Bonele

Mai intai ne-am hotarat sa crestem copilul fara bona. Apoi ne-am razgandit si am inceput sa ne interesam daca n-am putea gasi, totusi, pe cineva care sa ne ajute.

Am inceput sa punem intrebari in stanga si in dreapta. Am aflat ca exista agentii specializate care pun la dispozitia familiilor cu copii mici doamne dispuse sa ii ingrijeasca si sa-i creasca. Dar, desigur, am avut parte de o multime de pareri pro si contra. Ca femeile care fac meseria asta, de fapt, nu au nicio inclinatie anume. Ca sunt doar somere care, neavand nicio aptitudine speciala, vor sa castige bani din disperarea ta de parinte prea ocupat.

Si, intre timp, s-au napadit asupra mea povesti de groaza despre bone luate la intamplare. Una ii punea copilului in lapte un medicament care dadea somnolenta, ca sa nu aiba bataie de cap. Alta impacheta fedeles bebelusul in scutece groase, asa cum se facea pe vremuri, ca sa nu dea din maini si din picioare si, din efortul de-a se dezlega, sa oboseasca si sa adoarma. O mamica intoarsa brusc in incaperea in care se aflau bona si copilul a vazut cu ochii ei cum femeia angajata, nervoasa, azvarlea copilul in pat, de la un metru inaltime. O alta a lasat o camera de filmat si a vazut pe inregistrare cum copilul ei a plans 45 de minute in continuu, pana cand, istovit, a alunecat in somn.

Am incercat apoi sa gasesc pe cineva recomandat - o femeie care a ingrijit un copil cunoscut, iar copilul a scapat cu viata si-a crescut, cat de cat, sanatos. Am aflat ca exista categoria bonelor de lux, tinere si moderne, care au masina si carnet de conducere si se ocupa de toate: duc copilul la doctor, la masaj, la lectii de inot. Sunt cele care cer sute de euro pe luna. Si mi-am amintit si ca mai exista categoria doamnelor mai in varsta, invatatoare sau profesoare iesite la pensie, care se ocupa si de educatia copilului. Dar ele sunt cele mai putin maleabile, mai putin dispuse sa stea peste program, si care pretind sa nu le iasa nimeni din cuvant…

Insa analiza bonelor dintre cele cu recomandari nu ne-a folosit la nimic fiindca nu am gasit pe nimeni din categoria cu pricina. Se pare ca si pentru o bona buna trebuie sa te inscrii din timp, asa cum se face pentru o gradinita de soi sau o scoala cu reputatie. Asa ca am revenit la optiunea dintai. O s-o crestem pe Iza fara bona. Vom fi doi parinti ciudati, care-si vor cara bebelusul peste tot. Iar daca intre timp se va ivi vreo zana buna, care ne va implora sa fie bona copilului nostru, o vom supune mai intai la o mie de teste si dupa aceea ne vom gandi inca o data, temeinic, daca merita sau nu sa iti dai copilul pe mana unui strain…

Am uitat copilul la scoala

In primavara anului trecut, intr-una dintre zilele nebunesti ale indragostirii mele, am fost in stare de un gest pe care nu-l credeam posibil: am uitat-o pe Ilona la scoala.

Ma intalnisem cu cel care avea sa-mi devina iubit, si tata al copilului meu, si liman fericit al tuturor ratacirilor mele. Si ne refugiaseram intr-un restaurant micut si intim, aflat undeva langa scoala fetitei. Alesesem eu locul intalnirii, tocmai pentru ca ma gandeam sa fiu aproape de scoala si sa pot sa stau cat mai mult la masa si la povesti cu barbatul de care ma pomenisem indragostita pana peste inima. Si alesesem tot eu ora, ca sa fiu sigura ca am timp destul, cateva ceasuri bune, in care sa ne privim in ochi si sa vorbim despre lucruri pe care n-am avut curajul sa le impartasim nimanui, niciodata.

