Buni a mea

De fiecare data cand vine bunica mea (72 de ani) la noi spune asa: „ Iertati-ma, nu v-am adus nimic dragii mei, ca toate ma dor si nu pot lua nimic cu mine.”Iar eu, absolut de fiecare data ii spun: „ TU ESTI CADOUL NOSTRU BUNI!”. Si vorbesc cat se poate de sincer. Imi aduce atat de multa bucurie prezenta ei in casa mea. Si noi o vizitam pe ea, dar cand vine la noi si-i vad sclipirea din ochi la cata mandrete are pentru viata si asezarea pe care o avem acum, ma umple de fericire si nu i-as mai da drumul sa plece, dar stiu cat de mult isi iubeste casa ei micuta in care am stat si noi in fiecare vacanta de vara. Asa ca ma bucur de cadoul pe care ni-l face cu prezenta ei de fiecare data. Tare mult o mai iubesc…!

Buni sau rai?

Cu cat sunt mai buni, mai politicosi, mai delicati, oamenii au cu atat mai multe experiente neplacute. In jurul meu, oameni buni de pus la rana imi povestesc cum au stat cu anii si, in numele moralei crestine sau al bunului simt prost inteles, au incasat suturi dupa suturi de la cate un personaj fara scrupule.

Aud de doamne dragute care au rabdat o viata intreaga toanele unor soti tirani, dar si de barbati buni si cu suflet nobil, care-au stat cu anii langa o femeie care i-a tinut sub papuc si le-a pus coarne. Dupa ani si ani in care ne-am dezmeticit, povestim atunci cand ne intalnim si avem puterea sa radem, noi si prietenii nostri, de intamplari in care ne-am umilit in numele salvarii cate unei relatii paguboase, in care, oricum, nimeni nu era fericit. Ne amintim de episoade in care  noi pregateam cate o simfonie pentru cel pe care-l iubeam, iar el isi deschidea plictisit ziarul. De povesti in care am fugit de acasa cu gand ca partenerul va veni disperat dupa noi, iar el nici n-a bagat de seama ca lipsim. Asa ca ne-am intors de buna voie, cu coada intre picioare si aceeasi boccea in mana.

Prietena mea imi povesteste ca a parasit-o adoratul (ca” iubitul” ar fi prea putin spus) caruia i-a fost credincioasa pana la dementa, pentru ca el a realizat, intr-un tarziu, ca-i e dor de femeia dinainte, de care s-a despartit pentru ca ramasese gravida cu altul.

Un amic apropiat de-al meu a trecut prin furcile caudine ale unui partaj cu tambalau, in care sotia casnica, parasita dupa ani in care l-a inselat fara perdea, de radea tot targul de el, i-a pretins daune morale si materiale constand in toata averea agonisita din truda lui, pe motiv ca a stricat familia- pe care ea doar o spurcase nitel.

O buna si draga amica de-a mea a ramas insarcinata pentru a doua oara, pentru ca sotul ei insista ca-si doreste si o fetita, nu doar un baietel. Inainte sa nasca fetita, totusi, sotul s-a razgandit si i-a declarat ca a realizat ca nu a iubit-o niciodata. Si-a strans lucrurile intr-o valiza si a lasat-o sa plece singura la maternitate. Cand fetita implinea o luna, a vizitat-o o prietena pe care o chemase sa-i ajute un pic la curatenie, si atunci a aflat si ca sotul ei nehotarat era indragostit lulea de o actrita de cabaret.

Cu cat sunt mai buni, mai seriosi, mai generosi, cu atat oamenii sunt posesorii unui portofoliu mai amplu de porcarii indurate de la altii. In schimb, vad tot felul de scorpii si de destrabalati care n-au patit in viata lor decat ce-au vrut ei sa pateasca, si care bat cu tupeu din picior ori de cate ori nu le convine ceva. Si sigur ca ma intreb daca ar trebui sa-mi cresc copiii invatandu-i sa calce pe cadavre pentru binele si bucuria proprie, mai ales ca vad ca egoistilor lipsiti de scrupule nu le merge chiar rau, sau sa-i conving mai departe sa fie oameni buni, cu teama de pedeapsa Domnului, care sa-si iubeasca aproapele neconditionat, chiar si cand aproapele e nesimtit  sau lacom, mincinos sau cu pofta de amantlac. Ma intreb, si nu gasesc niciun raspuns…