Gradinile zoologice

Teoretic, gradinile zoologice au aparut pentru ca oamenii iubesc animalele si vor sa le vada, sa le cunoasca, sa le inteleaga. Practic, ori de cate ori ajung la cate o gradina zoologica pricep cat de mult uram animalele, daca putem sa le chinuim in felul acesta.

Spectacolul gradinilor zoologice pe care le-am vizitat eu a fost, aproape intotdeauna, dezolant. Am vazut animale marete inghesuite in cate-un dreptunghi meschin de cusca. Am vazut lei invartindu-se in nestire cinci pasi inainte si cinci inapoi si am vazut un urs polar care se lovea cu botul de coltul custii, facand la infinit acelasi traseu si indurand mereu aceeasi lovitura, singura care-l facea sa se mai simta viu. Probabil ca nu-l voi putea uita niciodata, pentru ca am plecat de langa el cu ochii in lacrimi.

Am vazut vulturi care nu mai stiau sa zboare si elefanti care nu mai aveau energie sa-si ridice trompa deasupra capului. Caprioare inchise in cate-un tarc chinuit si cerbi incurcati de propriile lor coarne.

La ce folosesc gradinile zoologice? Oare nu ar fi mai corect sa le aratam copiilor nostri animalele in cate o carte, in cate un film? Nu e pretul cunoasterii prea mare, daca din dorinta noastra de a invata chinuim atatea suflete, umilim atatea fapturi, facandu-ne prizonieri ai neputintelor noastre pe noi insine, cei care privim?

Imi amintesc mereu, vazand animalele inchise intre garduri de versul lui Arghezi: “Sunt, Doamne, prejmuit ca o gradina in care paste-un manz”…

Tare sunt singur, Doamne, si piezis…

Chiar si atunci cand sunt in mijlocul multimii, in miezul iubirii, in epicentrul fericirii, mi se intampla, totusi, sa ma loveasca singuratatea drept in inima.

E ca un fulger, e ca un junghi, e ca o crampa care ma paralizeaza dintr-o data, oprind timpul si viata in loc. E ca un efect de regie intr-un film ciudat, in care actiunea franeaza brusc, in care personajul ramane nemiscat printre oameni, si printre destine, si printre ape si rauri care curg. Dar, spre deosebire de filmele in care personajul oprit in loc printr-un efect optic isi poate relua curgerea la fel ca inainte, pentru mine revenirea la nesinguratate e un proces cu mult mai greu, cu mult mai dureros. Secunda aceea de luciditate ramane apoi in suflet, ca un zat, ca o rana. Ca o chestionare a legitimitatii a tot si a toate. Daca inca ma loveste fulgerul globular al singuratatii inseamna ca nimic din ce am simtit mai inainte nu e adevarat? Ca, din nou, inteleg ca nu exista dragoste, nu exista speranta, nu exista sansa de a-si gasi cu adevarat jumatatea pentru cei rataciti pe pamant? Ca toate juramintele sunt mincinoase si toate sperantele sunt iluzii? Ca fiecare cuvant, oricat de insemnat, poate fi luat inapoi intr-o clipa, pentru ca oamenii nu mai au cuvant? Ca nu exista nimeni care sa-mi semene cu adevarat? Ca, de fapt, voi fi vesnic a nimanui? Ca fiecare tacere asezata peste clipa care asteapta raspunsuri poate otravi romane intregi de dragoste si de credinta?

Se pravalesc intrebarile ca o avalansa care loveste fara mila tot ce intalneste in cale.

Vin apoi, incet-incet, pe rand, raspunsurile. Unele vindeca o parte din rani. Altele imi distrag atentia, ma fac sa adorm si sa uit. Si, poate, cu putin noroc, de data asta, unele chiar ma mangaie si imi amintesc ca viata poate fi frumoasa. Chiar si atunci cand o vezi privind de departe, ca un copac pribeag. Cum spune Poetul: “Tare sunt singur, Doamne, si piezis,/Copac pribeag, uitat in campie/Cu fruct amar si cu frunzis/ Tepos si aspru-n indarjire vie”…

Cele mai frumoase poezii de toamna

E timp de iubiri infrigurate si de poezii spuse cu glas induiosat. A venit toamna si-mi acopar inima cu umbra inimii mele-pereche, cu fotografii splendide si cu versurile celor mai tulburatoare poezii de toamna. Ascult “September Morning” si recitesc Constanta Buzea, Arghezi, Pastorel… Ce ascultati ca sa nu fie, dintr-o data, asa de frig? Ce poezii de toamna la fel de frumoase cunoasteti?

Foto: Paul Buciuta/ MareaDragoste

http://www.youtube.com/watch?v=4E_UoJ8Kn0Y

Constanta Buzea - Ca o greseala-n care-am stat

Toamna-n gradina, toamna pe deal,

Toamna pe ses,

Toata lumina prinde rugina, frunzele ies

Sa se-nfasoare pe rasuflare si pe vedere

Intr-o cadere ca o culoare fara putere.

Ea ne ajuta, sufletul nostru e impacat,

Vara e muta ca o greseala-n care-am stat.

Cum suntem azi, am fost si ieri, altii, tot altii,

Marea ne uita, uita-ne muntii, inaltii.

Fie ca stam de-aci-nainte puri în lumina,

Frunzele aduc înspre pamant urme de vina.

Totusi ce pret necugetat se pregateste

Pentru livezi si pentru vii, pentru nadejde,

Pentru un cer inca senin, pentru schimbare,

Pentru toti samburii care devin lacre de soare?

Tudor Arghezi - Toamna

Strabatem iarasi parcul, la pas, ca mai nainte.

Cararile-nvelite-s cu palide-oseminte.

Aceeas banca-n frunze ne-asteapta la fantani.

Doi ingeri duc beteala fantanilor pe mani.

Ne-am asezat alaturi si bratu-i m-a cuprins.

Un luminis in mine parea ca s-ar fi stins.

Ma-ndrept incet spre mine si sufletul mi-l caut

Ca orbul, ca sa cante, sparturile pe flaut.

Vreau sa-mi ridic privirea si vreau sa-i mangai ochii…

Privirea intarzie pe panglicile rochii.

Vreau degetui usure sa-l iau sa i-l dezmierd…

Orice vroiesc ramane indeplinit pe sfert.

Dar ce nu pot pricepe? Ea pricepu, de plange?

Apusul isi intoarce cirezile prin sange.

O! ma ridic, pe suflet s-o strang si s-o sarut -

Dar bratele, din umeri, le simt ca mi-au cazut.

Si de-am venit ca-n timpuri, a fost ca, inc-o data

S-aplec la sarutare o frunte vinovata

Sa-nvingem iaras vremea dintr-o-ntarire noua

Si sa-nviem adancul izvoarelor de roua.

Si cum scoboara noaptea, altdata asteptata,

Imi pare veche luna - si steaua ce se-arata ,

Ca un parete de-arme, cu care-as fi vanat.

Si fara glas, cu luna, si noi ne-am ridicat.

Lied - Al.O.Teodoreanu

Toamna a cazut,

Peste parcul mut.

Tainicule dor,

In zadar te alint.

Trandafirii mor.

Visurile mint.

Toamna trece acum.

Invelita in fum.

Unde-i de argint

Glasul ei sonor?

Trandafirii mor.

Visurile mint.

Toamna mi te ia,

Vis stingher, cu ea.

Lacrima de dor

Strop de margarint.

Trandafirii mor.

Visurile mint.