De ce mintim?
Mi se intampla si mie cateodata sa mint, iar celor din jurul meu li se intampla tot timpul. De ce credem ca e mai usor sa nu spunem adevarul, decat sa ne confruntam cu propria noastra viata?
Ultima oara cand am mintit am facut-o din frica. Penultima oara cand nu am avut curaj sa spun adevarul, am fost ingenuncheata de propria mea lasitate, iar cu o data inainte eram cu adevarat coplesita de propria mea vina. Dar constat ca oamenii din jurul meu mint, cel mai adesea, din cu totul altfel de motive. Unii pentru ca au obiceiul sa aleaga versiuni alternative ale realitatii, care ii pun in lumini mai incantatoare decat cele in care ar putea aparea daca s-ar arata in propria lor splendoare. Altii pentru ca au un dar innascut de a mistifica realitatea. Si foarte multi mint dintr-o boala, dintr-o neputinta, dintr-o vinovatie.
In lista de intrebari din chestionarul lui Proust pe care l-am postat in urma cu cateva zile, la intrebarea “Ce urasti mai mult?” am raspuns: “Minciuna”. Am darul pagubos si chinuitor de a depista imediat minciunile altora, iar asta ma face sa sufar profund si dezlantuit. Ma umileste si ma face neputincioasa, pentru ca stiu ca, dincolo de mistificare, nicio conversatie nu mai este posibila, nicio cerere nu-si mai gaseste ecou. Insa multi oameni isi gasesc scuze serioase pentru a minti. “Te mint pentru ca…”, apoi zambesc cu seninatate. Iar eu vin si va intreb: de ce mintim? Tu de ce ai mintit ultima data si din ce motiv esti gata sa minti in viitor?
Comentarii
123 Comentarii la “De ce mintim?”Spune-ti parerea
-
-
Invitati speciali
-
ca sa nu pierdem ce avem sau ca sa nu facem sa sufere unele persoane,uneori este necesar ,dar nu intotdeauna
Sincer nu stiu cum ar fi lumea asta daca s-ar spune tot timpul adevarul…serios…cred ca ar fi mult haos…pentru ca de multe ori trebuie sa recunoastem ca nu ne place sa ni se spuna adevarul…
uneori mintim pentru ca ne gandim la celalalt…ne gandim ca poate la momentul acela nu poate incasa vestea pe care vrem sa i-o dam
unele minviuni au si partea lor buna,chiar e necesara o minciunica
Recunosc si eu ca am fost nevoita sa mint pt. a salva o prietena dintr-o situatie mai mult decat penibila, dar a doua oara nu s-a mai repetat.
Viata te invata sa minti
De multe ori mintim sau ascundem adevarul, din dorinta de a nu-i face sa sufere pe cei dragi. Nu sunt insa deacord cu “mincinosii de meserie” care draiesc din si in minciuna.
cel mai adesea din teama sau din dorinta de a nu rani
In cele mai multe cazuri,minciuna poate fi chiar necesara ca cei dragi sa nu sufere prea mult din cauza adevarului.Mai sunt si acele minciunele pe care le spui din politete.Nu cred ca e cineva care sa nu fi mintit o data macar in viata,oricat ar fi de impotriva minciunii.
uneori mintim sa nu facem pe ceilalti sa sufere, alteori mintim pentru a face o surpriza placuta, toata lumea minte intr-o oarecare mica sau mare masura.
Uneori,este chiar nevoie sa mintim.Viata te invata acest lucru.Dar trebuie sa stim cand si sa nu mintim asa la nesfarsit.
uneori de nevoie…….
pentru ca adevarul uneori e foarte daunator
mint pentru a nu-i supara pe cei dragi cu adevarul cu care nu ar fi multumiti,in rest nu am obiceiul sa mint dar sentimentul de vina pe care il am pentru ca imi mint parintii e foarte mare
de fiecare data , eu mint doar k sa ma distrez
Minciuna este unul dintre cele mai urate lucruri dn lume
Nu sunt de acord cu minciuna si sub nici o forma nu-mi place sa fiu mintita pentru ca nici eu nu mint.
Nu stiu de ce mintim insa o minciuna nevinovata poate face bine.
Nu sunt de acord cu minciuna, dar uneori e necesara….
ai perfecta dreptate
iar pt cei care spun ca nu au mintit niciodata cu tot respectul cuvenit NU VA CRED
mintim TOTI,de la mic la mare,de la tanar la batran dar minciuna este de mai multe feluri,sunt minciunele nevinovate spuse la nevoie si minciuni mari spuse de multe ori intentionat cu scopul de a face rau
mintim sa iesim cu bine dintr-o incurcatura, dar adevarul intotdeauna iese la iveala…
Urasc minciuna si nu suport sa fiu mintita, prefer sa suport adevarul chiar daca uneori doare.
cred ca pentru a ne scoate din impas;)
uneori mintim de nevoie, dar alteori cred ca pentru a ne face viata mai interesanta.
cateodata si minciunea are rolul ei, acum depinde cat de grava e!
orice om minte !
dar adevarul mereu va triumfa!
