Tinereţe fără frumuseţe…

Deşi se presupune că ar trebui să scriu o pveste despre micile gesturi pe care le fac eu în fiecare zi, simt că aici nu mă reprezint doar pe mine înusumi, ci o generatie întreaga. M-am uitat peste câteva din celelalte poveşti şi au fost unele chiar foarte bune, însă privind la numele autorilor am realizat că majoritatea sunt scrise de fete/femei. Tocmai de aceea cred că ar fi bine de auzit şi o altfel de variantă. Această variantă, care nu numai că vine din partea sexului opus majorităţii de pe site, ci care vine tocmai din partea unui puşti de 17 ani.

Trăiesc alături de o generaţie obişnuită cu viteza. Tinerii cu care interacţionez zilnic sunt obişnuiţi să facă ceea ce vor sau ceea ce le place în cel mai scurt timp posibil. În toată această viteză pe care o experimentează aş vrea să cred că nu uită de micile gesturi care ne aduc mai aproape. Deşi generaţia mea este catalogata ca fiind una fără respect pentru ceilalţi, una rebelă, eu vreau să cred că mai sunt tineri care ştiu să se oprească pentru un gest mic. Un gest care ar putea face lumea mai bună.

Acum, deşi risc să fiu catalogat ca fiind învechit, pot să spun că mi se rupe sufletul când văd un biet bătrân flămând şi fară adăpost. N-aş îndrăzni să stau pe scaun într-un mijloc de transport în comun în defavoarea unui batrân. Şi nu e vorba numai despre bătrâni, pot la fel de bine să spun despre oameni mai înaintaţi în varstă decat mine sau despre femei. Micile gesturi înseamna defapt RESPECT! Odată ce vom şti să ne respectăm în societate indiferent de categoriile din care facem parte: bărbaţi, femei, tineri, bătrâni, săraci sau bogaţi, micile gesturi vor fi peste tot.

Nu trebuie să facem gesturi frumoase doar pentru cei dragi. Nu trebuie să ne sacrificăm doar pentru cei apropiaţi nouă, pentru familiile noastre. Ar trebui să ne gândim la fiecare om care trece pe stradă prin faţa noastră ca la o posibila ocazie de a face un mic gest pentru a ne aduce mai aproape. Oare doar familia trebuie sa fie mai apropiată? Eu aş îndrăzni să spun NU! Toţi oamenii ar trebui să devină mai iubitori! Mai iubitori faţă de cei din jurul lor şi mai puţin iubitori faţă de ei înşişi! Astfel am trăi într-o societate creată cu adevărat de oameni, deoarece aceasta în care trăim e denaturată şi stricată! Uneori chiar mă întreb cum au putut oamenii, fiind cele mai inteligente fiinţe de pe Pământ, să se individualizeze atât de mult.

Soluţia, atât pentru tineri cât şi pentru cei “mai puţin tineri” ar fi RENUNŢAREA! Iar când spun renunţare mă refer la renunţarea la sine, la propriile placeri şi compasiunea mai mare pentru cei din jurul nostru. Începe, împreună cu mine, să construim bazele unei societaţi în care MICILE GESTURI SĂ NE ADUCĂ MAI APROAPE!

Eu am luat deja această hotărâre, şi anume să mă gândesc mai mult la ceilalti. TU AI LUAT-O?

Fire de nisip

Mi-a povestit actrita, poeta Ioana Craciunescu, in interviul pe care mi l-a acordat nu de mult, cum a ales, candva, intre doi barbati care o curtau. In vremuri de saracie lucie, cand trei sferturi dintre romani faceau foamea, unul dintre cei doi pretendenti ai sai isi luase, cu seriozitate, cu dragoste, cu simt de raspundere, sarcina aprovizionarii in serios….

… Aducea zilnic ladite pline cu rosii sau cu portocale - intr-o vreme cand eram multumiti si daca aveam o mana de cartofi - cumpara pui si alte sortimente de carne pe care oamenii de rand nu le atingeau decat o data la cativa ani. Probabil ca povestea pare fantasmagorica pentru cei atat de tineri, incat n-au auzit niciodata de foamea, de pofta, de neputinta de dinainte de Revolutie. Dar cei care s-au nascut pana pe la jumatea anilor 70 stiu despre ce este vorba. Revenind, insa, la povestea Ioanei Craciunescu, am aflat ca cel de-al doilea pretendent la iubirea unei femei atat de speciale nu mai avea, practic, cu ce arme sa concureze. Toata lumea, inclusiv femeia curtata, credea ca alegerile s-au facut, cumva, de la sine. Ca in fata grijii, atentiei, promptitudinii logistice si darii de mana a celui dintai, orice iubire sau neiubire se va imblanzi.

