Criticam. Laudam. Asteptam
Nu reusesc sa imi dau seama care atitudine ne mobilizeaza mai tare. De multe ori, am impresia ca oamenii se indeamna sa ia cuvantul (sa scrie, sa vorbeasca, sa susoteasca) atunci cand sunt nemultumiti de ceva. Alteori…
Am observat ca sunt oameni pe care nu ii scoate din mutenie decat supararea. Nu graiesc, nu intervin, nu se prezinta decat daca ceva i-a indignat. Iar atunci simt nevoia sa contrazica. Sau sa injure. Cand vorbim despre interventiile pe internet, cei care protesteaza nici nu-si dau numele real. Cand vorbim despre intamplarile care ne aduc fata in fata, cel mai adesea protestatarii se impart in doua tabere: cei care spun pe fata ce ii nemultumeste si cei care barfesc pe la spate, incercand sa ii instige pe altii.
Eu am parte, insa, mai mult de intalniri cu oameni pe care ii urneste din loc bunavointa, admiratia, dorinta sincera de conversatie. Prin natura meseriei mele, sunt atat de norocoasa, incat intalnesc oameni amabili, care au ceva de impartasit, care vor sa isi spuna povestile si se bucura sa le citeasca pe ale mele, pentru ca se regasesc in uimiri, in asteptari, in razvratiri, in emotii pe care eu le-am trait deja si am avut curajul sa vorbesc despre ele. Primesc in fiecare zi a vietii mele laude care ma fac sa rosesc si mi se par intotdeauna exagerate, dar intorc multumiri, cu recunostinta, celor pe care i-am facut sa imi raspunda la cuvinte, confirmandu-mi astfel ca viata mea are un sens.
Insa dincolo de cele doua categorii clare de oameni, care iti ies in intampinare sau iti raspund ca sa iti dea dreptate sau ca sa te contrazica, intrevad adesea o categorie nedrept de bine reprezentata de oameni care nu vor sa vorbeasca deloc. Care stau si asteapta ziua de maine fara sa vrea sa teoretizeze, inchisi intr-o tacere, intr-o speranta sau intr-o asteptare din care nu-i poate scoate nimic. Iar daca nu stiu sa imi dau seama daca sunt mai multi cei dornici sa critice decat cei bucurosi sa iti dea dreptate, cred ca pot sa evaluez ca, din pacate, cei mai multi sunt cei care nu mai vor de mult sa intalneasca oameni noi. Care nu mai vor sa teoretizeze. Care isi traiesc viata si asteapta ca, intr-o zi, intelesurile sa vina de la sine. Filosofii. Nepasatorii. Insinguratii. Ciudatii. Genialii. Sau, pur si simplu, cei pe care nu am reusit inca sa ii preschimbam in prietenii nostri.
Deocamdata…
Sunt mare iubitor de animale si as vrea un articol din partea lui Alice despre iubirea ptr.cel mai bun prieten,cainele…
Doanmne Alice, cata dreptate ai! Pe unii oameni ii scoate din mutenia lor doar, exact cum ai spus tu: Dorinta lor de a face reprosuri si de asi striga nemultumirea…intotdeauna cineva este vinovat, sau cineva ii nemultumeste, cineva are ceva cu ei, etc.etc
Putem aore, sa facem noi ceva pentru a schimba astfel de personaje???
Cu drag,
Nu cred ca nu dorim sa ne spunem parerile,sa socializam ,dar unori ne regasim in discutiile cazurilor precedente .Citim ,gandim ,invatam de la ficare cate o experienta noua,traim alaturi de voi reusitele sau dezamagirile voastre .In cazul Milka ii doresc multa sanatate .Si eu am avut in familie un caz medical foarte dificil si am luptat .Dumnezeu m-a ajutat si acum e foarte bine .Iti recoman sa tratezi cazul cu seriozitate si sa consulti cei mai buni medici si cati mai multi .Spre ghinionul nostru sistemul sanitar in Romania e la pamant eu
am reusit cu ajutorul credintei in Dumnezeu si al medicilor din AKH.Cea mai imortanta e sanatatea noastra si acelor dragi si va doresc tuturor multa,multa sanatate…
alice,unoeri trebuie sa si mutim ,sa asteptam si sa ne inchidem intr-un univers doar al nostru……….unii asa simt ca pot trece peste ofuri,dureri
din pacate simti ca sunt momente in care nimeni nu te poate intelege si preferi o izolare ,care o sa tina in functie de personalitatea si problemele fiecaruia.
