Sarbatorile inimii

Ne-am invatat sa asociem sarbatorile cu un sir nesfarsit de ore in care cocosam mesele cu feluri si feluri de mancare. Fara sa fi tinut cumva post inainte, simtim nevoia sa ne indestulam peste masura.

Obiceiurile noastre festive de fiecare an decurg in numele unei traditii din care retinem, selectiv, doar ce ne convine si ce e mai usor de respectat. Si apoi, dupa ce sarbatorile trec, ne amintim mai mult de cat de bun a fost vinul sau cat de greu ne-a picat piftia, decat de magia zilelor in care am sarbatorit nasterea Mantuitorului.

Dar, anul acesta, fara vreo urma de parere de rau, traiesc primul Craciun in care n-am stat nicio clipa la mese imbelsugate. Ne-am intors acasa, iar casa nu miroase a cozonac. Nu, nici sarmale n-avem. Dar e, fara indoiala, cel mai frumos Craciun din viata noastra.

Sigur ca e minunat sa le poti avea pe toate. Sa ai Craciun cu dragoste, cu daruri pregatite din timp si cu mancaruri bune, altfel decat cele din timpul anului. Insa, de data asta, dupa ce mi-am petrecut noaptea de ajun in maternitate, ma bucur mai mult ca oricand ca suntem acasa si ca ne iubim. Mi-e drag sa stau sub zodia blandetii si-a iubirii caline, previzibile si desavarasite. Am asezat cu grija sub brad cadouri cumparate inainte de venirea Izei, iar camera Ilonei am transformat-o in “camera fetitelor”. Si ne minunam ce frumos s-a facut dintr-o data la noi. Si ne promitem acum, cu sufletul instelat de atata lumina, ca ne vom bucura de fiecare zi a sarbatorilor inimii, ca vom avea, de acum inainte, sarbatori superbe in fiecare zi. Mereu impreuna.

Craciunul nostru nu are parfum de cozonaci copti si nici platouri intinse asezate pe masa. Dar casa noastra miroase mai frumos ca niciodata, a lapte de mama si a familie fericita. Si noua ne e de ajuns. Pentru ca bucuriile inimii sunt mai de pret decat toate cele ale trupului sau ale orgoliului. Si sunt cel mai greu de atins.

Un Craciun de neuitat

Era Ajunul Craciunului. Eu impreuna cu familia mea stateam si ne uitam la televizor,cand deodata mi-a venit o idee nemaipomenita,aceea sa plecam cu toti la munte,mai exact la Sinaia.Toata familia cand a auzit a fost foarte surprinsa,nu stiau cum sa reactioneze la asemenea veste.Ne-am facut imediat bagajele emotionati ca vom petrece la munte Craciunul,dar totodata si foarte fericiti.Ne-am urcat cu toti in masina,bineinteles am luat si animalutele de companie si am pornit foarte bucurosi catre drumul ce avea sa ne duca in Sanaia.Totul parca era desprins dintr-o poveste,stelele straluceau pe cer,in jur era liniste…parca toata lumea astepta acest moment, noaptea de Ajun.Drumul mi s-a parut foarte scurt,deoarece am admirat peisajele,am cantat colinde si parca tot nu-mi venea sa cred ca ma aflu in masina si nu acasa.Dupa un drum plin de poveste am ajuns in Sinaia.Ne-am cazat la un hotel si nu dupa mult timp eram pe derdelus. Magia Craciunului m-a cuprins invatand cum sa schiez si sa patinez.Dupa o ora de stat pe derdelus,ne-am hotarat sa ne indreptam catre hotel.O ninsoare abundenta dar totodata si placuta ne-a urat parca ”Bun venit”.Cele trei zile de Craciun au fost nemaipomenite am fost cu telecabina,cu telescaunul,cu telegondola,am incercat sa profitam din plin de aceste clipe,dar cel mai important lucru este acela ca am fost cu familia mea.Craciunul inseamna bucurie, liniste, dragoste, toate aceste trei lucruri formeaza >> sarbatorile <<,bucuria de a sarbatori.

Cand nu il mai iubesti

Sunt tot felul de semne menite sa-ti dea de inteles ca dragostea e pe sfarsite. Dar, de cele mai multe ori, le ignoram, cu buna stiinta, sau ne asezam sub umbrela gandului ca nu poate fi decat ceva trecator.

