Alinataroma cu POFTA DE VIATA

Fiecare zi poate fi deosebita si plina de impliniri, depinde doar de NOI cum alegem sa incepepem ziua. Putem alege sa incepem savurand ENERGIA care iti da POFTA DE VIATA dintr-o ceasca de cafea la primele ore ale diminetii si astfel sa incepem cu PROSPETIME si BUCURIA VIETII drumul zilei  pentru a avea o zi reusita, iar si iar.

Este important sa stim ca mereu este alegerea noastra, ATITUDINEA conteaza de fiecare data si hai sa savuram MAGIA din jur, sa maximizam BUCURIA lucrurilor marunte, sa dam SENS fiecarei clipe petrecute cu cei dragi si sa ne lasam purtati de SENSIBILITATEA momentelor care ne implinesc si dau adevarata valoare vietii de zi cu zi…  : )

Toate aceste ingrediente nu ne lipsesc daca stim sa le vedem….

Sa avem cu totii POFTA MARE DE VIATA iar PARFUMUL SARBATORILOR care se apropie sa ne INSPIRE si invaluie cu SPIRITUL  lor.

Intre incredere in sine si obraznicie

E o atitudine paguboasa si nefolositoare sa fii timid, neincrezator, ezitant. Daca nu ai tu incredere in tine, nici ceilalti nu pot avea. Dar multi oameni au trecut in extrema cealalta si au ajuns, cu sau fara merite, sa se poarte ca si cum soarele s-ar invarti in jurul lor.

Ma intalnesc mereu in drumurile mele profesionale cu indivizi care se comporta ca si cum ei ar fi inventat cuvantul, sau imaginea, sau afacerile. Sunt, cu totii, personaje de succes, au nume cunoscute si, foarte adesea, detin cate un PR care ii promoveaza. Ar fi incorect din partea mea sa le neg meritele pe de-a-ntregul. Dar am constatat ca niciodata oamenii valorosi in marele sens al cuvantului, cei speciali si unici, nu sunt plini de sine sau trufasi.

Intre oamenii cu merite obisnuite, insa, au intotdeauna castig de cauza cei care stiu sa se autopromoveze, sa se prezinte cu aplomb, sa se lanseze in actiuni pentru care adevaratii maestri nu se simt niciodata indeajuns pregatiti. Increzatorii vor scrie carti. Vor face expozitii dedicate activitatii lor. Isi vor gasi, eventual, o iubita celebra sau un iubit bogat, ca sa poata aparea in pozele de la petrecerile mondene la brat cu cate un personaj cunoscut. Intre doi indivizi care practica aceeasi meserie, unul cu mai mult suflet si talent, iar celalalt cu mai multa incredere in sine si tupeu, va avea intotdeauna castig de cauza si de bani mai multi cel care se va arata lumii cu mai mult aplomb. Oamenii smeriti si delicati vor astepta mereu la coada dupa cei care stiu sa se bata cu pumnul in piept si sa se prezinte singuri in termeni elogiosi.

Am avut si marele noroc sa intalnesc oameni care au schimbat fata lumii prin ceea ce au facut. Fac interviuri cu artisti care au luminat milioane de suflete. Mi se ingaduie sa pun intrebari unor mari scriitori, unor compozitori celebri, unor actori demni de marile premii ale lumii. Si, de fiecare data, ma cutremura revelatia modestiei lor desavarsite, a bunavointei pe care o pun in joc, neconditionat, a generozitatii de care dau dovada intr-o intalnire pe care au acceptat-o rupandu-si din timpul lor de pret. In schimb, vedetele, cu cat sunt mai modeste ca talent si ispravi, cu atat liciteaza mai tare cand vine vorba de pretentii, de fite, de atitudini atotstiutoare.

