Cel mai bine, cel mai rau
Jucam seara de seara jocul pe care l-am numit “Cel mai bine, cel mai rau”. Nu l-am inventat noi, ci l-am preluat de prin filmele americane. Insa ne-am atasat foarte tare de exercitiul bilanturilor zilnice.
Mi-a fost si mie greu, la inceput, sa aleg dintre intamplarile zilei pe acelea care mi-au fost cele mai pe plac. Ma pomeneam leganandu-ma intre prea multe intamplari dragute ca sa pot hotari cu usurinta sau, in zilele mai nefaste, coplesita de prea multe nemultumiri ca sa fiu in stare sa o aleg pe cea mai nesuferita. Asa ca am inteles ezitarile copiilor si tentatia lor de a spune lucruri nu neaparat adevarate, cat, mai ales, interesante, inainte de a intelege ca, daca il jucam corect, jocul ne ajuta sa ne facem zilele urmatoare si mai frumoase.
Alegand zilnic intre clipele in care am ras de cate o intamplare hazlie si cele in care ne-am necajit de vreun incident, m-am pomenit dornica sa aleg “cel mai bine, cel mai rau” din intreaga mea viata. Si am constatat, inca o data, cat de greu este sa faci alegeri oneste. Cu glas tare, probabil ca as declara ca de-a lungul vietii mele traite pana acum, cel mai bine mi-a fost atunci cand am nascut primul copil si cel mai rau atunci cand am divortat. Acestea ar fi reperele oficiale ale inaltarilor si caderilor mele. Dar, de fapt, bilantul real poate fi cu totul altul. Cred ca, de fapt, cel mai rau mi-a fost atunci cand am lasat orice speranta si am declarat ca orice iubire, chiar si mintita, e mai mult decat nimic, iar nespus de fericita am fost abia atunci cand am nascut cel de-al treilea copil al meu, pe care l-am conceput dintr-o mare iubire si a fost nespus de dorit si de asteptat. Stiu ca, peste timp, bilantul se poate schimba. Cat traim, avem dreptul la alte fericiri sau nefericiri, care sa le intreaca pe cele dinainte. Dar, deocamdata, va provoc la indrazneala de a alege “cel mai bine, cel mai rau” din vietile voastre de pana acum. Reusiti? Indrazniti?
Comentarii
14 Comentarii la “Cel mai bine, cel mai rau”Spune-ti parerea
-
-
Invitati speciali
-
un articol interesant si foarte frumos
ne incanti cu aceste articole interesante
ma bucur ca ne impartasesti din lucrurile vietii
Cel mai bine mi-a fost cand eram copil si avand febra mama lasa totul deoparte,uneori si serviciul,ca sa stea numai cu mine.Cel mai rau mi-a fost anul asta pe 18 iunie cand am primit rezultatul biopsiei si mi s-a spus ca am cancer.Malign.Si mama nu mai e cu mine de mai mult de 16 ani….Atunci am sunat-o pe fiica mea si i-am spus.Era o dupa amiaza calda si plina de soare iar ea mi-a zis ca parca totul s-a intunecat in jur.”Iti amintesti ,mama,cumera la eclipsa?” mi-a spus ea…In jurul meu totul se invartea…Eram din nou copil,la balci,lumini multe,calusei,lanturi,masinute,claxoane…Am cazut si mama m-a ridicat spunandu-mi lasa,ai sa vezi ca o sa treaca si o sa fie bine!
Asa este,o sa fie bine si sunt sigura ca mama ta de Acolo Sus vegheaza asupra ta.
Te imbratisez cu drag!
In primul rand cred ca trebuie sa ai o anumita experienta de viata sa lasi un comentariu la acest articol” fiindca nu pot sa spun de ex ce suparat am fost cand mi s_a stricat masinuta primita cadou cand aveam x ani
alea sunt nimicuri >>
Am citit in cursul diminetii, iar apoi m-am gandit toata ziua la ce ai scris…
Am avut timp sa imi fac un fel de bilant, sa retraiesc tot ce am iubit sau tot ce m-a ranit vreodata.
