Si cred ca nu stiam nici sa iubesc.

Apoi viata a fost buna cu mine si mi-a daruit trei copii si o dragoste mare, care sa-mi cuprinda intreaga inima, invatandu-ma ca fericirea sta in lucrurile simple. Pentru ei, dragii mei cei mai dragi, am inceput sa imi doresc sa fiu o mama buna si o sotie model. Pentru ei, cei pe care ii iubesc, am invatat sa fiu gospodina. Sa fiu rabdatoare. Sa fiu atenta la detalii.

In ultimii ani, am deprins obiceiul sa pregatesc macar o data pe saptamana o masa cu bucate alese, care sa ne bucure si sa ne invete un gust nou, o savoare fina. Si de multe ori ma inspir din pagina invitatei noastre speciale de luna aceasta, Laura Adamache, vrajitoarea cea buna a retetelor perfecte. De aceea, va rog sa o primiti cu drag si sa ii cititi marturisirea cu gust de ciocolata si cafea. O reteta ideala pentru orice dimineata indragostita. Si mai multe Amintiri cu gust de ciocolata…

In vremuri mai imbelsugate, femeile aveau grija sa cumpere mereu cate ceva nou care sa le infrumuseteze caminele. Odinioara era moda perdelelor, pe care era musai sa le schimbi o data la cativa ani. Tot in epoci iesite azi din moda oamenii alegeau covoare pentru toate incaperile, iar cand voiau sa improspateze imaginea unei odai, luau o mocheta sau o carpeta noua, pe care o asezau pe podeaua acoperita, cel mai adesea, cu linoleum. Intre timp, lucrurile s-au schimbat destul de mult. La revolutia din ’89 ne-am castigat si dreptul la podele acoperite cu parchet (laminat sau de lemn) si uite-asa se face ca sportul practicat acum 20 de ani la bara dintre blocuri, batutul covoarelor, e pe cale de disparitie totala. O data cu instaurarea crizei din 2009, ne-am cam pierdut, insa, si apetenta pentru rearanjarile frecvente de decoratiuni si design la domiciliu…

Caminul nostru e limanul minunat al fiecarei zile de lucru. Zilele libere din week-end, pe care alegem adesea sa le petrecem acasa, sunt zile frumoase, de rasfat si de odihna. Iar eu pentru asta ma straduiesc sa fac in asa fel, incat la noi sa fie intotdeauna frumos. Nu, nu am mai cumparat fotolii noi, asa cum ma gandisem mai demult. Dar am mereu buchete de flori pe masa si, din cand in cand, macar o vaza noua sau o fructiera imi permit sa cumpar. Si chiar daca uneori e cam dezordonata, casa mea imi pare perfecta pentru a adaposti dragostea noastra si rasul copiilor iubiti. E nevoie de improspatari de design ca sa ne simtim bine in propria casa? Uneori, da. Alteori…

Pe o straduta pietruita si ingusta, in apropierea Bisericii Negre, se afla casa unchiului meu. Curtea era imbracata in cea mai frumoasa haina de flori vazuta vreodata, iar in centrul ei se afla o masa de piatra strajuita de o bolta verde de iedera. “Ferestrele pictate” ale casei, cum numeam eu vitraliile la acea varsta, inconjurau cu lumina lor vesela, un antreu de poveste in care vara eram serviti intotdeauna cu serbet de trandafiri scaldat intr-un pahar mare cu apa rece, iar in zilele mai putin calde, cu o ceasca mare cu ciocolata, pudrata discret cu un strop de scortisoara parfumata.

Imi placea serbetul, dar l-as fi schimbat fericita, in orice moment, cu acea minunata ciocolata cremoasa cu parfum oriental.  Ah, cat de buna era!!

Cei mari se delectau cu o ceasca de cafea aburinda care emana un parfum intrigant si insistent, neinteles pentru mine la acea varsta.

Mirosul cafelei mi-a insotit fiecare dimineata din viata si, incet incet, am inceput sa-l iubesc. Dimineata nu era dimineata daca nu-mi razbatea din bucatarie acest parfum familiar.

Cand am mai crescut un pic, am facut cunostinta cu gustul cafelei care mi-a placut imediat. Pur si simplu m-a fermecat! Dupa ce mi-a atins buzele, am stiut ca nicioadata nu voi renunta la ea. Si nu am facut-o.

