Viata cu televizorul
De cate ori incepe week-end-ul si ne ingaduim mai multe ore cu program de voie, constientizez ca viata noastra se invarte in jurul televizorului.
Ne organizam mesele in functie de programarea serialelor preferate si orele de culcare ni le gandim tot in functie de filmele pe care vrem, neaparat, sa le vedem.
Ne jucam cu copiii intr-o camera in care neaparat un televizor insira niste desene animate, din care ei invata sa se lupte si sa spuna cuvinte curajos-obraznice. Iar seara, inainte de culcare, nici nu ne imaginam ca am putea sa adormim inainte de a mai vedea ceva, macar un rest de film sau o bucata de stire. Asa ca adormim cu gandul la crainica tv sau la eroul cel sexi din film. In intunericul camerei noastre de trait si iubit ne fac concurenta nurii celor ireal de frumosi de pe ecran si nimeni nu mai exclude posibilitatea ca sotul sa aiba fantezii cu Angelina, iar sotia cu Brad Pitt.
Televizorul ne face viata mai frumoasa si mai urata, deopotriva. Asa cum se intampla cu locurile de joaca cu bile de plastic si microbi, cu fast food-urile cu mancare delicioasa si nesanatoasa, cu internetul plin de site-uri splendide si de site-uri oribile. Cum sa facem sa luam doar ce e bun din lumea in care traim? Cum sa ne alegem drumurile, gandurile, programele care sa ne faca sa fim mai buni si mai fericiti?
Pana cand raspunsul se va alege de la sine, apas pe butonul telecomenzii sa vad ce-o mai fi la televizor…
Comentarii
22 Comentarii la “Viata cu televizorul”Spune-ti parerea
-
-
Invitati speciali
-
Eu nu am televizor de peste 7 ani. Nu cred ca sunt multe emisiuni pe care le poti vedea. De 7 ani imi aleg emisiunile si filmele pe care vreau sa le urmaresc si ni se pare ca timpul petrecut impreuna cu sotul meu este usor mai calitativ. Cred ca asa avem timp sa bem cafeaua si sa vorbim. televizoru deschis iti omoara jumatate dintre gandurile sincere sau spontane, te obliga sa gandesti cum gandesc altii.
Stiti ca la un moment dat era o reclama “nu-ti abandona copilul in fata televizorului?” Foarte mare adevar. Ganditi-va cate ore dintr-o zi de duminica stam de vorba cu copiii? De obicei sunt mai multe televizoare in casa si cam toti au emisiuni preferate si timpul zboara… si s-a dus timpul liber si aproape ca n-am schimbat trei fraze… Oamenii de pe ecran si-au facut norma, si-au scos pontajul, isi iau leafa… noi am trait propunerile lor de diverstisment…
Un film bun trebuie sa-l vizionezi, o comedie e musai, ceva despre natura, o descoperire interesanta stiu si eu, este nevoie… Dar multe emisiuni ne mananca viata fara sa ne intrebam macara o data daca nu era mai bine sa facem altceva…
Copiii mei aseara au facut spectacol de magie dupa ce au studiat pe net cum se realizeaza aceste actiuni… Au fost fantastici dar ce pacat ca un ochi era la tv si unul la ei… Insclusiv in acest moment, cand scriu, copiii sunt la desene si tati la sport…”Mitica da pe GSP”…
Eu mi-am facut deja focul, mi-am pus vasele la spalat, imi iau un ceai si ma duc sa vad pe unde-mi mai alearga astazi mintea…
Iubesc tlevizorul si traind singura, nu stiu ce m-as face face fara el. Cu o ceasca de cafea sau de ceai in mana si uneori cu cate ceva de rontait, ma cufund in lumea filmelor si-mi ofer relaxarea mult dorita. Am si alte preocupari, bininteles, dar televizorul e oarecum cel mai comod dintre ele.
Smile, televizorul e un caine cuminte de casa, fara de care ne-am simti singuri. Nu ne cere mai nimic, dar ne tine de urat.
Asa este, frumoasa si inedita comparatie.
Imi recunosc dependenta si nu o regret. Televizorul m-a ajutat de-a lungul anilor mei cei mai grei, fara satisfactii. Si asta nu ca as fi trait in lumea lui, ci imi era o fereastra usor de deschis, fereasta prin care primeam oxigen, la nevoie. Sunt atat de multe programe, incat este chiar pacat sa nu profitam de sansa de a vedea un film bun, stand relaxati in fotoliu, sau sa pierdem sansa de a fi la curent cu ceea ce se intampla aici si pretutindeni.
Bineinteles, AndreeaB, de noi depinde ce alegem sa vedem, daca ne uitam la Acces direct sau la Nocturne. Televizorul poate face enorm de mult bine. Si enorm de mult rau.
Probabil ca in orice lucru bun e ceva rau si in orice rau exista un bine… Asa ca important e sa stim sa fim echilibrati, sa nu devenim dependenti de nimic.
