POVESTEA MEA

Sunt bucuroasa ca pot sa scriu despre bunicu meu, care ne iubest mult. Era tare necajit ca in familia noastra nu era un baietel. Eu si sora mea aveam fetite. Anul trecut a venit de Sfantu Stefan si minunatia mea de baiat, bucurie mare in familie. De atunci bunicu s a mutat la noi si a devenit bona copilasului meu (asa spune el). Si mai spun ca cel mai de pret cadou din viata lui a fost baiatul meu. Consider ca de fapt el este pentru noi cel mai frumos cadou. El aduna toata familia de CRACIUN, PASTE si alte sarbatori. Sa ne traiesti Buni si ani multi ! Urez tuturor sanatate, bucurie si mult noroc. LA MULTI ANI!

O sa fie fata. Ba o sa fie baiat

Gabriela Vranceanu Firea se declara cu voiosie gravida in vazul si auzul lumii, iar ori de cate ori participa la emisiuni usuratice, subiectul principal de discutie este sexul copilului pe care urmeaza sa-l nasca peste vreo jumatate de an.

O sa fie baiat, ii spun colegii de canapea mondena, uitandu-se lung la forma burtii ei micute si explicandu-i ca e tuguiata si adunata, drept care stiu ei sigur ca nu poate avea alt sex. Dar ea ii contrazice, explicandu-le ca o colega de la machiaj i-a garantat ca face fetita, fiindca i s-a latit fata si are buzele un pic umflate. Astimp, Gabi Firea nici nu arata a gravida. N-are burta aproape deloc, iar la fata arata mai prelunga, mai trasa si mai luminoasa ca oricand, fiindca e abia-abia la inceput de sarcina, si doar fiindca declara ea ca poarta in pantec un pui viu pe care-l va hrani cu lapte produs de propriile-i mamele, asa cum am invatat de mici ca se intampla la toate mamiferele, iti dai seama de minunea care sta sa i se intample.

E limpede, ea isi doreste fetita, fiindca si ea si sotul au baieti din casatoriile anterioare. Asa ca se bucura mai abitir la speculatiile celor care elucubreaza in directia dorita de ea. Insa, dincolo de joaca de-a emisiunea, banuiesc ca stie ca predictiile babesti nu se potrivesc decat in 50% dintre cazuri, adica exact in situatiile care se potrivesc oricaror imparteli aleatorii.

Exista vreo metoda infailibila de-a stabili sexul copilului inainte ca ecograful sa-si faca treaba? Eu am dus la bun si fericit sfarsit trei sarcini si am trecut, de fiecare data, prin aceleasi aventuri, asteptari si presupuneri care, niciodata, nu s-au adeverit. Stiu metoda cu sarea presarata in par si am aflat toate calculele in functie de anul nasterii parintilor si de fazele lunii in zilele conceptiei. Dar am constatat ca nu functioneaza. Oricat de mult ne-am dori sa avem un baiat sau o fata, pana la urma se va naste nu copilul pe care l-am strigat noi, in virtutea unor ambitii omenesti, ci acela care ne-a ales sa ii fim parinti, in functie de randuielile dumnezeiesti. Iar daca suntem oameni buni, si daca ne-am rugat din tot sufletul, uneori, se mai intampla si sa se intalneasca dorinta noastra cu vointa Sa…

Mama de fata, mama de baiat

Uneori mi se pare mai simplu sa fiu mama de fata. Ma folosesc de amintirile mele pentru a intelege razvratirile, ezitarile, intrebarile fiicelor mele si pentru a ma intoarce, pentru cateva clipe, la inocenta.

Exista intre mine si fetele mele comunicarea intraductibila a feminitatii, exista speranta ca vom vedea lumea prin ochi asemanatori, dandu-ne sansa sa cream acea legatura de nedestramat pe care si-o doreste orice parinte, cu orice copil. Exista intre noi ceva miraculos si inefabil care ne face sa semanam, sa visam la fel, sa zambim in acelasi timp.

Insa intre mine si baiatul meu exista un instinct de cuplu, sublimat si preschimbat in iubire ciudata, acaparatoare, dominatoare. Intre noi se asaza uneori regulile unei relatii puternice, dintre o femeie tanara si un barbat mic, care vrea s-o ocroteasca, cerand, in acelasi timp, ocrotire. Ca mama de baiat sunt uimita si entuziasta sa descopar lumi noi, sa destelenesc intelesuri la care, alfel, nu as fi avut acces niciodata.

Cred ca e un noroc fara seaman sa traiesc ambele experiente, sa fiu si mama de baiat, si mama de fete, fara ca asta sa ma faca sa fiu mai buna decat alte fapturi care au dat viata unui singur copil, de exemplu. Si, totusi, cei care sunt parinti stiu cat de mult difera sa cresti un baiat sau o fata. E ca si cum ai imblanzi doua universuri diferite. Ca si cum ai cunoaste doua lumi paralele, pregatindu-le pentru clipa in care se va produce o minune pentru ca ele sa se poata intalni.

Foto: Paul Buciuta/Marea Dragoste

Fericire la copii!

