O vreau pe mama
Azi mi-a fost dor de mami. Tare dor. Ma dor manutele si piciorusele, nasucul imi curge, sunt fierbinte si rosie la fata, dar nimeni nu observa. Toata lumea pare preocupata de altceva. Tipete, plansete, strigate destul de neobisnuite pentru mine, usi trantite si apoi liniste. Stau cuminte si astept sa vad ce se intampla. Of, mi-e atat de dor de mami… Si nu mai vine.
De cateva ori tati a venit la patutul meu, suparat si obosit. Incep sa plang de tristete, mai ales cand vad cum ma priveste… si nu ma ia in brate sa ma faca sa zambesc, cum face de obicei. Intru in panica, mai ales ca m-am udat deja si ma simt tare rau. In astfel de cazuri mami stia precis ce ma deranjeaza si rezolva imediat problema. Mi-e fomica. Pesemne ca si-au dat si ei seama ca trebuie sa pap, caci cineva imi dau biberonul si incep lacom sa sug… Imi ridic intr-un final privirea. Nu, nu e mami, e bunica, care ma priveste cu dragoste, printre lacrimi. E suparata si ea. Eu o vreau pe mami si mami nu mai vine…
M-am speriat de-a binelea. S-a facut noapte si ziua iar si mamica mea draga tot nu a aparut. Tati si bunica vin pe rand langa patutul meu, dar mi se pare ca in casa este mult mai multa lume. Cum sa fac ca ei sa priceapa ca mami trebuie sa vina langa patutul meu, sa ma aline, sa ma ia in brate, sa-mi vorbeasca asa cum numai ea stie sa o faca, sa-mi cante, sa ma invete sa tin cuburile bine in mana, sa se joace cu mine prin toata casa si sa ma tina de manute cand vreau sa pasesc…
Am inteles ce se intampla. Mamica mea e bolnavioara si tati nu a mai ras de multa vreme. Nu mai vad zambetul acela al lui, fata fericita si toata fiinta lui radiind ca atunci cand o vedea pe mami cu mine in brate. E obosit, neingrijit si ma zgarie cu barba aceea mare cand ma saruta. Ma cuprinde o frica teribila. Daca mami a mea moare? Daca nu mai este langa mine? Daca nu va mai veni si nu voi mai avea dragostea ei? Eu ce ma fac fara ea si unde voi mai gasi atatea cuvinte alinatoare, privire atat de incarcata de dragoste si atata devotament? Ca stiu ca sunt pe lume si copilasi fara mamici pe care toata lumea ii plange, dar nimeni nu se intereseaza de ei decat de Craciun… O stiu, ca l-am auzit pe tati vorbind despre copilasi abandonati, fara de mama si fara de noroc. Nu, nu vreau sa renunt la viata mea fericita de bebelus! Nu o vreau pe bunica, nici pe tati nu-l mai doresc ca inainte. El nu e complet fara mamica mea, singura care stie ce vreau, ce-mi place si cat de neajutorata sunt! O vreau pe mamica mea…si ea tot nu vine…
E duminica. Ar trebui sa fie zi de sarbatoare, de liniste si pace in casa noastra. Nu este totusi. Iar usi trantite, zgomote si… din nou pace. Oare a murit mamica mea? Cu rasuflarea taiata astept si incep sa plang. Jucariile ma plictisesc, caruselul ma enerveaza. Imi intorc fata spre perete. Ce ma fac acum fara mama?
O mana ma mangaie incetisor si ma intorc neincrezatoare. Ochii mamei ma privesc incercanati, dar fata ei palida este zambitoare si plina de dragoste… dragostea aceea, atat de cunoscuta mie, unica in lumea mea si in lumea intreaga!. E mama mea, s-a intors la mine! Febra imi scade, naduselile ma lasa, tristetea ma paraseste, frica dispare si toata fiinta mea se indreapta catre ea, nespus de fericita! Si o aud strigandu-l pe tati: “Vino repede, sa vezi cum a intins manutele spre mine!”
Tati e iar fericit, zambeste asa cum stie el sa o faca atunci cand ma vede in bratele ei…
Mama este unica pentru noi toti .Chiar daca de mici suntem dependenti de ea cand crestem ajungem sa-i simtim lipsa.
