Familia, inainte de toate
Nu-mi amintesc sa-mi fi vorbit nimeni, niciodata, in copilarie, despre cat de insemnata e familia. Nu tin minte sa-mi fi spus cineva ca, inainte de toate, trebuie sa fiu implinita in iubirea mea de femeie si senina in aceea de mama.
Insa stiu cat se poate de sigur ca mi s-a explicat, in repetate randuri, ca e foarte important sa invat bine. Sa fiu stralucita la scoala si sa citesc mai mult decat ceilalti copii. Si ca mi s-a repetat de nenumarate ori ca, daca o sa fiu foarte desteapta, foarte citita si foarte buna la invatatura, voi avea o slujba de succes, voi castiga bani multi si voi avea o viata implinita.
Aveam, o data pe saptamana, cate o ora de dirigentie, la care vorbeam despre moralitate, cinste, indrazneala, insa toate acestea abordate dintr-o perspectiva comunista care avea legatura tot cu scoala, cu profesia, cu colectivul. Niciodata cu familia. In ceea ce priveste lucrurile legate de casnicie si de copii totul parea foarte simplu. “O sa te casatoresti si tu, cum face toata lumea. Vei avea copii, iar pentru asta nu-ti trebuie nicio stiinta”, mi s-a spus. Iar eu am crezut.
Am descoperit, mai tarziu, ca e foarte usor sa inveti declinarile in latina si foarte greu sa gasesti un om care sa te inteleaga si sa te iubeasca cu adevarat. Ca mult mai lesne pricepi Divina comedie decat Mama si copilul, volumul I. Si ca, daca te straduiesti nitel, n-o sa uiti toata viata primele 10 strofe din Luceafarul, in timp ce sa-ti pastrezi casnicia mai mult de sapte ani se va dovendi o incercare foarte grea…
As vrea sa cer Ministerului Invatamantului sa includa in programa scolara mai putine ore de chimie sau fizica si mai multe de invataturi despre familie. Sau sa pot sa initiez o miscare prin care sa le explic parintilor ca familia e cel mai insemnat liman catre care sa ii faca pe copiii lor sa se indrepte. Pentru ca, oricat de gloriosi am fi in carierele noastre, oricat de culti si de inteligenti am ajunge, daca seara nu ne intoarcem acasa cu graba si cu dragoste, toate au fost fara rost. “Voi care va intoarceti acasa si dupa ce-ati inchis usa spuneti “buna seara”, voi nu stiti ce-nseamna sa intri pe o usa tacand”.
Comentarii
28 Comentarii la “Familia, inainte de toate”Spune-ti parerea
-
-
Invitati speciali
-
Familia….da, frumos lucru, intr-adevar si lucrul pe care mi l-am dorit cel mai mult in viata. Dar ce faci cand iti dai seama ca tragi de unul singur la “jug”. Ce faci dupa ce ai pierdut o multime de ani incercand sa mentii o familie iar asta dupa ce prima incercare a esuat si iti dai seama ca cel de langa tine nu e altceva decat un egoist. O persoana care se iubeste pe el mai mult decat persoanele din viata lui. Poate e normal sa te iubesti pe tine in primul rand, dar cand trec ani si nu chiar putini in cazul de fata 8 la numar iar atitudinea ramane aceiasi ce mai poti spera, ce mai poti astepta? Mai ales cand iti dai seama ca de-a lungul timpului toata lumea a profitat de bunatatea ta, de iubirea ta, de dorinta ta… Si ce ii poti oferi copilului tau in aceste conditii decat exemplul unui egoism dus la extreme? Nu cred ca asta include conceptul de familie. Si atunci ce faci…o iei iar de la capat in cautarea familiei sau incerci sa ii oferi copilului tau de unul singur iubirea nemarginita pe care i-o porti si in continuare sa il convingi ca intr-adevar familia este totusi cel mai fumos lucru din viata asta trecatoare…
Cred totusi ca mai e omis un factor…Eu provin dintr-o familie disfunctionala, am pierdut o gramada de ani prin scoala, facultati, specializari… si totusi am reusit sa am o familie minunata, un sot si un copil pentru care mi-as da viata. Nu am invatat asta nici de la mama nici din scoala ci din carti, filme. Nu transformati copiii in copii ale voastre.Acceptati ca nici voi nici profesorii nu sunteti modele si aveti curajul sa aratati copiilor partile slabe si consecintele greselilor voastre. Daca nu puteti sa-i invatati ce-i iubirea invatati-i macar ce-i compasiunea, afectiunea intelegerea…
Din păcate în şcoală astăzi nu se face mai nimic din ceea ce ar trebui să însemne pentru copii, acele ….ore de dirigenţie.Ele lipsesc oricum, cu DESĂVÂRŞIRE !