Apoi m-am luat cu treburi si nu am mai avut timp sa spun cand mi-a fost cel mai bine, cand mi-a fost cel mai rau…
Indiscutabil, cel mai bine mi-a fost cand barbatul pe care il iubeam mi-a scris un mesaj – care mie mi s-a parut cel mai frumos mesaj din lume, pe care l-am citit si rascitit de 100 de ori…si chiar daca nu ar fi fost cel mai frumos mesaj din lume, pt mine a fost cel mai asteptat, cel mai-cel mai…Si m-a facut fericita. As putea oricand sa spun ca asa arata fericirea pt mine. Tu stii, Alice, ca am scris o intreaga poveste pornind de la mesajul asta, pe care ti-am daruit-o tie, ca intr-o zi sa o nemuresti cumva…eu, de buna seama, nu am putut…
Dar atunci mi-a fost cel mai bine, stiu si acum sunetul si culoarea aerului, forma clipelor, totul…
Cel mai rau insa, mi-a fost in 3 momente pe care le-am indurat extrem de greu…cand am fost parasita prima oara – simteam ca s-a terminat lumea.
Apoi, cand pe la 20 de ani si un pic, am fost destituita pe nedrept dintr-un post pt care muncisem mult si pe care consider si acum ca il meritam.
In cele din urma, de curand, prin 2008, mi-a fost extrem de greu sa renunt de buna voie la un alt post care mi se potrivea si pe care il iubeam, dar rea- vointa unora m-a adus la exasperare si m-a facut sa imi pierd rabdarea. Dupa asta, aproape ca mi-am pierdut nadejdea, nu mai asteptam nimic, nu mai credeam nimic. Lucrurile se mai aseaza, insa, atunci cand te astepti mai putin…cu serviciul s-au aranjat, in amor pierderea a ramas definitiva.
Cel mai bine e pentru mine cand sunt eu insami si cand sunt in pace cu ceea ce sunt. Pe scurt, in astfel de momente sunt libera si ofer libertate si celor din jur: sa ma iubeasca sau nu, sa greseasca sau nu, sa creasca in ritmul lor, sa aleaga dupa propriile criterii, sa fie ei insisi. In astfel de momente simt ca toata lumea e a mea, ca m-a gasit fericirea. In astfel de momente simt ca iubesc: pe aproapele meu ca pe mine insami. Daca totusi ar trebui sa aleg ceva mai concret, nu ar fi un eveniment unic, ci plimbarile de mana cu sotul meu.
Cel mai rau e pentru mine… cand nu iubesc! Dar vine imediat cel mai bine pentru ca ma ia mereu de mana sotul meu. La figurat si/sau la propriu.
Daca ar sa ma gandesc repede as spune ca cel mai bine mi-a fost in facultate cand eram cu el si rataceam “prin nopti nebuni, ca doi nebuni, uitati de timp, fara stapani”, cand nu exista timp, sau spatiu ci doar trenurile si iubirea noastra. Imensa, sincera si pura, asa cum numai la 20 de ani poate fi. Iubirea si dorul imens a doua suflete ce pentru un moment cat o eternitate au fost una.Cel mai bine imi era cand ma urcam in tren si plecam spre el sau cand il asteptam in gara alba din orasul iubirii noastre. Cel mai bine mi-a fost cand l-am sarutat pentru prima data pe malul marii.
Si cel mai rau mi-a fost cand m-a aruncat din viata lui si am uitat sa mai respir.
Ce fotografie frumoasa ai ales Alice!
