Indragostita

Nu stiu sa traiesc fara sa fiu indragostita. Si cred ca de la nevoia mea nemasurata de iubire mi s-au tras toate caderile, toate zborurile, toate incurcaturile, toate schimbarile din viata.

Nevoia de a fi indragostit si puterea de a iubi sunt aptitudini care ne diferentiaza pe unii de ceilalti. Traim intre oameni care pot alerga mai repede decat altii, care sunt in stare sa cante si sa auda armoniile lumii mai bine decat cei din jurul lor, care pot desena mai frumos sau mai urat, care pot visa in culori mai vii sau mai ofilite decat o fac semenii lor. Traim si printre oameni care pot iubi fara masura sau care nu stiu sa isi deschida inima decat cu zgarcenie. Printre oameni care sunt gata sa moara pentru dragostea lor sau care ar putea muri de ras auzind de suferintele din iubire ale vreunui indragostit incurabil.

Suntem diferiti, in tot si in toate. Suntem altfel in felul nostru de a gandi si de a iubi. Si nu stiu daca, atunci cand am fost impartiti in jumatati si trimisi sa ratacim prin lume, nu cumva a plecat intr-o directie o jumatate de sfera hamesita de dragoste si o alta, mai lucida, care sa o intregeasca si sa o domoleasca pe cea dintai.

Care e, de fapt,  formula iubirii fericite? Doi oameni care nu pot trai fara dragoste? Sau unul care sa il adore, cu devotament, pe celalalt, implinindu-si rostul prin propria lui dragoste? Eu stiu ca nu as putea trai fara sa iubesc. Ca dragostea pe care sunt in stare sa o daruiesc cuiva care o vrea si o merita, si nu aceea pe care o astept si o caut, este rostul trecerii mele pe pamant. Dar stiu si ca suntem, cu totii, diferiti.

Unul iubeste mai mult

Se spune ca intotdeauna intr-un cuplu unul iubeste mai mult si altul mai putin. Si ca numai in rarele, profundele povesti de mare iubire sentimentele se asaza, egale, sub zodia eternitatii.

Mie mi s-a parut mereu ca eu sunt aceea care a iubit mai mult. Am fost intotdeauna nemultumita de cat de putin mi s-a dat in schimbul nemarginirii de iubire pe care am pus-o in joc. Si m-am plans de meschinaria lumii in care traiesc, pentru ca am fost convinsa ca eu ofer totul, dar mi se raspunde conditionat, pe bucati, pe apucate. Abia dupa ce am vazut ca scenariul se repeta si ca eu rumeg, de fiecare data la capatul iubirii aceleasi dezamagiri, mi-am dat seama ca lucrurile sunt la fel de simple in iubire ca si in orice alt domeniu. Ca suntem dotati diferit pentru dragoste, asa cum suntem diferiti in ceea ce priveste capacitatea noastra de a canta, de a dansa, de a picta sau de a face sport. Ca, pana la urma, si puterea de a iubi e tot o aptitudine si ca inzestrarile sunt diferite de la om la om.

Am inteles si ca suntem mai inclinati sa credem ca noi insine am iubit mai mult si ca celalalt a facut o oferta mai modesta, asa cum, in general, ni se pare ca noi facem mai mult si mai bine decat ceilalti, dintr-un subiectivism care ne tine in viata sau  macar ne tine in viata stima de sine. Si, intr-un final, am priceput ca, de fapt, nu conteaza cine a iubit mai mult daca iubirea oricum s-a incheiat, pentru ca intr-o iubire irosita pierd amandoi investitorii de suflet. Si ca nu are nicio insemnatate daca, intr-un cuplu, unul ofera mai mult si celalalt mai putin, atata timp cat amandoi sunt fericiti si impacati cu rolurile lor. Pentru ca, pana la urma, nimic nu este masurabil in iubire…

Foto: Paul Buciuta/artista