Cadrele didactice de astăzi, ori pentru-că nu mai sunt motivate, ori sunt stresate de problemele multe şi grele ale zilei , ori nu ştiu ce să zic.
Cert este că eu una, stau de vorbă mult cu fiica mea, despre orice. O învăţ de toate şi pot suplini lipsa de implicare a şcolii acolo unde ar trebui să fie prezentă în viaţa copilului meu. Dar sunt atât de mulţi părinţi care nici nu ştiu , nici nu au timp nici nu vor (din păcate pentru unii) să facă aceste lucruri.
E o realitate dureroasă, dar asta e.
Ai mare dreptate Alice.Sunt foarte multe de spus in domeniul acesta.Indiferent de cata scoala ai si cat de inteligent esti sau mare afacerist,la finalul fiecarei zi( normal) tot acasa ajungi.Educatia familiala trebuie sa plece de pe bancile scolii.Tin minte ca eram atat de fericita la orele de dirigentie pentru ca invatam lucruri diferite de programa scolara,vorbeam despre viata,abordam probleme pe care acasa nu reuseam sa le discut.Trebuie sa existe un echilibru,dar mai bine spus,trebuie sa fie baza programei scolare.Sunt convinsa ca adolescentii vor savura aceste ore..priviti atatia adolescenti care au crescut cu mari lacune interioare.Parintii n-au timp de ei pentru ca serviciul le ocupa cel mai mult timp iar copiii se isi iau singuri decizii in viata,merg pe un drum gresit.Sunt o groaza de tineri care se simt singuri,care au intrebari fara raspuns si aleg sa-si puna viata si gandurile in palma oricarui binevoitor,care profita de naivitatea lor.Educatia familiala de pe bancile scolii ar fi un supliment important pentru viitorul copiilor nostrii.
Randurile citite in articol au rezonat cu gandirea si simtirile mele. Sunt invatatoare si am urmarit traseul prin viata, al elevilor mei. Am constatat ca au realizat mai mult, sau mai multe, nu neaparat cei mai: destepti, tocilari,extraordinari… ci cei care au avut alaturi familia, care au primit “cei 7 ani de-acasa”. In scoala din trecut lucrurile erau tratate tangential, astazi sunt teme prevazute in programa scolara . Numai ca noi le abordam la modul teoretic si nu au inpactul scontat. Mai e mult pana ce familia elevului va deveni latura reala a triunghiului echilateral educational: elev–scoala–familie. Desi sunt aproape de varsta pensionarii, eu tot mai sper sa apuc acele timpuri si fac tot ce pot sa determin asta.
da,alice ,mare dreptate ai si ar fi tare buna propunerea ta spre Ministerul Invatamantului.Mi-ar fi placut sa stiu mai multe despre tot ce inseamna familie ca sa pot fi o mama mai buna pt copiii mei,dar tot asa mi-ar fi placut sa am cu cine sa-i cresc si poate si lui i-ar fi prins bine sa stie ce inseamna sa ai o familie ,dar din pacate pt noi si mai ales pt copiii nostri nu a fost sa fie asa.Poate totusi copiii mai au o sansa,insa stiu ca fiica mea tanjeste si sufera dupa familia noastra ,iar eu nu pot sa o reintregesc pt ca nu depinde numai de mine.M a rog lui Dumnezeu sa pot sa-mi revin eu si sa-i invat tot ce pot eu despre familie ,despre familia mea din copilarie,care exista undeva intr-un sat uitat de lume ,insa acum privind in urma stiu cat a insemnat si inseamna pt mine ,doar acolo si atunci am fost in siguranta,doar atunci stiam ca acolo parca totul e sigur,Acum, cand trebuie sa le duc eu pe toate ma intreb mereu
are fac bine?cum sa fiu un parinte mai bun? unde gresesc?unde-am gresit?etc iar cand esti singur e f greu.Si eu stiu cum e sa vi plangand acasa stiind ca atunci cand ajungi te bati de un munte de mutenie si indiferenta care nu-ti mai spune nici buna seara,nici nimic,iar copiii nu inteleg ce se intampla ,de ce lor li se intampla …am inchis de atatea ori usa dar mai apo imi vene sa ies pe ea si sa nu ma mai intorc ,dar stiam ca nu voi putea trai niciodata fara copii,am stiut asta din clipa in care -i purtam in mine,Si chiar si asa cu atatea de dus ei sunt toata familia mea si am ptr ce lupta ,plange ,bucura…iar daca stiu ca Dumnezeu exista nimic nu e in zadar si toate se pot schimba intr-o zi ,poate in mai bine…
Parerea mea este ca parintii sunt raspunzatori de educatia morala a copiiilor,familia este un model penrtu copii ,ei vor invata importanta familiei in functie de cata atentie acorda parintii familiei.Copii sunt oglida parintilor
O daa, eu chiar l-am intrebat pe profesorul meu de pedagogie de ce nu invatam la scoala despre lucrurile care chiar conteaza in viata, despre familie, mancare sanatoasa si despre cum sa ne comportam in societate… si a incercat sa-mi raspunda o ora intreaga, dar la final nici el nu era convins de ceea ce-mi zicea si nici nu mai stia de la ce a pornit.