Sunt si eu mama. La randul meu am si eu o mama. Mama mea are si ea o mama , care zilele acestea se zbate intre viata şi moarte. Are… 85 de ani. Se roaga la Bunul Dumnezeu să o ierte pentru tot si sa o lase sa treaca in lumea cealalta. Mama mea plange. Încet fara zgomot. O privesc si plang si eu. O mama care apune, alta se pregateste şi cealalta adica, eu care voi urma. Crunta şi urata este batranetea. Imi privesc cele doua mame si nu am nicio putere in fata Domnului, nu avem putere.
pacat și mult prea trist pentru că de acest final fericit nu va mai avea parte copilașul Mădălinei…..
dincolo de cuvinte …am retrait emotiile momentului; doar mama ramane legata ..toata viata ei…prin fire nevazute….de puiul ei…chiar daca uneori alege sa nu-si exteriorizeze zbuciumul, tocmai pentru a-si proteja puiul….
bravo
Sunt mamica unei printese de aproape 9 luni. Mi-am dorit-o dintotodeauna, dar destinul mi-a facut-o cadou acum, la 40 de ani.Este sufletul meu. Toata dragostea noastra ( a mea si a tatalui ei)a prins viata prin ea DARIA CRISTIANA MARIA! Multumesc DOAMNE pentru minunea de copil, da-mi puterea sa fiu MAMA pana la capat. A fi mama e un sentiment unic.
FELICITARI!!! O poveste minunata. Numai MAMA este persoana careia ii pasa cu adevarat de pruncul ei. Ma rog la Dumnezeu ca toate femeile sa fie binecuvantate cu prunci, sa-i poata creste mari si fericiti.Lacrimile mi-au siroit pe obraji, dar ma bucura ca mai exista persoane cu suflet, persoane care iubesc neconditionat…FELICITARI
am plans, mult, m-am gandit la mama, face vinei 60 de ani, eu am 35!sotul meu mi-a cerut insa sa aleg:eu ea, ori el! e suparat ca dupa moartea parintilor lui,fiind singurul copil, iar ea singura, mama mea a refuzat sa vina la noi! ce sa fac?
E frumoasa povestea..si imi rascoleste sufletul mai mult si mai adanc, ca nici mama mea nu e langa mine, ca a plecat sa se sacrifice pentru copii ei dragi si sa le asigure..un trai decent, pentru ca in tara..stim cu totii cum este.E foarte greu sa nu mai aiba cine sa iti ureze seara noapte buna, sa nu aiba cine sa te astepte cu o masa calda si cel mai important, cine sa iti fie alaturi la zilele de onomoastica,la absolvire,la sarbatori, sau la o simpla raceala.Unde e mama ca sa imi ureze pofta buna?Unde e mama ca sa imi ureze la multi ani, sa ma sarute si sa imi faca un tort mare cum numai ea stie?Unde e mama, care se grabea sa imi aduca un ceai fierbinte si o aspirina?Ma intreb, oare se merita, atatea sacrificii?Pentru ce invat atata?Ca sa ajung sa muncesc si eu in alta tara?Ca aici nu ne ofera nimeni nimic?Ca reusesti doar daca ai pile…sau prea mult noroc..sau..sau..? E pacat..dar o nevoie reala..
E cam tarziu acum sa mai spun ceva…a trecut vremea in care aveam cel mai multa nevoie de caldura mamei si au ramas ranile cicatrizate..care se vindeca doar la vederea ei..si reapar cand pleaca iar.Nu sunt singura in situatia asta si nu fac din asta caz…dar, imi doresc sa pot fi alaturi de copii mei..si sa nu fiu nevoita sa plec niciodata de langa ei,asta in momentul in care o sa ii am.Nimic nu se compara, ca atunci cand o ai pe mama alaturi..
Imi doresc ca mama sa nu afle niciodata prin ce am trecut..(desi stiu ca stie..si simte si ea la fel)..ca si asa ea e cea care face sacrificiile pentru noi..si nu vreau sa sufere mai mult..
Sarut-mana mama pentru tot ce ai facut pentru noi! Promit ca intr-o zi sa imi iau revansa.
Si eu o vreau pe mama..si sunt mare..
frumoasa poveste trista la inceput dar cu un final fericit,sa stii ca asa simte orice bebelus
wau
recunosc……am plans si eu…..da, cred ca asa simte puiul mic cand mami nu e langa el……nu m-am gandit niciodata asa profund la asta……frumos scris….felicitari
Suuuuupeeeer chiar mi-au dat lacrimile!!!
frumoasa poveste,mi-au dat lacrimile,nu exista cuvinte care sa exprime sentimentele pe care le simte o mama pentru copilasul ei,si invers.
bravo,frumos
cea mai frum poveste mi-au dat lacrimile
Am plans …
Unde era? :O
frumoasa poveste