Marea, marea…
Iubesc mai mult marea decat muntele. Iubesc intinderea ei fara sfarsit, iubesc culoarea ei, iubesc parfumul pe care il imprastie pretutindeni intr-o dezlantuire de senzualitate.
Imi sunt dragi peisajele de munte, cu creste stancoase pierdute printre nori, cu inaltimi inverzite, in care soarele rade in poieni a caror puritate nu indrazneste nimeni sa o tulbure. Iubesc dealurile acoperite cu capite, sunt indragostita de nesfarsirile pe care sunt aliniate siruri de vita de vie, iar toate drumurile strajuite de plopi ma tulbura, ma mangaie, imi alina singuratatea…
Insa numai marea ma face sa ma simt cea mai frumoasa femeie a lumii. Doar la tarmul ei imi recapat puterile risipite printre alte reliefuri si zadarnicii, doar atunci cand ii ating buza inspumata simt ca e timpul sa traiesc si sa iubesc din nou, ca si cum viata ar incepe si s-ar sfarsi atunci, acolo, la tarm de mare, pe mal de speranta.
Care este peisajul care vi se potriveste ca fundal pentru suflet? Unde va e drag sa fiti, unde tanjiti sa ajungeti mereu? Pentru mine exista, pentru totdeauna, marea, marea…
si marea si muntele
si eu iubesc marea si rasaritul soarelui la mare intr-o zi senina
iubesc marea imi lipseste de la an la an nu ratez marea nici intr un concediu
iubesc marea ,in concedii este primul traseu de pe lista noastra
Nu e decât Dumnezeu pe plajã în noaptea
aceasta. Aruncã cu bulgãri de freamãt în
mare, iar valurile par sã nascã odãi
încondeiate. Noi stãm ascunsi în cort, cu
chitara care ne face imuni la tot ce e
concret. Nici noi nu ne mai reducem la
concret…nu mai stiu de când…poate cã
din momentul în care am montat cortul;
atunci am devenit vise, iar noaptea si-a
întins aripile peste noi.
E cald…cald de la strunele care se ridicã
sãlbatic spre degetele tale..iar noi nu
facem decât sã îl pândim pe Dumnezeu printr-
o spãrturã fãcutã în cort.
- Tulbur vise! Douã la pret de unul!
Strigã un greiere rãtãcit pe plajã.
Tu arunci cu un adidas în el si îl alungi.
Nimic nu tulburã visul nostru….nici mãcar
Dumnezeu, mult prea ocupat sã atingã valuri
cât mai îndepãrtate si cât mai înalte cu
bulgãrii de freamãt.
Fredonãm iubire..una pe care luna îsi
leagãnã rochia lungã si subtire din
voal…iar Dumnezeu, vrând sã danseze si
El, scapã timpul din buzunarul hanoracului.
Timpul se umflã si suflã peste noi; file
albastre, uscate, de calendar se împrãstie
pe plajã, într-un septembrie atât de gol,
încât toate visele se lasã usor, pe fundul
mãrii agitate.
-Unde-o fi greierele…sã tulbure
septembrie, macar un pic…?
Imi aduc aminte cã l-ai alungat si încet,
încet, devenim atât de concreti încât nici
casiera de la ghiseul de bilete nu ne mai
întelege.
O clipã nemiscatã…apoi trenurile noastre
strãpung distantele în directii opuse…iar
pe plajã…nu e decât Dumnezeu, mult prea
ocupat cu bulgãrii de freamãt…El nici nu
stie cã a scãpat timpul din buzunarul
hanoracului.
Pentru mine asa arata marea…
Cel mai mult imi place si intotdeauna imi doresc sa ajung “aksa”.
Merg la mare de cand aveam doi ani … si a trecut multa, multa vreme de atunci! Ador marea, ador plaja, ador briza marii … tot ce este legat de mare!
“Mai am un singur dor
In linistea serii
Sa ma lasati sa mor
La marginea marii …”
Nici nu am intrat bine pe site-ul acesta si mi-a sarit in ochi cele doua cuvinte..marea,marea…Mi-e greu sa scriu pentru ca, in ultimii 4 ani am fost in fiecare an la mare,impreuna cu prietenul meu, iar anul acesta, din pacate el nu a putut merge si..incerc sa ma gandesc cum ar fi fost daca eram acolo..iar.Marea e minunata, o iubesc si numai gandul ca ma gandesc la ea ma linisteste..imi aminteste de zilele calduroare, de soarele arzator, de mirosul apei, de aglomeratia de pe plaja desi de obicei nu o suport, aici face parte din peisaj..de nisipul fierbinte..ce se aduna pe talpile uzi si murdareste cearceaful..de uleiul de plaja (din dulap)pe care il mai miros din cand in cand ca sa *simt* mare..Nimic nu se compara cu o dimineata pe plaja la mare..si cu soarele care incepe sa iti incalzeaza trupul si apa..care te racoreste..Sper..ca la anul, sa ne indeplinim visul..care il vom avea in fiecare an..
