Cea mai frumoasa varsta

La una dintre intalnirile mele cu prietenii, am incins o discutie legata de frumusetea varstelor. Eram acolo, in incapere, oameni tineri sau mai putin tineri. Maturi sau mai putin maturi. Si fiecare a avut propriile argumente.

O doamna draguta, trecuta de 50 de ani, ne-a povestit ca, pentru ea, anii cei mai frumosi au fost cand avea doar 20 de ani. Ca parintii ei traiau inca si o iubeau nespus, ca era si indeajuns de mare, cat sa se simta adulta si independenta, dar si suficient de tanara, cat sa isi pastreze intacta toata inocenta copilariei. Apoi viata s-a rostogolit cu repeziciune, si-a pierdut parintii pe neasteptate si, temandu-se de singuratate, s-a azvarlit intr-un mariaj care a chinuit-o alti 20 si ceva de ani. Cand s-a dezmeticit si a decis s-o ia de la capat de una singura, neavand copii, a simtit ca e, totusi, prea tarziu ca sa-si mai recupereze inocenta pierduta sau curajul de a lupta pentru fericirea ei. “Daca as putea da timpul inapoi, as vrea sa am iar 20 de ani”, a spus ea.

Prietena mea care tocmai a implinit 30 de ani a marturisit ca isi traieste, azi, cea mai frumoasa varsta. Ca se simte puternica, implinita, gata sa apere cum se cuvine dragostea mare si profunda pe care tocmai a gasit-o si sa se bucure de ea cu adevarat.

Eu am recunoscut ca, printr-o intamplare sau printr-un mers firesc al evolutiei, fericirea si linistea mi le-am gasit la 40 de ani. Iar o doamna de 60 m-a sustinut, povestind ca si ei i s-a intamplat la fel…

Apoi s-au iscat controversele. “Cei mai in varsta se uita dispretuitor catre tineri, pentru ca le invidiaza fragezimea, frumusetea, inocenta, indrazneala”, au zis cei care nu-si traisea decat vreun sfert de viata. “Cei tineri nu pricep aproape nimic din viata asta, doar fac greseli dupa greseli. Stim, fiindca asa am fost si noi”, au declarat cei trecuti de 40 de ani.

Eu as vrea sa am trupul de la 20 de ani, eleganta de la 30, dragostea de la 40, siguranta de la 50, tihna de la 60, celebritatea de la 70… Da, mi-e dor de anii de mai inainte, pentru ca eram, poate, mai frumoasa, mai agila, mai naiva, insa ma gandesc cu drag si speranta la anii batranetii care-mi vor confirma iubirea si rostul. Iar daca ar fi sa aleg intre trupul fara celulita, dar si fara de iubire, de odinioara, si cel plin de riduri care ma asteapta in viitor, ei, bine, daca a fi batrana inseamna sa-mi confirm ca am ales drumul cel bun, atunci cred ca as alege cu inima usoara.

Care a fost, pentru voi, cea mai frumoasa varsta de pana acum? Sau care credeti ca va fi?

Anii cei mai buni

Oricat de tineri am fi, daca privim in urma, putem detecta care au fost anii nostri cei mai buni. Anii de liceu, in care citeam mult si descopeream frumusetea vietii? Anii facultatii, in care ne-am simtit liberi, in care am privit viata cu indrazneala celui care sta sa o infrunte? Anii dintai ai casniciei, in care totul parea posibil numai si numai in doi?

Sau, poate, cei mai buni ani de pana acum au fost cei in care am iubit fara masura, fara conditii, fara asteptari?

Desi am facut chiar facultatea pe care mi-am dorit-o - si pe care cred ca si-ar dori-o orice fata - cred ca anii in care am castigat cel mai mult in lupta cu intelesurile vietii au fost anii de liceu. Au fost anii in care am avut cele mai putine obligatii de indeplinit impotriva vointei mele, si anii in care am fost libera sa citesc, sa scriu, sa cant, sa alerg, sa iubesc fara niciun fel de indrazneala sau speranta.

Daca cineva, daca Cineva mi-ar da dreptul sa traiesc din nou cativa ani din viata mea, sunt sigura ca as alege anii de liceu. Anii in care ma plimbam pe bulevardul cu castani infloriti, in Ploiesti, visand o mare iubire, anii in care iernile erau atat de grele, incat circulatia se oprea, iar eu strabateam pe jos, printre nameti, cei cativa kilometri dintre casa mea si liceul la care invatam. Anii in care gustul primului sarut m-a obligat sa devin poeta, chiar daca am recunoscut asta abia doua decenii mai tarziu.

Care au fost cei mai buni, cei mai frumosi, cei mai generosi ani pe care i-ati trait? Si daca vi s-ar da dreptul la o singura intoarcere in trecut, catre ce epoca a vietii voastre ati intoarce clepsidrele?

Trecut-au anii ca nori lungi pe sesuri

Unde sunt anii mei, unde s-au dus, trecand? Unde sunt eu, cea care am fost, o fetita cu cozi prinse cu bilute albe, unde sunt visurile mele cu aripi enorme, unde s-au risipit nadejdile, asteptarile, indarjirile mele?