Imi doresc ca baiatul meu sa se intoarca sanatos si sa isi vada visul implinit, sa isi poate face casuta mult visata, iar pe fata mea care e in Australia sa o pot vedea cat mai curand pentru ca nu am vazut-o de mai bine de 3 ani!

Sa imi vad nepotii mari si sa am putere sa ii ajut!

In rest sanatate tuturor!

Doua fete si un baiat

In anul in care eu am trecut clasa a unsprezecea si sora mea a intrat in ultimul an de liceu, ne-am indragostit, amandoua, de acelasi baiat. Eram in vacanta la mare si, intr-o zi, s-a ivit el, in fata cortului si in vietile noastre.

Mergeam mereu la mare cu cortul, pentru ca era singurul gen de vacanta pe care ni-l permiteam. Alegeam cate un camping aflat cat mai aproape de plaja si stateam acolo cat ne ingaduiau concediile parintilor sau, uneori, cat ne ajungeau proviziile pe care le aveam cu noi. Pentru ca, pe vremea aceea, nu mancam niciodata la restaurant. La ora pranzului, cand toata lumea se intorcea de la plaja pentru cateva ore, cat sa se fereasca de dogoarea soarelui devenit nemilos, campingul se intesa de mirosuri irezistibile. Nu era cort in fata caruia cate un turist bronzat si lucios sa nu perpeleasca in ulei cate-o bucata de peste, de carne sau de vanata. Faceam si noi la fel, zi de zi. Pe masa plianta taiam rosiile pentru salata si curatam cartofii pe care-i azvarleam apoi in uleiul obligat sa sfaraie de flacara resoului cu butelie pe care-l caram cu noi, obligatoriu, in orice concediu. Iar mesele pe care le luam apoi  in vazul lumii care trecea pe langa noi catre dusuri sau catre plaja aveau gust de festin de poveste si damf de veritabil rasfat culinar.

El a venit dupa una dintre mesele noastre. Mama turna in cescute cafeaua fiarta pe acelasi resou cu gaz. Dinspre cortul nostru spre cerul ornat cu nori mici ca niste inimioare pufoase, se ridicau niste valatuci splendizi cu miros de cafea. Noi ne pregateam sa savuram in tihna momentul, apoi sa plecam inapoi la plaja, fiindca pe vremea aceea era mandrie mare sa te intorci din concediu negru ca tuciul. Dar nu am apucat sa gustam din cafeaua cu caimac, pentru ca un baiat inalt, cu umeri evazati si par de culoarea nisipului, s-a postat langa masuta noastra de plastic si l-a intrebat pe tata daca nu-i da voie sa ne invite pe noi, fetele, la o prajitura. Ne-a luat prin surprindere pe toti. Asa ca, la inceput, tata nu i-a raspuns nimic, doar l-a masurat din cap pana-n picioare, asa cum faceam si noi, in acelasi timp. Iar el, profitand de uimirea noastra, a inghesuit un fel de biografie intr-un minut, din care am retinut ca il cheama Stefan, ca e elev in ultimul an la un liceu din Pitesti, si ca ocupa si el un cort mai la vale, impreuna cu parintii lui.

“Daca n-ai bani decat de o prajitura, eu zic sa mai strangi fiindca, dupa cum vezi, eu am doua fete”, a raspuns tata intr-un final, pe tonul lui mucalit. Iar Stefan a ras superb, dezvelind doua randuri de dinti perfecti si un suflet senin.

Am iesit in seara aceea toti trei, si ne-am dat apoi intalnire si a doua zi, la plaja. Iar noi, doua fete si un baiat, am inceput sa scriem in vara aceea o istorie fara sfarsit. Stefan statea mereu intre noi doua in plimbarile noastre si, nu stiu cum reusea, nu parea sa aiba o preferinta durabila pentru vreuna dintre noi. Si, totusi, pentru cateva secunde in fiecare zi, crea un lat de intimitate cu mine, apoi cu sora mea. Apoi cu niciuna. Ca si cum ar fi tanjit sa fie iubitul meu. Ca si cum ar fi tanjit sa fie iubitul ei. Ca si cum ar fi vrut sa fie iubitul amandurora deopotriva, sau al niciuneia dintre noi.

Si abia doua saptamani mai tarziu, in ziua in care ne-am despartit pentru ca noi trebuia sa ne intoarcem acasa, am inteles din fastaceala noastra, a fetelor blonde si credule care eram pe atunci, ca suntem, amandoua, indragostite de el.

Ne-am scris apoi, tot anul urmator. Ne trimitea scrisori separate, in care era deopotriva nostalgic, si bun, si dulce, si cumva insinuant cu fiecare dintre noi, iar noi ne pandeam reactiile una celeilalte atunci cand desfaceam misivele primite de la el. Ii raspundeam tot separat, incercand sa asezam intre randuri dorinta de a ne lamuri, o data pentru totdeauna, daca poate exista un echilibru atat de perfect, atat de dureros, in atentia lui pentru doua fete ghemuite in acelasi vis. Si abia spre vara, a venit o zi, apoi inca una, in care n-au mai sosit scrisori decat pentru sora mea. Am asteptat inca si inca o zi, apoi, din tulburarea pe care am vazut-o in ochii ei atunci cand am intrebat-o ce se intampla, am inteles totul. Si in noaptea aceea am plans. Am plans mult, pana spre dimineata, cand ea m-a luat de mana si am reusit sa adorm.

