Zapada tarzie

-Sa nu ma lasi singura de Craciun,sa nu ma lasi si tu.A  spus trista privind fotografia cu margini ingalbenite de vremuri.Din poza zambesc doi parinti alaturi de trei copii .

O privesc si eu,in sufletul meu se da o lupta crancena,avem totul programat,,vorbesc doar de plecare,de weekendul castigat la concurs.Ma lupt de mult sa le ofer o astfel de iesire dar viata e mult prea grea sa pot pune deoparte si pentru vacante.E cadoul lor,de zece zile pregatesc bagajele cum sa le stric bucuria?Sa le spun ca nu mai merg fiindca mama e in spital?Stiu ,stiu,e si bunica lor dar stii tu cum sunt copii .Am s-o sun pe sora mea,pe fratele meu,voi rezolva cumva sa vina ei ,sunt doar doua zile,e si mama lor.

Noaptea a fost una grea,vise agitate,amertecate din care nu puteam intelege nimic,am o stare grea,apasatoare,e fluierul ceainicului?A,nu ,e telefonul,aseara nu mi-a raspuns nimeni,acum sunt doua mesaje,primul:”te sun mai tarziu nu am timp si chiar nu pot sa schimb programul” al doilea “te sun cand pot,sunt ocupata cu munca,am si musafiri,nu pot contramanda nimic”

Micul dejun e pe masa iar ei nu mai vin,incep sa-i strig pe rand

-Grabiti-va,eu trebuie sa merg si la spital,ce tot faceti acolo?Au aparut tacuti asezandu-se in liniste,nimeni nu scoate un sunet,sunt tristi,in bucatarie il intreb pe sotul meu :

-Le-ai spus tu ceva?De ce sunt asa cuminti?

-Nu,probabil au vazut ca esti trista ,mi-a spus sarutandu-mi fiecare ochi .

-Ma duc la mama,azi o externeaza,i-am intins telefonul cu mesajele izbucnind in plans.

-Stiu,am vorbit si eu cu ei aseara,adormisei si nu am vrut sa te trezesc.

-Dragul meu,mergeti doar voi,o sa raman cu mama,nu vreau sa le stric bucuria copiilor,m-a imbratisat tacut,o imbratisare din care nu m-as fi desprins niciodata,a incuviintat din cap.

Ne-am luat ramas bun cu lacrimi in ochi privindu-i pe geamul salonului cum taraie dupa ei gentile mari:).Mama ma asteapta cuminte pe marginea patului,o i-au de mana si plecam ,drumul e lung.In autobuz am timp sa ma gandesc la multe,in timp ce ea doarme cu capul pe umarul meu imi amintesc ca si eu faceam la fel cand eram mica.Pe drumul spre casa cufundata in intuneric a inceput sa ninga,fulgi mari si desi se aseaza peste noi,e aproape noapte ,incerc sa descui usa dar nu reusesc,broasca s-a intepenit de frig,deodata…usa se deschide singura,luminile se aprind…

-Surpriza!!!ha ha ha ))

-Ce e cu voi aici?Trebuia sa fiti in excursie,sunt toti,sotul copiii,sora si fratele,iar mama ,mama radiaza de fericire,casa miroase a craciun,prajitura cu mar,crengute de brad,iar afara ninge,o zapada tarzie.Din tabloul de la capul patului tati ne zambeste ,e fericit fiindca a reusit ceea ce aseara parea imposibil,ne-a adus impreuna poate pentru ultima data .Inca nu pot sa-mi revin,in vale se aud colinzi semn ca nu e un vis.

Craciun fericit!

Cei dragi mereu aproape

Craciunul aduce proape pe cei dragi.

Imi amintesc cu drag de Craciunurile copilariei, cand impreuna cu fratii ,ne pandeam parintii facand bradul, dar sustinand cu indarjire ca inca mai credem in Mos Craciun.

