Bogatia vietii - prietenii

O întâlnire înseamna de fapt, petrecerea unui anumit timp împreună cu o persoana sau chiar mai multe.

Fiecare dintre noi, avem un scop înainte de aceste întâlniri (de a petrece, de a face cunoştinţă cu anumite persoane, de a ne extinde anturajul, de a face o afacere ) însă de multe ori, rezultatul este diferit de de ceea ce ne-am propus. Uneori, bucuria sufletească , a unei asemenea întâniri , este mai presus de orice rezultat propus ca obiectiv.

După orice întâlnire, rămâne ceva în urmă, care ne poate îndruma în viaţa de zi cu zi.

Orice întâlnire este plăcută, dacp ştii cum să fii tu însuţi, fără a încerca să pari altceva sau altcineva.

Dacă ai mulţi prieteni, te poţi considera un om bogat. Exceptând viaţa alături de familie, întâlnirile cu prietenii ,sunt adevăratele momente plăcute ale vieţii .

Oricând este o mare bucurie şi plăcere, să te întâlneşti cu prietenii, mai ales cu cei care locuiesc în alte zone. Eu abia aştept să mă întâlnesc cu prietenii, finii, în special cu cei din frumosul oraş Cluj - Napoca.

In ce se masoara succesul?

Mass-media catalogheaza adesea diverse personalitati numindu-le “persoane de succes” in functie de realizari dintre cele mai diverse. Unii sunt bogati, altii frumosi. Unii au luat premii peste premii, altii sunt controversati, dar foarte celebri.

In ce se masoara, de fapt, succesul? In recunoasterea celorlalti sau in implinirile inimii? Eu intalnesc mereu asa-zise femei de succes, care au masini scumpe si posete de piele fina, despre care stiu sigur ca au o viata nefericita. Ca ar schimba oricand realizarile profesiei cu izbanzi ale inimii. Dar pentru ca acestea din urma sunt mai greu de obtinut, se multumesc cu ceea ce li se ofera de drept pentru munca si talentul lor: onorurile profesionale.

Cunosc si oameni care se declara cei mai fericiti de pe pamant, care se mandresc cu dragostea si cu familia lor unita. Dar care sunt saraci si frustrati, si care se simt nedreptatiti- si pe buna dreptate- de dispretul celor care au agonisit mai mult. Sunt ei adevaratii oameni de succes, care, pana la urma, si-au gasit un drum in viata punand spiritul mai presus de nimicurile costisitoare?

Stiu artisti care incearca sa schimbe lumea prin ceea ce fac, care se revendica din stirpea celor alesi- dar care par ciudati si neadaptati. Dar ma intreb mereu, daca dintre ei vor rasari Von Gogh-ii viitorului? Daca precum pictorul olandez care n-a vandut decat un tablou in timpul vietii se vor dovedi a fi miracolele generatiei urmatoare, iar noi ne vom cai amarnic de lipsa noastra de viziune?

Eu, una, desi am avut momente de profunda implinire, nu as putea sa spun ca am simtit vreodata, pe deplin,  gustul succesului. Nu m-am simtit incununata de merite marete nici cand, copila fiind, luam premii la scoala. Nici cand am ajuns cunoscuta. Nici cand am fost fericita. Premiile nu mi-au tinut de familie calda, iar recunoasterea profesionala nu mi-a tinut catusi de putin loc de dragoste. Apoi, cand a venit, dragostea, oricat de mare ar fi fost, nu mi-a dat dreptul sa uit ca, daca as fi trait intr-o alta tara, as fi fost putred de bogata.

M-am leganat mereu intre nemultumiri si am vrut mai mult, am cerut mai mult, convinsa fiind ca am gasit, astfel, cheia succesului. Dar nu am avut curajul niciodata sa iau cheia si sa incerc sa descui poarta catre ceea ce se cheama adevaratul succes: bogatia inimii si a spiritului, imbinata cu aceea a contului, bucuria de a trai in fiecare zi pentru tine si ai tai, dar si pentru valorile omenirii, frumusetea gandului si a trupului, fericirea ta si a celor pe care ii iubesti…

Sunt bogat, dar ma tratez

I-am admirat intotdeauna pe oamenii instariti care nu fac parada de bogatia lor. Pe cei care stiu sa isi poarte firesc povara dulce a averii, fara ca asta sa-i faca sa fie ostentativi, ori zgarciti, ori obraznici cu cei din jur. Dar acestia sunt foarte putini…

In tara noastra, mai toti bogatii sunt opulenti si vor cu tot dinadinsul sa-ti atraga atentia prin semne distinctive clare: masini care costa cat o viata de om, ceasuri din pretul carora ti-ai putea cumpara o cascioara, genti scumpe, asezate musai la vedere in cafeneaua in care se aduna vipurile. Cu totii manifesta o atentie speciala fata de propriii lor bani, adica ii imprastie cu chibzuinta si se considera absolut indreptatiti sa fie mai cumpatati decat un om de rand, atunci cand este vorba sa imparta ceva. In ceea ce priveste investitiile in ei insisi, sunt absolut generosi. Nimic nu e prea scump pentru a-i face sa arate frumosi si instariti. Haina e musai de-acolo de unde se imbraca diavolul, botoxul e de sorginte nobila, din toxina pura, pantoful e fin si sclipicios, din piele de animal greu de prins.

Exista localuri pentru bogati, si ei se intalnesc acolo cu constiinciozitate, ca sa se poata masura unul pe celalalt, cu coada ochiului, evaluandu-si tinutele in mii de euro. Si, daca e posibil, vin cu masinile pana langa vitrina, ca sa luceasca in soare emblema scumpa a vehiculului care e, mai mult ca sigur, incomod, intr-un oras ca al nostru, dar absolut imposibil sa treaca neobservat. Recunosc ca am auzit si ca unii dintre ei comanda la restaurant vinuri scumpe si le beau amestecate cu cola, si ca toarna in buzunarul costumului din stofa de lana cate-un pumn de seminte. Dar asta e o alta poveste…

Am citit ca cei mai bogati oameni din lume umbla in masini care arata exact la fel cu masinile angajatilor lor. Am citit si ca oamenii care au facut avere cu truda si onoare nu ajung niciodata ostentativi. Dar nu sunt sigura ca e adevarat. Eu am cunoscut cativa indivizi despre care as fi putut jura ca au muncit cinstit ca sa ajunga acolo unde au ajuns, dar care tot aberant se purtau cand era vorba de bani si arborau semnele distinctive de bogatas la fel de vizibil ca toti hotii. Insa stiu sigur ca mi-ar placea sa avem si noi bogatii nostri demni si delicati, oameni de afaceri cu care sa ne mandrim oriunde in lume, domni si doamne de vaza, care sa duca numele de roman pretutindeni si sa spele rusinea saraciei noastre milenare nu cu damfuri de parveniti, ci cu parfum autentic de neam cu sange albastru. Probabil ca mai avem de asteptat cateva generatii…