noroc ca nu toti suntem la fel si uneori apar in viata noastra si cei din categoria cealalta
sa faca parte dintre cei, care stau deoparte astepiand sa vada ce l-i se mai intampla,care nu vor sa mai teoretizeze…si care asteapta ca… intelesurile sa vina de la sine?…sau sa fie…pur si simplu unul dintre cei pe care… n-am reusit sa-i incurajam…ca …PRIETENUL nostru!DE n-ar fi PREA TARZIU pana decide… a fii…sau a nu fii alaturi de noi.
Alice,zeiţă a cuvântului frumos şi a iubiri, mă alătur preoteselor din templul tău şi presar gânduri bune şi vise frumoase pe focul sacru înălţat de tine.
Te aştept în fiecare zi cu bucurie! aurelia
Mika, am fost acolo unde esti acum…si iti spun…lucrurile chiar se pot termina cu bine. Acum ti-e greu sa crezi, dar cauta sa te linistesti si sa gandesti pozitiv. Alege cea mai buna solutie, cere pareri, consulta, intreaba si ia decizii bune. Apoi mergi mai departe. Cu curaj, cu speranta, cu credinta ca tu mai ai multe de facut si ai un sens pe lumea asta!
Te imbratisez
Alice
Atata timp, cat reusim sa strabaem fiecare tabara, si acei oameni, sa ia ceva de la noi, din felul nostru de a fi e bine.Atata timp, cat putem sa, discernem in noi, intre a darui si a primi, intre a simti si a avea fler, ceilalti din jurul nostru sunt castigati.Multumesc.
Alice..scuze, continuarea,am apasat gresit pe o tasta.
si te intrebi - Oare e adevarat, oare sunt normala, poate nu am simtit eu bine si ti se spune, simplu, firesc - Si eu am simtit ca, ma rup de lume, atunci,undeva, in toate ti se da,un raspuns, si constati cu satisfactie, respect,ca, tot ce ai dorit tu sa transmiti, e acolo si schimbarea a fost recunoscuta,nu pentru ca, s a impus, ci pentru ca, a fost doar el.Lam apreciat, i am spus cu respect, pentru doua gesturi care au ramas in mine, pentru toata viata. Multumesc.Raza de soare. Lumea straluceste pentru tine.
Alice
Lumea e asa cum ai descris o, impartita in aceste categorii.
Sigur, fiecare din noi, alegem la un moment dat, categoria, tabara in care ne incadram.Mai cred ca, aceia care, o data, s au inchis in ei,pot atunci cand, intalnesc, partea lor de suflet sa se deschida, sa comunice, pot face gesturi care,sa ne amuteasca,care sa ne faca pe noi comunicatorii sa intelegem ca, mesajul nostru a fost receptionat si urma lasata de noi, e adanca, e frumoasa, e impresionanta.
Ieri, am avut parte de doua, astfel de gesturi, si crede ma ca, mi au eclipsat vorbe, tot ce e al meu, si am pus o intrebare simpla - Tu, te vezi ca, inchizi ochii alaturi de mine..si mi s a spus ..DA.Vreau..iar cand, doua imagini se suprapun una peste alta, si te intrebi -
Aparent fac parte din ultima categorie, aparent doar. Sunt din cei care te citesc aproape zilnic, cu multa admiratie, pe care ii inspiri si le faci ziua mai plina. Si de fiecare data simt nevoia nu neaparat sa-mi exprim opinia, ci mai ales sa-ti multumesc pentru ca scrii frumos, cu mult har. Asadar te numeri printre cei alesi, iar eu ma bucur mult sa cunosc oameni ca tine. Iti doresc o zi senina!