Mare…….unde esti??!
Am facut candva, intamplator, o mica incursiune la lacul Sf. Ana. Am stat acolo in tacere si-am privit si mi-am zis ca acolo as vrea sa locuiesc. Ador apa, ador sa pluesc in bratele ei. De fapt, uneori, atunci cand innot imi pare ca imi las intre ape toate gandurile grele, toate poverile sufletesti, ca intr-un fel de spovedanie, dar nu a sufletului, ci a trupului. Totusi, ochiul meu de apa mi-l doresc ascuns de ochii lumii, de talpile turistilor, de greutatea barcilor. Mi-l doresc nemiscat, limpede, mut. Scobit intr-un munte, imprejmuit de brazi, ca un loc sacru in care nici un picior incaltat n-are a calca. Si eu pasind desculta pe muschiul rece, simtind crengute trosnindu-mi sub talpi. Acolo, in singuratate si tacere sa ma pierd printre vise si voci, printre miresme si umbre. Muntele e acela ce imbraca fidel contururile sufletului meu, doar acolo imi gasesc linistea dupa care, atat de dureros tanjesc si parca doar acolo ma gasesc de fiecare data cand ma pierd. Muntele ma face sa cred ca voi trai vesnic, ca in viata viitoare am sa ma inalt in zbor atingand piscuri inalte, inaltimi ametitoare, frumuseti desavarsite.
Pentru mine marea e singura care-mi poate ineca toate tristetile, toate durerile, toate dezamagirile…e ca un altar la care-mi plec mereu si mereu sufletul si genunchii truditi. Pentru mine daca nu e mare, nu e vacanta! Suport cu stoicism orice mi se intampla de-a lungul anului, frigul necrutator al iernii, ploile mohorate ale toamnei si noroiul, pentru ca stiu ca la un moment dat o sa-mi odihnesc gleznele in nisipul ei cald si in valurile ei inspumate. E ca o mama care te iubeste chiar pleci mereu,si te intorci ca o fiica risipitoare in fiecare vara, cautand repaosul sufletesc si impacarea cu tine insuti. Si nu stiu de ce, dar cand sunt la mare…ma simt mai aproape de cer!
Cred ca zece vieti de-as avea, tot la mare as dori sa poposesc cel mai ades. Mi-e dor de mare cum mi-e dor de cineva foarte iubit si foarte departe de mine… Cele mai frumoase amintiri ale vacantelor mele sunt legate de talazurile mai mult sau mai putin inspumate dar mereu repetative, langa care stateam si privind in larg eram fericita cum numai acolo puteam fi. Iubesc marea inainte de orice altceva si stiu ca oricand intalnirea cu ea va fi o suprema bucurie. Ma intorc cu gandul la mare, iar si iar, Cand voi ajunge, insa, nu stiu…
Vad muntele ca pe o provocare, o tinta care trebuie cucerita, o inaltime care ma indeamna sa urc si iar sa urc , intr-o lupta cu mine insami, cu limitele rezistentei mele, si-asa greu incercata de prea multele esecuri si prea desele infrangeri.
Si vad marea ca pe un liman al odihnei, al regasirii, al sondarii adancimilor sufletului meu vesnic framantat, al inimii mele mereu incercate.
Valurile ei aduc dureri nemarturisite nimanui si lasa in urma nostalgii sfasietoare.
Pe malul marii mi-am purtat, insolata, intaia dragoste, vuietul ei mi-a acompaniat intaiele soapte de dor si stropii ei sarati mi-au mascat lacrimile izvoarate din ochii… cum altfel, decat verzi…
“Luna, tu, stapana marii…”
Si imi recit, la nesfarsit, versurile mele, asa cum le-am simtit, nu cum le-am invatat:
“Mare, tu, stapan-a lumii…”
Pentru mine, Marea e cea care “gandirilor dand viata, suferintele intuneca”, ma poarta dincolo de firava linie ce desparte pamantul de cer, departe de lumea dezlantuita, somewhere, over the rainbow…
Alice - Zeita Draga, si pt mine va exista intotdeauna Marea si mi se pare - desi atatia spun ca o iubesc - ca marea e numai a mea…
Daca ar fi fost sa imi aleg sa fiu altceva, asa cum Corinei Stoica i-ar fi placut sa fie Vantul, mie mi-ar fi placut sa fiu Marea.
imi place mare, vara. insa, am fost la mare, cand eram mai tanara
si iarna. cred ca e mai spectaculos sa vezi o intindere de apa care parca vrea sa inghita pamantul, parca musca cate o gura de pamant din mal ori de cate ori se misca. DA, marea e peisajul ce-mi invaluie si cele mai frumoase vise!
erata: imi place mare, vara. insa, am fost la mare, cand eram mai tanara
si iarna. cred ca e mai spectaculos sa vezi o intindere de apa care parca vrea sa inghita pamantul, parca musca cate o gura de pamant din mal ori de cate ori se misca. si cat e de placut sa vezi cum atata apa se lupta cu frigul si nu se lasa inghetata… DA, marea e peisajul ce-mi invaluie si cele mai frumoase vise!