Ma leaga de cafea aceeasi prietenie sincera care ma leaga de ciocolata.

Cea mai frumoasa clipa de liniste din zi este atunci cand ne intalnim toate trei. Depanam amintiri dulci in care deseori apar o Biserica Neagra, o curte imbracata in culoare si un antreu luminat de vitralii.

Iata de ce vei intalni in majoritatea retetelor mele aceste doua minunate si parfumate perle de gust. Le iubesc atat de mult pe amandoua incat, pentru mine, dulciurile perfecte sunt acelea in care regasesc cafeaua si ciocolata.

Nu te imprieteni cu orice ciocolata intalnita! Cea potrivita pentru o “relatie de durata” trebuie sa aiba un continut cat mai mare de unt de cacao. Daca este asa, suprafata ei va fi neteda, lucioasa si uniforma. Culoarea sa fie maronie, niciodata neagra, iar mirosul ei iti va spune totul despre ea. Daca este persistent si decis, dar in acelasi timp suav si delicat, aceea este ciocolata ideala pentru tine.

Pentru orice reteta, foloseste numai ingrediente proaspete si de foarte buna calitate. Este regula de aur care m-a insotit de la primii pasi facuti in bucatarie. Este incredibil cat de diferit este gustul unui preparat pregatit numai cu ingrediente de “prima mana” fata de gustul unuia unde se folosesc nu tocmai cele mai bune ingrediente.

Asadar iti propun niste fursecuri vieneze pur si simplu minunate cu ciocolata si cafea. Sunt atat de fragede si gustoase, incat cu greu te vei opri dupa primul fursec savurat.

Pentru circa 25 de fursecuri ai nevoie de:

• 120 g de ciocolata cu un continut de 60-70 % de cacao
• 225 g unt de cocos (pe care-l poti inlocui cu un pachet de unt normal)
• 75 g zahar pudra
• 30 ml cafea
• 285 g faina
• un varf de cutit de sare – nu uita de sare,  pentru ca aceasta are rolul de a accentua gustul acestor fursecuri.

Mixeaza untul la temperatura camerei pana obtii o crema fina si pufoasa. Adauga apoi zaharul si mixeaza in continuare pana la completa omogenizare. Topeste ciocolata la bain-marie sau in cuptorul cu microunde si las-o sa se raceasca. Pregateste o ceasca de cafea din care vei folosi doar 30 ml (2 linguri) si las-o si pe ea sa se raceasca.

Peste crema de unt, adauga ciocolata rece si apoi cafeaua. Mixeaza bine si adauga putin cate putin faina amestecata cu sarea si ulterior cernuta.

Introdu aluatul obtinut intr-un sac-à-poche si formeaza fursecuri mititele, de circa 3-4 cm diametru in tava de cuptor tapetata cu hartie de copt.

Coace-le in cuporul preincalzit la 160°C pentru 15-20 minute. Dupa ce scoti tava din cuptor, nu atinge fursecurile pentru ca sunt foarte delicate si se pot rupe. Asteapta sa se raceasca bine, apoi aseaza-le pe un gratar. Daca doresti le poti pudra cu zahar vanilat sau poti forma pe suprafata lor cateva dungute fine de ciocolata topita.

Dupa ce le-ai aranjat delicat pe un platou, pregateste o cafea parfumata si invita-ti prietenii de suflet sa le savurati impreuna. Lasati-va patrunsi de gustul lor si de aroma inegalabila a cafelei cu iz de amintire.

Incearca-le cu incredere si apoi te astept sa-mi spui cum au fost!

Numai bine iti doresc!

O stire recenta transmisa de agentiile de presa anunta ca in tara tuturor posibilitatilor, America, s-a infiintat un post TV pentru caini. Un post care sa difuzeze programe menite sa relaxeze, distreze si stimuleze telespectatorii canini, atunci cand stapanii lor nu sunt acasa. Pentru ca emisiunile sa ii atraga cat mai mult pe caini, acestea sunt realizate utilizand o tehnică de filmare de la un nivel apropiat de sol. De asemenea, culorile au fost modificate pentru a corespunde caracteristicilor vederii la caini, iar muzica este special aleasa, ca sa gadile auzul canin… Si, categoric, nu se difuzeaza deloc publicitate.