Da, Alice draga, familia este cel mai de pret liman! Daca am avea intelepiunea de a o ingriji cum trebuie, ne-ar merge in toate mai bine, caci ea ne da putere si motivatie.
Familia a venit mai tarziu la mine si m-a asimilat conditionat de obligativitatea ca altfel nu se poate. Poate de aceea nu am auzit nici eu, acasa, despre cat de importanta e familia in viata unui om. Mi s-a spus, in schimb, foarte raspicat, ca daca nu voi invata si nu voi fi serioasa in tot ceea ce fac ma va astepta o viata pe care cu siguranta nu mi-o voi dori si ca rusinea lumii se va abate asupra mea. Mi-a fost greu sa pricep si si mai greu sa accept ca numele de familie scris pe usa unde locuiam nu era si numele pe care il purtam cand eram strigata in catalogul de la scoala. Poate de aceea familia pe care am construit-o o consider baza de plecare pentru fiica mea si pentru copilul sau copiii ei, daca Dumnezeu va vrea. Ei i-am repetat de cate ori am avut ocazia, asa ca sa ii intre bine in cap, ca orice va face cu viata ei, oricum ii va fi drumul, in sus sau in jos, in familia noastra este casa ei primordiala si, atata timp cat suntem pe pamant, tatal ei si cu mine, familia ei dintai suntem noi. Sper ca a inteles cuvintele mele si ca stie ca tot ce va construi are la baza familia noastra.
Ar fi grozav daca in scoli s-ar cultiva acest sentiment de familie ca baza de lansare in viata si loc de revenire iar si iar dar am o indoiala, trista, ca in viata trepidanta de azi, familia este mai putin importanta, pentru ca, vedem in fiecare zi cum atat de usor o familie se face si se desface.
Alice, bucura-te de familia frumoasa pe care ai construit-o si pastreaza credinta ta in trainicia ei. Nu mai conteaza trecutul, prezentul insa este premisa unui viitor in care familia ta va fi, inainte de toate
Oare,daca mama m-ar fi invatat cat de importanta e familia,azi as fi fost o femeie mai implinita,mai mama,ori mai sotie?Cum ar fi putut ea sa ma invete toate astea ,cand ea,la randul ei a avut o casnicie nefericita,ratata,cand ea insasi avea vise si sperante spulberate,cand incerca din rasputeri sa fie si mama si tata pentru cele 3 fete ale ei,cand se straduia sa nu ne lipseasca de nici un Craciun bradul,cand se starduia sa ne invete bunul simt,si modestia si respectul.Putea ea sa ne invete ce inseamna familia,cand ea insasi tanjea dupa ea?
Si,dupa ani,am crescut,m-am maritat prea devreme,poate tot din dorinta de a avea ceva ce mama nu a avut ,sansa de a avea o familie.Si-am tras cu dinti de ea,pana cand nu s-a mai putut,s-a destramat visul si dorinta de a cladi ceva,ramanand mama unui copil minunat,pe care am incercat sa-l feresc de durerea si suferinta unei casnicii ratate.Si eu,la randul meu am incercat sa-i fiu si mama si tata,plangand uneori singura,noaptea pe perna,intrebandu-ma de ce viata e atat de cruda? Eu crescand fara iubirea paterna,fara caldura unei famili complete,ca mai apoi sa nu-mi pot cladi familia mea proprie,cum as putea sa-l invat pe el,copilul meu despre familie?