Si, totusi, intr-o zi, barbatul de-al doilea, care se retrasese din calea navalei amoroase a primului, i-a strecurat muzei sale un plic in cutia de scrisori. In plic, cateva fire de nisip si o foaie alba, pe care scrisese ceva in stilul urmator: e nisipul pe care l-am adunat de pe trupul tau vara trecuta. Nisipul pe care l-am pastrat cu sfintenie, pana acum. Dar fiindca simt ca nu ma iubesti, ti-l restitui…

“L-am ales pe cel de-al doilea. Intre cei doi pretendenti, intre laditele de rosii si firele de nisip, am ales nisipul, chiar daca m-am gandit ca poate nu era nimic adevarat, poate le culesese atunci, de pe jos, din fata portii mele”, mi-a povestit doamna cea minunata, indrazneata, frumoasa. Iar eu am aprobat-o nu doar din politete, nu doar de dragul interviului, ci si ca femeie care stie ca, uneori, adeseori, gesturile mici schimba sortile mari. Ca foarte adesea un gest aparent neinsemnat poate sa aduca bucurie, si dragoste, si lumina in viata celui care il primeste, cat nu pot face o mie de gesturi evazate, spectaculoase, zgomotoase.

Cred in gesturile marunte si inspirate. Cred in surprizele dulci, care ne fac viata si dragostea mai frumoasa. Cred in jocul noutatii si al bucuriei de fiecare zi. Si mai cred ca, daca ar fi fost vreodata sa aleg intre un barbat dispus sa imi cumpere o casa la mare, si unul care, cand aseza la ureche o cochilie arsa de soare, auzea numele meu, l-as fi ales, cu siguranta, pe cel din urma. Pentru ca dragostea implinita are nevoie de detalii. Pentru ca frumusetea vietii sta in migala pe care o punem atunci cand alegem nuantele fiecarei zile. Pentru ca orice mare speranta are nevoie de un milion de mici asteptari, pe care sa le implinim la timp.

P.S. Scrie si tu despre experienta ta, despre bucuria pe care gesturile mici o pot aduce in viata celor din jur, inscriindu-te, astfel, la noul nostru concurs.

daruri minunate

presupun ca multora le place a daruii? nu-i asa? uite ca si mie imi place pentru ca ma simt mereu bine atunci cand daruiesc.

frumos titlul “ptr ca daruiesti , primesti”. uite ca nu e asa, dar sper ca nu se supara nimeni atunci cand daruim si nu primim.

Intalnire de urgenta

Batranul An statea posomorat, singur si ganditor in casa lui. El a hotarat ca e momentul pentru o intalnire urgenta cu fiicele sale. A fost suficient sa-si drege glasul ca fiicele sale sa fie deja prezente langa el. Patru fete avea batranul An: Primavara, o tanara infloritoare, plina de viata, cu bujori in obrajori, Vara, fiica ce emana o caldura continua, uneori extreme de placuta, alteori cam nemiloasa, Toamna, fiica cea mai inteleapta, foarte darnica si roditoare si Iarna, ce-a de-a patra fiica a Anului care era mereu palida si imblanita, dar vesela.

Tatal isi imbratiseaza cu foarte mare drag fiecare fiica in parte, apoi ii dispare repede zambetul de pe buze spunandu-le cat de importanta era intilnirea lor. El nu-si mai gasea linistea, iar framantarile lui erau bine motivate. “Nu ma mai vedea lumea intreaga. Nimeni nu mai vede cum trece batranul An! Parca sunt de neobservat.” spune furios batranul An. Fiicele sale intelepte inteleg repede ce au de facut, iar dupa ce se privesc una pe cealalta stiu ca in acesta intalnire au de facut o munca in echipa. Aveau sa-si impodobeasca tatal cu tot ce aveau ele mai bun, ca el sa nu mai treaca neobservat.

Iarna asterne la picioarele tatalui sau un covor imaculat de zapada alba, iar niste raze palide de soare fac covorul stralucitor. Toamna impleteste o mantie rosiatica din frunzele copacilor la al carui guler adauga struguri legati cu vita de vie. Vara pentru a lumina fata tatalui, ii picteaza fata cu raze de soare jucause. Iar in cele din urma, fiica Primavara sulfa un vant care culege si impleteste cele mai alese flori ale campiilor si a copacilor si aseaza o coroana parfumata si vesel colorata pe capul celui mai iubit tata.

