A fi sau a nu fi amabil
Diferenta dintre locurile in care iti doresti sa stai sau nu vine nu atat din frumusetea peisajului, cat din amabilitatea oamenilor pe care ii intalnesti. Desi stiu asta la fel de bine ca oricare dintre noi, multi dintre angajatii locurilor turistice se poarta ca si cum le-ai fi dusman.
Calatoria noastra de vacanta m-a adus in tot felul de locuri si m-a obligat sa intalnesc tot felul de oameni. Am constatat inca o data, in mai multe tari, cat de rau e sa fii roman in calatorie prin Europa, pentru ca esti privit, dintru inceput, cu ochi mijiti de neincredere. Dar am avut sansa sa aflu si cat de mult conteaza zambetele celor care te intampina, preschimband un loc ca oricare altul intr-un liman de rasfat la care toata lumea vrea sa ajunga.
Avem atata nevoie de cuvinte amabile si de gesturi tandre, incat uneori ne multumim sa le primim de la niste straini. Insa, daca ne-am aminti de regula asta in fiecare zi a vietii noastre, nu ne-am mai imbufna fara rost, nu am mai fi morocanosi din cine stie ce toana si nu am mai indrazni sa ii repezim, vreodata, pe cei dragi, numai fiindca nu suntem in cea mai grozava dispozitie a noastra. Constat tot mai mult cat de insemnat este sa fii amabil si prietenos. Cat de multa lumina poti aduce in viata ta si a celor din jur fiind atent si politicos, deschis si neotravit de dorinta de a te declara mai presus de ceilalti, detinator al adevarurilor unice. Si, aducand multumire celor pe care ii intalnesc si imi fac viata mai frumoasa, invat si ma transform, ma inalt si devin mai buna eu insami, exersandu-mi zambetul, politetea si dragostea pentru semenii mei.
eu cred ca este mult mai bine sa fii amabil
eu cred ca amabilitatea este cea de care ar trebui sa tinem cont in anumite situatii,ma bucura sa vad ca mai sunt si oameni amabili
oamenii amabili pur si simplu iti inveselesc ziua prin caldura lor si gesturile frumoase
de cateva zile am inceput servicul in noul meu loc de munca (la scoala). in prima zi, cand i-am cunoscut pe ceilalti colegi, am fost putin dezamagita de felul cum s-au comportat, avand in vedere ca eu sunt incepatoare si eram cam dezorientata. niciunul nu s-a aratat prea prietenos, ba din contra, s-au holbat la mine ca la circ. eu in general sunt o persoana amabila, vorbesc cu toata lumea, sunt prietenoasa. asa ca m-am apropiat eu de ei, dar ii vad ca sunt destul de retinuti, nu prea dornici sa ajute, nici macar cu un sfat. sper macar daca nu ma ajuta, sa nu faca totul mai greu……..
Sufletu-mi plange dar eu zambesc
Pentru ca nu vreau ca altii sa vada ca sufar,
Pentru ca nu vreau sa dau explicatii,
Pentru ca nu vreau sa-mi amintesc.
Sufletu-mi plange dar eu zambesc.
Ador sa intalnesc oameni amabili si zambitori,imi fac zilele mai frumoase
Eu votez pentru a fi amabil. In general, prin amabilitatea ta ii obligi si pe cei din jurul tau la reciprocitate. Asta nu inseamna ca intotdeauna ti se va plati cu aceeasi moneda.
Dar merita sa incerci.
In principiu sunt amabila cu toata lumea,iar cu persoanele pe care nu le cunosc mereu deoarece pornesc de la premisa k sunt persoane “bune” si chiar dak am avut o zi proasta absolut nimeni nu este vinovat, cu atat mai putin o persoana total necunoscuta, il consider un lucru de bun simt sa fii amabil cu cei din jur si sa nu analizezi oamenii “straini” tie deoarece nu ai tangenta cu ei.Cu persoanele cunoscute …….. imi doresc sa le ajut cu tot ce pot neconditionat datorita faptului k si eu la randul meu sunt ajutata si este o senzatie placuta sa stii k nu esti singur in anumite momente si eu nu uit acest lucru niciodata,senzatia k “cineva” este cu tine cand ai nevoie este deosebita si incerc sa compesez ajutand si eu pe altii “din multime” deoarece “ma atrage” nefericirea lor si in primul rand persoanele care m au ajutat deoarece implicit tin la ele,dar si pe cele care le am remarkt in diferite situatii, in general neplacute,deoarece atunci “vezi” omul si imi sunt dragi ptr ce au facut si nu neaparat ptr mine,ci ptr gest in sine…….restul persoanelor le evit pur si simplu, il iau pe “nu stiu in brate”, desi sunt in tema sau pot ajuta, nu ma ofer pentru k “simt” k nu se merita.Desi uneori regret k nu pot trece peste ce “simt” si poate valoarea unui gest dragut este tocmai sa faci un bine cuiva care nu merita,dar are nevoie de ajutor…….. nu pot totusi …. si prefer sa gandesc k as fi si eu la fel de “falsa” si va exista cineva sa ajute persoana in cauza, deoarece persoanele de acest gen intotdeauna vor fi ajutate de “n” persoane mereu……. paradoxal sau nu……
“Sunt o persoana umila si neinsemnata”….