Da,il invat sa iubeasca,sa fie bun si corect,sperand ca viata ii va scoate in cale femeia cu care-si va putea cladi fericirea,ca va avea cui sa spuna,la un moment dat,buna seara….
Si-apoi ,la scoala,daca invat ,cu siguranta vor veni si rezultatele,dar invatand despre familie nu am nici o garantie ca o voi si avea..Sa invat am nevoie doar de mine ,de mintea mea,intr-o familie e nevoie de doi..
Monica b, nimic nu se poate compara cu sprijinul tau pentru micut. Deja ai castigat! Fii tare Monica!
Multumesc pentru cuvintele frumoase.Micutul meu are deja 17 ani,eu 39.Si zic eu,ca am facut o traba buna,si inca mai am de facut…E un copil minunat..
Trairile adevarate ne invata multe. Actionam fara sa graim. Din subconstient ne dicteaza o putere nebanuita ce avem de facut. Ieri m-am gandit la tine Monica. Nu am stiut situatia ta. Nu doar eu am a ma plange. Unii poate nici nu mai vor sa planga. La ce bun?
Eu zic ca tocmai de aceea nu trebuie sa renuntam. In final vom vedea la ce bun!
Buna din nou. Mai devreme a trebuit sa plec.
Citesc aici Monica in fiecare zi. Secvente de viata ca a ta sau a altora imi dau de meditat peste zi. Sunt adevarate, traite, simtite, chinuite, scoase la capat. Aspectele acestea compun viata. Un om care a luptat din rasputeri sa o scoata la capat se bucura mai mult de o raza de soare decat cel care a avut parte de liniste si un curs firesc al vietii. Poate multi n-au curaj sa spuna ce-au trait. Exista o oarecare reticenta fata de cei care au avut situatii extrem de grele. Plac in general oamenii care n-au probleme, care nu plang.
Eu ma simt norocoasa cand cineva imi destainuie cum a trecut prin chinuri si a iesit la capat. Personal, am avut destule…
In general nu-mi place sa ma plang.Dar aici am facut-o cu drag,mai ales cand intalnesc oameni ca tine,care inteleg,simt si raspund.Am nevoie uneori sa las sa iasa durerea,s-o impartasesc..Iar aici,pe coffechat o fac fara teama de prejudecati,de comentari ,de analize.Am descoperit oameni frumosi,cu experientele lor de viata,care sunt atat de reale,de vi!Si sfaturile le astept,sunt binevenite.
Te imbratisez.
Unele lucruri pur si simplu se traiesc, se simt, sunt dorite…
Le-am inteles atunci cand au fost traite de cei care ne-au dat viata si li se parea normal sa provoace bucurie in sanul familiei lor… Si parca am ramas setati sa facem la fel…
Acasa erai mereu in siguranta, eu asta retin, aveam un adapost al naibii de bun- familia…
Ce subiect important!!si cat adevar in spusele voastre…
Intotdeauna familia este cea mai importanta in viata noastra…a tuturor , dar mai ales a copiilor…Atentia,IUBIREA, aplecarea noastra ,a parintilor asupra minunatelor fiinte carora le-am dat viata…copii nostri.Niciodata nu este suficient doar sa-i aducem pe lume si cu atat mai mult sa gandim egoist ca i-am adus ca sa aiba cineva grija de noi la batranete…NU!
Copii au nevoie de iubirea noastra, pe care sa le-o aratam mereu, de caldura , de atentie, de rabdarea de a-i asculta ,de intelegere…. de timp pentru ei..
La scoala copii invata,binenteles cei ce-si doresc asta, desi ati spus unele ca dascalul se face ca preda….gresit!…Unii… Cunosc multi dascali devotati profesiei, pedagogi extraordinari, ce vad de foarte multe ori comportamentul neadecvat al unor copii,ii atentioneaza pe parinti, insa unii parinti il ignora din mandrie, ignoranta, sau nepasare si peste timp se mira de unele reactii negative ale copiilor lor..
Azi mai mult ca oricand multi parinti lucreaza de la 9-19. ajung acasa obositi, nervosi si atunci numai au timp de copii…totul dintr-o goana nebuna dupa faima, bani,lucruri ce niciodata nu vor compensa dragostea de parinte…
Copiii vor deveni rebeli, introvertiti, “fericiti” ca primesc bani cand vor,dar peste ani vor fi persoane neadaptabile, sau mereu in cautarea “eului”lor…. le vor reprosa toate neimplinirele lor parintilor!
