Suntem la fel

Citesc povestile de viata ale celor care scriu pe blog si ma cutremur de cat de mult semanam. Vin aici femei care ma citesc si-mi spun ca se regasesc in cuvintele mele, ca si cum as fi scris despre viata lor. De fapt, cei mai multi dintre noi, suntem la fel.

Atunci cand suntem curajosi si ne asumam ce am trait, dar si atunci cand ne ascundem sub nume de imprumut ca sa povestim despre noi (nu atunci cand ne gasim nume fals ca sa facem pe desteptii cu ceilalti!), confesiunea tasneste, autentica. Cred pe de-a-ntregul povestile postate aici, desi stiu foarte clar ca suntem subiectivi si ca, uneori, instinctiv, ne mistificam trecutul si in propriii nostri ochi. Dar sunt convinsa ca nimeni nu are niciun interes sa vina si sa minta cu buna stiinta atunci cand isi istoriseste viata. Si ma uimeste mereu faptul ca, pana si atunci cand citesc despre situatii in care nu m-as mai putea regasi in prezent, totusi, acum ceva vreme, as fi putut eu insami sa fac si sa gandesc la fel.

Seman cu toate femeile lumii care nu au curajul sa se desprinda dintr-o relatie in care se simt neiubite, neiubind. Pentru ca am trecut eu insami prin groaza de despartire, prin paralizia de dinaintea eliberarii.

Seman cu toate femeile lumii care au fost inselate si s-au prefacut ca nu stiu cum stau lucrurile de fapt. Care s-au pacalit, timp lung si dureros, ca daca nu l-ai vazut cu ochii tai pe barbatul iubit in pat cu o alta femeie, inca mai exista o speranta, cat de marunta, ca poate doar inima ta speriata iti joaca feste.

Seman cu toate femeile lumii care au suferit ca nu sunt in stare sa petreaca timp de ajuns cu copiii lor, dar si cu toate cele care au marturisit ca nu au rabdare sa se joace cu copiii timp prea indelungat, care spun cinstit ca nu ar indura cu usurinta sa fie casnice, si atat.

Seman cu femeile care au mintit candva si au fost prinse cu minciuna si de-atunci s-au lecuit de pacatul neadevarului.

Seman cu femeile care se tem ca vor ajunge intocmai ca predecesoarele lor, care nu si-au trait viata incercand sa fie libere si fericite.

Seman cu femeile care se tem nebuneste pentru copiii lor, care tresar din somn de panica, de grija, de dorinta de a-i sti in siguranta intr-o lume rea.

Seman cu femeile care se tem de trecerea timpului, care sufera la gandul ca isi pierd frumusetea o data cu anii, care spera, frivol si absurd, ca intre timp va aparea leacul tineretii vesnice.

Seman cu femeile care, fiind prizoniere ale unei relatii plictisite si triste, si-au permis luxul, nebunia, durerea de a se indragosti pe furis de altcineva.

Si seman si cu femeile care, dupa ce si-au gasit marea dragoste, spun cinstit ca nu mai exista nimeni altcineva pe pamant. Ca soarele si luna rasar din dragostea lor implinita, ca simt, si cred, si iubesc fara rezerve.

Seman cu voi, asa cum voi semanati cu mine. Si sper din tot sufletul ca felul in care ne oglindim unii in altii ne face sa ne simtim mai putin ciudati, mai putin singuri pe lume.