Canalul de televiziune s-a dovedit a fi un real succes si are deja peste un milion de abonati. Pentru ca americanii ocupati stiu ca isi lasa cateii singuri acasa, iar televizorul le ofera sansa de a-si mai ostoi vinovatia de stapani rai…

Cainii nostri sunt insotitorii nostri de fiecare zi. Sunt, probabil, ultimii parteneri in stare sa ne fie loiali pana la capat. Si, chiar daca nu am stiut daca sa rad sau sa plang la auzul stirii referitoare la televiziunea cainilor americani, sa ma minunez ca de-o exagerare sau sa o consider un pas firesc al civilizatiei, asta m-a facut, obligatoriu, sa-mi amintesc cat de mult ii iubim si cat de putin facem pentru ei, dragii, minunatii prieteni ai nostri necuvantatori.

Mie, insa, mi-au placut mereu numele rasfatate. Am gasit celor iubiti alte nume decat acelea din buletin, incercand sa unicizez astfel iubirea sau prietenia mea. Iar copiilor mei le-am asezat inca din versurile cantecelor de leagan nume scumpe si colorate, nume parfumate, nume adorate, care sa ii faca sa zambeasca si sa adoarma in tihna, simtindu-se iubiti fara masura.

Sotului si copiilor mei le spun pe nume, fara niciun adaos exprimat de iubire, doar atunci cand sunt suparata pe ei sau cand suntem intr-un mediu prea simandicos ca sa nu fim nevoiti sa ne prefacem si noi mai sobri decat suntem in realitate. Altfel, le spun minune, cocolos, fluturas, trandafirul meu, bombonica, floricica, inger scump, Nanut, Izucu, Victoras Dragalas – si va las pe voi sa ghiciti cui i se potriveste fiecare apelativ. Si ma las, la randul meu, rasfatata cu bucurie, atunci cand cineva care ma iubeste imi alege alt nume decat cel pe care il folosesc toti.

E poate un rest de copilarie pe care incerc sa il pastrez, astfel, in inima mea. E poate forma mea inocenta de iubire. E, poate, o dorinta de a pastra, pentru totdeauna, intre miracolele inceputului, tot ce am mai de pret pe pamant.

Campionatele Europene de Gimnastica Feminina de la Bruxelles au adus Romaniei patru medalii de aur si doua de argint. Echipa Romaniei, formata din fetele noastre talentate si frumoase, Catalina Ponor, Larisa Iordache, Sandra Izbasa, Diana Bulimar si Raluca Haidu, s-a clasat pe locul I la proba pe echipe, reusind sa castige aurul la sarituri si sa isi adjudece aurul si argintul la barna si la sol. Imnul Romaniei a rasunat atat de mult, incat probabil ca intreaga lume a ajuns sa il invete.

Astimp, noi toti comentam trucurile ieftine ale lui Cristian Gog si nu ne vine sa credem ca ne-a imbrobodit cu niste scamatorii pe care oricare dintre noi le-ar fi putut invata de pe internet. Insa cred ca e ceas bun sa ne oprim din barfa si sa ne emotionam de marile, adevaratele victorii ale natiei din care facem parte. De zilele, rare, in care ne simtim campioni.

Pro Tv-ul a lansat o initiativa admirabila, pe care, insa, nu stiu cati dintre romani o vor urma. Astazi, 12 mai 2012, este ziua curateniei. E ziua in care fiecare dintre noi ar trebui sa isi asume voluntariatul nobil de a curata o strada, o zona, o bucata de lume pe care tot noi am lasat-o sa se inece in mizerie.

Din cand in cand, cineva face apel la simtul nostru de raspundere si, in loc ca asta sa ne bucure, ne scuturam nemultumiti si ne plangem ca, uite, cei din jur nu ne menajeaza buna dispozitie. Apoi revenim la viata noastra si o parcurgem bombanind, fara sa acceptam ca noi am putea schimba totul in jur.

Astazi, 12 mai, e ziua curateniei. Noi ne vom echipa cu haine sport, sorturi si manusi si vom iesi sa strangem gunoaiele de pe strazi. Ne urmeaza cineva?

Exista insa oameni aflati la extrema cealalta , care au nevoie de public pentru tot ceea ce fac. Care sa catara pe o scena la un concert ca sa-si ceara iubita in casatorie, care se asaza in centrul atentiei la petreceri sau la sedinte, care monopolizeaza conversatiile si se simt bine daca se fac remarcati pretutindeni.

