Si barbatii plang cateodata

Am crescut invatand ca fetele au voie sa planga, in timp ce baietii nu. Si-i invatam, la randul nostru, pe propriii nostri copii, ca baietii nu au nevoie de atata alint pe cat au fetitele, ca fetele nu au voie sa foloseasca cuvinte care le sunt rezervate doar baietilor, ca suntem, de fapt, doua tabere diferite…

Traim intr-o lume a prejudecatilor legate de barbati si femei si asezam aproape totul sub palaria unor generalizari care nu ne fac bine. Suntem gata sa juram ca barbatii nu sufera din dragoste la fel de mult pe cat sufera femeile, si ca tradarea e o indeletnicire pe care au inventat-o purtatorii de ismene. Si poate doar mai tarziu au preluat-o si femeile, ca sa se simta emancipate, insa, in sinea lor, sunt nascute pentru fidelitate.

Suntem convinsi, in mod gregar, ca femeile barfesc mai mult decat barbatii, si ca acestia sunt prieteni mai devotati decat stiu sa fie, intre ele, femeile. Credem ca domnii au mai multa nevoie de bani si de putere decat au doamnele, care se asaza cu mai multa usurinta in slujba unei iubiri mai mari sau mai mici. Declaram raspicat ca barbatii sunt cei mai buni bucatari, iar femeile nu se pricep la filosofie…

Ne asezam, de buna voie, sub dominatia unor idei preconcepute, care ne diminueaza sansele de a pricepe mai bine cum stau lucrurile in dragostea noastra, in relatia noastra. Pentru ca adevarurile nu sunt niciodata in alb si negru. Exista nuante si griuri dulci in lumea in care traim. Exista femei mari bucatari si barbati care plang si ei, cateodata. Exista destui masculi care barfesc si foarte multe femei care au nevoie de faima, bani si putere pentru a fi fericite, asa ca si le obtin cautandu-le cu incapatanare. Si suntem diferiti in masura in care niciun om nu seamana cu altul, indiferent daca au acelasi sex sau nu. Iar fericirea vine de dincolo de constatarea ca suntem unici si ca niciun plan dinainte stabilit nu functioneaza in iubire. Si de dincolo de paradoxul ca, atunci cand vorbim despre dragoste, nu exista barbati, ci doar un barbat, acela care ne poate face sa fim in siguranta. Si nu exista mai multe femei pe pamant, ci doar una, aceea care sa ne intregeasca. Sa ne inmulteasca. Sa ne oblige sa fim fericiti.

Nu vreau sa stiu

Daca cineva imi sopteste: vreau sa iti spun ceva, dar sa nu te superi, eu m-am invatat sa il rog sa nu imi mai spuna deloc. Altadata voiam sa stiu totul, sa rascolesc printre motivele de durere. Acum nu mai vreau sa aflu chiar totul.

Nu stiu cum s-a intamplat transformarea asta, dar ii sunt recunoscatoare.

A venit la mine, de curand, o cunostinta care mi-a atras atentia ca o fosta prietena de-a mea ma ocaraste sistematic pe blogul ei. Mi-a dat si adresa, un fel de www. amfostadmiratoareatasiacumtedusmanesc.com sau ceva asemanator… I-am multumit frumos, dar, nu, nu am intrat niciodata pe acel blog si nici nu am de gand sa o fac vreodata. De ce sa-mi otravesc inima cu niste detalii care sa imi strice linistea?

Am fost, ani de-a randul, genul acela de femeie care spune “vreau sa stiu adevarul, oricat de mult m-ar durea”. Care doreste sa afle ce s-a spus in urma ei, daca oamenii au barfit-o sau daca au placut-o. Am cercetat temeinic toate amanuntele relatiilor mele de cuplu, si, o data cu ele, toate buzunarele, calculatoarele si telefoanele barbatilor care, oricum, si cu supraveghere si fara, tot ma inselau. Acum, recunosc ca nu as mai face la fel. Acum nici nu as mai vrea sa stiu. Probabil, insa, ca tine de blazarile varstei refuzul meu actual de-a mai scotoci printre neplaceri adevarate. Vreau sa stiu adevarul, dar numai acela pe care e musai sa il stiu, care mi-ar putea folosi la ceva. Tot ce tine de rautati veritabile si care, pana la urma, nu conduc nicaieri, prefer sa pastrez departe de ochii si de mintea mea. Atat cat este posibil. Atat cat tine de vointa mea.

