De ce mintim?

v180Mi se intampla si mie cateodata sa mint, iar celor din jurul meu li se intampla tot timpul. De ce credem ca e mai usor sa nu spunem adevarul, decat sa ne confruntam cu propria noastra viata?

Ultima oara cand am mintit am facut-o din frica. Penultima oara cand nu am avut curaj sa spun adevarul, am fost ingenuncheata de propria mea lasitate, iar cu o data inainte eram cu adevarat coplesita de propria mea vina. Dar constat ca oamenii din jurul meu mint, cel mai adesea, din cu totul altfel de motive. Unii pentru ca au obiceiul sa aleaga versiuni alternative ale realitatii, care ii pun in lumini mai incantatoare decat cele in care ar putea aparea daca s-ar arata in propria lor splendoare. Altii pentru ca au un dar innascut de a mistifica realitatea. Si foarte multi mint dintr-o boala, dintr-o neputinta, dintr-o vinovatie.

In lista de intrebari din chestionarul lui Proust pe care l-am postat in urma cu cateva zile, la intrebarea “Ce urasti mai mult?” am raspuns: “Minciuna”. Am darul pagubos si chinuitor de a depista imediat minciunile altora, iar asta ma face sa sufar profund si dezlantuit. Ma umileste si ma face neputincioasa, pentru ca stiu ca, dincolo de mistificare, nicio conversatie nu mai este posibila, nicio cerere nu-si mai gaseste ecou. Insa multi oameni isi gasesc scuze serioase pentru  a minti. “Te mint pentru ca…”, apoi zambesc cu seninatate. Iar eu vin si va intreb: de ce mintim? Tu de ce ai mintit ultima data si din ce motiv esti gata sa minti in viitor?

Comentarii

123 Comentarii la “De ce mintim?”
  1. Nina spune:

    eu sunt de parere ca sunt si minciuni de apreciat….minciunile spuse pentru a fi politicos…:) (de exemplu….daca ma intreaba o prietena cum mi se pare noul ei iubit…chiar daca nu e deloc pe gustul meu, nu pot spune asta, spun ca e simpatic sau ceva de genul)

  2. valysweet spune:

    interesant articol

  3. valysweet spune:

    ne e mai usor decat sa acceptam adevarul

  4. oanacristina spune:

    mintim cateodata pentru a nu dezamagi ,desi nu este bine

  5. ioanan spune:

    ne-am obisnuit sa mintim.

  6. mooca spune:

    sunt inconjurata de mincinosi

  7. cateodata ascundem adevarul sa nu-i ranim pe cei din jur

  8. coryalecs spune:

    Urasc foarte mult minciuna,eu mint foarte rar,si atunci,doar ca sa nu fac pe cineva sa sufere.Urasc sa fiu mintita si simt minciuna de la distanta,parca ar avea un miros greu.

  9. silviag spune:

    Probabil ca sa speram ceva.

  10. cluc spune:

    Minciune se spune ca desi are picioare scurte, de multe ori te scapa. Poate prin minciuna poti masca o suferinta cuiva sau…

  11. doratul spune:

    cateodata e utila si minciunaa

  12. barbone spune:

    cayteodata mint pentru ca realitatea nu mi se pare potrivita

  13. cateodata protejezi pe cei de langa tine mintind

  14. daria.timofte spune:

    Mint doar daca e necesar.

  15. georginis spune:

    De ce mintim? Pentru ca adevarul doare.

  16. loredana30 spune:

    urasc minciuna,dar cateodata te salveaza

  17. Hutzanca spune:

    Nu-mi place minciuna de fel,dar cateodata parca este necesara!

  18. alynusha spune:

    In anumite situatii o minciuna te poate salva.De aceea unii mint fra sa isi mai dea seama.

  19. daria.timofte spune:

    Din cate stiu eu unii oameni mint de placere, ca sa iasa in evidenta cu ceva, acestia de obicei exagereaza mult adevarul, dar altii mint de “frica”. Frica sa nu fie parasiti, frica sa nu fie iubiti, frica sa nu fie pedepsiti etc.

    De obicei incerc sa nu mint, urasc minciuna, dar mi s-a intamplat sa mint de exemplu eleva fiind sa ma scuz stiti nu mi-am facut tema pt ca …era o mica minciunica dar care nu facea rau nimanui decat poate mie.