Inutil sa spun ca am avut grija sa nu raspund la telefon nimanui. Chiar daca telefonul a bazait destul de insistent, nimeni nu s-a aratat a fi atat de important, incat sa simt nevoia sa preiau apelul si sa vad despre ce este vorba. Doar, la un moment dat, intr-o doara am deschis sa citesc sms-ul care mi-a pacanit in telefon. “Sunt mama Alexandrei- te-am sunat de multe ori, dar nu ai raspuns. Ilona a ramas cu portarul, te asteapta sa vii s-o iei”.

M-am simtit atat de vinovata, incat am condus nebuneste si probabil ca am si plans putin pana am ajuns acolo. Si am plans si mai mult seara, cand, dupa ce am stins lumina si am incercat sa ii explic, a douazecea oara, Ilonei, cat de aglomerat a putut sa fie in oras, am incercat sa adorm.

Ma tot gandesc de atunci, ca niciunul dintre reflexele noastre nu este atat de bine format, incat sa ne putem bizui pe el in orice situatie. Ca mintea ne poate juca feste, chiar daca ne credem invatati, dresati, echilibrati. Si ca nu  e bine deloc sa ne culcam pe o ureche crezand ca totul va merge de la sine, dintr-o inertie salvatoare.

M-am gandit sa imi pun in fiecare zi telefonul sa sune ca sa nu uit sa duc sau sa iau copiii de la scoli, pentru ca, oricat de absurd ar parea, uneori si mamicile isi pot pierde mintile si, din pricina asta, copiii. Si, apoi mi-am dat seama ca ar trebui sa sune telefonul si ca sa nu uit sa iubesc, sa fiu mai buna, sa zambesc,  sa ma rog, sa nu uit sa-mi scriu articolul pe coffechat. Daca ar fi dupa cate am de facut in fiecate zi, ar trebui sa sune in nestire. Si pentru ca nu se poate, incerc sa retin, totusi, lucrurile esentiale si sa sper ca, atunci cand voi uita, imi voi aduce aminte in timp util…

Greseli de parinti

Inainte sa nasc cel de-al treilea copil, am facut o lista de greseli comise dupa nasterea copiilor mai mari si mi-am dat cuvantul ca nu le voi repeta. Inainte ca fetita mea sa implineasca o luna, am incalcat deja jumate dintre ele, iar cealalta jumatate va fi, mai mult ca sigur, doborata si ea in curand.

Una dintre cererile fruntase de pe propria mea lista prevedea ca pruncul sa doarma intotdeauna, dar in-tot-dea-u-na, in camera sa. Stiu deja, de multa vreme, ca e bine si pentru parinti si pentru copii sa-si respecte unii altora intimitatea. Sa bata la usa atunci cand vor sa intre in camera altcuiva si sa respecte legea casei conform careia fiecare are culcusul lui si nu migreaza asa, dupa pofta fiecarui vis sau cosmar. Dar eu am petrecut ani multi de singuratate dormind in acelasi pat cu copiii cei mari, asa ca mi-e greu sa-i mai dezvat acum de obiceiul dulce si sa-i trimit in camerele lor. As fi putut sa jur, insa, ca voi aranja lucrurile corect si bine pentru fetita cea mica…

Am stabilit, dinainte sa vina pe lume, ca nu voi petrece nopti intregi cu copilul in brate si ca nu-l voi legana niciodata. Scrie in toate cartile ca, daca educi cumsecade bebelusul, lasandu-l sa urle o data, de doua ori, hai, de cinci-sase ori, azvarlit in patutul lui, a saptea oara se va invata ca ala ii e locul si va adormi, docil, fara sa mai protesteze.

“Nici suzeta nu o sa-i dau”, mi-am spus cu intonatie ferma, incat m-ar fi crezut oricine m-ar fi auzit.

