Uita cineva acuzatiile?

Exista un sistem juridic care, teoretic, te absolva de vina, dupa cate un proces lung si istovitor, daca acuzatiile s-au dovedit nefondate.  Si exista si un sistem moral care te face iertat, oricat de mari si de reale ti-ar fi vinile. Dar uita cineva relele care au fost spuse ori, si mai rau, facute?

Cei care au trecut prin cate un scandal public stiu ca, de fapt, nimeni nu mai uita acuzatiile. In zadar ne straduim sa publicam pretutindeni sentintele binevoitoare. Oamenii retin ceea ce le este mai placut aducerii aminte. Informatia care, la o adica, sa poata declansa o barfa suculenta. ‘Nu degeaba a fost acuzat cutare de… Chiar daca l-au absolvit, nu iese fum fara foc”. Asa ca am retinut cu totii ca Michael a fost pedofil, ca Edmond Dantes era hotoman, ca Marius Moga a facut plagiat si ca Alba-ca-Zapada era prea lacoma, si nu s-a abtinut de la mar.

Suntem setati sa tinem minte relele pe care le-am auzit sau care ni s-au spus, desi uitarea ne-ar izbavi de multe convulsii, de multe nefericiri, de multe cosmaruri. Eu nu pot sa uit cuvintele grele pe care mi le-a azvarlit cineva, cu furie sau cu dreptate, si chiar daca ma port ca si cum le-as fi uitat, nelinistile ma hartuiesc in vis si ma condamna la cearcane si deznadejde. Raspund zambind si necunoscutilor care ma iau la intrebari, pe strada sau pe bloguri, dar si celor care ma condamna indraznind sa ma priveasca in ochi. Dar apoi ma infurii de nedreptatea care mi s-a facut, ma prabusesc de durerea amenintarilor pe care niciun dusman nu le-ar fi meritat, cu atat mai putin cineva drag, si inteleg, inca si inca o data, ca nu avem dreptul sa ne jucam cu vorbele.

“O fapta rea o indrepti cu o fapta buna”, spunea Ileana Vulpescu. “O vorba rea n-o indrepti cu nimic”. Mi-a citat gandurile scriitoarei un om care mi-a scris cele mai frumoase cuvinte din lume, acelasi om care mi-a spus, privindu-ma in ochi, ca nu a existat niciodata. Dar asta este o alta poveste…