Depinde foarte mult de persoana care stabileste aceste “extreme”…de firea sa, de personalitatea sa, de cat este de “calita”, de cat de “trecuta este prin viata”( deoarece din “afara” este usor sa ti dai cu parerea total neavizat),nu intotdeauna ce stabilim noi k fiind extrem de grav sau de bun chiar este asa, chiar noi constatam pe parcurs k am “denaturat” putin sau mai mult faptele sub influenta unor factori subiectivi sau obiectivi.Astazi pot spune k cel mai bun lucru care mi s a intamplat este insusi faptul k exist si k sunt asa cum sunt, cu bune si rele si cel mai rau k nu stiu sa spun “nu”, cand “simt” k este “nu”si k ma gandesc intotdeauna la altii….dar maine poate constat k este bine sa “vinzi iluzii” in scopul de a ajuta pe cineva,strict uman si nimic mai mult si k desi esti o persoana nefericita total, o sa supravietuiesti si k este o situatie de moment cu un scop caritabil,important este sa ti se aprecieze gestul k atare,si nu “scos din context” si sa nu se abuzeze ptr k atunci nu se merita acest sacrificiu…….dak se intampla asa, constati k cel mai bun lucru pe care tu poti sa l faci pentru persoana in kuza, este cel mai mare rau pe care il faci pentru tine insusi in realitate……..si atunci “esti fortat” in final sa iei “masura” justa pentru tine.
Cel mai bine imi este cand sunt cu cei dragi si cel mai rau cand sunt departe de ei.
Ma gandesc in ultimul timp la asta si chiar daca sunt constienta ca vreau sa fiu cat mai mult cu ei, nu iau decizia de a petrece cel mai mult timp langa ei si aleg sa lucrez mai mult decat as vrea, avand mai putin timp liber decat as avea nevoie.
Ma zbat intre decizia de a trai simplu si frumos, de a le transmite copiilor mei valori adevarate si de a le intari caracterul (cel mai bine) si dorinta de a le oferi lucrurile pe care si le doresc, in lumea in care s-au nascut (cel mai rau?!).
Pana la urma, totul este ralativ:), chiar si cel mai bine, cel mai rau…
Cel mai greu este atunci cand esti deznadajduit si accepti orice, chiar si o iubire mintita.Asta e un mare si dureros adevar…In felul asta nu lasi loc de ceva curat, pur, de unde ar putea veni starea de fericire.Si-atunci amani la nesfarsit”cel mai bine mi-a fost cand…”. De fapt il elimini din viata ta.
Un bilant zilnic “cel mai bine/ cel mai rau” poate ar reusi sa ne tina treaz in minte gandul ca nu trebuie sa ni se intample lucruri extraordinare ca sa ne simtim fericiti si nici grozavii, ca sa realizam cat de important este sa traim clipa.
Un bilant extins, al intregului parcurs, este parca un pic prea mult. Si prea devreme.
Cu asta ne amagim toti, ca “mai e timp”. Mai e timp sa echilibram balanta intre binele si raul printre care am facut slalom, reusind sa evitam jaloanele nefericirilor depline, suicidare si luandu-le in plin, in schimb, pe cele ale bucuriilor marunte. Mai e timp sa traim asa cum ne dorim, sa fim ceea ce suntem. Si ca, atunci cand va veni vremea, vom avea timp de bilanturi, ne vom stinge cu incetul, ne vom derula intreg filmul prin fata ochilor din care inca nu s-a stins scanteia constiintei si vom avea timp sa alegem “cel mai bine”, de “cel mai rau”.
Nu stiu cum e, eu am ratat cam toate momentele in care as fi putut sa ma bucur. Mult mai tarziu mi-am dat seama de asta, mai precis in antiteza cu evenimentele cataclismice.
In ceea ce ma priveste, mai important decat sa ma gandesc ce bine mi-a fost, este sa nu uit ca poate fi si mult mai rau.
Asta inseamna sa ai un caracter nefericit.
Sau inseamna sa fi realist?…
Exista si oameni care se bucura cu precautie, care isi aleg clipele frumoase pana le culeg, care nu sunt deloc convinsi ca li se cuvine sa fie fericiti, sau ca au dreptul acesta prin nastere.
Exista oameni pentru care fiecare zi e o penitenta a unor pacate mai mult sau mai putin imaginare, uneori extinse pana la a nu stiu cata generatie.
Exista oameni care gandesc prea mult.
Exista si oameni care au spus-o mai bine decat mine:
“Fericirea nu vine niciodată atunci când trebuie, o să mă bucur de clipele astea atât de importante cine ştie cand” …