Are rost sa va spun unde doarme Izuta? Pe o perna mare, smulsa din canapeaua din living si asezata in mijlocul patului nostru. Am petrecut primele nopti dormind noi, ghemuiti, pe patutul Ilonei din camera rozalie a fetitelor, apoi am abandonat impotrivirea si am luat-o in camera noastra. Adoarme leganata indelung pe brate de mama si de tata - pentru ca altfel se incapatana sa nu doarma deloc-  si tine, ca sa-i vina somnul mai repede, o suzetica roz asezata intre gingiutele ei adorabile - fiindca, daca nu ar fi tinut, ar fi emis un sir nesfarsit de “ua” sau “ue”, care ar fi istovit-o definitiv si pe ea, si pe noi.

Mi-am promis, demult, inainte sa nasc, ca nu o voi lasa sa se uite la desene animate, ca nu-i voi da sa manance niciodata hepimiluri, ca n-am sa-i permit sa se culce vreodata fara sa se spele pe dinti. Dar stiu deja, de pe acum, ca e doar cealalta parte a listei, care isi asteapta, rabdatoare, sansele marilor incalcari…

Calator prin univers? Mos Craciun?…Cine stie?

Cui nu i se pare un clişeu întrebarea “ce vrei să te faci când vei fi mare?”….Nu cred că există pe lume copil care să nu fi fost întrebat asta de vreo mătuşă îndepărtată sau chiar de către apropiaţii părinţilor. Ei bine?!… Când a fost întrebat prima dată aşa ceva, Teodor era un băieţel de vreo trei anişori. Atunci, fie din neştiinţă, fie din înfumurare, a răspuns prompt: INVITAT. Bineînţeles că toţi ne-am declarat de acord, mărturisindu-ne invidioşi pe faptul că nu puteam fi şi noi “musafiri”. A tot visat să fie INVITAT (adică răsfăţat cu dulciuri) până într-o zi…

Mult aşteptata zi când, în prag de sărbători de iarnă, se deschidea, cu lumini orbitoare şi imagini de poveste, ORĂŞELUL COPIILOR, “paradisul celor mici”. După ce a încercat, pe rând, maşinuţele şi trenuleţele, băiatul de 4 ani deja a descoperit întâmplător o nouă maşinărie, prinsă de un suport, mişcându-se, însă, neregulat în toate direcţiile. Semăna cu o navetă spaţială, aşa cum era şi macheta lui, doar că la dimensiuni mult, mult mai mari. De afară, părea plicrisitoare, dar din interior…uimitor! Nava l-a purtat printre văi de stele cu o viteză ameţitoare, stârnindu-i curiozitatea. Gândul l-a purtat rebel pe aripi de nea şi pierdut în amorţirea aburilor grei de iarnă şi-a dorit sa fie calator prin univers.

Da! A mai trecut apoi o iarnă. Alt brad, altă beteală…altă dorinţă: să fie Mos Craciun.

…parcă a trecut o veşnicie de când s-au întâmplat toate acestea. Şi după cum mi-a mărturisit chiar el, Crăciunul trecut a fost acel moment minunat, petrecut cu familia lui, mai fericită ca niciodată. Un Crăciun alături de Matei, un frumos bebeluş de numai două luni care i-a împlinit visul. Nu va mai sta singur! Vor fi împreună!

Acum are 9 ani…îl privesc atentă şi curioasă…oare ce va fi?

Sa fii copil de Craciun !

Craciunul este una din cele mai emotionante , frumoase si asteptate sarbatori atat de catre cei mari cat in mod special de catre copii . Tocmai despre asta as vrea sa scriu in aceasta scurta povestioara despre magia Craciunului traita si simtita de un copil. Cred ca fiecare dintre noi isi aduce aminte cu placere despre aceasta perioada in care copii fiind asteptam cu nerabdare venirea lui Mos Craciun si impodobirea bradului de Craciun alaturi de cei dragi. As fi vrut ca aceste momente sa nu se mai termine niciodata , sa vina Mosul in fiecare noapte iar mirosul de sarmalute si cozonaci facuti in casa sa il simt permanent in nari. Timpul insa a trecut si mi-am dat seama ca Mosul nu exista decat in inima mea , m-am casatorit si la randul meu am un copil. Asa am ajuns sa simt si bucuria pe care o are un parinte , atunci cand isi face puiul fericit si intra intr-un joc magic de Craciun , pentru ca , nu-i asa ? …. nimic nu e mai frumos decat atunci cand faci pe cineva fericit !  E minunat sa fii copil de Craciun !

