Peste granita?
De indata ce s-au deschis granitele, iar buzunarele mele n-au mai fost chiar atat de goale, incat sa nu imi dau dreptul sa visez la niciun drum mai lung decat pana-n centrul orasului, am inceput sa tanjesc sa calatoresc cat de des in strainatate.
Lumea neromaneasca ma fascina, inainte s-o cunosc pentru ca imi fusese interzisa printr-o oranduire absurda, iar apoi pentru ca aproape tot ce am descoperit dincolo de granita mi s-a parut de-o frumusete fara de masura. Imi amintesc si acum, cu emotie, primul meu drum in afara tarii, cand reuseam sa prind o bursa de studiu pentru cateva saptamani, iar Spania se arata, nerusinat de frumoasa, ochilor mei uluiti. Am avut apoi norocul sa plec de mai multe ori din tara cu diverse motive sau pretexte profesionale. Si, intr-un final, am inceput sa imi ingadui chiar si concedii facute in circuite europene sau in locuri in care turismul e desavarsit, iar peisajul divin.
Nu as putea spune niciodata ca m-am saturat sa calatoresc in strainatate. Mi-e dor de toate locurile pe care nu le-am intalnit, inca, si mi-e dor de frumusetile pe care le-am vazut deja, si-as vrea sa le revad. Insa, intre timp, am priceput si ca, uneori, mai ales atunci cand ai copii, e mai simplu si chiar mai frumos sa iti faci concediul undeva mai aproape de casa. Ca de cele mai multe ori pe copii ii plictisesc de moarte drumurile lungi, ca nu se distreaza deloc asteptand in aeroporturi, iar ei, daca au piscina curata si tobogan pe aproape nu se sinchisesc daca isi fac vacanta in Turcia, in Spania, in Grecia, in Bulgaria sau in Romania. Asa ca sunt mereu in cautare de locatii romanesti unde puii mei sa se simta bine si, in timp ce toata lumea buna planuieste sa plece in strainatate, eu iau referinte despre pensiuni de 4 margarete.
Unde e, pana la urma, cel mai bine sa iti faci concediul? In tara? Peste granita? Aproape? Departe?
poate din cand in cand o iesire afara, dar tot in tara ma simt acasa..
peste granita, fara doar si poate
cel mai bine sa iti faci concediul este…unde te simti bine.
imi place la noi
Visul meu este acela de a calatori. Mi-ar placea foarte mult sa am aceasta posibilitate, dar poate mai tarziu peste cativa ani, cine stie?!!!
cum beib e micuta nu ne-am incumetat sa plecam peste granita, anul acesta…asa ca impresia proaspata si proasta
Nu am fost niciodata de acord cu concediul in strainatate!Avem o tara atat de frumoasa!!!Si…drept sa spun,mie mi se face tare dor de Romania,chiar de stau si 3 zile pe alte meleaguri!
avem o tara valoroasa dar romanii gasesc fericirea in alte tari .
Eu prefer sa-mi petrec concediul in tara…nu am iesit niciodata peste granita…
Concediul trebuie sa-l faci, acolo unde simti ca va fi cel mai bine, cel mai placut si mai ales, este chiar un concediu!
imi `place in Romania da ,imi place si in imprejurimile ei….chiar forte mult
mai bine sef in tara ta decat in sclav in tara altuia
Cum sa ne saturam de a calatori in strainatate cand vedem acolo atatea lucruri frumoase si mai ales vedem cum isi pretuiesc altii tara.
din ce in ce ajung la concluzia ca e mai bine peste granita in toate privintele
Cel mai bine acasa este. Concediul este o iluzie a realitatii in multe dimensiuni.
iarba verde de acasa nu se uita
Imi place sa vad alte tari,imi place si tara mea,imi place sa calatoresc.
Nu are rost sa mergi cu copiii, in concediul, departe.Sunt prea mici si obosesc.Ei se multumesc unde este o piscina curata si parc de distractii.Si pentru parinti este greu cu copiii prin avion sau autocar.Ala nu m-ai este concediul.Te intorci mai obosit decat ai plecat.
important este sa te simti bine in vacanta, indiferent de locul unde te afli.
asa este
Si la noi in tara sunt atat de multe locuri deosebite.
sau la noi…ca e mai bine
Din pacate, greutatile vietii nu mi-au permis sa plec macar o data in concediu
Mie mi-ar place sa ajung in tarile asiatice.
Un concediu reusit este acela unde ai anumite conditii si te poti relaza si bucura de acele cateva zile de relaxare
Am iesit pentru prima data peste granita in 2006. Am vazut locuri minunate…dar tot mai dulce-i painea in tara mea
Este bine sa-ti faci concediul acolo unde te simti bine.
si la noi sunt locuri frumoase de vazut
ORIUNDE AS PLECA E FRUMOS, MA RELAXEZ,DAR E F IMPORTANT SA FIU CU FAMILIA, ALTFEL NU MA POT BUCURA PE DEPLIN.
Cel mai bine, este acolo unde te simti intr-adevar in concediu….
mie imi place in tara, chiar daca nu se ridica la nivelul celor din” afara”
TARA NOASTRA ESTE FOARTE FRUMOASA SI AI AVEA CE VEDEA DAR…PACAT CA NU MAI ESTE CE A FOST!