Asa isi incepea discursul Uriah Heep, celebrul odios personaj Dickensian.
Stergand peretii cu silueta lui suie, desirata, aplecat vesnic de spate intr-o atitudine amabil-servila…
Desi nu pacalea pe nimeni, vesnica lui politete, impinsa la extrem, nu putea fi repezita, chiar daca era primita cu un frison de neplacere, senzatie accentuata de o strangere de mana moale, umeda, care iti lasa impresia ca n-ai atins mana unei fiinte umane, ci aducea mai degraba cu atingerea scarbos-alunecoasa a unui sarpe.
Si asa, in felul acesta, mereu politicos, amabil, servil, umil reuseste sa-si duca aproape de bun sfarsit toate planurile lui diabolice tesute tocmai impotriva celor in fata carora se declarase nevrednic si neinsemnat.
Nu este impiedicat decat de autor, romantic prin excelenta, deci creatorul unor constructii livresti pe o schela simpla : lumea este impartita in buni si rai, binele invinge, dragostea triumfa.
Dickens a distrus personajul, inca din secolul al XIX-lea, sau cel putin, daca nu l-a distrus, a incercat sa-l compromita.
Si totusi, doua secole mai tarziu, Uriah Heep este un prototip uman din cele mai raspandite.
Il intalnesti la tot pasul, mereu gata sa-ti recunoasca superioritatea, mereu gata sa se plece respectuos in fata ta, vesnic cu mana pe clanta, inca dinainte de a schita tu gestul, mereu in intampinarea dorintelor tale.
In subsidiar, gandul inoculat prin educatie, o educatie stramba dar “eficienta” in vremurile noastre este :”Nu stii cand vei avea nevoie de el”. Sau de “ea”. Sau de “cineva”.
Este un alt fel de a spune ca “Totdeauna e bine sa lasi loc de buna-ziua”.
Inteleg amabilitatea si politetea izvorate din respect. Respectul fata de tine insuti si fata de semenii tai.
Desfid si resping amabilitatea si politetea care nu au la baza decat calculul meschin de a-mi netezi drumul, de a-mi deschide usile, de a-mi asigura chiar si bunavointa celor pe care-i dispretuiesc.
Nu pot si nu vreau sa fiu amabila, nici macar politicoasa, cu cei care ma gratuleaza cu o strangere de mana incerta, moale, lipicioasa. Cu cei care se bucura nesincer, dar in cuvinte multe si magulitoare, ca m-au intalnit. Cu cei care se scurg pe langa pereti, in incercarea de a ma incomoda cat mai putin, si a caror rasuflare grea, inghetata, le-o simt vesnic in ceafa.
In incercarea permanenta de a ma educa si a ma stapani, libertatea de a mai tranti din cand in cand usa in urma mea, imi face mult bine. Cu o singura conditie: sa ramana inchisa.
Nici nu am apucat sa citesc rindurile si vederea mi-a smuls un zimbet larg. Este o problema grava sa ai o afectiune la coloana, la fel de dureroasa si greu de tratat ca si afectiunea coloanei. Desi trist, am ris cu pofta. Bravo, AlicE! Esti minunata.
Draga Uncommitted nu prea sint de-acord . Parintii intotdeauna spun si-si educa copii ca “Totdeauna e bine sa lasi loc de buna-ziua”, dar asta nu inseamna deloc ca trebuie sa o faci doar ca :”Nu stii cand vei avea nevoie de el”. Sau de “ea”. Sau de “cineva”. Asta aduce a altceva si nu mai pot sa rid atit de mult.O zi buna, cu multe zimbete…
Maria,
daca lasi loc de “buna ziua” premeditat, lasand sa-ti alunece pe gat revolta, dusa de lacrimile amare ale unei umilinte indurate, atunci nu faci decat sa aduni frustrari.
Loc de buna ziua ramane atunci cand esti demn, corect, cinstit si cand nu te lasi influentat de conjuncturi.
Cine apreciaza omul onest, care are curajul sa-si exprime raspicat alegerile, optiunile, acela imi va da buna ziua, chiar daca drumurile noastre se despart vremelnic.