Ultima minciuna:i-am spus nepoatei mele,ca am vazut pe garla un sarpe mare si sa nu se m-ai duca acolo.Am fost nevoita,sa mint.Cateodata si minciuna este buna.
O minciuna nevinovata cred ca nu face rau.
mintimi pentru ca asa ne este firea. desi minciunea are picioare scurte, mai bine incerci sa spui adevarul.
Poate pentru ca sa nu ranim…poate pentru ca ne este rusine cu adevarul. Cred ca mintind stergem cu buretele putin cate putin din noi, fiecare..si intr-o zi vom ajunge sa ne privim in oglinda si ne vom minti singuri ca totul este bine, vom ajunge sa credem in minciunile noastre, facandu-le loc in viata noastra, prinzandu-le intre trecut si prezent, le vom creea un viitor.. fals.
Cum ar spune spaniolii…„una mentira bien puesta,mucho vale y poco cuesta„-o minciuna bine pusa,valoreaza mult si costa putin.
Ma suprind mintind mai ales prin omisiune.Da,tot minciuna este,pentru ca se ascunde un adevar.Si o fac pentru a nu-i rani pe cei dragi mie.
Cunosc persoane care sunt in jurul meu zi de zi si care prefera sa minta pentru a atrage atentie asupra propriei persoaneInventeaza ori deformeaza lucrurile de asa maniera cum le-ar placea sa fie de fapt.
Minciuna nu ajunge prea departe,mai ales ca are picioarele scurte;)
de multe ori minciuna se intoarce impotriva noastra
acum multi,multi ani o buna prietena a mea a ramas insarcinata un pic intentionat ca sa nu piarda persoana pe care o iubea
de ce? de teama?
lucrurile au luat o intorsatura ciudata,intr-un final s-au despartit noi am ramas prietene in continuare dar ma intreb si acum daca in acel moment ar fi trebuit sa avertizez cealalta persoana ca ceea ce a crezut ca a fost din ,,intamplare,, nu a fost intamplare
in ultima vreme se minte cam des….oare o fi din cauza pentru a nu rani pe cineva sau din orgoliu sau pentru a primi mila din jur…?
Sincer si eu mint…e cam dureros dar mint pentru ai rani pe cineva….si am mintit odata din orgoliu…O minciunica este bine venita atunci cand stii ca il poti rani pe cel de langa tine!
Lumea din jur minte non-stop! Fara a simti jena aceea. As fi dorit sa stiu cu ce se aleg oamenii aceea daca mint!….dar unii sunt cam profesonisti pentru ca nu stii cand zic adevarul sau cand mint…si ii crezi mai cam tot timpul mi sa intamplat mai tot timpul…Dar incerc sa imi revin..si nu prea mai am incredere asa in oameni…
Lumea in ziua de azi a devenit o MINCIUNA!
Nu stiu de ce,dar am avut mereu o problema in a spune lucrurilor pe nume,in a privi pe cineva in ochi si a spune adevarul si numai adevarul,oricat de dureros ar fi,de injositor,oricat de rusinos,de dur,pur si simplu nu am putut s-o fac..sau cand am facut-o a fost dupa foarte multe incercari,in care nu am reusit decat sa ma indepartez atat de mult de adevar,incat mi-am facut situatia cu mult mai grea decat era la inceput.Am ales mereu drumul gresit,drumul ala serpuit,in loc de drumul drept ce mi-ar fii adus intr-un final impacarea cu mine insami si cu greselile,cu alegerile mele si poate m-ar fii scutit de unele regrete ce-mi bantuie acum universul.Am fost lasa si m-am ascuns mereu dupa deget si nu am reusit sa-mi asum responsabilitatile faptelor mele,mi-am cautat mereu scuze,motive,am dat vina pe altii,numai sa nu fiu nevoita sa recunosc ceva ce i-ar fi facut pe cei din jurul meu sa gandeasca ceva urat despre mine,desi ar fi fost in concordanta cu faptele mele.Am ajuns de multe ori in punctul de a ma minti chiar si pe mine,atat de inversunata eram,atat de tare vroiam s-ascund adevarul,incat sfarseam prin a-l ascunde si fata de mine,ceea ce e foarte grav,fiindca pe oricine putem minti in lumea asta,dar nu pe noi,nu avem voie sa pierdem simtul realitatii,sa ne pacalim,sa pretindem ca suntem altcineva..Am mintit si fiindca nu am vrut sa-i fac pe cei dragi sa sufere,am mintit si ca sa ma scuz,mi-a fost mereu mai la indemana sa-mi gasesc o scuza credibila,o minciuna,decat sa spun pur si simplu ca nu am chef,ca nu am bani..Mi-a fost mereu frica de adevar,sa-l rostesc raspicat atunci cand era nevoie si in acelasi timp am urat minciuna indreptata impotriva mea.Ar trebui sa traiesc mai mult dupa proverbul:”ce tie nu-ti place,altuia nu-i face” si sa fiu mai curajoasa,sa ”stand up” pt greselile,alegerile,faptele mele si sa fiu constienta ca minciuna chiar are picioare scurte si orice efect ar avea,adevarul este mai bine sa fie spus,in orice situatie,altfel se intoarce impotriva ta ca un bumerang si te loveste atat de tare incat iti zdruncina lumea din temelii..