Au urmat apoi Craciunurile cu fiica noastra, cand ne bucuram, eu si sotul, alaturi de ea, de cadourile pe care le aducea Mos Gerila, pe atunci. Era nebunia dinainte, cand cautai sa gasesti de toate pentru a fi Craciunul perfect.

Anii au trecut si iata ca, acum ca si alta data, Craciunul ne aduce impreuna, dar acum, in calitate de bunica. Poate ca de-a lungul anilor Craciunul a fost altfel. Au fost vremuri cand Craciuinul insemna cadouri, apoi alergatura sau bunastare, caldura si miros de portocale si scortisoara, au fost Craciunuri pe care le-am petrecut sperand ca maine va fi mai bine, caci azi era cumplit, au fost Craciunuri umbrite de tristete, dar totusi bucuria imensa era mereu ca suntem impreuna.

Si daca azi “impreuna cu cei dragi” inseamna altceva, decat ce insemna in urma cu 55 de ani, pentru ca unii s-au dus, altii au venit, inca ma bucur de sosirea Craciunului pentru ca primesc in continuare cel mai minunat cadou de la viata: sunt impreuna cu cei dragi.

Magia sarbatorilor, cu Olivia Steer

O cred pe Olivia Steer atunci cand spune ca exista sarbatori magice, a caror taina se rasfrange asupra vietilor noastre, luminandu-ni-le pentru totdeauna.

O cred pe Olivia Steer, pentru ca, la randul meu, stiu ca existenta ti se poate schimba intr-o clipa, daca ai pastrat in suflet, cu credinta, dorinta reinventarii, a renasterii, a propriei iluminari.

In povestea mea de dragoste, cel dintai Craciun petrecut impreuna ne-a adus-o pe Iza, fetita noastra. Cel mai mic copil al meu s-a nascut inainte de Craciun si nu am sa uit niciodata cum, in noaptea Ajunului sfant, cand am urcat in salonul bebelusilor sa-mi alaptez copilul, am gasit opt patuturi locuite de niste pui de ingeri imbracati in hainute de Craciunei. Iza avea si ea costumas rosu si caciulita pe cap, rosie cu blanita alba. Era singura fetita din salon, langa sapte baieti, si era atat de mica, incat capsorul ei nu ocupa decat jumate din palma tatalui ei.

Am, insa, si alte amintiri nepretuite legate de noaptea de Craciun. Craciunul de acum cativa ani ne-a adus, mie si copiilor mei, casa frumoasa in care locuim acum. Am izbutit sa fiu gata cu toate pregatirile, cu zugravelile, cu mobilele, cu bradul de Craciun si ne-am bucurat impreuna ca, in sfarsit, suntem acasa…

De cateva ori, steaua din varful bradului a luminat atat de puternic, incat stralucirea ei mi-a luminat inima pentru totdeauna. Si, in fiecare an, straluceste superb,ca sa imi tina sperantele in viata.

Cititi, va rog, povestea de Craciun a invitatei noastre, Olivia Steer. Va va aduce aminte de voi insiva, cei buni, cei frumosi, cei inocenti. De voi, cei care credeti in magia Craciunului.