Da, traim intr-o epoca in care se vrobeste mult, asa-zisa epoca a comunicarii. Si, asa e, se comunica! Orice, oricum, oricand. Sunt putini cei care aleg sa taca, cei mai multi aleg sa vorbeasca. Ce e la moda sa vorbim( devine chiar o necesitate, daca practici prea mult aceste obiceiuri)? Sa criticam, sa barfim, sa ne dam cu parerea, sa denigram (in mintea noastra ne linistim cu gandul ca prezentam niste fapte, nu denigarm pe nimeni), sa clevetim si sa laudam cu sinceritate sau cu falsitate, in funcitie de situatie.
Dar orice vorbim e cleveteala? Noi chiar nu avem voie sa spunem nimic, nici macar cand facem o simpla prezentare a unor fapte (care de cele mai multe ori implica si vorbitul macar tangential de rau)? Ei bine, un duhovnic iscusit, a spus ca intre barfa si cleveteala nu prea e nicio diferenta. Boala secolului ar putea fi vorbitul de rau alaturi de celebra mandrie. Mai grav e ca de cele mai multe ori nu prea ne dam seama cand vorbim negativ (am patit-o pe pielea mea, de multe ori). Nu intamplator, spun Sfintii Parinti ca prima vama, prin care trece sufletul dupa moarte,e cea a clevetitului. Pe multi ne revolata si ne linistim constinta cu gandul ca acestea sunt reguli pentru sfinti, pentru calugari, pentru pustnici; noi traim in lume, nu putem sa nu vorbim, mai ales ca noi avem familii, joburi, prieteni, cu care trebuie sa vorbim, ni se cere parerea.
Si atunci, poate ca multi tac ca sa nu faca pacate. Sau poate tac pentru ca se roaga (am vazut in metrou persoane care se rugau folosind bobitele de la metanii).
Ferice de cei care au ajuns la masura echilibrului, aceea de a vorbi doar cand trebuie si de a spune exact cat trebuie,iar in rest tac :).
Incurajati-ma
Ieri am fost la eco si am mai multi ganglioni sub ambele brate iar la radiografie mi-au gasit un ganglion in plamani!
La amiaza trebuie sa merg la tomograf.
Acum chiar plang, acum chiar nu mai stiu sa fac fata!
I-as vrea inapoi pe ai mei… Am atata nevoie de sprijin!!!
DE CE? De ce o soarta asa tampita?
Mika, hai sa vedem intai tomograful… Ganglioni in axila putem avea si de la epilat, de exemplu, de la o simpla infectie.Cat despre cel din plaman,oare chiar sa se vada pe radiografie clar ca e ganglion?Ma indoiesc. Nu incerc sa bagatelizez rezultatul investigatiilor pe care tocmai le-ai facut, dar nici nu vreau sa cazi in prapastii de deznadejde pentru o ecografie si o rg pulmonara.Diagnosticele nu se pun asa de usor, si nu orice ganglion inseamna metastaza!Curaj!Astept rezultatul la CT!
Mika, hai sa vedem intai tomograful… Ganglioni in axila putem avea si de la epilat, de exemplu, de la o simpla infectie.Cat despre cel din plaman,oare chiar sa se vada pe radiografie clar ca e ganglion?Ma indoiesc. Nu incerc sa bagatelizez rezultatul investigatiilor pe care tocmai le-ai facut, dar nici nu vreau sa cazi in prapastii de deznadejde pentru o ecografie si o rg pulmonara.Diagnosticele nu se pun asa de usor, si nu orice ganglion inseamna metastaza!Curaj!Astept rezultatul la CT!
Mika,sa ai curaj!e greu sa-ti spun ceva…sa ai putere sa treci peste acesta”cumpana”..e doar o incercare in calea vietii…ai sa treci cu bine!
