Greu in ianuarie
Ieri dimineata, curtea era toata ingropata in zapada. Masina se preschimbase in derdelus numai bun pentru joaca si, oricat de spectaculoasa ar fi fost transformarea peisajului, recunosc ca nu m-am minunat decat o clipa. Dupa care m-a apucat disperarea.
A fost o zi lunga si grea. Poarta se blocase si n-a mai putut fi urnita din loc decat dupa operatiuni lungi si complicate. Masina avea o crusta de gheata care a trebuit sparta centimetru cu centimetru, iar toate aceste deraieri de la rutina zilnica au facut dusmanosul (si eficientul) nostru “hai mai repede ca ne grabim” sa nu mai aiba niciun efect. Copiii au intarziat la scoala aproape o jumatate de ora si au coborat din masina mutrosi si nedispusi sa inteleaga de ce nu am prevazut dezastrul meteorologic. Daca nici asta nu sunt in stare sa faca, atunci la ce mai sunt buni parintii?
Pe strada pe care aveam intalnirea stabilita pentru un interviu nu am gasit loc de parcare. Paul si-a carat luminile – care cantaresc vreo 50 de kilograme- din masina pana la locatie, pret de doua strazi. Si la dus. Si la intors. Apoi am strabatut orasul pe diagonala, in vreo doua ore, dupa care am mai facut inca doua ore in sens invers. Cand am ajuns acasa, poarta se blocase din nou. Si, imediat ce am intrat pe usa, (dupa lupte indarjite ca sa destelenim poarta) s-a oprit curentul electric. Iar asta inseamna, cum m-am mai vaicarit de atatea ori, ca, in casa noastra asezata pe o ulita din Popesti Leordeni, nu avem nici caldura, nici apa, nici internet…
Iubesc iernile inzapezite. Inainte sa ninga, am umblat prin lume cu sufletul insetat de alb si am visat mult, desantat, patimas, la copilaria mea in care sanii trase de cai treceau prin fata portii. Iubesc lumina din ochii copiilor mei atunci cand ne jucam cu bulgari si, cu naivitate, asez undeva in panoplia amintirilor de pret siluetele tuturor oamenilor de zapada pe care i-am inaltat an de an. Insa daca vremurile si vremea se vor incapatana sa fie la fel de potrivnice, sunt gata sa arunc nostalgiile la cos si sa cer referendum pentru abolirea iernii din calendarele celor oropsiti de obligatii administrative. Si s-o las la liber doar pentru cei aflati in concediu, in cate o casa cu soba si flacari tandre, in care copiii se culca devreme si nu merg la scoala, iar parintii se aduna seara langa semineu si, tolaniti pe o blana de urs, isi reinnoiesc juramintele dragostei. Altfel, e greu in ianuarie…
Comentarii
19 Comentarii la “Greu in ianuarie”Spune-ti parerea
-
-
Invitati speciali
-
draga vecina Alice,
in primul rand,edilul popestiului nu se ocupa de curatat strazile orasului pentru ca majoritatea dintre noi nu ii aducem voturi, avand inca buletine de bucuresti.. asa ni s-a transmis prin “mesageri”… desi pe strada mea trece zilnic o masina speciala de deszapezit.
in al doilea rand, aveti neaparata nevoie de un generator, reteaua electrica a fost subdimensionata si nu face fata consumului mai ales pe timpul noptii.
si noua ne-a fost greu s aducem copilasii la scoala in perioada asta, dar in restul anului ne descurcam de minune, noi ii lasam la metrou si se duc la o scoala din centrul bucurestiului in juma de ora sunt in clase.
ultima fraza a articolului tau eu o traiesc aproape zilnic, desi nu suntem in concediu….hihihi, nu spun mai multe, totul e sa vrei si desigur si sa poti.
maine poimaine soseste ea vara supercalduroasa, drept pentru care lansez de acum o invitatie la o balaceala in piscina, ce ziceti?!
Se spune ca doar acei adulti se mai bucura cu adevarat de iarna, de zapada cazuta care mai au suflet de copil. Trebuie sa recunosc ca in ultima vreme cand vine ninsoarea ma apuca disperarea,imediat ma gandesc la cat de greu imi va fii sa merg cu masina, apoi primul soc trecut incep sa imi amintesc ca daca nu ma bucur nu mai sunt copil. Si incep sa imi amintesc cat de mult imi place sa ma uit pe geam cand ninge, cat de frumosi sunt fulgii de nea, cat de placut e sa auzi sunetul focului, cum imi plimbam baietii cu saniuta, Craciunul si merg in sufragerie cu o ceasca(neaparat cu motive de iarna) o ceasca de ceai sau o cafeluta, si aprind luminile Bradului(pentru ca nu am sa il strang decat in martie). Multumesc Alice ca mi-ai atins din nou corzile sufletului. Totusi iubesc iarna.