Mandru de propriile-i fiice, batranul An e pregatit din nou sa nu treaca neobservat prin fata ochilor nostri, a muritorilor de rand.

Sa ne intalnim cu cine vrem noi, cu cine ne place noua atata timp cat inca mai putem!

Intalniri placute,neplacute, intamplatoare

Era o fata foarte frumoasa, asa cum eram noi obisnuiti sa vedem papusile cu care ne jucam. Era blonda si avea ochii albastri. Mama ei a trimis-o intr-o exotica vacata alaturi de viitorul sot ales chiar de insasi mama cea atenta cu tot ce se intampla in viata unicei sale fiice. 

Intamplarea a facut ca mama sa fie solicitata la o intalnire de aface tocmai in acelas loc unde-si petreceau vacanta tinerii. Asa ca ea si-a sunat fiica sa o anunte , dar fiinca ea nu a raspuns la telefon, mama a renuntat pentru a nu-i deranjeza.

In timp ce era pe terasa cu partenera ei de afaceri, mama o zareste pe fiica sa cu doua cocteiluri ce-si aveau edstinatia spre camera de hotel unde erau cazati tineri. Mama arata spre fiica sa si-i spune partenerei sale de afaceri sa o urmeze ca sa-i prezinte cea mai draga fiinta din viata ei. Stia exact ca pe tanarul barbat nu-l va deranja scurta ei vizita, caci il cunoastea foarte bine inca de mic.

Era tocmai in celalalt capat al coridorului cand fiicei sale i-a deschis un domn chipes si imbracat…..sumar. NU ERA TANARUL ASPIRANT LA MANA FIICEI SALE!!! Asa ca mama se indreapta ca un pachet de nervi direct spre usa camerei celor doi sa ceara explicatii. Cand o zareste fiica ei inlemneste neputincioasa si fara glas. Dupa foarte, foarte multe certuri mama si fiica se potolesc si ajung sa vorbeasca asa cum trebuiau sa o faca cu mult timp in urma. Fiica povesteste ca barbatul din camera ei e unica ei iubire la care nu era dispusa sa renunte niciodata indiferent de urmari, dar totusi nu avuse suficient curaj sa-i spuna mamei pentru ca ea deja hotarase destinul ei cu mult timp in urma. “Din lipsa de curaj si prea multa iubire pentru tine mama” ii explica fiica ei. “ ‘Rezervatul’ meu e acum intr-o alta camera si se distreaza cu o dansatoare” detaliaza fiica. “Nu avem nimic in comun”. Mama isi cere iertare si mai cere timp pentru cateva intalniri cu fiica sa si iubitul ei pentru a se cunoaste si pentru a invata sa vada dincolo de propria-i lume.

Concluzia? Sunt intalniri placute si neplacute. Morala? Cu indulgenta, iubire, curaj si mai ales sinceritate lucrurile pot lua intorsatura buna si astlfel sa facem intalnirile placute din care putem extrage bunastarea noastra zilnica atat de necesara noua, omenirii.

amintiri,miresme,intalniri….

Cele mai dragi intalniri sunt departe in trecut, in copilaria cu balciuri si vata de zahar,  cu porumb copt si bulgari de floricele.Eram fericita neconditionat, iar vederea altor pici de statura mea, ma incanta nespus. Eram lipicioasa de mica, si din nu stiu ce motiv, toata lumea parea sa ma indragesca.

Mai tarziu mirosurile copilariei s-au transformat in aromele adolescentei, cand ma trezeam in miresmele cafelei facuta de mama dimineata si usor usor am inceput sa savurez fiecare repiratie, fiecare inghititura si fiecare intalnire de orice natura se transforma in prilej de a mai bea o cafeluta cat de mica , dar buna.

Prima iubire , e iar una din intalnirile ce-si pun amprenta pe viata. Daca lucrurile au mers bine, ca in cazul meu, amintirea sa va dainui ca o pata de culoare in negura vremii.  Fluturi in stomac,rasarituri de soare in bratele iubitului, furisari pe inserat, intalniri pe ascuns, inima care palpita la auzul glasului celui drag si la gandul la ce poate urma, toate acestea fac dintr-o intalnire ceva ce nu vrei sa se termine niciodata.

