitand de cafeau aromata care-mi lumina diminetile de teama sa nu fac vreo miscare prea brusca si sa cada fluturele. Simteam nevoia sa-l protejez intr-un fel urmarita fiind inca de sentimentul de vinovatie, desi nu prea stiam cum sau ce ar fi trebuit sa fac ca sa-i redau bucuria.
Incet, incet micul fluture galbui a inceput sa se miste…mai intai o incercare timida de a bate din aripioarele lui plapande, apoi una mai curajoasa dar nereusita caci a picat pe covorul moale. Foarte ambitios, a tot incercat vreo cateva minute sa se inalte in zbor pana cand a reusit.
Abia atunci am inteles ca fusese amortit din cauza gradelor cu minus de-afara, iar caldura din camera il facuse sa revina la viata.
A fost un moment de nedescris acela in care, dupa ce-l urmarisem atenta in sfortarile lui, a reusit, in sfarsit, sa-si ia zborul. A fost atat de fericit incat nu se mai oprea din a desena in aerul din camera care parea dintr-o data mai luminoasa, pasi mari de vals.
l-am privit un timp, dupa care m-am intors la treburile mele. Insa noul meu priten ce revenise la viata atat de fericit nu a uitat sa-mi multumeasca pentru ca-l salvasem. A venit si s-a asezat suav din nou pe palma mea, de data aceasta zbatand vesel din aipioare, asteptand parca sa-mi capteze din nou atentia…l-am privit curioasa apoi, dintr-o data a inceput sa se joace cu mine…descria cercuri mari prin camera apoi mi se aseza in par ca cea mai de pret bijuterie, ma gadila cu piciorusele lui subtiri pe gat pana mi izbucneam in ras ca si cum m-ar fi invitat sa zbor alaturi de el.
Fara sa-mi dau seama imi inflorise pe fata un zambet venit de undeva de foarte departe ca si cand ar fi stat ascuns de foarte mult timp asteptand momentul prielnic sa iasa la iveala.
Intr-un final, cand soarele caldut de toamna si-a aratat razele de dupa ceata groasa, i-am redat micului meu prieten libertatea si bucuria de a zbura nestingherit.
Timpul de care l-am petrecut cu micul meu prieten a fost foarte scurt, poate nici jumatate de ora, iar jocul nostru a durat si mai putin. Poate unora li se pare hilara intamplarea aceasta saulipsita de interes, insa mie, desi nu pot spune ca m-a facut fericita, mi-a umplut sufletul de bucurie pentru intreaga zi.
cum ar fi sa ne intelegem unul pe altul din priviri sau din cuvinte simple…cum ar fi ca astfel sa capatam acea liniste sufleteasca…Chiar,care liniste sufleteasca?Multi dintre noi am pierdut-o de mult timp.Fiecare a trait-o candva,ne grabim mereu,uitand de lucururile esentiale.
Pentru mine,fericirea inseamna linistea sufleteasca.A mea,sau a celor din jur.
Fericirea perfecta e prea mult spus dar cred ca ferit te simti cand esti implinit din toate punctele de vedere!
Fericirea mea a fost sa ma casatoresc cu fata visurilor, sa am un serviciu bun, apoi un copilas, apoi o casa…Cred ca implinirea tuturor acestor dorinte ma fac fericit
Fericirea este multivalenta pentru oricare dintre noi, in functie de timp.
cand exista multumire deplina
sa calatoresc
fericirea poate veni din orice, e o stare personala.
fericirea perfecta ……..
Sunt fericita cand sunt cu fetia mea, o vad cum creste si ma bucur ca e sanatoasa.
fericirea mea perfecta o gasesc atunci cand vizionez un film pe gustul meu (indian,de dragoste,romantic),in liniste.
Asa ceva nu exista.
fericirea perfecta este atunci cand toti cei dragi sunt alaturi de tine cand te bucura orice lucru oricat de nesemnificativ ar fi pt altii in multe cazuri fericirea depinde si de noi
fericirea perfecta ……..
sanatatea!
In primul rand sa fim sanatosi toti din familie, sa ne intelegem, sa ne iubim si sa nu pierdem niciodata pe cineva drag…
Fericire perfecta e atunci cand sunt langa cei dragi si sunt sanatoasi toti.
Nu stiu daca exista viata perfecta dar fericirea in viziunea fiecarui om poate insemna si un lucru minor in care se regaseste nu numai in viata de familie,cuplu,etc.
Fericirea perfecta nu exista pe acest pamant; aceasta s-a zis de mult timp si de oameni invatati; avem insa iluziunea, speranta si credinta. Aceste daruri divine compun pentru noi, aici pe pamant, ceea ce numim FERICIRE.
SANATATE + DRAGOSTE + FAMILIE = FERICIRE PERFECTA
perfectiunea exista. toti trebuie sa tindem spre ea!
Napoleon(cred!) spunea: In impacarea cu sine sta cel dram de fericire pe care il vrea omul pe pamant
Toti visam la o fericire perfecta! Oare cum o fi!
pentru mine e linistea sufleteasca
pentru mine, fericirea perfecta inseamna sa am o familie sanatoasa si o cariera
cand va veni vremea sa o gasesc, va spun.
fericirea perfecta este cea in care iti tii in brate copilul…
nu vreasu sa va descurajez, dar aveti mult de cautat…
fericirea perfecta este cea in care ai toata familia langa tine.
fericireea perfecta e doar cautare, nu poti decat sa sa speri ca o vei gasi
pentru mine fericirea perfecta inseamna sa nu mai am ce sa imi doresc pentru cei dragi mie.
Fericirea perfecta este cand iubesti si esti iubit, cand ai un serviciu care-ti place si nu-l simti ca pe o obligatie, cand toate bucuriile marunte iti intra in suflet si te bucuri cu adevarat!
Fericirea perfecta este atunci cand esti alaturi de cei dragi ….
In primul rand, sintagma ” fericire perfecta” este un pleonasm din punctul meu de vedere pentru cu fericirea este sinonima cu a fi totul perfect. In al doilea rand, fericirea este o notiune abstracta si relativa…ceea ce reprezinta pentru mine fericire pentru altcineva este ceva banal….fiecare om isi gasete fericirea in altceva si pentru fiecare a fi fericit inseamna altceva!
Fericirea perfecta este atunci cand 2 oameni sunt sinceri si nu pot trai unul fara altul,cand au copii sanatosi si un servici ,restul se rezolva.
Pai daca ar fi o fericire perfecta ce ne-am mai putea dori? Fericirea este dupa fiecare persoana altceva. Eu zic ca fericirea e formata din toate clipele cu bucurii marunte, trebuie doar sa apreciezi!
Tanjim spre o fericire perfecta,dar dorintele noastre se schimba mereu,vrem altceva.