Noi aici la Toronto inca n-am avut zapada din aia grea in acest an care sa blocheze intreg orasul, doar cateva ninsori mici si mijlocii. Dar de cand ne-am mutat la casa noastra, adica de aproape 2 luni, infruntam si noi provocarile iernii. In Canada cand stai la chirie, nu ai grija iernii, ca administratia blocului sau a compelxului de case in care locuiesti are grija de treburile astea grele pe timp de iarna — ei dau zapada la o parte, ei curata aleile din jurul blocului/casei, etc. Dar cand esti la casa ta, nu-ti vine nimeni sa-ti dea zapada la o parte, fiecare proprietar este responsabil pentru ce se intampla in curtea lui. Si sotul meu a trebuit sa curete zapada de cateva ori (e sarcina lui). Noroc de masina de curata zapada, ii usureaza munca.
mi-am tastat gresit numele(cred ca de oboseala drumului si nervii aferenti).sunt dani si nu dai si desi nu ti-am mai scris de fff multa vreme te citesc mereu si pe tine si pe Simona..Ma gandesc cu groaza la aventura pe drumul de intoarcere…Nu se va rezolva niciodata nici cu apa(ai vazut ca vara nu este presiune-am uitat,scuze, ca ai hidrofor) si nici cu electricitatea…Popestiul s-a extins aiurea si mult,neluindu-se in considerare ca ele erau proiectate ptr un alt numar de consumatori..si de vina cred ca este edilul care nici macar nu curata drumurile…oare ce vom gasi diseara?
Iubesc iarna este un anotimp frumos iubit si de cei mici si de cei mari chiar daca avem neplaceri drumurile inzepezite curentul care cade apa care ingheata in galeata dar trecem peste toate cand vedem bucuria copiilor la sanius sau cu patinele…Imi amintesc si eu cand eram mica 5-6 ani de o intamplare care m-a marcat.In fata casei noastre era o gradina mai in panta acolo copii si-au facut un derdelus,pe mine mama nu ma lasa ca eram prea mica dar eu am prins momentul cand nu a fost atenta si am fugit la derdelus unde era un frate mai mare cu sania.L-am rugat sa ma dea si pe mine o tura nu a vrut,dar m-am apucat de plans si l-am convins.M-a asezat in spatele lui pe sanie si i-a dat drumul sania a prins viteza si eu am tipat el s-a speriat si ne-am oprit intr-un prun.Am simtit o durere puternica si nu mai stiu nimic dar m-am trezit la spital cu piciorul in gips.M-au dus acasa mama l-a pedepsit pe fratele meu ia cu mine toata lumea se purta foarte frumos imi faceau toate mofturile….cu toate acestea iubesc iarna cu bune si rele.
Imi pare rau ca treceti prin “iadul alb”:( La noi e nins si nu prea,canalele de stiri anunta ca la Piatra Neamt e jale dar la noi nu e.Nu ninge suficient,atat cat ar trebui,zapada nu atinge 15 cm ,e frig dar nu viscol.Cred ca muntii tin piept vantului dezlantuit.Vazut de sus satul meu pare o groapa,din cauza muntelui din spatele casei nu avem nici soare vreme de trei luni si…,ne-am obisnuit cu ierni dure dar asta parca abia a inceput.Din pacate si noi suferim din cauza traficului nu se lucreaza la fabricile de material lemnos,la exploatarea padurii,comenzile nu ajung la destinatie si banii sunt blocati,.Degeaba la noi se circula normal daca in camp raman inzapezite masinile:(totul e blocat,stam in casa ,la foc si asteptam vesti bune,ne rugam pentru toti cei aflati in dificultate sa ajunga cu bine acasa,sa se opreasca viscolul si sa ramanem doar cu amintirea lui!
Buna Alice ,
Am locut in copilarie in fosta comuna Voluntari, situata mai aproape decat unele cartiere Bucurestene de centrul orasului! Am suferit mult, dragostea parintilor mei nu a reusit sa compenseze toate lipsurile : pene de curent , fara mijloace de transport , hrana …si chiar zapada care daca iti opreste drumul catre toate directiile ajungi sa o urasti toata viata! Ii iteleg pe copii tai, poate ca odata cu trecerea timpului voi intelege ca tu ei cea care le vrei numai binele… Sunt alaturi de voi!
P. S. Copil fiind, cand eram intrebata cu vreau sa ma marit raspundeam fara ezitare “cu un baiat de la Bucuresti , care sta la bloc !”
M-am bucurat cand am vazut ieri ca ninge, pentru ca nu am avut zapada anul acesta. Insa m-am udat rau la picioare, mi-am udat parul si astazi sunt putin racita. Imi place ca iarna sa fie zapada, dar intr-adevar sa fii in concediu e placut. Am vazut stirile la TV cu masini blocate pe drumuri inzapezite si m-am gandit la bietii oameni. Fiecare anotimp are farmecul sau dar uneori excesele de caldura, frig, zapada, pot crea probleme.