Ca sa putem lua doar ceea ce e bun din ceea ce ne inconjoara, eu cred ca e utopic. Trebuie sa ne lovim si de rele ca sa putem aprecia binele… Si trebuie sa stim cum e uratul ca sa vedem frumosul si sa ne putem bucura de el…
Pe copii ii putem ghida pana la un momend dat, apoi se vor lovi inevitabil de greul vietii, ca sa se poata si ei forma si transforma in adulti cu responsabilitati… E asa, ca un lant trofic dar la nivel spiritual…
Alice, iti faci prea multe griji… Ceea ce trebuie sa se intample se va intampla oricum… Nu mai pune chiar tot, tot, tot la inimioara…
Te imbratisez cu drag si-ti urez o primavara plina de iubire !!!
Intr-adevar, nu putem culege doar ce e un din jurul nostru. Am fi perfecti. Ne trebuie si un dram de profan.
Sunt si eu una dintre persoanele care nu prea deschide televizorul.Daca sunt singura acasa stau pur si simplu in fata semineului si beau un ceai si ma gandesc, de cand stiu acest site, la Rodica, la Alice, la Nina, la Arhi, la Monica V, la Monica B, la Tes, la Smile ,la Maria T,la Aliosa…
Inainte ma gandeam la evenimentele care tocmai se consumasera si incercam sa le diger! Apoi mai citesc reviste de moda, carti de nutritie, carti de retete, carti si reviste cu profil psihologic. Ma uit la 2 emisiuni tv in week-end si atat.
In schimb, cei 2 copii si tatal sunt dependenti de tv. Noroc ca au program de sport si ies din casa ca altfel… Si da, se joaca de multe ori cu televizorul deschis fara sa-l urmareasca.
Si mai cred ca asa este, adormim cu gandul la ce am vazut pe ecran. Aceasta ocupatie ne mananca de fapt timpul vietii noastre. Ca si vorbitul la mobil…
Si televiziunile sunt acum ca farmaciile, market-urile, cafenelele… Multe si de consum, comerciale si multe cu emisiuni tembele…
Mika, iarta-ma ca spun asta si ca s-ar putea sa sune abrupt. Esti o persoana atat de normala, atat de naturala, atat de fireasca si de desteapta, atat de interesanta si de autentica, incat de fiecare data cand te citesc ma gandesc ca nu trebuia sa te afli in situatia in care esti. Inclusiv faptul ca iti gasesti puterea sa nu te uiti la televizor te acrediteaza pentru alta zona a normalitatii si a fericirii. Sper sa se lamureasca curand toate si sa traiesti asa cum meriti tu sa traiesti. Te imbratisez, ca sa iti dau putere.
Alice, cred ca cel mai bine pot reda asa: nu sunt pregatita sa trec la alta etapa. Asa cum exista o dieta alimentara exista si o dieta a mintii si o dieta a sufletului. Nu pot tine reteta nutritionistului dar ma pot hrani sanatos stiind anumite secrete. Asa este si cu mintea si cu sufletul. Trebuie sa ramana sanatoase.
Mintii trebuie sa-i dai si pauze si secvente frumoase pe care sa le rumege, sa-i dai timp sa se odihneasca, sa stearga din memorie lucrurile urate… Sufletului trebuie sa-i dai motive de bucurie, sa razi cu persoane dragi, sa te relaxezi cu o prietena la cafea si sa barfesti fara limite, fara ceas, fara gandul la obligatii etc
Daca eu i-as face copilului tema si as pune in locul lui rezolvarea el n-ar mai sti nimic. 1+1=2! Singur stie si nu-l poate contrazice nimeni. Daca el n-ar sti asta n-ar putea trece la logaritmi!
Asa sunt eu acum. Asa cred ca este Rodica. Stiu cat fac 1+1 dar nu stiu sa rezolv axiome. In schimb ma pregatesc. Trebuie sa aflu… de la Alice, de la Nina, de la Maria T, de la Olga… de la oamenii din jurul meu…
Daca te arunci inainte in haos sigur nu gasesti ceva bun.
De aceea stau si privesc la foc intr-o liniste desavarsita, lasand mintea sa alerge pe unde are ea nevoie. Din cand in cand parca astept sa vad ce a mai nascocit. Daca a gasit varianta… rezolvarea…
Mika, asa este. Esti atat de buna si de inteleapta, incat toti avem de invatat de la tine. Si sunt convinsa ca va fi asa. Stii, viata nu e o linie dreapta, va veni ziua peste care tu nu vei ajuta sa trecem, si o vei face mai bine ca oricine, pentru ca esti inteleapta si inveti din ceea ce ti se intampla. Iti multumesc, Mika! Prgeateste-te, lasa timpul sa isi faca treaba si totul se va rezolva de la sine. Asa am facut si eu la vremea mea, insa acum sunt tentata sa uit. Dar, instinctiv, asa am facut si eu.