In sinea mea sunt mandra de detasarea la care am izbutit sa ajung. Dar, uneori, imi spun ca aceia care au ajuns in era lui “Nu vreau sa stiu” pot fi, deopotriva, cei mai linistiti oameni din lume sau cei mai singuri de pe pamant.

Ratiune si responsabilitate

Sunt barbatii mai responsabili decat femeile? E adevarat ca ratiunea a fost repartizata domnilor, in timp ce sensibilitatea a ramas, aproape intreaga, exponentelor sexului frumos?

Mi-a atras atentia, inca de la prima vizionare a filmului “Mai bine nu se poate”, una dintre replicile personajului principal. Intrebat cum de reuseste atat de bine sa descrie in cartile sale trairile unei femei, personajul interpretat de Jack Nicholson a raspuns: elimin ratiunea si responsabilitatea si obtin rezultatul dorit. Replica e menita, desigur, sa starneasca un zambet, dar, categoric, n-ar fi avut atata succes daca n-ar fi continut in miezul ei ceva adevarat.

Am asistat de nenumarate ori la discutii legate de capacitatile diferite ale barbatilor si femeilor. Stiu deja ca barbatii sunt cei mai buni bucatari si ca, pe taramul filosofiei, nu s-au remarcat prea multe dudui. In schimb, in domeniul educatiei si al ingrijirii, femeile au daruri care le fac de neintrecut. Insa, in ciuda rezultatelor concrete si evidente de pe terenul accidentat al vietii cotidiene, eu am intalnit mai multe femei harazite cu simtul rar si pretios al responsabilitatii, decat barbati. Mai multe domnite care, in profesia lor, s-au dovedit a fi absolut exceptionale, rationale, meticuloase, desavarasit coerente in tot ceea ce intreprind. Si care, evident, obtin rezultate mai bune decat colegii lor proveniti din sexul tare. Iar in ceea ce ma priveste, fara jena si fara modestie, marturisesc ca in 95% dintre cazuri, am fost mai buna, mai eficienta, mai harnica si mai talentata decat toti colegii mei, de scoala sau de munca, desi ma revendic din stirpea oamenilor prea sensibili, deschisi catre toate durerile si neintelesurile lumii, dar si, totodata, catre tot ce e mai frumos pe pamant.

Nu stiu daca scenaristul filmului cu Jack Nicholson chiar credea ce scria, dar eu stiu ca m-am bucurat mereu de conditia mea de femeie, chiar daca atat de grea. Faptul ca m-am nascut in tabara aceea a lumii care are dreptul sa planga, sa nasca, sa lesine, mi-a dat si imi da dreptul sa traiesc mai mult, mai intens, mai profund, mai nuantat decat multi alti posesori de ratiune si responsabilitate mai adanci decat ale mele. Si stiu ca n-as schimba asta pe nimic in lume…

Si domnii vor sa fie doamne

Tot mai multi barbati dau banii pe creme si pudre. Se pare ca, peste un deceniu, barbatii vor cheltui la fel de mult ca femeile pe produse de ingrijire si infrumusetare. Marii jucatori ai industriei producatoare de cosmetice tin cont deja de aceasta tendinta, atat de insemnata, a pietei.

Aceasta a fost stirea furnizata ieri de colegii nostri de la Money Express si recunosc ca am citit-o cu multa atentie si ca mi-a dat de gandit.

Remarcasem de ceva vreme ca tot mai multi barbati apeleaza la servicii de infrumusetare tot mai profesionalizate. Ma intalnesc mereu in salonul de ingrijire unde merg de obicei cu tot felul de domni care-si fac pedichiura, manichiura, tratamente cosmetice sau tunsori alambicate. Evident, femeile sunt majoritare. Dar navalaesc in saloanele noastre barbati din ce in ce mai multi. Si din ce in ce mai degajati.