“Everybody lies” – asta e motto-ul din House MD, un serial genial, ce diseca nemilos, dar si cu umor, natura umana.
Deea, esti om, atata tot. Nu esti cu nimic mai prejos decat ceilalti care fac si simt exact ca tine, numai ca nu recunosc. Nu stiu cati mincinosi periculosi are planeta asta, insa colcaie de ipocriti.
e atit de greu fara sa minti
O persoana abila se foloseste de minciuni inofensive pentru binele ei.La varsta mea ar trebui sa fiu mai abila dar m-am obisnuit sa vreau adevarul curat desi de multe ori ar trebui sa fiu mai diplomata si sa-l mai deformez pentru binele tuturor.O sa exersez in acest sens.
In afara de minciunile “albe”, de genul pe care le spun copiilor mei ca “soricelul” a furat coicolata din camara, nu imi amintesc cand am mintit ultima data. Sau cand vine seful la mine si imi cere sa fac cutare, ma intraba poti sa faci asta, eu zic fara sa clipesc: da! Desi stiu bine ca nu am mai facut acel lucru niciodata si imi asum un risc. Dar este genul de minciunica cu ajutorul careia am progresat in cariera, pentru ca mereu am gasit un mod de a rezolva problema respectiva.
Spun mereu adevarul. Adevarul e insa inconjurat de diplomatie si comentarii pozitive, atunci cand simt ca ar putea provoca sentimente neplacute.
Cu drag,
Mariana
Avem dreptul sa ascundem sau sa denaturam uneori adevarul? Sunt necesare unele minciuni nevinovate cand ele aduc liniste cuiva?
Am vorbit odata cu maica-mea la telefon, ma ruga insistent sa merg la biserica sa ma spovedesc si sa ma impartasesc fiindca e postul Pastelui si asa e bine. Imi spunea despre usurarea pe care o voi simti cand ma voi elibera de pacate. I-am raspuns incurcata si docila ca o fiica buna ce sunt ,,da mama ,o voi face, stai linistita”.
Nu am fost nici atunci nici altadata.
Nu stiu daca daca vreun preot imi va asculta soaptele spasite si nu stiu daca voi cauta alinarea intre peretii reci ai bisericilor ,dar stiu cu siguranta ca imi doresc ca unele fapte sa nu le fi facut si ca le regret inmiit.
Nu as fi vrut sa o mint pe mama la varsta cand discern raul de bine , n-as fi vrut sa-i spun de atatea ori ca mi-e bine cand eu ma uitam spre cer ca la o ultima scapare, regret ca am aruncat uneori vorbe –n vant fara sa ma gandesc ca ar putea rani pe cineva , ca am pus fapte rele pe umerii unor persoane dragi in imaginatia mea unde au si ramas pe veci si imi pare rau ca am crezut atatia ani ca Dumnezeu ne-a dat o soarta pe care nu o putem schimba.
Dar cel mai mare pacat al meu, pentru care nu ma voi putea ierta vreodata, este ca m-am mintit singura si nu m-am iubit atata amar de vreme.
Dar nu-i asa …vine o vreme pentru toate
Mirela draga mea, asa este, exista un timp pentru orice
Personal, astept acel moment in care fiinta mea – detector de minciuni din cele subtile, sa accepte banala realitate ca unii chiar mint si o fac cu toata gratia
Faptul ca descopar motivele, adevarate pretexte mai mult decat pertinente, imi tine de cald cam tot atat cat poate tine o sticla cu apa calda asezata iarna pe genunchii degerati
Nu cred în denaturări.Minciuna ca profesie(trăsătură de caracter)” e de naşpa”. Cred totuşi în minciuni câteodată potrivite.
E cea mai dezgustatoare fapta, aceea de a minti.Spun acest lucru pentru ca pt mine a Minti este echivalent cu incapabilitatea de a-ti asuma responsabilitatile faptului ce l-ai facut.E groaznic sa nu poti fi responsabil, asta denota ca esti un om de nimic.A recunoaste si a fi capabil sa iti aperi prin adevar orice situatie, e o calitate de onestitate ce o dobandesti din copilarie.