Cand te trezesti ca nu mai auzi ce iti spune. Sau cand ceea ce spune te plictiseste atat de tare, incat alegi de buna voie sa nu mai auzi. Cand iti vine mereu sa-i faci cate un repros, dar te abtii, fiindca stii ca nu se poate trai asa. Cand a face dragoste devine o obligatie, pe care incerci s-o eviti prin diverse tertipuri sau o accepti in sila, stiind cat de grav e sa refuzi transant asa ceva. Cand orice nimic e un bun prilej de cearta. Cand nu va mai plac nici aceleasi filme, nici aceeasi muzica, nici aceleasi carti. Cand comportarea lui in public te stanjeneste. Cand simti nevoia sa ii mistifici portretul, imbunatatindu-l, atunci cand povestesti ceva despre el.

Ce faci atunci cand intelegi ca nu asta e drumul cel bun al inimii tale? Te dezmeticesti si pui capat unei povesti in care nu mai ai bucurie si speranta? Sau strangi din dinti si-ti spui ca ti-ai trait, la timpul lor, iubirile, iar acum a venit vremea resemnarii?

Stiu cat de greu este sa ai puterea sa recunosti ca moare iubirea. Stiu cat de greu e sa iti regasesti curajul de a o lua de la capat. Dar pentru o viata traita in demnitate, pentru o viata in care iubirea sa ocupe rolul inalt si splendid pe care il merita, o viata in care sa avem dreptul sa fim cu adevarat  fericiti probabil ca nu exista nicio alta solutie. Sau poate exista?

Sa ai bucurie, sa aduci bucurie

Am aflat asta dintr-o replica de film: ca la intrarea in raiul egiptenilor, celor trecuti in nefiinta li se adresau doua intrebari. “Ti-ai trait viata cu bucurie?”, “Viata ta a adus bucurie altora?”

Doar cei care puteau sa raspunda cu Da ambelor intrebari erau ingaduiti in lumea superbei si placutei nemuriri.

Este o replica dintr-un film minunat, Ultimele dorinte - The Bucket List, unde doi barbati aflati in ultimele zile de viata hotarasc sa traiasca frumos si sa-si indeplineasca dorinte pentru care n-au avut timp sau bani in timpul vietii. Stand pe piscul unei piramide egiptene, cei doi barbati vorbesc despre sansele la accesul in rai, fie el si unul egiptean…

Nu stiu care sunt regulile de intrare in paradis, si nu stiu sigur nici daca exista vreun paradis undeva. Dar stiu ca replica din film mi-a adus aminte ca, cel mai adesea, ne traim viata fie straduindu-ne sa facem pe plac celor din jur - dar sufocand propria noastra bucurie de viata -, fie ocupandu-ne de placerile noastre si calcand in picioare demnitatea sau bucuria celor de alaturi. M-a obligat sa recunosc ca, de foarte multe ori in viata, eu insami m-am vazut nevoita sa aleg intre mine si altii. De cele mai multe ori mi s-a parut corect sa ma sacrific in numele fericirii celorlalti si, desi astfel mi-am tradat interesele mele de om, m-am amagit cu gandul ca am procedat corect.

Numai ca, de fapt, lucrurile nu stau niciodata atat de simplu. Rostul nostru pe lume e mai complex decat acela de a ne vedea de propria noastra satisfactie, cu sau fara acordul semenilor nostri sau acela de a ne trai traiul spasiti si docili, in slujba celor din jur. Maretia consta tocmai in puterea de a ne face noua insine viata frumoasa, in timp ce aducem lumina si in destinele celor care au avut norocul sa ne stea in preajma. Si doar atunci probabil ca meritam ca, dupa ce am exersat armonia paradisiaca pe pamant, sa ne transferam intr-un rai al vesniciei, recompensa cea mai de pret pentru ca am priceput despre ce este viata.

Craciun pentru copiii singuri

Una dintre cele mai frumoase experiente de Craciun a fost atunci cand, impreuna cu niste colegi am reusit sa facem fericiti copii ce sufera de diferite handicapuri si care sunt gazduiti in cadrul unui Centru pentru persoane cu handicap din Brasov.

Este atat de minunat sa poti citi adevarata fericire pe chipul unui copil simplu care se bucura chiar si pentru simpla prezenta a lui Mos Craciun si care nu asteapta de la tine lucruri sau jucarii scumpe ci doar o farama de afectiune, un zambet, o vorba spusa din suflet si o imbratisare. Desi le este greu sa se exprime le poti citi in licarirea ochilor fericirea !!!