Te pup si-ti tin pumnii….sa fi tare!
MULTUMESC DIN SUFLET PRIETENELOR MELE VIRTUALE
AKH… asta se contureaza!
Este stiut faptul ca atunci cand ti se ofera sprijin emotional incepi sa plangi. Nu din suferinta, pentru descarcare!
A fost atat de bine sa gasesc mesajele voastre! Le-am recitit de doua ori si abia apoi m-am apucat de scris. Comunicarea asta functioneaza! Ma gandeam la CT, cand mi-au spart venele pentru substanta de contrast (de 4 ori!), ca sigur sunteti cu mine! De frica, s-au retras toate venele. Tremuram ca un catel si m-am patat toata pe corp. Ma mangaiau vreo 2 asistente! Incep sa constat ca plang tot mai mult, necontrolat. Dar am observat va asta se petrece in preajma menstruatiei. Nu mi-a venit sa cred cand am gasit in farmacie ceai pentru ZAMBETE LUNARE ( de la Sonnentor). In seara asta voi bea prima cana.
Cred ca mai plang ca mama a murit de cancer la plamani si dupa operatie i-au iesit multi ganglioni sub brat si-mi amintesc cum o pansa, cum tinea regim si intreba deznadajduita cand scapa? Si eu n-am scapat-o!
Si stiu ce rau a fost cand ii sarutam picioarele lui tata, care inca nu se racise, dupa infarct. Intr-o duminica dimineata, sunase telefonul
“-Stai jos, stii, tata… a murit
-Poate mama… ce ai, ea e bolnava…
-Tata mai…
-Mama…
-Nu, ti-am spus sa stai jos… tata a facut infarct!” (cand a aflat ca mama are cancer!)
Abia pierdusem prima mea sarcina, la 7 luni, pentru ca am cazut pe burta!
Au fost atatea nenorociri, intr-un timp atat de scurt!
Esti obligat sa te mobilizezi rapid, sa treci. Eu mi-am pierdut familia cand o construiam pe cea actuala, e greu de zis ce conexiuni or mai fi in sufletul meu, de aceea m-ati auzit mereu spunand ca nu pot sa desfac familia asta - 2 pusti si-un tata exemplar! Dar ca sot nu tocmai OK!
Mi-e greu si acum sa cred ca mi-ati fost asa repede alaturi… ne stim de 7 zile. ALICE - e mare lucru ce faci! Sunt cele mai sincere ganduri pe care le-am primit de la oameni care ma stiu virtual! Aveam atata nevoie.
Monica V deocamdata luni va fi citit CT, pana atunci mi-au dat calmante!
Mi-a spus cineva care a stat in camera, la imagini, ca acel ganglion nu este in plaman ci pe langa…?! Sub brat este inflamatie, nu infectie…
Ma simt deja mult mai bine. Din fericire, am un semineu in casa si am sa stau in fata lui cu un ceai pentru ZAMBETE LUNARE. Atat imi trebuie sa fiu fericita. Desi muncesc f mult si am rezultate nu m-au facut sa ma simt bine niciodata luxul sau extravagantele. O plimbare descult prin iarba, zeci de minute pe o banca in aer liber, un foc, o revista, o carte, o vizita lunara la o mama cu trei prunci… Aceste remedii sunt cele mai bune prietene ale mele… Si desigur prietena mea reala!
VA MULTUMESC DIN SUFLET TUTUROR PRIETENELOR VIRTUALE!
Buna Mika,
poti sa fii convinsa ca chiar daca ne cunoastem doar virtual, gandurile noastre de bine te vor ajuta sa treci peste aceasta incercare.Iti doresc multa,multa sanatate!
mika,ma rog sa depasesti toate astea si pt ca exista Dumnezeu asa va fi!
toti avem deznadejdi ,toti spunem la un moment dat “de ce mie mi se intampla asa ceva?” pt ca toate sunt cu un rost de acolo de sus.trebuie doar sa constientizam asta! stiu,e greu!