Cine imi va intoarce spatele, doar fiindca nu am fost de acord cu el, n-are decat sa stea in spatele acelei usi pe care spuneam ca imi permit sa o trantesc, din cand in cand, ca panaceu al sanatatii mele mintale.
Lotusul, te salut, draga mea si-ti zambesc. Datorita surorii s-a intamplat… Buna cuviinta si vorba buna e tot mai perimata si tot mai inutila in societatea noastra postrevolutionara, unde cred ca revolutia s-a concretizat in special in nesimtire crasa adeseori si lipsa de scrupule in dobandirea dorintelor. Sunt prea dezamagita de ceea ce traiesc zilnic ca sa mai cred ca vorba dulce, mult aduce. No…fas.
Moi draga, dar o vorba dulce de la mine accepti ?
Sper ca macar acum in toamna sa ne intalnim la o cafea si o poveste. S-au intamplat multe.
Uncommitted,
eu ador usile. Le vad ca porti spre suflet. Si prefer ca cel de langa mine, sa le deschida una cate una, asa in ritmul lui.
Si-mi mai plac si ferestrele. Ma asez asa imaginar pe cate un pervaz, ma scald in razele de soare si privesc inauntru.
Oamenii sunt precum casele.
Exista case cu fundatie si fara, dupa cum exista case mari/ coplesitoare dar in care nu locuieste nimeni si casute mici/ cu acoperisuri rotunde asemeni sufletelor frumoase dinauntru.
Vezi ce faci ? Vorbesti despre una si eu ma apuc sa bat campii
..
De o saptamana incoace am avut probleme cu conectarea la internet. Vad ca astazi, in sfarsit merge mai mult de cinci minute. Si stau si ma intreb : lucrul acesta se datoreaza insistentei cu care am sunat zi de zi si amabilitatii diplomatice cu care am abordat problema ? Sau atitudinii surorii mele care le-a spus celor responsabili ca daca nu se rezolva pana astazi, ea personal va rezilia contractul ? Dar poate o fi o intamplare pur si simplu si eu caut inutil, sensuri mai adanci
“Eyes wide shut”, Lotus….
Cam asa si cu usile si ferestrele mele ….
Casa sufletului meu e in asa fel proiectata, ca exista si o iesire de urgenta, prin care sunt ejectati cei intrati fraudulos, sau dintr-o eroare regretabila, chiar pe usa din fata.
Sora ta a procedat corect. Si a lasat si loc de “buna ziua”.
Doar ca de acum inainte va fi salutata, probabil, cu mai multa condescendenta….
Eu am in casuta mea o mansarda de care nu stie nimeni. Acolo ma pitesc cand cineva navaleste cu gand de a-si insusi ceea ce nu-i apartine sau a ingenunchia uitand ca posesia nu e iubire. Tot acolo stau si chicotesc, uitandu-ma printr-o crapatura a podelei, cum pleaca singur
..
Inseamna ca sunt norocoasa avand-o pe sora mea
“Eyes wide shut”, Lotus….
Cam asa si cu usile si ferestrele mele ….
Casa sufletului meu e in asa fel proiectata, ca exista si o iesire de urgenta, prin care sunt ejectati cei intrati fraudulos, sau dintr-o eroare regretabila, chiar pe usa din fata.
Sora ta a procedat corect. Si-a lasat si loc de “buna ziua”.
Doar ca de acum inainte va fi salutata, probabil, cu mai multa condescendenta….
Lotus,
casutele tale mi-au amintit de o poveste minunata, pe care ti-o daruiesc!
http://www.trilulilu.ro/MacRatusca/53857de063e9a3
Multumesc Uncommitted
Zambesc.
Draga uncommintted e bine ca poti sa trantesti usa si sa o tii inschisa. eu una nu pot, desi imprejurarile au fost de asa natura, m-au obligat sa ma port urat cu cine nu merita, crede ma nu am reusit sa raman pe pozitie si usa sa ramana ermetic inchisa pentru acea persoana. Nu stiu din ce sunt construita, nu stiu de ce nu pot spune nu, dar un nu decisiv si irevocabil, iert,ma tanguiesc, ma simt inconfortabil si de fiecare data trec peste toate desi stiu ca par slaba, dar in inima mea apare o lumina care ma incalzeste si imi da speranta. Nu pot schimba lumea, desi nu mi place ce am ajuns, dar asa sunt si cred ca asa voi murii. Cu drag,
Adevarul e ca amabilitatea imprastie o energie buna, o multiplica, in vreme ce agresivitatea otraveste toata atmosfera.
Ce pacat ca persista in Europa stereotipul acesta care ne face pe noi, ca romani, mereu suspecti de ceva, si asta numai fiindca niste mostre nefericite ne-au ramolit renumele. Oare ce am putea face sa nu mai fie asa?
ai dreptate