Buna ziua tuturor,
Mika draga,cred ca tu acum esti intr-o situatie asemanatoare cu a mea,dar cred eu mult mai usoara.Stii cel putin ca al tau nu mai umbla pe drumurile pe care a umblat.Trebuie sa ai o oarecare liniste.Eu si sotul meu am fost azi la biserica.Rar vine cu mine,dar duhovnicul nostru mi-a spus ca nici o rugaciune nu este in van.Si eu sunt de parerea ta ca daca te arunci in haos nu e o rezolvare.Eu nu ma uit la televizor decat la stiri si-mi pare teribil de rau ca am pierdut emisiunea “La mustata”cu Alice,dar daca nu butonez telecomanda…Ma uitam miercurea,il asteptam chiar cu sufletul la gura pe Octavian Paler,dar de cand a murit nu am ce cauta pe acel post de televiziune,mi se par asa de inversunati.Si sotul meu este”usor”implicat in politica dar o face doar de amorul artei ,nu ca ar avea vreun crez.Mie politica mi se pare o mizerie.Ma bucur ca reusesti sa stai tu cu tine insuti.Eu m-am simtit foarte rau si-mi spunea terapeutul sa nu stau sa”rumirez”.A trebuit sa-mi explice termenul ca nu-l intalnisem pana atunci.Eu am fost o persoana care nu am avut niciodata timp sa dorm,sa lenevesc sau sa ma plicisesc.Anul trecut am avut un picior in gips o luna de zile si a fost ingrozitor.M-a omorat inactivitatea si singuratatea(plus milionul de minciuni servit de sotul meu).Nu imi e bine cand mintea are ragaz sa mearga unde vrea ea.Face ce face si ajunge in acelasi loc.Ma bucur ca v-am aflat pe voi si-mi tineti de urat!
Mika, adevarul este ca niciodata nu suntem pregatiti pentru un nou inceput si chiar daca am fi teama de necunoscut ne franeaza toata dorinta de a pleca singuri la drum.Si totusi sotul tau face orice sa fie iertat pe cand sotul Rodicai…a doua sansa in viata,toti avem dreptul la ea dar fara sa ne lasam umiliti. Stii te simti cateodata incatusat in mijlocul problemelor, ca o mica pasare in colivie de care la un moment dat iti pare rau si vrei sa o lasi sa zboare dar ce se intampla? nu vrea sa iese,ramane acolo in lumea ei. Asa suntem si noi dar daca ramanem sa o facem din toata inima. Am cateva cunostinte,mai precis doua familii care au divortat-motivul-tradarea-cred cel mai vechi intalnit si totusi au reusit sa mearga mai departe, s-au impacat, au trecut atatia ani si sunt parca mai fericiti ca niciodata. Daca tu simti ca-l mai iubesti fa ceea ce inima iti spune iar daca nu,nu prelungi prea mult agonia.( important este sa faci ceea ce simti tu nu altii,noi suntem pagini trecatoare in viata ta)
Te imbratisez cu drag!
Nu sunteti pagini trecatoare, Aliosa, sunteti prietenele mele virtuale. Eu va acord toata atentia si respectul si sustinere- cata pot. Ma simt bine ca sunt sprijinita, simt nevoia sa multumesc mereu pentru ajutor, pentru sugestii, sfaturi, atentionari… Maria T chiar aduce cu mama. Si e asa bine… sa ai din nou acest sentiment…
Mika si eu ma gandesc la tine de foarte multe ori.
Discut adesea cu o buna prietena a mea aflata intr-un divort ce pare ca nu se mai termina, despre tine, Nina si Rodica – un trio format din femei puternice si barbati slabi lasi. Ii spun adesea ca nu e cea mai nefericita femeie, asa cum se considera si asa cum am crezut si eu despre mine, candva, nu foarte de demult. Ii spun ca noi, femeile, suntem inzestrate de la Dumnezeu cu o putere nemarginita de a razbate, de a duce, de a merge mai departe, de a renaste din cenusa precum celebra pasare Phoenix si cumva, printr-o asezare miraculoasa de intamplari, fapte si ganduri o scoatem la capat. La un nou capat. La un alt luminos capat…
Am renuntat de foarte mult timp sa ma uit la televizor. Nu mi-am impus, ci pur si simplu asa s-a intamplat. Cand sunt singura acasa, trec zile in sir in care uit de telecomanda, de stiri, de filme. Si nu imi pare rau.
Maria T, pentru femei ca tine, ca noi toate, cele care ne dam intalnire aici, in scris, cartile sunt o mult mai buna si mai demna companie. Iti trimit imbratisarea mea peste distante si speranta ca ne vom revedea in curand.
Alice, sa stii ca eu imi pun multe sperante in termenul “curand”. Daca l-ai spus, inseamna ca ai tu vreun plan de a veni prin Iasi. Eu te astept cu mare drag! Imbratisare.
Da, da, Maria T, ma isipitesc teribil premierele lui Beatrice Rancea si nu am de gand sa mai rezist mult! Pe curand!
Uite cum am mirosit eu gand de calatorie spre Moldova in cuvintele tale. Ai scris candva despre Beatrice si minunile pe care le face la opera. De atunci ma tot bantuie gandul de a participa si eu la un spectacol de-al ei. Poate, cumva, ne intersectam pe acolo, daca imi vei spune cand va fi, de va fi, sa vii la noi, la Beatrice, la mine Ș)