Fata sau baiat? Femeie sau barbat?

Inainte de-a afla, la ecograf, sexul copilului meu, am dezbatut cu prietenele mele daca sunt indreptatita, sau nu, sa imi doresc mai mult o fetita decat un baiat.

Mai intai le-am spus adevarul meu cel mai profund. Ca o iubesc pe Ilona cu o dragoste nepamanteana. Ca prin copilaria ei mi s-au dat din nou anii mei dintai si, privind-o pe ea fericita, si splendida, si delicata, e ca si cum mi-as retrai si eu, din pragul unei alte sanse, primii ani de viata. Cei mai frumosi ani. Ca ar trebui sa ma prefac ca nu observ cat de profunda si inteleapta este, cat de generoasa si de cuminte, in comparatie cu toti baieteii de varsta ei. Apoi le-am povestit si cat de mult am primit si primesc, in fiecare zi de la Victor. Cat de protector si atent e cu mine, ce complimente superbe imi face mereu, cata dragoste imi daruieste, din inimioara lui nemasurat de adanca. Cat de destept este.

Am recunoscut impreuna ca fetele sunt mai responsabile. Ca invata mai bine. Si sunt camarazi de nadejde. Ca femeile nasc, si iubesc, si conduc. Si vor stapani lumea. Ca baietii sunt mai neastamparati si mai bezmetici, dar ca barbatii sunt mai fericiti. Ca oamenii sunt mai zgarciti cu oprobriile cand e vorba de barbati. Ca nu suntem egali, decat in fata legii, nu si in fata ochilor lumii.

Cand am ajuns la cabinetul unde aveam sa elucidez un mister, sa descopar o revelatie, nu ma decisesem daca am dreptul sa imi doresc o fetita care sa fie sensibila, splendida, minunata, dar sa sufere, apoi, din dragoste. O fetita care sa aiba dreptul la lacrimi, care sa nasca in chinuri. Sau sa ma gandesc, neegoist, ca un baiat va avea sanse mai multe la o viata lina, mai putin contorsionata, la iubire la orice varsta- pentru ca doar femeile sunt judecate dupa ani, barbatii au dreptul sa iubeasca oricand, fara sa-si permita cineva sa-i masoare condescendent…

Cum e mai bine, sa ai fata, sa ai baiat? E mai usor sa fii barbat sau femeie, in lumea in care traim? Mi-am dorit eu insami, adesea, sa fi fost barbat. Cand nu mai pridideam sa muncesc la serviciu, dar acasa aveam toate indatoriile unei casnice. Dar stiu ca sunt cea mai femeie dintre toate femeile lumii, atunci cand iubesc, cand dragostea noastra imi curge prin vene, si ca nu as da minunea asta pentru nimic in lume.

Mi-au ramas intrebarile in aer, raspunsurile in minte, foindu-se la infinit, fara rost. Eu am aflat, am vazut. Voi avea un baiat. Si-mi doresc sa fie cel mai fericit om din lume. Si, daca nu cer prea mult,  sa-mi intoarca, poate, si mie, un licar din fericirea lui.

O mie de feluri de dragoste

O fata blonda, cu cozi lungi, ridica la buze mana baiatului de langa ea si i-o saruta. El se intoarce spre ea si zambeste.