Si eu iubesc mare cu tot sufletul si astept de fiecare data reintalnirea cu briza ei mangaietoare, cu zgomotul valurilor care ma fac sa uit de toate relele si sa o pot lua de la capat mereu.
Am descoperit azi o poezie minunata, care m-a facut sa plang in hohote si pe care o impartasesc aici cu drag. E scrisa de marele actor Amza Pellea pentru fiica sa, Oana.
“Te-ai intrupat din stele,
din pulbere, din vant,
din gandurile mele,
din apa, din pamant,
si din iubirea noastra
clocotitioare, vie…
Ai inflorit albastra,
gingasa bucurie!
Aluneci ca o raza
de soare jucaus.
Esti apa dintr-o oaza,
esti primul meu caus
din care insetat
sorb viata-adevarata,
si bucurie multa,
si lacrima curata,
si muntele, si-oceanul,
si cerul instelat.
Prin tine-ntind o mana
spre-nalt, spre infinit,
Si tu te legi prin mine
de cei ce au murit.
Prin tine devin vesnic,
si capat sens si tel,
prin tine sunt puternic,
sunt piatra, si otel.
Si datorita tie,
fetita mea cea mica,
de-acuma lui taticu
de moarte nu-i e frica!”
marea….intodeuna marea. iubesc marea cu disperarea de a nu fi mereu in prezenta ei asa cum imi doresc. iubesc marea vara, cand este rasfatata de miile de turisti si atunci ma bucur ca este iubita de toti. dar iubesc marea primavara si toamna, dimineata si seara, pe ploaie si frig. port mereu cu mine dorul de mare, tot mai mare….doar la mare, cu capul pe nisip si-n zgomotul de valuri simt cum gandurile, nelinistile mele sunt intelese, nu e nevoie de vorbe….iubesc marea neagra si o port mereu in suflet….tot timpul mi-e dor de mare…..
Imi e dor de mare!
Nu am mai fost la marea cea mare din 2007.
“Ti-am spus de mult ca pe pamant sunt rele / Ti-am spus ca marea-i capataiul meu…”
Marea, doar ea…
Am iubit marea in vara aceasta ca si cum la anul nu o voi mai regasi tot acolo asteptandu-ma!Am iubit-o cu disperarea unui indragostit caruia ii e teama ca-si va pierde dragostea, ca se va risipi vraja.
Am inotat in mare cu nesat, m-am aruncat in valuri sa simt apa sarata lipindu-se de mine,in parul meu,in sufletul meu.Mi-am spalat tristetile, mi-am regasit bucuriile,am trait la intensitate maxima timp de patru zile.
Vara de vara astept reintalnirea cu marea si de fiecare data ma fascineaza mai mult cu nesfarsirea si misterul ei!
Eu locuiesc la munte, imi plac si ei, ma relaxez cand ii privesc. De multe ori abea astept sa am putin timp liber sa fug pe un deal ca sa pot ii privi mai bine si in liniste. Dar tanjesc dupa mare, nu imi pot inchipui vara fara mare, apartine oarecum verii. Cat vezi cu ochii doar mare, miscarile ei, valurile… Divin, ma aduce intr-o stare de visare si euforie.
Pana acum 4 ani nici nu am vrut sa aud de mare. Vedeam la televizor aglomeratia, lumea adunata ca niste musuroaie de furnici, tarabe, manele, fum… mult fum de la gratare si toata tigania de acolo… Apoi l-am cunoscut pe prietenul meu si am hotarat sa mergem sa vedem un rasarit de soare, impreuna… pe malul marii. M-a socat in prima zi gara mizerabila din Mangalia, tarabele si numeroasele cladiri in paragina din statiuni, dar am vazut marea, intinsa, sclipitoare… si m-a chemat la ea in fiecare an. E ceva firesc, cand vine vara astept ca un copil sa merg din nou la ea… sa stau intinsa in nisip, sa ascult valurile, sa privesc rasaritul de soare… Chiar daca detest sa ma trezesc cand merg la servici, in concediu sunt treaza la ora 5, sa vad cum soarele apare ca un punct rosiatic la orizont… Ador plaja in zori, curata, salbatica, pustie… stau si privesc marea si nu ma satur de ea, ii fur un strop de energie, sa-mi ajunga pana anul viitor… Nu stiu daca in 2011 voi putea ajunge la ea… guvernantii nostri considera ca putem lucra si fara sa mergem in concediu… Dar mie deja mi-e dor valuri…
Mie imi lipseste ingrozitor muntele in campia asta fara sfarsit. Avem, in schimb, o mare dulce si foarte mare:)
Vacanta placuta in continuare!
Si mie imi place marea cel mai mult, imi place intinderea ei nesfarsita, imi plac valurile mari care se sparg de tarm. Vacantele mele preferate au fost dintotdeauna cele de la mare.