Un caz real: mama si tata lucreaza la o mare companie, cu program prelungit, copilul are tot ce vrea: vila, masina, bani, …insa e tot timpul singur acasa..iar atunci cand mama incerca sa-l pedepsesca ca nu invata, si vrea sa-i ia telefonul (ii da peste mana),vrea sa -i faca un program, copilul ii raspunde:”poti sa-l iei, am bani sa-mi cumpar altul si degeaba vrei sa faci reguli, cine crezi ca le va respecta?!”copil de 13 ani, neavand nici un pic de rusine ca alaturi de mama sa , era si o persoana straina ,ce se afla intamplator in casa lor…Iata dovada importantei parintilor in viata copiilor nostri, zilnic…mereu si nu doar …5 minute………
Familia este cel mai frumos dar pe care ti-l da Dumnezeu ij aceasta viata atat de trecatoare. Caldura din interiorul familiei tale nu poate fi inlocuita cu nimic – cu niciun trup strain, cu nicio alta casa…
Un subiect grozav…Va felicit din toata inima pentru alegere si pentru expunere. Ar fi intr-adevar minunat daca s-ar studia in scoala despre familie, despre cat de insemnata este si mai ales ar trebui sa fie pentru noi toti. Din pacate, in zilele noastre, familia nu mai reprezinta ce reprezenta odinioara, pentru ca lumea in care traim s-a schimbat radical fata de lumea in care au trait bunicii si parintii nostri. Acum pentru tineri conteaza mai mult banii, masinile cat mai spectaculoase, femei multe si distractie. Majoritatea barbatilor isi permit aventuri extraconjugale, multe femei sunt si ele dispuse pentru astfel de relatii…asta e deviza tinerilor de azi si nu numai a lor, este chiar a multor persoane cu zeci de ani de casatorie. Infidelitatea este prea des intalnita, chiar a devenit normalitate, fidelitatea in cuplurile tinere si chiar in cele cu ani grei de convietuire in spate fiind ceva de admirat si foarte rar intalnit. Este foarte trist ca se intampla aceste lucruri si poate ca evolutia a dus la aceasta degradare a fiintei umane, evolutie care a adus atat de multe tentatii in jurul nostru si a dus la ignorarea adevaratelor valori, familia fiind dupa parea mea cea mai importanta dintre toate. Inca o data va felicit pentru subiectul de astazi, dar si pentru toate celelalte. Felicitari si bafta in toata activitatea!
Ce frumos si adanc: “Voi care va intoarceti acasa si dupa ce-ati inchis usa spuneti buna-seara, voi nu stiti ce-nseamna sa intri pe o usa tacand!” Daca toti oamenii ar citi cu ochii inimii si-ai sufletului aceste randuri, probabil ca am avea mai putin candidati la cariera, cariera aceea habotnica obtinuta tarandu-ne in coate si genunchi, nimicind si ultima farama de sensibilitate, parjolind orice incercare fie ea si disperata din partea celor care ne vor mai mult aproape. As fi vrut sa ma laud, sa spun ca, vai, Doamne, cat am fost eu de inteleapta si desteapta si am stiut sa pun familia pe primul plan! Insa, cum lucrurile nu stau deloc asa, o sa spun doar ca mi-am dorit atat de mult sa am cuibul meu cald, familia mea, incat Divinitatea a lucrat pentru mine. Si mi-a trimis ajutoare. Mi-a trimis Credinta, mi-a trimis Rabdarea, mi-a trimis Suferinta, mi-a trimis o perioada scurta pana si Indoiala. Dar mai presus de toate mi-a trimis Iubirea. Stiti cat de tarziu au venit roadele? Nu, nu stiti, ca nu v-am spus. Dar va spun altceva: Fara Grija, fara Teama, fara Sacrificiu, fara palme scrijelate in scoarta copacilor din care sa tasneasca sange, doar asta fiind singura cale sa nu te mai doara sufletul, fara toate astea n-o sa avem niciodata familia pe care ne-o dorim. Iar eu va urez toata rabdarea din lume, toata iubirea din univers, tuturor celor care, intr-adevar, asta va doriti: O Familie!