A fost o experienta unica…de neuitat si, daca aveti posibilitatea, va recomand sa incercati sa faceti si voi cadouri copiilor simpli aflat in Centrele de plasament!!!

Un Craciun frumos tuturor!!!

Sa fii copil de Craciun !

Craciunul este una din cele mai emotionante, frumoase si asteptate sarbatori atat de catre cei mari , cat in mod special de catre copii. Tocmai despre asta as vrea sa va scriu in aceasta scurta povestioara despre Magia Craciunului traita si simtita de un copil.

Cred ca fiecare dintre noi isi aduce aminte cu placere despre aceasta perioada in care , copii fiind , asteptam cu nerabdare venirea lui Mos Craciun, impodobirea bradului de Craciun alaturi de cei dragi , primirea si daruirea cadourilor , precum si tavaleala prin zapada . As fi vrut ca aceste momente sa nu se mai termine niciodata , sa il astept pe Mos in fiecare noapte iar mirosul de sarmalute si de cozonaci facuti in casa sa il simt permanent in nari . Timpul insa a trecut , mi-am dat seama ca mosul nu exista decat in inima mea , m-am casatorit si la randul meu , Dumnezeu mi-a daruit un copil . Asa am inceput sa simt si bucuria pe care o are un parinte atunci cand isi face puiul fericit si intra alaturi de el intr-un joc magic de Craciun , pentru ca , nu-i asa ? … nimic nu e mai frumos ca atunci cand faci pe cineva fericit !    Sa aveti un CRACIUN FERICIT !!!

In ce se masoara succesul?

Mass-media catalogheaza adesea diverse personalitati numindu-le “persoane de succes” in functie de realizari dintre cele mai diverse. Unii sunt bogati, altii frumosi. Unii au luat premii peste premii, altii sunt controversati, dar foarte celebri.

In ce se masoara, de fapt, succesul? In recunoasterea celorlalti sau in implinirile inimii? Eu intalnesc mereu asa-zise femei de succes, care au masini scumpe si posete de piele fina, despre care stiu sigur ca au o viata nefericita. Ca ar schimba oricand realizarile profesiei cu izbanzi ale inimii. Dar pentru ca acestea din urma sunt mai greu de obtinut, se multumesc cu ceea ce li se ofera de drept pentru munca si talentul lor: onorurile profesionale.

Cunosc si oameni care se declara cei mai fericiti de pe pamant, care se mandresc cu dragostea si cu familia lor unita. Dar care sunt saraci si frustrati, si care se simt nedreptatiti- si pe buna dreptate- de dispretul celor care au agonisit mai mult. Sunt ei adevaratii oameni de succes, care, pana la urma, si-au gasit un drum in viata punand spiritul mai presus de nimicurile costisitoare?

Stiu artisti care incearca sa schimbe lumea prin ceea ce fac, care se revendica din stirpea celor alesi- dar care par ciudati si neadaptati. Dar ma intreb mereu, daca dintre ei vor rasari Von Gogh-ii viitorului? Daca precum pictorul olandez care n-a vandut decat un tablou in timpul vietii se vor dovedi a fi miracolele generatiei urmatoare, iar noi ne vom cai amarnic de lipsa noastra de viziune?

Eu, una, desi am avut momente de profunda implinire, nu as putea sa spun ca am simtit vreodata, pe deplin,  gustul succesului. Nu m-am simtit incununata de merite marete nici cand, copila fiind, luam premii la scoala. Nici cand am ajuns cunoscuta. Nici cand am fost fericita. Premiile nu mi-au tinut de familie calda, iar recunoasterea profesionala nu mi-a tinut catusi de putin loc de dragoste. Apoi, cand a venit, dragostea, oricat de mare ar fi fost, nu mi-a dat dreptul sa uit ca, daca as fi trait intr-o alta tara, as fi fost putred de bogata.

M-am leganat mereu intre nemultumiri si am vrut mai mult, am cerut mai mult, convinsa fiind ca am gasit, astfel, cheia succesului. Dar nu am avut curajul niciodata sa iau cheia si sa incerc sa descui poarta catre ceea ce se cheama adevaratul succes: bogatia inimii si a spiritului, imbinata cu aceea a contului, bucuria de a trai in fiecare zi pentru tine si ai tai, dar si pentru valorile omenirii, frumusetea gandului si a trupului, fericirea ta si a celor pe care ii iubesti…