Mint cand nu vreau sa ranesc, mint cand stiu sigur ca raspunsurile mele ar provoca suferinta. Mint pentru a nu da unora prilejul de a ma jigni, de a ma judeca. Mi-e rusine cand ii spun minciuni mamei mele, pentru ca ea stie ca o mint, dar pentru ca ma iubeste mai presus de orice, nu imi spune nimic. Si regret cu adevarat fiecare minciuna pe care o spun!
Nu mint niciodata pentru a da vina pe altii, nu mint niciodata cand altii ar putea plati din cauza minciunii mele.
Si asa cum spui si tu Alice, simt cand cineva ma minte, si oricat de mult as indragi acea persoana, ceva se rupe si nu va mai fi niciodata la fel ca inainte…
Mint foarte rar, pt ca ma incurc in minciunile mele…nu as sti sa iti raspund cand am mintit ultima data…in general o mint pe mama, la telefon sau chiar cand ma duc acasa, spunandu-i ca imi e bine, ca sunt sanatoasa si ca nu am nici o problema…ca sunt bine…Iar eu, nu sunt bine mereu…nu i-am spus nici cand mi s-au facut nedreptati uriase la serviciu, de abia le-am facut fata, nici cand am plans neintrerupt pt ca mi s-a destramat o presupusa iubire…nu i-am spus nimic din toate lucrurile urate si rele care mi s-au intamplat…caci eu sunt din categoria puternici – seman cu tata – iar ea se perpeleste si se framanta pt orice problema, fie ca e reala sau supradimensionata. Asa ca aleg sa o mint cand simt ca nu am incotro.
Dar nu la minciuni din astea cred ca te-ai referit tu.
Mai mint si asa, cand mi-e jena sa punctez vreun adevar, dar foarte rar mi se intampla; numai ca sinceritatea mea extrema mi-a adus destule neplaceri, am indepartat oameni de langa mine, presupusi prieteni…
Vad destul de des cum se minte in toate partile, am o amica ce face un titlu de glorie din faptul ca tese minciuni – interesante – zice ea…
Nu imi plac minciunile, dar asa cum spunea cineva mai inainte, nici un adevar din ala crud de genul “m-am indragostit de altcineva” nu mi-ar pica prea bine…atunci as prefera sa ne despartim si sa foloseasca o minciuna.
Mintim pentru ca de mici copii invatam ca minciuna este nevinovata.
Mintim pentru a ajunge la adevar. O stiati pe asta? Suna tare!
Mintim atunci cand adevarul doare.
In viata asta de lume doi, am mintit. Dar niciodata nu am si m-am mintit in viata personala. Cand ai mintit acolo, esti mort.
Imi aduc aminte de o idee dintr-o carte si va intreb: Dintre Iisus si Adevar ce ati alege? Sa nu puneti botul si sa spuneti ca am spus eu ca Iisus ar fi o minciuna. Nu este.
Dar intre a ramane langa Iisus si a merge pe calea Adevarului, ce ati alege?
Peace,
Doc
Doc, in viata personala nu ai cum sa minti, ea este intr-un seif la care numai tu ai acces, este cea mai mare comoara. De asta o ascunzi. Sau cred ca mai corect este ca o pastrezi. Este ceva sfint, spui numai cit vrei si daca vrei si nimeni nu trebuie sa aiba retineri pentru viata lor, indiferent care a fost. Cine ne vrea asa cum sintem, e bine. Asa ca, cred ca nu ne putem minti. Dar citi dintre noi mai au o viata personala?
Stimabila mariaro,
Unii aleg sa se minta si ajung de la o viata personala in doi, la o viata personala in trei sau unu. Viata personala e unui om este intotdeauna si a altui om. Dar a unuia singur.Asta se cheama implinire pe acest plan afectiv.
Peace,
Doc
Dar a mintit Iisus cand a spus: EU SUNT CALEA, ADEVARUL SI VIATA?
A ramane langa Iisus inseamna a merge pe calea Adevarului. Eu asa inteleg.
Stimabila Elena G,
Ceea ce spuneti dumneavoastra este corect. Insa tot mai multi spun ca Dumnezeu ii minte, ii paraseste. Si asta ii face sa se indoiasca de EL si sa traiasca in minciuna. II face sa-L desparta pe EL de adevar. Iar cel ce se minte singur, nu are sa descopere niciodata ADEVARUL.
Peace,
Doc
Niciodata nu m-am gandit ca Dumnezeu m-ar minti.Am crezut,insa,de multe ori,ca ma iubeste mai putin decat pe altii.Am avut si momente in viata cand am spus:Doamne,de ce m-ai parasit?
Dar si Iisus a spus pe cruce Dumnezeul meu,pentru ce m-ai parasit?
Stimabila,
Dumnezeu ne iubeste pe toti la fel, noi suntem cei care il iubim diferit.
Dumnezeu nu ne paraseste, noi pe EL, da.
Dumnezeu are incredere in noi, noi ne pierdem increderea in EL.