Fetita mea dintai incepe maine clasa a treia, iar eu resimt emotiile, durerile, sperantele noului an scolar ca si cum eu as fi maine scolarita, ca si cum pentru mine as indesa caietele in ghiozdanul cel nou. Asezand hainele de scoala pentru maine, inteleg ca nu stiu sa imbatranesc. Ca nu s-a schimbat nimic in inima mea, ca sunt, si acum, aceeasi fetita inocenta, timida, convinsa ca va avea cineva grija de ea, intotdeauna.

Intre timp, ma joc de-a adultul si am eu grija de copiii mei, ca de niste papusi minunate, pe care le iubesc mai presus de propria-mi viata. Merg catre ziua de maine asteptand sa fiu aparata si eu de toate relele lumii pe care incerc sa le spulber de sub ochii copiilor mei, cresc catre varste care altora le par simplu de indurat, iar mie imi raman mereu de neinteles.

In timp ce altii isi randuiesc anii dupa ceasurile de rascruce ale revelioanelor, eu imi masor viata in inceputuri de ani scolari. E toamna si e frig, incepe iarasi scoala, iar eu ma intreb unde e fetita timida care am fost, unde a disparut adolescenta mereu indragostita pe care am vazut-o, atata vreme, in oglinda, unde e fetiscana plecata prin viata in cautarea marii iubiri? Trecut-au anii, ca nori lungi pe sesuri, si niciodata n-or sa vina iara…

Ani de liceu

Imi amintesc cu drag de anii de liceu,de colegii mei,de profesori si de viata fara griji.Totul era asa de frumos… Mi-as dori foarte mult sa-mi revad fostii colegi,sa ne reamintim cum eram atunci sa schimbam amintiri si sa ne cunoastem familile si copiii.As fi tare curioasa sa aflu ce a devenit Bogdan”clovnul clasei” un coleg care ne facea tot timpul sa radem sau Catalin “tocilarul’ care invata si in pauze,dar cel mai mult mi-as dori sa-l revad pe Dan,prima mea iubire pe care nu l-am mai revazut dupa terminarea liceului.Anii de liceu au fost cea mai frumoasa perioada din viata mea!

Sunt tanar, doamna, tanar…

Am vazut multi oameni stanjeniti de varsta lor sau de a partenerilor lor. Am auzit, de mai multe ori, explicatii - inutile - adaugate dupa ce isi marturiseau varsta. “Am 40 de ani, dar ma simt inca tanar”. “Sotul meu a implinit 50, dar nu-si arata varsta”.

E o impolitete sa intrebi pe cineva cati ani are. Intrebarea e permisa doar daca esti functionar si completezi o fisa, in care rubrica legata de data nasterii are steluta, deci e obligatorie. Asta pentru ca, de cele mai multe ori, nu ne simtim impacati cu anii pe care ii purtam, iar glumele facute pe seama varstei sunt considerate, intotdeauna, glume proaste. Mi-am amintit de curand de o emisiune a Mihaelei Radulescu in care moderatoarea a paruit-o in direct pe Andreea Antonescu dupa un dialog neinspirat. “Ideal e sa arati ca de douazeci de ani” a spus Mihaela, iar Andreea a completat “tu arati ca de douazeci de ani de cand ai terminat liceul”. Si mana Mihaelei a tasnit catre coditele impletite ale invitatei sale adolescente.

Am fost eu insami stanjenita de mai multe ori, cand mi se parea ca sunt ratacita intr-o mare de oameni care parca s-au inteles sa fie, toti, mai tineri ca mine. Mai demult mi s-a intamplat de cateva ori sa ma atinga cate o declaratie trufasa a vreunui tanar sau vreo gluma mai nesarata facuta pe seama oamenilor avand etati mai inaintate decat ale lor- pentru ca, stiti, stim, tineretea are trufia ei de nedomolit, si am avut-o noi toti, la randul nostru.

Dar, intre timp, am cunoscut oameni mari si admirabili, care mi-au marturisit varsta lor cu mandrie, iar despre dragostea lor, venita fara sa tina seama de riduri, mi-au vorbit cu lumina in glas. Si am invatat ca e absurd sa iti negi varsta, si e ridicol sa ti-o mistifici, asa cum am vazut ca fac destul de multi sau, mai degraba, multe. E inutil si dureros sa incerci sa schimbi ceva ce nu se poate schimba, mai ales ca impacarea cu noi insine e doar o chestiune de alegere. In fiecare dimineata imi aleg varsta pe care o am, viata pe care o duc, dragostea pe care o port in suflet. Le aleg eu, si le transform in cele mai frumoase optiuni cu putinta. Si ma bucur de miracolele care mi-au fost date si de fericirile de care am parte. Si ma inalt peste prejudecati din iubirea pe care mi-o tin treaza si tanara, mai presus de varste, sau de ere, sau de generatii.