  20. Marci spune:

    Nu imi place sa mint, dar in anumite momente e mai comod sa minti. Eu mint mai ales cand simt ca adevarul ar duce la o cearta si urasc asta. Cand ma hotarasc sa spun adevarul, daca e neaparat necesar, ma inarmez cu rabdare si putere de discutii in contradictoriu. Oricum unele minciuni le spun pt a apara pe cineva,sunt necesare.

  21. mihagrigore spune:

    uneori e mai bine sa ascunzi adevarul

  22. monalis spune:

    Mint oamenii care nu iau in serios lucrurile.

  23. romian spune:

    Uneori mintim de nevoie, alteori de teama, alteori ca sa epatam sau sa ne ascundem slabiciunile…

  24. Urasc minciuna.Nu ca eu nu as fi mintit niciodata.Dar atit cit am putut am evitat sa mintesc,desi de multe ori stiam ce cosecinte vor urma.Sint din zodia leului si imi place sa cred ca sunt o curajoasa si sper mereu in triumful adevarului.Mint doar atunci cind nu pot sa-i spun omului in fata ca e magar,ca m-a ranit ori atunci cind adevarul ar fi prea dureros.

  25. monalis spune:

    Unii oameni au o placere sa minta sa-i duca in eroare pe creduli.

  26. rodikutza spune:

    Mintim, intr-adevar…atunci cand suntem in situatii limita, pentru a evita suferinta celor dragi noua.

  27. monaraus spune:

    Sunt gata sa mint pentru a nu-i rani pe cei dragi…

  28. dana25viti spune:

    depinde de o situatie la alta! poate cateodata iti prinde bine o minciunica nevinovata!

  29. Roda45 spune:

    Unii mint din lasitate, altii pentru ca le plac exagerarile, care duc inevitabil la minciuna.Eu, personal, detesc minciuna, mi-e rusine sa mint, am impresia ca toata lumea m-ar recunoaste, daca as minti…

  30. mami25 spune:

    am mintit o data puternic si consecinta a aparut mai tarziu cei drept dar a fost cu mult mai devastatoare decat ma asteptam. am facut multi oameni sa sufere…si am mintit din frica reactiei celor din jur, din cauza prejudecatilor lor si poate chiar alor mele…acum regret desi stiu ca eram mult prea putin matura ca sa gasesc o altfel de solutie.

  31. tit.ioana spune:

    a minti e un lucru urat dar din pacate se practica f des

  32. emili spune:

    Cei care nu au un raspuns spun o minciuna.

  33. serena spune:

    am mintit doar ca sa nu ranesc persoanele de langa mine

  34. sabycld spune:

    inidiferent de motivul pentru care mintim, ar trebui sa o facem cat mai rar, pentru ca minciunile au calea lor spre suprafata tot timpul

  35. dashuca spune:

    mintind pe altii ne mintim pe noi, prin minciuna ascundem esecurile, dezamagirile noastre

  36. cristachem10 spune:

    Este mai simplu pentru unele persoane sa minta..

  37. este f urat sa minti

  38. Nu e frumos sa mintim dar o facem unii dintre noi.

  39. LOREDANA spune:

    In primul rand ne mintim pe noi si lucrul acesta se poate intampla zilnic, poate din lipsa de experienta, din necunoasterea vietii, adik involuntar, sau ptr. k dorim cu orice pret sa fie ca noi, ne iluzionam si aceasta iluzie o “dam” mai departe si mai departe constienti fiind.Eu am fost implikta intr o relatie timp indelungat,aproape 7 ani, in care la inceput totul a fost roz din cauza lipsei mele totala de experienta, pentru k asa vedeam eu si ptr k ma incapatanam sa mi spun k eu o sa iubesc o singura data in viata, dar timpul mi a demonstrat k nu este asa, k am gresit, si am inceput sa mint…….sa ma mint…….si sa creez un dezechilibru interior foarte puternic pe care nu l am mai suportat si am renuntat la relatie……..si nu mi pare rau.Este cel mai bun lucru pe care l am facut ptr mine si ptr viata mea.

    • lana spune:

      ai toata admiratia mea pentru ceea ce ai scris si cum se spune:
      “jos palaria”
      este o calitate deosebita sa recunosti cand gresesti si ai perfecta dreptate,cel mai grav este cand ne mintim pe noi

  40. sinelena27 spune:

    ca sa nu ii ranim pe cei de linga noi

  41. din prostie uneori

  42. nuntita spune:

    Eu mint de multe ori pentru ca ma feresc de complicatii . In general incerc sa fiu cu un pas inaintea interlocutorului si sa ii aproximez reactia

Spune-ti parerea

Click on the picture to try another code