Craciunul, o taina impartasita

Mi-a fost greu sa inteleg ce fior nedeslusit ma tulbura mereu in preajma Craciunului. Abia acum, incep sa-i dezleg taina, ca un ucenic umil ce-si pierduse aproape speranta, batind prea mult la portile cunoasterii.
An de an, am impodobit bradul. Un brad falnic mereu, ales de tata, cu crengi stufoase si cetina de argint verde. Infasurat bine cu sfoara groasa de cinepa, sa-i tie strinse crengile, nevatamate, era tras pe scari in sus, pina acasa, la etajul doi al unei cladiri vechi, din apropierea Bisericii cu Luna.  Icnind, pufnind de efort, ca un Hercule savirsind a treisprezecea munca, depunea tata, cu ultima sfortare, trupul inca plin de viata al bradului, la picioarele noastre. Ca pe o ofranda de impacare adusa Zeilor.
Ce miros de codru se statornicea atunci in casa! Si cita bucurie!
Ma repezeam apoi cu Lavinia, surioara mea mai mare, sa inaltam amindoua de-ndata bradul de doi metri sau mai bine si sa ii dezlegam crengile cum ai dezlega lanturile unui condamnat fara de pacat. In graba, cu vina… o vina rascumparata poate, de gestul eliberarii.
Contemplindu-i mai apoi maretia, simteam sa-i anin intii o stea de sticla stralucitoare, chiar in virful cel mai de sus al sau. Ca sa inteleg vazindu-l astfel incoronat ca, in libertatea padurii, el se-nalta semet pina la cer. Unde isi poate scutura pletele printre stele adevarate, atingind cu fruntea Luceafarul de noapte… in vreme ce cu buzele isi soarbe puterea direct din Caleea Lactee…
Dar nu banuiam o clipa macar ca ceea ce vad eu in fata mea, nu e decit o oglindire mai saraca a bradului, care este in realitate. Iar ca reflectarea putea fi cu atit mai inexacta, cu cit picla neîntelegerii imi incetosa mai greu privirea, ca intr-un joc de oglinzi deformate…
Incepeam pe urma lent, cu gesturi evazive, cocotata instabil pe o scara de biblioteca, sa-l impodobesc cu globuri de cristal si portelan frumos pictat, cu ingerasi durdulii de ceramica alba, nuci poleite cu aur, covrigi pudrati cu zahar, bomboane invelite in celofan sclipitor si fosnitor… si cite si mai cite. Rind pe rind, de la cele mai mici, din virf de brad, pina la cele mai de jos, mai dese si viguroase crengi ce maturau de-acum podeaua, il acopeream cu beteala stralucitoare, cum ar acoperi o iubita trupul iubitului ei, cu sarutări moi si staruitoare.
Ajunsa la picioarele bradului, ma inclinam firesc, facindu-mi de lucru cu ultima beteala argintata, infasurata pe crengile groase de la poale. Fara sa intuiesc macar ca ingenunchiez astfel, in fata lui, ca intr-un ritual sacru.
Era de-acum si mai frumos! Ma asezam pe jos si incepeam sa-i numar crengile, podoabele, reflectiile de diamant din beteala argintata, luminitele colorate ce pilpiiau ca o zbatere usoara a unei aripi de inger, pina ajungeam cu privirea din nou, in virf, la steaua fara nume.
Si drumul acesta necontenit de la pamint spre cer si inapoi ma facea sa sper – fara sa stiu macar ca sper – ca cele doua planuri, cel teluric si cel celest, nu sunt atit de scindate. Ci se contopesc macar o data, in ajun de Craciun.
Simteam fara indoiala ca bradul meu e mai mult decit un brad. E o scara magica ce ma poarta spre alte lumi! Mai pline de lumina.

Simteam ca prin trunchiul lui acoperit de rasina, trece – cum ar trece niste curenti puternici de energie – o seva magica zamislita din roua cereasca, ce curge de sus in jos si binecuvinteaza, prin simpla fiinta, pe cei ce s-au strins in jurul bradului.
Dar nu-mi desluseam in cuvinte emotiile. Le simteam doar cum ma mistuie. Ca un dor. Dorul s-a umflat, an de an, ca un aluat dospit, ce sta sa se fringa peste buza covetii… ca sa ma faca, sa ma sileasca negresit, sa aflu mai bine taina bradului si a Craciunului.
Am devenit deci mai treaza la semnele fericite pe care avea sa mi le arate providenta. Mai atenta la gesturi, mimica si vorbe… cautind rosturi noi in toate.
Dorintele mele cele mai arzatoare, soptite ca o ruga, in noaptea de Craciun, deveneau aievea curind. Si incepeam sa cred ca o prezenta speciala, dar nevazuta ochilor mei, imi face favoruri nesperate, daca erau cerute cu sufletul. Sa spun ca am fost, deci, nelamurita de coincidenta primei intilniri cu Andi exact in Ajun de Craciun, intilnire ticluita de prieteni comuni?  Cum as putea sa cred c-a fost o nimereala? Cum as putea sa nu inteleg legatura organica intre gind si intimplare? Cum as putea sa mai ramin oarba?