Nu mai este ce a fost, dar sunt si locuri frumoase care pot si merita sa fie vizitate..
pt binele tarii este mai bine sa merge m in concediu la noi in tara asa ca banii care ii cheltuim sunt oarecum pt noi,pt tara noastra,dar la noi este o mare gresala,nu promovam turismul,este o greseala foarte mare si atractiile turistice de la noi din tara nu sunt ingrijite cum ar trebuii ca sa atraga cati mai multi turisti ex litoralul,daca sar face acele plase in aspa nu ar mai fii attea alge,daca plajele ar fii curatate si daca sar amenaja un pic mai mult,sa se aduca nisip fin ca in multe din statiuni cum este si costinesti (in plaja obeslisc)nisipul este pietruos si cu multe scoici care deranjeaza si noi in general ar trebuii sa apreciem ceea ce avem nu sa tnjim mereu dupa ce are altul fara sa ne dam seama ca si noi avem chiar sub nasul nostru,asta este mentalitatea romanului din pacate.Cum sunt multi straini care vin sa ne viziteze obiectivele turistice precum Catelele Bran si Peles asa am putea si noi sa stam la noi in tara si sa incepem sa pretuim ceea ce avem aici pe pamantul nostru.Nu sunt contra iesirilor in strainatate ca si eu de multe ori prefer strandurile din Ungaria decat cele din romania,dar concediul mil petrec pe litoralul romanesc cu toate ca pe aceiasi bani m-as putea duce in Coatia si limba nu este o prblema ca engleza cunosc cat sama descurc.Pentru tara noastra haideti sa facem ceva!!!
asa e…de ce sa ducem banii in alte tari?
imi place tara noastra,vreau sa o vizitez,sa o descopar pe toata si apoi in afara
Turismul nostru nu este promovat asa cum ar trebui iar oamenii de afaceri nu investesc.
e bine acolo unde iti place
…sau nu
in conditiile date, marefer la neomenia cel mai des intalnita la noi in tara, mizeria care e la ea acasa in Romania, preturile nesimtite de aici… vacanta=departe de tara, intr-o lume civilizata!
AVEM O TARA ATAT DE FRUMOASA….DAR DIN PACATE CEI CARE O CONDUC NU STIU SA VALORIFICE FRUMUSETILE EI,PACAT!
plecam peste granita…dar ne cunoastem tara? ce le spunem celor pe care ii intalnim despre romania? le spunem despre lucurile frumoase pe care le are tara sau despre ce e trist in ea?
eu zic ca si tara noastra are f multe puncte turistice frumoase dar din pacate noi nu stim sa o pastram si sa ne mandrim cu ea
oriunde poti . important e sa pleci in vacanta si sa te simti bine
Se merita sa stai mai mult peste granita insa acum depinde si de bugetul fiecaruia.Am cunoscut si oameni care desi isi permiteau sa-si faca concediile in strainatate preferau in tara.
Inca nu am reusit sa-mi petrec un concediu peste granita, dar sper ca la anul sa plec si eu undeva, altundeva, decat in Romania…
eu anul asta o sa plec in Turcia, dar e frumos peste tot
Multi am vrea peste granita dar din “n” motive suntem obligati sa ramanem aici.
Sunt o persoana care a colatorit mult.Putine sunt locurile din aceasta tara pe care nu le-am vazut. Dar pot sa spun ca am fost mereu ,,flaminda,, sa vad lumea. Prima data cind am iesit cu adevarat din tara ,a fost intr-un concediu de 5 stele.Am zis ca vreau si eu sa vad cum e la 5 stele.A fost perfect,nu cred ca as fi putut cere mai mult.Iar anul urmator am mers la mare.La marea nostra.Pot sa spun ca mi-a lasat un gust amar.Nu neaparat ca ar fi avut alge marea,ori cine stie ce.Felul romanului de a te face sa fugi in loc sa vii.Sa fii scos din magazin la 10 dimineata,pentru ca a spalat pe jos.Ori sa ti se atraga atentia sa nu intorci totul daca nu cumperi nimic.Atunci am zis ca nu voi mai merge la noi la mare.Pe linga faptul ca facem peste 1000km pina acolo,nu ne asteapta nimic bun,nimic care sa te faca sa te intorci.
Este bine oriunde atata timp cat esti alaturi de cei dragi.Sigur ca eu personal imi doresc sa vad si alte tari,dar nu-mi permite bugetul si ,atunci ma multumesc si la noi in tara,ma fac ca nu observ lucrurile neplacute,incerc sa raman doar cu cele frumoase,unice.Cand vrei sa te distrezi si ai alaturi persoanele potrivite o poti face si intr-o padure,departe de lume.
e bine si intre granite..
doar in vacante
Merg si eu in plimbare peste granita, este obositor, dar vezi ceva.Insa, concediul tot in tara mi-l petrec,ma odihnesc mai bine.Aleg o zona linistita, nu car de bagaje prin aeroporturi, nu platesc o gramada de taxe.Si tara noastra este frumoasa.
Am petrecut cateva concedii in afara si am avut ocazia sa vad locuri si lucruri minunate, care mi s-au intiparit in suflet, insa ar fi nedrept sa nu recunosc ca traim intr-o tara foarte frumoasa. Pacat ca nu stim sa o punem in valoare!!
Acesta este unul din marile noastre defecte..nu stim sa ne punem in valoare tara.