Am aflat acum ca, in afara serviciilor de igiena si beauty, barbatii isi cumpara si isi comanda tot mai mult produse de ingrijire la care apelau, pana nu de mult, doar femeile. Creme antirid si de hidratare, pudre, anticearcane si chiar cate un fond de ten se asaza docile in dulapioarele din baie ale domnilor, pe raftul pe care pana acum poposeau doar deodorantul si after-shave-ul. Companiile mari la care se fac comenzi directe, cum este, de exemplu Avon, ofera clientilor avantajul de-a testa si de-a comanda tot ce le pofteste inima sau tenul, fara ca acestia sa fie nevoiti sa se inghesuie la raft cu femeile. Iar saloanele de infrumusetare pun ele la dispozitia clientilor vopsele de par special create pentru domni sau alte produse cosmetice care nu au intrat inca in supermarketuri.

Ma bucur mult ca barbatii devin mai atenti, mai draguti. Dar as minti daca as spune ca nu sunt, totusi, un pic reticenta fata de prea multele dichiseli masculine. Mai e barbat un personaj dat cu fond de ten? Cum ar fi sa dormi langa un barbat care are, si el, noptiera plina de creme si, inainte de culcare trece prin acelasi ritual alambicat ca si tine: demachiant, lotiune tonica, crema de ochi, crema de fata, eventual si ochelari anticearcan umpluti cu gel racoros…

Teoretic, ar fi grozav sa se ingrijeasca si barbatii mai mult, sa-si pastreze mai indelung prospetimea tenului, sa fie mai atenti la finetea conturului unghiilor. Dar, practic, suntem oare suficient de emancipati ca, de cate ori vedem cate un barbat prea dichisit sa nu gandim ca, iata, si domnii vor sa fie doamne, ci sa acceptam cu usurinta si cu bucurie, ca toti, indiferent de sex,  avem dreptul sa ne luam la tranta cu varstele, cu grijile, cu semnele oboselii?

Ce nu au voie doamnele sa faca

Sa se machieze in public. Sa ridice cescuta de ceai sau de cafea la gura fara sa urneasca de pe masa si farfurioara. Sa injure in trafic. Sa iasa din casa nepieptanate. Sa stea cu mainile in solduri. Sa fumeze pe strada.

Am enumerat, la intamplare, doar cateva dintre regulile care obliga femeile sa isi vegheze cu atentie fiecare gest, fiecare aparitie. Dar, dincolo de regulile stricte scrijelite in codul manierelor elegante, e limpede ca traim intr-o lume in care femeile au cu mult mai multe obligatii de imagine si de comportament decat barbatii.

Pe vremuri, femeile nu aveau voie nici macar sa citeasca ziarul in public. A te aseza la o masuta, cu un ziar deschis inainte, era un gest tipic barbatesc si considerat pe de-a-ntregul lipsit de feminitate. Am trecut prin etape istorice in care restrictiile au fost, insa, cu mult mai serioase decat cele care tin de recomandarile manierelor cu staif. Au fost ere in care nu am avut acces la scoli, in care nu am avut dreptul la vot sau la casatoria cu alesul inimii. In timp, mai tarziu, au ajuns sa para nimicuri interdictiile legate de costumele cu pantaloni sau de consumul de alcool in public.

Le-am depasit pe toate si, teoretic, traim intr-o lume in care suntem cu totii liberi si egali. Si, totusi, nu pot sa nu simt zi de zi ca femeile care tin la felul in care sunt privite si judecate de cei din jur au obligatii greu de indeplinit. Ies din casa in fiecare zi dupa ce mi-am ales cu grija tinutele si mi-am verificat coafura, desi, foarte adesea, ma intalnesc cu domni care n-au nevoie de atata grija pentru felul in care arata. Conduc masina cu atentie, si, bineinteles, nu injur niciodata in trafic, fiindca nu e un gest ingaduit unei doamne, desi, recunosc, ma enervez si eu adesea. Sunt atenta si sa nu merg cu mainile in buzunare si, categoric, pe vremea in care mai fumam cateodata, stiam exact ca n-am voie sa gesticulez cu tigara in mana, ci o lasam cuminte pe buza scrumierei intre doua fumuri.