Peace,
Doc
Si vreti sa spuneti ca Iisus si-a pierdut increderea in Dumnezeu in ultimele clipe ale vietii Sale pamantene? Eu nu cred asta.
Nici eu nu mi-am pierdut niciodata increderea in El,doar uneori L-am simtit mai departe de mine,dar asa cum spuneti,cred ca eu m-am indepartat de El.
Stimabila,
Iisus stia ca o sa moara, stia ca o sa moara rastignit pe cruce, stia toate astea. Nu avea cum sa isi piarda increderea in Dumnezeu Tatal.
Va doresc o noapte linistita.
Peace,
Doc
Stimate Doctor,
cred si eu ca cea mai crunta si distructiva minciuna e cea fata de propria persoana. Desigur, motivele pot fi multe, rezultatul cam acelasi : indepartarea de propriul Eu.
Asa e ceea ce e mai dureros e ca atunci cand minti nu o faci numai fata de cineva si fata de propria ta persoana si are efecte distructive nu numai asupra persoanei ci si asupra ta. oamenii nu constientizeaza acest lucru!
eu mint dintr un singur motiv pt ca sotul meu nu imi da banii mei din salariu nici alti bani nici bani de piine desi avem de toate eu ma simt ca o pasare intr o colivie de aur pt ca desi aduc destui bani in casa sotul meu nu imi lasa nici un ban pt nimic si daca imi lasa 5 lei imi zice ai grija ce faci cu ei e foarte frustant si ma simt de parca as trai in evul mediu si nu pot sa il schimb dar il iubesc si nu pot sa renunt la el dar sa nu credeti ca a complac in situatia asta am incercat de multe ori sa vorbesc cu el sa ii explic dar fara rost el asa crede ca este bine nu stiu ce as putea face dati mi citeva sfaturi va rog.miniv
Mai incet ca iti termini aerul din plamani. Ai gresit nitel locul unde sa ceri sfaturi,intra pe forumuri cu mame,femei casatorite si o sa gasesti sigur sprijin si idei. Hai curaj,si iesi de sub dominatie,intr-o casnicie e nevoie de doi oameni egali nu de un dominat si un dominant,cel putin nu cu asa mare diferenta intre ei.
Mai usor tu cu agresivitatea.Alice este gazda si noi invitati cu drepturi egale.Nu-mi place deloc”iti termini aerul din plamini”.Tu stii cind se intimpla asta??Nu te juca cu cuvintele.
Apropos,nu cumva esti din Constanta si chiar tu o persoana agresiva care ii pui pe toti la punct pe acele forumuri?sau abia astepti sa o prinzi si sa-i zici vreo doua pe acele forumuri pe care sunt moderatori doar cu numele si nu cu interventia si unde tu esti deosebit de agresiva,asa,fara sa judeci situatiile?
Eu cred ca n-ai gresit locatia, asa cum zice Lali, nu te descumpani, aici vei gasi cate un umar pe care sa plangi. Macar atat, daca nu sfaturi utile.
Lali, de ce o descurajezi? N-au fost momente cand si tie “ti se termina aerul din plamani” dintr-un motiv sau altul? Hai sa fim mai buni…ca tot am vorbit acum cateva zile despre asta.
Viola, nu pot sa -ti dau sfaturi legate de bani, dupa cum am mai spus de cateva ori pe aici, banii ma imbolnavesc, nu pot, nu stiu si cred ca nici nu vreau sa-i gestionez. Lasa-l pe el s-o faca, daca asta ii face placere, si fii “o vulpita hoata”…cred ca poti. Si daca asta inseamna sa-l minti, poate ca nu e un pacat atat de mare, e pentru tine, pentru un bine al tau; o minciuna pentru un bine. Nu-i sfarsitul lumii.
Iti urez sa ai mai mult curaj! Cu drag, L.
V-ati facut protectia? Ca daca nu, o sa empatizati cu suferinta tuturor celor care va impartasesc o suferinta si o sa va manance energia pozitiva. Nu stiu cat e de bine.
Doctorul se conecteaza la bolnav, dar nu emapatizeaza cu el. Ca altfel scrie reteta gresit sau taie unde nu trebuie. Cum ar fi ca psihologul sa inceapa sa planga la toate necazurile pacientilor?
Un clasic spune ca: “Daca ai stii ce stiu nebunii, ai innebunii”
Pacatul este pacat. Pacatele sunt la numar nu la greutate. Doar ca noua ne place sa ne ascundem dupa “mare sau mic?”. De parca ar conta.
Peace,
Doc
Eu cred ca sunt pacate mari si pacate mici. Problema este ca pacat ca sunt acele pacate… Conteaza doar in masura in care le apreciem noi sau cei pe care chiar ii afecteaza pacatele noastre.