Credeti ca ar rezolva ceva introducerea unei astfel de discipline in planul cadru?….In nici un caz. Sa nu uitam totusi ca educatia pe care o primim in primii ani ( cei 7 ani de acasa ) este foarte importanta de-a lungul vietii. In ziua de astazi parintii asteapta ca educatorul, invatatorul, profesorul sa-i educe copilul, insa uita ca notiunile principale trebuie sa le dea chiar ei. Oricat ar incerca un cadru didactic sa formeze un copil din punct de vedere moral, sansa este infirma daca acel copil se duce acasa iar parintii ii spun tocmai contrariul. Pe cine sa creada acel copil? Pe un strain sau pe parintele lui??? Sa nu uitam ce insemna pentru generatiile trecute cadrul didactic…cat respect aveau pentru el. Ce inseamna acum profesorul pentru elev? Nimic…..
Toti alergam astazi dupa realizarea materiala dar uitam un lucru esential; realizarea noastra cea mai mare in viata este copilul nostru. Pentru el familia este un model. De cate ori am stat langa copilul nostru si ne-am jucat cu el si l-am facut sa ne povesteasca cate in luna si in stele? Stiu raspunsul…..” nu am timp pentru asa ceva”. Nu stim decat sa intram pe usa si printre un aspirator, o farfurie si calculator sa intrebam “ce ai facut la scoala”, “ti-ai facut temele”? De cate ori ca parinte am explicat copilului cu argumente concrete de ce este bine sa faca un lucru si de ce nu este bine? Nu stim decat sa spunem “nu ai voie sa faci asta”, aducand totusi cate un argument pueril.
Deci dragi parinti, implicati-va mai mult in educatia copiilor vostri. Ei sunt realizarea voastra cea mai mare. Ganditi-va ca fericirea lor nu costa numai in a avea o cariera de succes ci si o viata personala implinita.
Felicitari! ati atins un punct sensibil. Din pacate,copiii nostri nu prea mai au ce invata. Profesorii se prefac ca predau, elevii ca invata. Este un adevar trist. Noi, familia, trebuie sa ii facem sa inteleaga ca intotdeauna usa se deschide pentru ei “acasa”. Ca atata timp cat au parinti nu sunt singuri pe lume. Mai tarziu vor lasa si ei “usa deschisa”.
Mult,prea mult timp, versurile acestea ale lui Octavian Paler s-au tinut scai de existenta mea- din vina mea, desigur, nu dau vina pe soarta. Am incercat sa implinesc iubiri care nu existau, si timpul a trecut nemilos pe langa mine.
Acum,astept in fiecare zi sa ajung acasa, alerg efectiv din orice loc as fi, pentru ca stiu ca am cui sa spun “buna seara”, cu dragoste, si, mai ales, stiu ca cineva imi raspunde, tot cu dragoste. Si recunosc ca este cea mai mare realizare a vietii mele!
Sunt bucuroasa pentru tine Monica!
Suntem in trecere prin toate care ne ies in cale, uneori ne amintim de ce nu ne-a placut, dar traim totusi in prezent.
“alerg efectiv din orice loc as fi… stiu ca cineva imi raspunde cu dragoste”…frumos…al naibii de frumos…
Mika, iti multumesc ca te bucuri pentru mine!
Ai ramane surprinsa daca ti-as spune ca oameni dragi mie, obisnuiti fiind cu nefericirea si amorteala din viata mea, au acum reactii neasteptate la ceea ce traiesc? Adica, incearca, suav, discret, sa imi stirbeasca din bucurie, cu sfaturi, cu pareri, cu previziuni? Eu nu pot sa nu ma minunez de asta!
Monica v, nimic nu se compara cu starea ta de implinire. De aceea nu mai simti micile “previziuni” din jurul tau. Sunt prea nesemnificative in comparatie cu puterea dragostei pe care o impartasiti.
Am fost oarba de dragoste si nu am vazut multe chiar daca unii mi le aratau cu degetul.
Dar oricand as lua-o de la capat si m-as lasa dusa de val… E atat de placut!
Monica,
si eu ma bucur pentru tine ca ai langa tine un suflet cald.Eu cred ca nu trebuie sa te framanti pentru ce-ti spun altii.Ai asteptat prea mult ca sa lasi acum orice adiere sa-ti stirbeasca tihna.Bucura-te ,chiar cu egoism ,de ceea ce ai!
Sunteti minunata..cum de v-a trecut prin cap un asemenea subiect….BRAVOOOOOO
si eu sunt de aceeasi parere 100%…as fi in stare sa dau si eu cateva invataminte din experienta vietii mele de pana acum….in ziua de azi ..in societatea asta atat de imbolnavita, otravita si toxica ..asemenea invataminte ar fi o gura de aur pt. generatiile viiroare….