Draga Alice ,te inteleg….Si eu stau tot in Popesti si azi a fost o aventura sa plec la serviciu…Strazile nu sunt curatate deloc,nici macar cele principale..soseaua Oltenitei era inzapezita pana la intrarea in Bucuresti,oamenii mergeau pe jos,maxi nu avea unde sa opreasca…Am ajuns sa urasc iarna la Bucuresti pt ca nu am unde parca masina si nu asta ar fi problema dar,distantele parcurse zilnic sunt asa de mari incat nu mereu pot ajunge cu transportul in comun acolo unde trebuie(mai ales daca trebuie sa car dupa mine materiale,acte ,laptop)…Nu au cum sa inteleaga altii care stau in alt oras cat de infernal este aici si cum copilul meu poate ajunge in 2h in loc de 45′ la liceu si unde primeste absenta ptr intarziere(intra la 7.30-la cat sa plece? cred ca la 5.30 dimineata ar fi perfect,nu?)..asa ca te inteleg…muuuult
Dai, trebuia sa intitulez articolul Greu in Popesti:) Dar n-am fi stiut decat noi cat de greu e cu adevarat. Paul a plecat dimineata infruntand nametii, crucindu-se cum de e posibil sa nu fie curatata nicio strada. Si a facut pana in Militari, unde avea de ajuns neaparat, trei ore si jumatate. Cam cat faci cu avionul pana in Portugalia…
Doamne Ajuta sa fiti bine,imi pare tare rau:(
Ma bucur ca stau in Oradea,la noi e soare,uscat si nu asa rece ca si ieri cand a batut vantul
Marturiseste, tie, Luminita, ti-e dor de zapada!:)
Alice, draga mea, pt rezolvarea problemei legata de intreruperea curentului electric, cred ca e bine a te gandesti sa instalati un generator.
Jeni, scumpa mea, venit din partea cuiva avizat, sfatul tau chiar trebuie urmat. Eu continuu sa fiu uimita si inocenta si sa ma mir ca, in mileniul al treilea, in secolul XXI, cand americanii topaie pe luna, noi ramanem fara curent electric la un kilometru de Capitala tarii, la fiecare pala de vant. Va trebui sa fac investitia asta, nu am de ales.
Asa e, din pacate, la momentul asta nu prea ai de ales…in cativa ani cred/sper ca se va imbunatati reteaua electrica, dar nu stiu daca mai suporti avariile care apar fie de vreme prea rece sau chiar de prea multa caldura. Mai ales ca daca nu este tensiune, cad toate utilitatile -caldura si apa.
Am sa rog un prieten – mai avizat decat mine, daca pot spune asa – sa studieze problema generator/grup in cazul in care te hotarasti sa faci investitia asta.
De obicei admir foarte mult articolele scrise de tine, dar nu inteleg de ce doar daca ninge in Bucuresti este important, mai mult canalele de stiri folosesc cuvantul”infernul alb”, pentru un anotimp care face parte din clima zonei in care locuim, hai sa nu ne mai plangem atat??? si cand ninge este o bucurie pentru noi toti, in alte zone ale tarii este zapade de aproape 1 luna si nu am vazut nici o postare in acest sens, hai sa nu uitam ca mai exista oameni si in alte zone decat Bucuresti, in rest o zi frumoasa tuturor!!!!
Ica, in Bucuresti sunt marile aglomeratii si misuna peste 3 milioane de oameni. Strazile sunt vesnic ticsite de masini, iar viata are un ritm ametitor, pentru ca aici sunt marile companii, marile firme, marile tribunale, marile corporatii. Aici oamenii alearga ca nebunii dintr-o parte in alta, iar orasul are o intindere care echivaleaza cu Clujul, Brasovul si Ploiestiul la un loc. Bineinteles ca marile dezechilibre care vin odata cu nametii aici se produc, aici circula pe strazi tramvaie, troleibuze, autobuze, microbuze si peste 2 milioane de autoturisme zilnic. Probabil ca e greu pretutindeni, dar aici, te asigur, mai greu ca oriunde, mai ales intr-un oras blocat mereu de mitinguri si proteste. Oricine stie ca viata are alt ritm in provincie, ca oamenii sunt mai calmi, mai putin agresivi, mai putin grabiti – iar asta face totul mai suportabil.
Eu, una, mi-as dori sa te vad traind si ducand la bun sfarsit – cu calm si zambetul pe buze – toate treburile unei zile precum cea de ieri in Bucuresti si sa spui tot asa, firesc: asta e anotimpul, ce sa facem…
PENTRU ORICE EXISTA UN PRET! dar haiseti sa ne bucuram cu suflete de copii de zapada