Nu stiu Viola de ce procedeaza sotul tau asa, nici nu pot spune ca inteleg, probabil asa a fost si la ei in familie. In familia noastra femeile gestioneaza finantele, sotul meu castiga mai mult decat mine dar nu ma intreaba ce fac cu banii. Spui ca ai incercat sa vorbesti cu el, mai incearca. Daca e ceva ce te supara si el nu isi schimba atitudinea e si o forma de egoism. De ce crede el ca asa e mai bine si mai ales de ce nu raman banii castigati de tine, la tine? Se poarta de parca ai fi un copil caruia nu-i dai bani ca nu cumva sa-si cumpere tigari. E o forma de a te priva de libertate, nu stiu, tu nu ai chef de o inghetata, nu iti fura ochii o poseta? Sunt mici delicii feminine de care nu ar trebui sa te lipseasca tocmai barbatul care trebuie sa te iubeasca si rasfete.
draga mea,
dar cind iti cumperi chestii… de stricta igiena? cine le cumpara tot el?
ca al meu ar da in draci daca ar trebui sa se duca la asa cumparaturi.
eu zic ca daca tot esti asa sigura ca il iubesti, du-te si cerceteaza daca si el te iubeste macar tot atit cit il iubesti si tu pe el.
nu vreau sa fiu ironica … dar, tu stii in ce secol traim noi? si daca da, tu ai auzit de toate femeile acelea care au suferit, au murit, luptindu-se pentru niste drepturi ale femeilor??? de ce iti bati tu joc si iti rizi de sacrificiile lor, mmm?
de ce mintim?
asa de simplu este raspunsul
mintim sa nu-i facem sa sufere pe cei din jurul nostru dar asa cum a scris cineva cel mai grav este cand ne mintim pe noi si ne mintim cu incapatanare cu toate ca stim adevarul
sunt multe persoane care accepta minciuna in locul adevarului
va imbratisez cu drag
Adevarul, adevarul imi este atat de drag. Adevarul ramane marea mea iubire, chiar daca l-am tradat de atatea ori fara sa vreau, prinsa in iluziile iubirilor mele…
“Veti afla adevarul si adevarul va va face liberi” este maxima dupa care ma ghidez in viata. Nu ca adevarul ar fi prea usor de aflat.
Si eu spun adevarul, spun cel mai adesea ce gandesc, dar incercand sa nu ranesc cu asta. Si nu reusesc mereu. Insa imi amintesc cand o prietena mi-a spus niste adevaruri depsre mine, da, dar atat de taios ca am crezut ca o sa mor in ziua aia, de cat de ranita am fost….
Spunea cineva odata ca decat un adevar spus fara iubire, mai bine 10 minciuni spune cu iubire. Si ca nu exista arma mai cruda decat adevarul spus ca sa raneasca !
Complicat, nu ? Viata nu e numai in alb si negru.
Exista si genul acela de minciuna care face bine, ridica moralul, creste nivelul increderii in sine.
In situatii in care, altfel ai sta sa te gandesti daca sa-ti tai venele pe lung, sau sa ti le lasi sa creasca, orice minciuna menita sa te incurajeze e binevenita.
Unui bolnav incurabil n-ai sa-i spui ca orice speranta e zadarnica si orice incercare sortita esecului.
Exista boli incurabile ale trupului, exista si boli incurabile ale sufletului. Si aproape de fiecare data minciuna terapeutica este un remediu care functioneaza.
In general prefer sa mi se spuna adevarul si 99.99% din cazuri ii fac fata cu brio. Nu pot, insa, sa nu recunosc ca exista un mic, infinitezimal procent care imi da peste cap statistica.
Exista acele adevaruri crude, care nu fac bine nimanui, pe care nu vreau sa le aud, sau sa le stiu, chiar daca am si eu, ca mai toate femeile, darul pagubos de a le intui si perseverenta bolnavicioasa de a mi le confirma.
Sa nu mintim gratuit, cred ca este singura regula acceptata in unanimitate.
Dar, daca pot, cu o minciunica inofensiva, sa aduc o raza de speranta in sufletul omului, daca pot sa mai aman, fie si cu o frantura de clipa momentul in care Adevarul cu picioare lungi va ajunge din urma Minciuna cu picioarele scurte si nimic sa nu mai fie vreodata cum a fost, atunci…. aleg sa mint.
Aleg sa ma legan in iluzia ca nimeni nu e detinatorul adevarului absolut, ca toti ne mintim si mintim si fara voie, nu doar cu voia noastra, deliberat, sa facem rau.
Minciuna si adevarul sunt fete ale aceleasi monezi, pe ce parte cade, cap sau pajura, numai hazardul decide.
Ne putem minti ca am iubit si ca am fost iubiti, ne putem minti ca ne-am croit singuri drumul si soarta, ne putem minti ca n-am meritat nimic din ce ni s-a intamplat rau in viata….
Sau putem primi drept in fata adevarul ca am animat doar un vis al lui Dumnezeu, ca n-am fost niciodata stapani pe zbaterea noastra si ca, atunci cand El se va trezi, pentru noi se va stinge lumina.