Si acum , dupa ce am devenit sotie si mama , intalnirile raman un prilej de bucurie datorita acestor amintiri ale copilariei si adolescentei, care mi-au intiparit in suflet o stare de bine, m-au facut sa asociez revederile, cu fericirea copilariei si cu dragostea de mama.

Sa avem aspiratii inalte!

Sa fim plini de succese, stralucitori de sanatate, toti sa intrebe de noi si sa avem noi conturi de activat!

Dorinte care se vor implini…

Avem timp de ajuns ca sa ne randuim, cu grija, planurile pentru 2011. Ca si cum as incepe, din vreme, pregatirile pentru revelion, de data asta, ma simt in siguranta asezandu-mi de pe acum in ordine gandurile si proiectele pentru anul ce va veni.

Mi s-a intamplat de multe ori sa suflu in lumanarile tortului aniversar si sa nu stiu, de fapt, ce dorinta sa-mi pun. Am regretat apoi, convinsa ca, daca as fi stabilit mai din timp ce gand sa-mi eliberez din minte o data cu rasuflarea menita sa doboare flacara, altfel mi-ar fi curs zilele varstei abia implinite.

Felul meu dezorganizat de-a fi m-a costat multa nesiguranta de-a lungul vremilor. Mi s-a intamplat de multe ori sa ezit atat de prelung, incat sa ratez toate oportunitatile si, de cateva ori in viata, am degerat in cate-o gara fiindca nu stiam incotro s-o apuc. Adesea, la petrecerea de revelion, cand toti cei din jur faceau promisiuni pentru anul ce statea sa inceapa, eu ridicam din umeri si ziceam: “Fie ce-o fi”. Si asa era, ce-o fi…

Am inteles de-acum ca, daca stii ce vrei, dorinta iti e pe jumatate implinita. Ca partea cea mai grea a drumului de strabatut tine de puterea noastra de-a ne lamuri clar ce ne dorim, si ca, de la gandul clar si adanc, mai e doar un pas pana la implinirea visului. Asa ca fac planuri ferme, pe termen generos. Stiu de pe-acum cum vreau sa imi fie anul ce urmeaza si multi dintre cei care vor veni dupa el: tanjesc sa ma asez tot mai adanc in cuibul iubirii pentru totdeauna; visez sa scriu o carte al carei parfum ma imbata de multa vreme ; vreau sa izbutesc sa fiu libera de temeri, mai presus de indoieli…

Va invit aici, sa impartasim unii celorlalti dorintele noastre pentru 2011. Si, daruindu-ne unii altora marturisiri de suflet, sa reusim sa ne preschimbam visele in lumina, zilele ce stau sa vina in vremi de care sa ne aducem aminte cu recunostinta.

Ce dorinte aveti pentru 2011? De astazi incolo, aici, pe coffeechat, vorbim despre minunile pe care le asteptam de la anul urmator, si vom alege impreuna castigatorii admiratiei tuturor si ai premiilor extraordinare pe care organizatorii le-au pregatit pentru noi.

Deci, ce mai asteptati? Ce mai visati?…

Cea mai buna istorie a cafelei

Cred ca in fiecare dimineata cand deschideti ochii va ganditi la prima cafea. Ei bine mirosul si gustul cafelei au devenit pentru multi o obisnuinta. Iata cate ceva despre cafea….
Se spune ca primele plante de cafea au fost aduse pe coastele Marii Rosii din Africa. La inceput cafeaua era considerata aliment si nu bautura. Triburile est-africane macinau boabele crude de cafea si prin amestecarea cu grasime animala obtineau o pasta pe care o modelau sub forma de bile. Acestea erau consumate de razboinicii tribului pentru a avea mai multa energie in timpul luptelor. Mai tarziu, prin anul 1000, etiopienii obtineau un fel de vin din fructele de cafea, prin fermentarea in apa a boabelor uscate. Cafeaua crestea in mod natural si in Peninsula Arabiei si din secolul 11 aici cafeaua a fost preparata ca bautura calda.

Asa-numitele proprietati stimulative ale cafelei au fost considerate de multi in acele timpuri stravechi, generatoarele unui fel de extaz religios, iar cafeaua ca bautura si-a castigat o reputatie mistica, invaluita in mister si asociata cu preotii si doctorii. De aceea nu este surprinzator ca doua legende puternice au aparut pentru a explica descoperirea acestei boabe magice.