Sunt sigura ca trebuie sa fim increzatori in puterile noastre. Ca trebuie sa stim exact de ce suntem in stare si sa nu fim umili fara motiv. Dar ma oboseste obraznicia celor care se prezinta in termeni atat de elogiosi, incat te-ai astepta sa fie sanctificati dupa moarte. Eu am intalnit personalitati de geniu care se masurau cu marii lor inaintasi, nu cu semenii contemporani, si se considerau neinsemnati si aflati abia la inceput de drum, oricat de indelungata le-ar fi fost cariera. Si am avut si ghinionul sa dau peste personaje pline de sine, care m-au privit de sus, convinse ca asa se cuvine sa faci daca vrei sa fii respectat. Dar asta nu ma impiedica sa scotocesc in oameni dupa marile lor adevaruri. Sa ii respect pe cei autentici si sensibili. Si, desi stiu ca nu asta e atitudinea invingatorului, sa ma simt, cel mai adesea, un fir de nisip intr-un ocean, cea mai neinsemnata fiinta dintre toate vietatile lumii.

Luam atitudine?

Un sofer care-si arunca mucul de tigara pe geam, niste oameni care mananca seminte si scuipa cojile pe jos, un tanar care fura ceva dintr-un magazin… Ce facem cand ii vedem? Luam atitudine sau ne prefacem ca n-am observat nimic?

Teoretic, imi doresc sa indrept lumea. Ma uit revoltata inspre cei care fac fapte rele, dar marturisesc, cu rusine, ca nu am curaj intotdeauna sa intervin. Mi s-a intamplat de mai multe ori sa atrag atentia cuiva care arunca gunoaie pe jos, in trafic sau pur si simplu mergand pe strada, si, in mai mult de jumatate dintre cazuri, am primit un raspuns care mi-a stricat ziua. Fie o injuratura, fie un semn obscen, fie o vorba de ocara. Eu am plecat cu demnitatea botita, incercand fara mari sanse sa ma anim la gandul ca, totusi, am facut o fapta buna, care cantareste si ea, cat de putin, in echilibrul universului.

Recunosc ca, desi in parc am vazut adesea fapte care, vorba poetului, m-au scandalizat, am renuntat la ispita de-a le face morala celor implicati. Gandul ca acela e parcul in care se joaca copiii mei si nu se stie niciodata cat de mult iti poarta pica un om caruia i-ai spus ceva neplacut, m-a facut sa-mi inghit vorbele. Desi cred sincer ca exact in locurile cu copii, adultii ar trebui sa se poarte impecabil.

Acum cativa ani, am incercat sa denunt unui politist faptul ca un tanar agresiv nu te lasa sa parchezi langa Universitate daca nu-i plateai o taxa, desi dupa ora 18 parcarea era gratuita. La mai putin de 20 de metri statea o dubita de politie, iar eu am oprit langa ea si am incercat sa-i povestesc ofiterului toata tarasenia. Dar m-a expediat grabit, fiindca era cu nasul in niste hartii si mi-a spus, nepoliticos, ca are alta treaba. De-atunci mi-a cam scazut avantul de-a imi imagina ca, daca nu pot sanctiona eu o atitudine incorecta a vreunui cetatean, exista foruri catre care sa ma reped cu incredere.

Anul trecut am reclamat la protectia consumatorului o coafeza care mi-a vorbit extrem de nepoliticos, intr-un salon sordid in care nimerisem din greseala si, unde, cand am platit, nu mi-au dat chitanta sau bon, pentru ca nu stiau sa foloseasca deloc casa de marcat. Am reclamat la telefon si am trimis si un e-mail pe adesa de pe site-ul oficial. Dar nu am primit niciun raspuns nici pana in zilele noastre, nici macar un “multumesc ca ne-ati informat”, daca nu un feed-back mai consistent.

Nu ma plang de servirea proasta din restaurante pana cand nu am terminat de mancat, fiindca avertismentul neoficial ca un chelner pe care l-ai enervat iti poate scuipa in mancare imi da fiori si pe sira spinarii si pe lobii ficatului. Asa ca, la un bilant oricat de sumar, reiese ca mai degraba trec prin lume fara sa am curajul sa-i cert pe cei care comit fapte rele, desi nu am scuza ca nu i-as observa, dimpotriva, ochiul meu culege din zbor orice deviatie a bunului simt. Si probabil ca, la fel ca mine, sunt o gramada de oameni care stiu ca, daca toti am lua atitudine in fata anomaliilor lumii, viata noastra, a  tuturor, ar fi mai sigura, mai frumoasa, mai demna. Si, totusi, tacem…