Adevar, versus Minciuna…
Te citesc si ai idei interesante, draga mea. La mine sunt monede diferite, nu fete diferite ale aceleasi monede. Fac diferenta clara intre minciuna si neadevar. Prin cel din urma am aflat multe adevaruri despre cei din jurul meu, despre tradari ale multora, fara ca ei sa realizeze practic. Cuvinte putine si am aflat adevaruri multe. Cu toate ca, citeodata-mi pare ca viata-mi joaca fete, ca-i vad mergind pe linga mine,ca parca circula pe patine cu rotile sau pe doua roti..sau poate cu caruta, fiecare de unde-i.
Draga mea,
tu vorbesti despre minciuna gratuita, cea fara justificare, minciuna patologica, sau minciuna de dragul minciunii. Genul acesta de minciuna nimeni nu-l accepta si intr-adevar spune totul despre caracterul omului.
Cand putem fi siguri 100% ca am intrat in posesia unui adevar care ne va elibera, sau ca ne-am agatat cu toate puterile, visele, sperantele, nazuintele de o mare minciuna?
Tot ce-am spus eu aici poate fi adevarat, sau poate fi fals… Depinde cum intorci moneda buclucasa. Cap, sau Pajura?
Eu mint, de cand ma stiu. E rusinos si pueril, dar nu are sens sa ma ascund dupa deget. Prima minciuna am tesut-o pe la sapte ani dar sa zicem ca in copilarie mai mult inventam. Pentru ca tata murise, toata lumea cu care ne intalneam eu si sora mea si ne intreba ceva de genul a cui esti tu sau mai stiu eu ce, excalama cu mare compatimire “Saracile! Astea-s fetele lu Tibi.. saracu…?” Si mai si varsau cateva lacrimi. Cand am ajuns la scoala mi-am mintit toti colegii. Inventam povesti despre familia mea perfecta. Pana si in ziua de azi despre detaliile vietii mele de familie stiu foarte putine persoane. Pentru ca detest sa fiu compatimita. Mint de fiecare data cand sunt cu moralul la pamant si zambesc, mint pentru ca adevarul nu imi apartine. Nu e bine sa-ti tesi alte lumi si sa traiesti rupt de realitate, pentru mine e un mod de a refuza o realitate in care am fost aruncata fara sa fiu intrebata. Sunt cu picioarele bine infipte in sol dar cu capul in nori. Eu daca nu m-as minti din cand in cand, cum ca nu arat asa rau cu multele kilograme ramase dupa nastere, ca nu e asa greu sa faci ceea ce-ti doresti in viata, ca nu suntem niste fiinte trecatoare si multe alte minciunele as fi tare tare trista. Toate filmele in care ma pierd, toate cartile care ma absorb sunt minciuni pe care mi le spun pentru ca eu prefer minciunile frumoase decat adevarurile monstruoase. Nu cred nici in sinceritatile de genul “Iubito, m-am indragostit de alta femeie” . Sunt lucruri pe care nu vreau sa le aud niciodata. Prefer uneori sa fiu mintita cu delicatete si desi e un mod copilaros de a face fata realiatatii…eu il prefer. Ultima data am mintit ieri, soacra mea a venit la noi, as usual
. Eram la un moment dat cam crispata. Sotul m-a intrebat ce am si i-am raspuns ca ma doare capul, de la raceala asta si m-am inchis in camera. Ce era sa-i spun? Ca am zile in care in afara de copilul meu nu vreau sa vad pe nimeni si as vrea sa aiba o familie mai putin “prietenoasa” ? Tocmai mi-am amintit de refrenul “Tell me lies, tell me sweet little lies…”Draga Alice, daca toti, mereu, in jurul nostru ar spune adevarul, lumea ar arata ca un monstru cu mii de capete. Pentru ca noi toti avem slabiciuni, ganduri si vinovatii ascunse, nu suntem perfecti, nu suntem doar buni si frumosi. Dar sa nu vorbesc in numele altora, poate unii sunt doar buni si frumosi, eu una fac parte din categoria celor slabi, celor imperfecti.
Ulicica draga,
A-mi trai viata intr-o continua minciuna,nu doar ca mi s-ar parea “rusinos si pueril”,ci CUMPLIT! DUREROS!
Nu te mira ca te lasa colega cu ochii in soare si pleaca in concediu cand aveti de facut un proiect important,cum spueai in comentariul de ieri,dar asta e,tot ce ni se intampla nu e decat urmarea faptelor noastre.
SINCER,ITI DORESC O ZI BUNA!