Potrivit uneia din povesti, un crescator de capre din Etiopia a observat ca acestea deveneau mai agitate ca de obicei dupa ce consumau fructele dintr-o tufa de cafea salbatica. Curios a incercat si el acest fruct si incantat de efectele lui revigorante a inceput sa “danseze” impreuna cu caprele sale. Intregul incident a fost urmarit de un grup de calugari din apropiere care la scurt timp dupa aceea au adunat fructe de cafea, le-au fiert si lichidul rezultat l-au folosit pentru a nu adormi in timpul ceremoniilor din timpul noptii.Bautura avea sa se numeasca Kaffa dupa numele unei localitati din apropiere.
Cealalta poveste este aceea a unui dervis musulman care a fost condamnat de dusmanii lui sa rataceasca prin desert si astfel sa moara de foame. In delirul sau, tanarul a auzit o voce care ii spunea sa manance fructele dintr-un arbore de cafea din apropiere. Dervisul a incercat sa inmoaie fructele in apa si cand nu a reusit, pur si simplu a baut lichidul acela. Interpretand supravietuirea si energia sa ca pe un semn de la Dumnezeu, s-a intors la ai sai si a raspandit credinta si reteta acestei bauturi.

Cultivarea cafelei a inceput in secolul al 15-lea si pentru multe secole Peninsula Arabiei a devenit sursa principala de cafea a lumii. Cererea de cafea in Orientul Apropiat era extrem de mare si toate transporturile de cafea care paraseau Yemenul cu destinatia Alexandria si Constantinopol erau foarte bine controlate si pazite pentru ca nici o planta sa nu iasa din tara. In ciuda acestor restrictii, musulmanii in timpul pelerinajului lor la Mecca, au reusit sa ascunda si sa ia cu ei plante de cafea si sa le cultive in tarile lor. Astfel, a inceput cultivarea cafelei in India.
Acum 450 de ani guvernatorul Yemenului, Ozdemir Pasa, ii aduce lui Soleiman magnificul o bautura specifica locului: cafea.

Cafeaua a intrat in Europa la acea vreme prin portul Venetia, unde aveau loc schimburile comerciale cu negustorii arabi. Bautura a devenit obisnuita in randul populatiei in momentul in care vanzatorii ambulanti de limonada au inclus-o in oferta lor ca alternativa la bauturile reci. De asemeni, multi dintre negustorii europeni au inceput sa bea cafea in calatoriile lor si au adus acest obicei in Europa.

Pe la mijlocul secolului 17, olandezii dominau comertul naval si au introdus cultivarea la scara mare a cafelei in coloniile lor din Indonezia, pe insulele Java, Sumatra, Sulawesi si Bali. Cafeaua a ajuns in America Latina cateva decenii mai tarziu cand francezii au adus o planta de cafea in Martinica. La jumatatea secolului 19, o boala rara a plantelor s-a raspandit prin plantatiile de cafea din Asia de sud-est si culturile au fost compromise. Astfel, Brazilia a devenit cea mai mare producatoare de cafea, onoare pe care o detine si astazi.

Sa ne vopsim parul la ora de mate’!

Vai…. cate nebunii faceam in liceu ! A fost o perioada frumoasa din viata mea ! O faza tare pe care mi-o aduc aminte :in clasa a9 , invatam dupa amiaza , era pe seara ora 18-19 aveam pauza si o gasca de 4-5 fete super zapacite , eu imi cumparasem o vopsea de par si pudra decoloratoare sa ma vopsesc acasa . Profu’ de mate’ intarzie cam 10-15 min. deci e timp lejer sa ma apuc de treaba mai ales ca am si sustinatoare ,  am amestecat noi pudra cu apa si am inceput sa ne tragem suvite blonde una cate una , nici n-am terminat bine ca vine si Rudi profu’ de mate cu chef de treaba , noi cand l-am vazut nici nu stiam ce sa facem mai intai , sa ascundem vopseaua , manusile , sa ne prindem parul , ce sa mai,  clar, isi da mosu’ seama de ce facusem noi si bineinteles ca ne-a scos pe toate la tabla la ascultat si rezolvat probleme ! ce sa-i faci ? matematica nu stiam de vopsit nu terminasem …am luat eu un 6 amarat  dar supararea mea era ca trecuse mai mult de 15 minute si parul meu arata groaznic la fel si al colegelor .  A doua zi am ajuns la scoala si fiecare povesteam ce soc au avut parintii cand ne-au vazut parul pe jumatate vopsit ! Amintiri frumoase si haioase asa au trecut cei 4 ani de liceu !

Pagina urmatoare »