Mika, astept rezultate si orice intrebari ai avea si ai vrea sa pui.Legat de Austria-nu merge atat de departe cu gandurile!Legat de termeni medicali si diagnostice, e bine sa nu folosesti “batranul”google pentru a lamuri ceva…te rog eu mult!
Imi pare nespus de greu ,in asemenea momente este foarte greu si cred ca nimeni si nimic nu te-ar putea alina. Dar in curind momentul socului va trece si ai sa vezi ca ai sa gasesti resursele interioare de a depasi situatia. Trebuie sa gindesti pozitiv,sa te rogi din tot sufletul si in fiecare dimineata sa repeti ca te simti bine si esti sanatoasa.Totul este trecator.Poate iti este menit cu un scop sa treci si peste asa ceva, ai sa depasesti asta , ai sa vezi.Iti doresc sa te faci bine cit mai curind.
Multumesc Julia
Mika draga,te rog sa nu gandesti negativ,acum trei ani intr-o dimineata am gasit sub brat un ganglion cat o aluna,apoi a inceput sa creasca,mi se facuse frica,viata mea nu era totusi usoara,nu imi permiteam consultatii,mamografii,tomografe asa ca am indesit in fundul gentii trimiterea si am ajuns in ultimul hal de stresata.Faceam scenarii de moarte,aveam doi copii mici si ma gandeam la ce se va intampla cu ei.Cineva a gasit trimiterea,i-a spus sotului meu si parintilor care m-au dus urgent la analize si teste,nu era nimic grav,un tratament si totul a trecut,azi nu mai amn nici semn.Lasa-te ajutata si lupta,cu plansul nu faci nimic,chiar si o veste rea nu poate fi chiar rea,sunt atatea tratamente,inventii si aparatura moderna ca nu ar trebui nici sa-ti faci griji.Noi te tinem de mana
“mika spune:
Ianuarie 21, 2012 at 23:46
In tot acest timp Maria eu imi iubesc copii. Eu sunt fericita langa ei. Am motivele mele si multumesc Domnului ca-i am! ”
Sunt cuvintele tale?Atunci sterge-ti lacrimile,nu e timp de ele lupta pentru copiii tai iar parintii tai te vor ajuta din cer sa capeti forta!
Multumesc Nadia, multumesc si pentru acele randuri in care eu stiam de ce scriu asa…
Curaj! Indiferent de rezultatele urmatoarelor investigatii, iti recomand un film super care te va ajuta in orice aspect al vietii tale: “Louis Hay - Healing your life”
Multumesc Lori. Tocmai citisem Aleph (Coelho) si intelesesm oarecum ce este cu trecerea asta in “camera de alaturi”. Voi cauta filmul
In urma cu multi ani am descoperit ca am probleme cu glanda.Mi s-au recomandat fel si fel de tratamente hormonale pe care eu le urmam foarte disciplinata. O data la trei luni mergeam la ecografie ptr glanda tiroida si ptr sani (intre timp imi aparusera niste noduli la san) si de fiecare data nodulii erau mai multi, mai mari si mai bine fixati in textura sanului.Dupa ultima ecografie dupa ce dna doctora tacuse tot timpul si-mi recomandase sa merg la Bucuresti, am plecat din cabinet plangand punandu-mi sute de intrebari.Atunci am hotarat sa renunt la orice tratament.Nu vreau sa minimalizez ceea ce ti se intampla, dar stiu ca trebui sa acceptam incercarile la care suntem supusi, sa privim inainte cu optimism, sa intindem mana si sigur va fi mereu cineva langa noi care ne va sustine.In fiecare zi soarele rasare( chiar daca sunt nori si nu-l putem vedea) depinde doar de noi sa-i primim caldura si lumina.