Nu traiesc in minciuna, nu e cazul sa te burzuluiesti asa. Se numeste nuantare. Eu nu cred in destin, nici in consecinte. Nici nu ma comport in functie de ceilalti, ca doar nu mi se modifica principiile dupa cum bate vantul. Eu cand iubesc, iubesc indiferent de greselile sau veleitatile celuilalt. Nu-ti face griji, nu ma mira nimic, doar ma deranjeaza. Cumplit mi se pare felul asta lejer al unora de a da verdicte si a trage concluzii intr-un mod superficial si inoportun. Nu ma deranjeaza, doar mi se pare de prost gust. In plus draga Elena, daca ne-am plati in viata asta in mod direct proportional greselile, care din noi ar mai sta in picioare?
Ulicica,nu m-am “burzuluit”,nici nu am dat verdicte.
E doar o opinie,ca si oricare alta.
Oricum,vad ca majoritatea spun ca mint ca sa nu-i raneasca pe cei dragi.Mi se pare absurd.Eu,nu pot sa-i mint pe cei pe care-i iubesc.In aceasta lume,care oricum e monstruoasa din cauza minciunii, a fi sincer nu mai e o calitate ci un defect.
Prefer sa traiesc cu acest defect pana la sfarsitul vietii mele.
Si apropo de soacre,mi-ar placea un subiect legat de ele.
Cred ca ,saracele,ar fi rastignite!
Si eu urasc minciuna dar suntem inconjurati de minciuni in viata de zi cu zi,suntem mintiti si mintim la randul nostru din diferite motive uneori banale.Un prieten de familie isi mintea sotia intr-o zi ca analizele sunt bunicele desi arata clar ca erau foarte proaste,motivul a fost sa nu o ingrijoreze pana le repeta,eu le spun copiilor mei in fiecare zi ca vor veni vremuri mai bune dar nici macar pe jumatate nu cred asta dar ce rost ar avea sa-i sperii si sa le tai si dreptul de a visa,imi mint parintii ca sunt bine desi nu e adevarat,rad si glumesc in preajma lor desi ma strange un nod de gat doar ca sa nu-si faca griji pentru mine,par minciuni din dragoste fata de ei dar tot minciuni se numesc.
Cel mai tare doare atunci cand te minti pe tine insati, Alice. Sa traiesti mintindu-te ani in sir si nici macar sa nu realizezi asta, ci doar sa intuiesti, este ingrozitor de demoralizant. Ai tot timpul senzatia ca-ti scapa ceva, ca ar mai fi ceva ce n-ai spus, ceva ce nu vrei sa recunosti nici macar in fata propriei constiinte. Atunci cand iti dai seama exact ce este, tavalugul realitatii te rostogoleste neindurator. Daca reusesti sa-l opresti, traiesti o fantastica eliberare, daca nu…
Eu vreau sa sper ca am reusit sa-l opresc redescoperindu-ma pe mine cea de alta data, incercand sa nu mai fiu femeia despre care tu spuneai ca este de nerecunoscut, femeia pe care o vedeai ca pe o fiinta trista si resemnata, atunci cand eu nici macar nu stiam care este motivul pentru care am ajuns asa. Incerc sa ma reinventez pe mine insami. Vom vedea daca nu este prea tarziu.
Draga Alice, cu sincera teama ca poti interpreta rautacioasa observatia mea, mi se pare usor dispretuitor sa spui Mi se intampla si mie cateodata sa mint, iar celor din jurul meu li se intampla tot timpul. Daca ei sunt asa inlatura-i din preajma ta. E un pic fariseica acceptarea celor cu defecte care ne revolta in apropierea noastra doar pentru micile sau marile satisfactii ori avantaje pe care nu le ofera alaturarea lor.
Desigur pot gresi daca tu numesti in jur un cerc destul de larg si nu pe cel din imediata apropiere iar atunci nu poti fi decat un pic suspecta de generalizare nascuta din subiectivitate.
Si altii pot sa o faca din motivele invocate de tine; frica, lasitate, coplesiti de propria vina, iar cand in jurul nostru cele trei motive se multiplica in progresie geometrica, fiecare individ fiind un potential purtator a trei motive de minciuna, ni se pare ca totul e minciuna.
Cea mai grava minciuna nu este cea mai sfruntata” sau cea cu efectul cel mai dezastruos, ci aceea care ne atinge.
Sa speram ca intr-o lume mai buna toti cei ce au trecut prin etapele minciunii prin care ai trecut si tu pot reusi sa-si cladeasca prezentul si viitorul doar pe purul adevar.
Te-ai intrebat vreodata daca ti-a fost greu sa ajungi aici?
Groaznic, groaznic de greu mi-a fost.
Si, intr-adevar, nu ma refer la cei langa care traiesc- eu traiesc doar langa cei din familia mea si am unul, doi prieteni extraordinari- , ci la oamenii pe care ii intalnesc conjunctural, la cei pe care nu conteaza daca ii accept sau nu- ei exista acolo si trebuie sa ma intersectez cu ei si, deopotriva, cu eventualele lor neadevaruri. Nu mi-as denumi oamenii pentru care traiesc prin formula “cei din jurul meu”. Vorbesc mai ales despre cei pe care ii intalnesc pe taramul profesiei.