N-am invitat niciodata in viata mea un barbat la dans si, recunosc, am asteptat de mai multe ori sa fiu ceruta de sotie si, daca cererea n-a venit, mi-am vazut spasita de viata. Nu m-am imbatat niciodata de necaz cand m-a parasit un iubit, desi am vazut ca toata lumea compatimeste domnii care beau de necaz din dragoste ranita. Mi-am asumat regulile lumii in care traim si incerc sa imi cresc fiica in respectul normelor care diferentiaza o doamna de o femeie oarecare. Dar nu pot sa nu remarc, uneori, ca e cu mult mai greu sa fii femeie admirata decat barbat dorit si placut de cei din jur, ca sunt cu mult mai multe obstacolele de trecut pana la statutul de doamna decat cele de la barbat la domn.

Nici sa mori, nici sa traiesti

Cunosc prea bine genul acela de barbati care te fac sa te indragostesti de ei, dar ei nu-si limpezesc vietile. Admiratia ta le da putere, asa ca, daca, satula de incertitudine, te hotarasti sa-i parasesti, ei vor face tot ce le sta in puteri sa nu te lase sa pleci.

Sunt cuceritorii, afemeiatii, admiratii de care, printr-un fenomen greu de explicat, se indragostesc toate femeile din preajma. Sunt cei care nu se declara niciodata cu glas tare barbati ai unei singure femei. Pentru ca nici nu pot sa fie. Chiar daca se implica intr-o relatie  -uneori se si casatoresc-, vor face in continuare zile fripte si femeii de langa ei, si celorlalte, care vor continua sa fie indragostite si sa spere ca, intr-o buna zi, ele vor fi cele alese sa-l schimbe pe domnul care, pana acum, n-a gasit femeia care sa-l convinga sa devina monogam.

Sunt peste tot. Exista cate unul in fiecare clasa de liceu, in fiecare grupa de studenti, in fiecare corporatie sau firma cu pretentii. Foarte adesea el e chiar seful mai multor femei si subordonatele suspina dupa el, unele in taina, altele cu glas mai indraznet. Iar lor le face placere sa auda corul de suspine.

E un soi pacatos de om, care se hraneste cu suflete naive. Dragostea lor ii hraneste orgoliul si, ca sa aiba in continuare hrana pentru vanitate, daca ai facut greseala sa le cazi in capcana, nu te vor mai lasa sa scapi si sa-i uiti. Fiecare tacere a ta ii va face sa intre in panica, fiecare retragere ii va ingrijora cumplit, asa ca,  de teama ca te-ar putea pierde din echipa, vor scoate, pentru scurta vreme, arsenalul de amabilitati.  Iar tu vei ceda din nou si vei reveni la indragosteala ta paguboasa.

Am o prietena buna care se complace de cativa ani buni intr-o asemenea relatie. Pentru ca e indragostita, ii iarta orice fapta rea barbatului la care viseaza in nestire. Pentru ca e indragostita, fiecare fapta buna, fiecare dragalasenie, cat de mica, o face sa considere ca, totusi, nu s-a inselat, el e barbatul potrivit pentru ea si ca, daca va avea suficienta rabdare, dragostea ei blanda si constanta il va aduce pe calea cea buna. Iar eu incerc in zadar sa ii explic, intr-o mie de feluri, ca nu face altceva decat sa piarda ani din viata. Daca sunt prea vehementa in argumentatie, o vreme ma ocoleste, bosumflata. Daca o las in plata elucubratiilor ei otravite de sperante false, tot ea revine, plangand, sa se vaite de cat de multe indura. Dar, din pacate, am impresia ca nimeni nu se lasa convins prin sfaturi. Ca, mai ales in dragoste, pana cand nu ajungem noi insine la fundul paharului cu umilinte, nu ascultam de cuvintele nimanui. Pana cand nu ne irosim anii pe care-i avem de aruncat pe apa sambetei, nu ne invatam minte si nu ne lasam de investitiile proaste. Iar una dintre cele mai fara de folos sperante este aceea ca un barbat care iubeste mai multe femei deodata va deveni monogam, asezat si fidel, de dragul uneia dintre duduile din palmares. Ei sunt cei care nu te lasa nici sa mori, nici sa traiesti fara ei, dar care nu te vor primi niciodata, cu adevarat, in viata lor. Doar se vor folosi de a ta…