Abia acum incepe iarna

Stiu ca altfel o vestesc calendarele. Dar o simpla raita prin magazine te convinge ca iarna nu incepe inainte sa inceapa si furia cadourilor.

In seara asta vine Mos Nicolae, iar maini infrigurate de parinti aduna de prin rafturi tot ce le-ar putea aduce bucurie odraslelor lor. Ma inscriu si eu in echipa cautatorilor si purced, inainte de toate, la o prospectie cu ambitii de discretie si eficienta. Iau copiii cu mine si-i intreb, pe ton prefacut indiferent, cam ce si-ar dori sa le aseze Mosul in ghetute. Ei imi arata, fara sfiala: asta, asta, asta, asta si, musai si asta. Apoi incepem negocierile. Ca sa-i deturnez de la lista cea lunga si scumpa, folosesc tertipuri stravechi amestecand intr-un talmes-balmes considerente legate de traditii si argumente economice. Mos Nicolae e batran, nu poate sa care decat cate un cadou pentru fiecare copil. El nu are nici sanie trasa de reni, asa ca toate cadourile trebuie duse in spate. Nu, nu poate sa-si cumpere masina. De ce? Din mai multe motive. Unul ar fi ca e criza, iar masinile sunt scumpe. Da, e criza si in tara Mosilor. Apoi, sunt sigura ca la etatea dumnealui nu mai vede prea bine, deci n-ar fi indicat sa conduca. Da, da, poarta ochelari, dar asta nu-l ajuta prea mult. In plus, Mos Nicolae e mai sarac decat Mos Craciun, are un buget mai restrans, deci acel unic dar nu poate fi chiar cel mai scump de pe raft.

Dar Mos Nicolae chiar exista? Sigur ca exista, spun eu cu glas si gand atat de sigure, incat daca m-as aseza la detectorul de minciuni as pacali pana si aparatul. Si-mi amintesc, cu tristete, ca prima oara cand m-am indoit ca Mos Nicolae exista a fost in anul acela greu al copilariei mele, in care parintii mei au stat mai mult plecati, iar bunicii nu s-au descurcat sa ne ia ceva din pensiile lor modeste. Poate ca de aceea risipesc, uneori, prea multi bani pe cadourile copiilor. Poate ca incerc sa suplinesc o tristete a mea de demult. Poate ca as vrea sa ma conving, printr-o minune, ca Mos Nicolae exista din nou, si pentru mine. Poate ca mi-e doar foarte dor sa cred…

…….am simtit un dor nebut dupa MAGIA CRACIUNULUI…………..

Acum 3 ani m-am intors in tzara dupa 7 ani de munca grea, intr-o tzara unde nu se vorbeste de  craciun, posibilitatile de a veni de Craciun acasa, erau deasemenea limitate, eram atat de trista si de invidioasa pe cei care se bucurau acasa la ei de magia acelei nopti, de faptul  ca puteau sa il sarbatoreasca pe ˆisus………de mirosul  prajiturilor si sarmalutelor, de cetina de brad, de cei trei copiii pe care i-am lasat acasa. Imi era dor sa-i vad adunati pe langa mine sa vada cum fac prajiturile si sarmalele .
Dar a venit si ziua cea mare …………..pe 6 decembrie ,2006,m-am hotarat sa iau avionul si fie ce-o fi sa ma intorc acasa…………si? Ce credeti? Cei trei copii m-au asteptat taciti in aeroport cu lacrimi in ochi………..eu nu am mai avut puterea sa plang, nici nu imi venea sa cred ca am ajuns acasa si ca in curand voi avea si eu “Craciunul meu’
Era Sfantul Nicolae in acea seara ,iar craciunul se apropia cu pasi repezi………..
A fost minunat cand in saptamana mare am inceput cu pregatirile pe un fundal de colinde
Am avut timp de o saptamana fericita ocazie sa gatesc si sa coc romaneste si pentru copilasii mei care in sfarsit dupa 7 ani au savurat si ei Craciunul cu mama acasa si cu delicatesele preparate de ea,  da, a fost foarte frumos ………ma uitam la brad si nu ma saturam sa il miros
toata lumea avea cate ceva sub el ………………………..

« Pagina precedenta