Intre cele doua extreme exista viata traita intelept, sub lumina cuvantului spus la timp. Cuvintele salveaza lumea si rezolva conflictele, cuvintele ne tin dragostea in viata si ne-o apara de pericolele neintelesurilor, ale tacerilor, ale dorintelor neexprimate. Invat in fiecare zi sa ma folosesc de ele cu noblete, ca un samurai de arma sa. Spun “te iubesc” atunci cand simt nevoia si “iarta-ma”, atunci cand gresesc. Spun “buna ziua, ma bucur sa va intalnesc”, chiar daca e prima oara cand intalnesc pe cineva. Asa cum va spun, in fiecare zori de zi, “Buna dimineata” si va invit la cafea, chiar daca suntem prieteni vechi, chiar daca ne intalnim pentru prima oara.

Vin catre seara si folosesc cu seriozitate aparatele de sport tot felul de oameni, fie modesti, fie mai instariti. Mai intai esti tentat sa ii privesti ca pe niste vietati curioase. Dar daca incerci tu insuti sa-ti exersezi putin muschii, in timp ce copiii tai se joaca dandu-se in leagan sau pe tobogan, vei vedea ca exercitiul este atat de placut, incat iti vine sa promiti ca vei face cumva sa vii si a doua zi si oricat de des iti va sta in putinta.

In vremea asta, ne trezim adesea justificandu-ne lipsa de miscare prin lipsa unui abonament la sala. “Nu-mi permit sa dau atatia bani”, spunem. Sau “nu am timp niciodata sa merg intr-un loc specializat ca sa fac sport, iar acasa nu am conditii pentru asa ceva”. Dar e, totusi, atat de usor sa mergem intr-un parc unde fie sa alergam putin, fie sa folosim aparatele acestea miraculos de eficiente, facand miscare in aer liber, asteptandu-ne copiii, adulmecand parfumul teilor infloriti si, in acelasi timp, punandu-ne tineretea in miscare…

Vorbesc din proprie experienta, pe care o marturisesc cu rusine. E doar o chestiune de vointa sa faci putin sport in fiecare zi. Numai ca, fiindca suntem tot mai indepartati de conditia noastra de oameni- vanatori, care s-ar fi cuvenit sa alerge ca sa-si procure hrana, nu s-o gaseasca intotdeauna la o intindere de brat, ne-am lenevit de tot. In seara trecuta, mi-a facut o nespusa placere sa urmaresc un cuplu de bunici care, in timp ce nepoteii lor alergau in jur, faceau exercitii pentru un corp frumos si sanatos. Si tot in seara trecuta mi-am promis ca asa voi face si eu de-acum inainte, fie ca-mi voi insoti, copiii, fie copiii copiilor…

Vad pretutindeni familii intregi, cu bunici, parinti si nepotei, toti imbracati in culorile care sustin echipele care se vor infrunta astazi, Atletico Madrid şi Athletic Bilbao, zambind cu gura pana la urechi si convinsi ca au facut cel mai bun lucru pe care il puteau face venind aici, in Romania, ca sa urmareasca meciul. Si transmit inapoi catre tara lor mesaje surprinzator de pozitive. “Orasul a surprins placut aproape pe toata lumea. Sunt mai putini caini vagabonzi decat ne asteptam, multe cladiri frumoase ai unele bine ingrijite. Bucurestenii par amabili. Multi stiu spaniola, limba latina la fel ca romana, si fac eforturi pentru a se face intelesi. Si timpul este la fel: soarele a stralucit toata saptamana, iar temperaturile au fost in jur de 25 de grade”, a transmis intregii lumi agentia spaniola EFE, facandu-ne sa ne simtim mandri de laudele lor. Deci nu-i chiar asa de rau nici la noi…

Si chiar daca orasul va fi astazi paralizat, incurcandu-ne toate treburile, parca nu ai cum sa nu te bucuri ca am devenit cumva, centrul universului, macar pentru o zi.

Eu nu prea ma pricep la fotbal, dar am auzit ca favorita este Atletico Madrid. Eu, insa, am de gand sa tin cu Bilbao, fiindca am vizitat de curand orasul cel frumos si mandru din tara Bascilor  si am fost fericita. Iar pentru mine e un motiv suficient ca sa-i sustin, cu gandul meu bun, pe cei care au contribuit cumva la amintirea mea nobila.

Voi pentru cine tineti pumnii in seara asta?