L-am intalnit pe Stefan 16 ani mai tarziu, tot la mare. Tinea de mana un baietel care-i semana leit si am ghicit ca exista undeva, nu departe, si o femeie care il asteapta. Dar el m-a intrebat de sora mea. Voia sa stie ce mai face. Si mi-a spus atunci, la 16 ani dupa ce reusise sa isi ia inima in dinti si sa-i spuna ca pe ea o iubeste si ca o va iubi mereu, ca stie ca alegerea lui a risipit un miracol. Si mi-a povestit ceva ce eu nu reusisem sa aflu nicium. Ca sora mea i-a marturisit, multe zile mai tarziu, ca eu am plans. Si ca e pacat. Ca a facut alegerea gresita. Si ca-i doreste sa fie fericit, mai ales ca vor urma alte si alte iubiri.

L-am ascultat siderata, uimita, buimaca. Apoi mi-am luat la revedere. Dar el, inainte sa plece, s-a intors si m-a rugat sa-i transmit surorii mele ca n-a avut dreptate. Ca el crede si acum in alegerea lui. Si mi-a mai spus, privindu-ma in ochi, ca uneori ar trebui sa ne abtinem sa plangem.

P.S. E doar o intamplare adevarata de pe vremea cand eram o liceana cu cozi, o fata visatoare asteptand o mare iubire. Si m-au obligat sa mi-o aduc aminte povestile  superbe, cu miez de nostalgie si dor de anii aceia curati si nebuni, pe care le descopar in fiecare zi aici, pe site-ul nostru, la

http://www.coffeechat.ro/reuniunea-de-clasa/

Fata sau baiat? Femeie sau barbat?

Inainte de-a afla, la ecograf, sexul copilului meu, am dezbatut cu prietenele mele daca sunt indreptatita, sau nu, sa imi doresc mai mult o fetita decat un baiat.

Mai intai le-am spus adevarul meu cel mai profund. Ca o iubesc pe Ilona cu o dragoste nepamanteana. Ca prin copilaria ei mi s-au dat din nou anii mei dintai si, privind-o pe ea fericita, si splendida, si delicata, e ca si cum mi-as retrai si eu, din pragul unei alte sanse, primii ani de viata. Cei mai frumosi ani. Ca ar trebui sa ma prefac ca nu observ cat de profunda si inteleapta este, cat de generoasa si de cuminte, in comparatie cu toti baieteii de varsta ei. Apoi le-am povestit si cat de mult am primit si primesc, in fiecare zi de la Victor. Cat de protector si atent e cu mine, ce complimente superbe imi face mereu, cata dragoste imi daruieste, din inimioara lui nemasurat de adanca. Cat de destept este.

Am recunoscut impreuna ca fetele sunt mai responsabile. Ca invata mai bine. Si sunt camarazi de nadejde. Ca femeile nasc, si iubesc, si conduc. Si vor stapani lumea. Ca baietii sunt mai neastamparati si mai bezmetici, dar ca barbatii sunt mai fericiti. Ca oamenii sunt mai zgarciti cu oprobriile cand e vorba de barbati. Ca nu suntem egali, decat in fata legii, nu si in fata ochilor lumii.

Cand am ajuns la cabinetul unde aveam sa elucidez un mister, sa descopar o revelatie, nu ma decisesem daca am dreptul sa imi doresc o fetita care sa fie sensibila, splendida, minunata, dar sa sufere, apoi, din dragoste. O fetita care sa aiba dreptul la lacrimi, care sa nasca in chinuri. Sau sa ma gandesc, neegoist, ca un baiat va avea sanse mai multe la o viata lina, mai putin contorsionata, la iubire la orice varsta- pentru ca doar femeile sunt judecate dupa ani, barbatii au dreptul sa iubeasca oricand, fara sa-si permita cineva sa-i masoare condescendent…

Cum e mai bine, sa ai fata, sa ai baiat? E mai usor sa fii barbat sau femeie, in lumea in care traim? Mi-am dorit eu insami, adesea, sa fi fost barbat. Cand nu mai pridideam sa muncesc la serviciu, dar acasa aveam toate indatoriile unei casnice. Dar stiu ca sunt cea mai femeie dintre toate femeile lumii, atunci cand iubesc, cand dragostea noastra imi curge prin vene, si ca nu as da minunea asta pentru nimic in lume.

Mi-au ramas intrebarile in aer, raspunsurile in minte, foindu-se la infinit, fara rost. Eu am aflat, am vazut. Voi avea un baiat. Si-mi doresc sa fie cel mai fericit om din lume. Si, daca nu cer prea mult,  sa-mi intoarca, poate, si mie, un licar din fericirea lui.