Colectii de vise

Divele fac colectie de pantofi. Copiii fac colectie de cutii de chibrituri. Barbatii fac colectie de amoruri. De unde ne vine pofta de-a aduna, cumva fara noima, obiecte care, pana la urma, nu slujesc decat un orgoliu ciudat?

Am auzit oameni in toata firea vorbind despre colectiile lor de obiecte mai mult sau mai deloc folositoare. Un actor colectioneaza capace de bere. O cantareata are colectie de magneti de pus pe frigider. O vedeta de televiziune colectioneaza papusi Barbie. Un bogatas celebru are colectie de masini de epoca.

Am adunat si eu, cand eram mica, timbre si servetele. Clasorul meu de mic numismat exista, cred, si azi, ramas prin noptiera patului meu de fecioara. Insa servetelele le-am prapadit inca din anii aceia de comunism si saracie lucie, asezandu-le la mese, asa, desperecheate si splendide, cum reusisem eu sa le adun.

Apoi, vreo douazeci de ani, n-am mai colectionat nimic si am ras de cei care-si pierdeau vremea cu un hobby care-mi ajunsese de neinteles. Insa, de cativa ani, am inceput din nou sa adun inimioare. Totul a pornit de la inima mea rosie, din lemn de balsa, fara de care am simtit ca nu mai pot sa traiesc. Dupa care, incet-incet, am reusit sa adun alte si alte inimi.

Are vreun rost sa stivuiesti in casa obiecte nefolositoare, nepractice, dar care pot aduce bucurie sau prestigiu? Eu colectionez  medalioane in forma de inima si singuratati in forme abstracte. Adun in sertare esarfe fine si calduroase, din cele pe care le  voi iubi toata viata, si in suflet amoruri superbe, de purtat sau de indurat numai un sezon, si vise minunate, de visat toata viata. Si ma intreb daca nu cumva e o prostie sa fii colectionar, cand mirajul vietii consta, pana la urma, in a gasi cate un singur obiect care sa te reprezinte, si cate un singur om care sa-ti aduca lumina si dragoste in viata.