Multumesc Ioana. Astazi chiar stralucea soarele la amiaza, cand mergeam spre clinica. Il vedeam asa prietenos… Soarele, in fond, mi-am zis, se vede in toata Galaxia… Dar eu inca il voi mai vedea de pe Pamant. Abia acum incep sa-mi caut mijloace sa pot privi din afara problema. Eu nu stiu sa zic ca m-am impotmolit!
Draga mika imi pare rau ca trebuie sa treci si prin asta. Daca crezi ca poti sa accepti, roaga-te acatistul Sfantului Nectarie. Te imbratisez!
Multumesc Monica!
Iubita nu te alarma te rog si nu gandi la ceea ce este mai rau; noi iti suntem alaturi si intindem mainile catre tine iar in gandurile noastre o rugaminte catre Doamne,Doamne ca sa fie totul bine.
Te imbratisez cu drag si astept sa ne scrii!
Aliosa, multumesc. Cand stii ca cineva chiar se gandeste la tine, din bunatate si atat, e atat de placut!
Mika, te rog mult sa ai incredere in cuvintele Monicai V. Este un doctor minunat, a fost si doctorul meu si intotdeauna ceea ce mi-a spus s-a adeverit. Sa vezi ca e o alarma falsa si ca totul va fi bine. Te imbratisez, sa iti dau curaj.
Primesc curajul tau Alice cu mare drag. Esti o luptatoare si ne pui pe toate sa luptam, sa ne intrebam, sa ne iubim, sa avem grija de sufletele noastre si de frumos in intregul lui!
Ganglionii sunt sub brat,deci pe lantul ganglionar,(unde e si normal sa se afle),iar la plamani poate fi doar urma unei raceli netrate la timp,care s-a vazut la radigrafie.
Uneori,cand viata ne incearca,avem tendinta sa credem ca toate relele lumii se abat doar asupra noastra,dar Dumnezeu,in marea Lui bunatate are grija de toate,si toate se intampla poate cu un scop anume.
Curaj si incredere draga mea,te imbratisez strins!
Multumesc Irina, si eu cred ca se intampla cu un scop anume. Nu vreau sa cred ca am ceva dar prea imi dau toate tarcoale. Prea sunt multe… si se inghesuie sa vina intr-un timp atat de scurt!
Buna Mika,
iti doresc multa sanatate.Sa stii ca la perioade lungi de probleme emotinale apare lipsa de imunitate.Si eu am avut ganglioni de la gat imflamati cateva saptamani.Mi-am facut mai multe analize de sange care mie mi-au iesit bune ceea ce-ti doresc si tie.Incearca sa mergi si la biserica ,sa te rogi.Sa nu cumva sa te opresti din scris,vrem si noi sa auzim de bine despre frumoasa ta familie.Lupta,lupta nu pentru tine ,pentru copii.Mamele sunt stalpul pe care se sprijina familia.Incearca sa nu te lasi daramata .nu pana ai un diagnostic cum spune Monica V.Te imbratisez.
Te salut Monica V,
si pe toate cititoarele fidele revistei.
Mika, ma alatur si eu celor care te sustin si-ti spun sa nu te descurajezi, nu lua chiar de bun primul verdict. Asteapta si celelalte rezultate, mai investigheaza, mai cerceteaza. Poate e doar o alarma falsa. E bine sa fii in garda, dar nu e bine sa te gandesti chiar din prima la ce e cel mai rau.
Cu Dumnezeu inainte, sanatate multa si sa dea Dumnezeu sa fie bine!!!
Te imbratisez!!!
Sau cei care nu reusesc sa aiba o parere definita. Sau cei care nu sunt in stare sa isi exprime ideile. Cititorii tai sunt , in mare parte, prietenii tai de suflet si simtire. Sunt, intr-adevar, si taceri care dor. Uneori simt ca o vorba din partea oamenilor importanti pentru mine mi-ar da incredere in mine si m-ar incuraja suficient. Ma consolez cu ideea ca suntem diferiti, avem sau nu educatie si autoeducatie. Mergem inainte, Alice!