Un barbat se apleaca peste masa si mangaie obrazul doamnei din fata lui.  Un batran ia din mana obosita a batranicii lui sacosa de plastic in care stau cuminti doua paini. Un baietel care abia a invatat sa mearga ii intinde jucaria lui unei fetite putin mai mari decat el. Un tanar musculos si-a scos tricoul si vasleste cu foc, obligand barca  sa deseneze pe apa contururi ample, seducatoare, menite s-o emotioneze pe iubita lui. Barbatul meu imi ia picioarele si mi le asaza la el in poala, fiindca stie ca simt nevoia sa le odihnesc. La masa de alaturi doua doamne dragute, elegante, isi povestesc una alteia despre iubirile lor fara noroc. Una dintre ele plange. Lacrimile i se scurg pe bluza de matase fina, de firma. O mama tanara se repede ca o leoaica sa-si ridice din nisip pruncul cazut, caruia-i tremura barbita de plans.

O plimbare de vara prin Cismigiu si un popas la o cafea pe una dintre terasele aflate pe malul lacului iti ingaduie sa vezi o mie de feluri de dragoste. Si sa te bucuri ca ai nimerit, intr-o dupa amiaza torida, intr-un loc care te imbie la sarut. Intr-un colt de lume in care intelegi ca, negresit, viata nu e in alta parte, si ca, pe malul racoros al unui lac, dragostea e la ea acasa. Trebuie doar sa deschizi bratele si ferestrele inimii si s-o primesti… Asa cum e ea, de o mie de feluri… Dragoste inalta. Fericita. Dulce. Disperata. Fragila. Pierduta. Implinita. Timida. Tandra. Ostenita. Totala. Luminoasa. Inventata. Proaspata. Ostentativa. Pasionala. Eterna. Mareata. Efemera. Ridicola. Materna. Mintita. Desavarsita…

Tu cand ai fost in parc cel mai recent? Cand te-ai indragostit ultima oara? Si… in ce fel?

Voi avea un copil

La inceput n-am vrut sa spun nimanui. Pentru ca eu insami nu puteam crede. Apoi am mai asteptat, sa ma conving ca e totul bine cu noi. Dar port in mine un miracol crescand pe care nu-l mai pot tainui: voi avea inca un copil.

Ii spuneam iubitului, de o vreme incoace, ca nu-mi mai e de ajuns imbratisarea. Ca tanjesc sa-i intru in sange, ca as vrea sa se ascunda intre coastele mele. Ca mi-e dor de el nu doar atunci cand e departe, ci si atunci cand nu-i simt pulsul batand langa tampla mea.

Mi s-a facut apoi dor de copilaria lui. M-am simtit ravasita de dragoste pentru parintii lui pe care nu i-am intalnit niciodata, iar intr-o noapte am visat ca il nasc, si il hranesc la san, si il cresc, si il apar de relele lumii. Iar dimineata m-am trezit plangand de setea de a-i fi mama, si sora, si iubire dintai, si sotie, si amanta, si fiica. Si tot intr-o noapte, in vis, mi-a venit vestea ca toate dorintele mele s-au implinit. Confirmarea medicilor nu m-a mai facut sa tresar.

Recunosc, mi-a fost teama de clipa in care ii voi spune lui. In prima secunda m-am gandit sa vorbesc mai intai cu Simona -prietena mea, sufletul meu pereche care vietuieste nedrept de departe, peste distante, peste asteptari. Am intins mana spre telefon. Dar gestul meu a inghetat in aer: a tradare, a speranta. Si pentru prima oara in viata mi-am spus ca nu asa trebuie sa fie. Ca am sa-i spun si ei, deindata, dar ca, de data asta, trebuie sa fie altfel.

Si a fost.

Ne-am bucurat si am plans imbratisati. Ne-am tinut de mana cand am privit prima oara spre ecranul ecografului. Si ne tinem si acum de mana, privind catre  viata care a inceput o data cu noi: cea mai frumoasa dintre vietile posibile. O viata in care Mos Craciun ne va aduce barza, care ne va aduce minunea, care ne va aduce lumina, si nesomnul, si rostul, si rodul dragostei noastre.