Craciunul e, de atunci, o taina impartasita. E noaptea inceputului si a regenerarii mele.
De cind s-au nascut copiii, totul a capatat si mai mult sens. Asez de-acum, cocotata pe o scara de biblioteca, steaua de sticla argintata in virful bradului, adus ca o ofranda pe brate de Andi-n casa. Sub ochisorii curiosi ai lui David si Luca, ma ridic incet pe virfuri si le simt rasuflarea cum se intretaie cind fixez atenta podoaba stelata, ca pe un luceafar al multumirilor noastre. Si fac asta cu convingerea ca steaua ce are azi un nume va proiecta pe cer, ca intr-o oglinda, imaginea fidela a unei familii fericite. Si recunostinta mea toata.

*****

Veti zice poate ca sunt o femeie norocoasa, dar ca norocul nu se impune prin simpla vointa. Poate te nasti cu el… dar, nu, nu poti indupleca destinul sa ti-l predea, doar pentru ca-l vrei, il ceri, il revendici. Veti crede poate ca fericirea tine de hazard si ca magia gindurilor, a sentimentelor nu exista. Veti insista poate ca nefericirea e o butie cu clei viscos, fara scapare, care te incolteste, te infunda si te ineaca.

Asa sa fie oare? Sa mi se fi parut oare doar mie ca destinul poate fi provocat sa-ti dea ceva in plus, ceva mai bun, ceva nesperat? Sa fiu eu oare naiva crezind ca acelasi destin devin – in chip misterios – mai maleabil, mai empatic si ca nu intimplator disponibilitatea lui de a fi ingaduitor cu oamenii se arata mai ales in clipele magice din Ajun de Craiun?

Va rog, nu-mi dati dreptate! Fiti lucizi! Ferecati complezenta sub sapte lacate! Contraziceti-ma, fara sfiala! Aduceti-ma cu picioarele pe pamint. Treziti-ma la realitate… la cealalta realitate, daca puteti…

Astept cu nerabdare sa fim din nou impreuna!

Se apropie sarbatorile de iarna, in familia mea e mare zarva. Ne strangem cu totii la sora-mea care sta la curte, acolo am crescut cu un purcelus pe care il vom taia pentru Craciun. Am pregatit din timp lucrusoare pentru nepotii si finutii mei. Acolo in curte este un brad care este de o seama cu mine, toti ani il impodobim, impreuna, cu luminite frumos colorate. Cristian care este noul membru al familiei (5 luni) va fii cel mai norocos va primi cele mai multe daruri. Cel mai frumos cadou pentru mine, il consider: familia mea, si rudele apropriate .

Doresc Tuturor Jacobistiilor un Craciun Fericit, si linistit !

La Multi Ani !

Cele mai frumoase cadouri!

Cele mai frumoase momente ale anului se petrec de sarbatorile Craciunului.Cu toti sarbatorim nasterea domnului nostru Isus Christos pe pamant si cum am putea sarbatori acest eveniment decat cu familia adunati la masa bogata de Craciun, impartasind aminiri petrecute dealungul anului, daruind si primind cadouri, desfrutandune de bucuria copiilor atunci cand isi desfac cadourile mosului, bucurandu-ne alaturi de familie, petrecand momente de neuitat in ajunul sarbatorilor.Cel mai frumos cadou pe care as putea sa il primesc vreodata, ar fi ca in ziua de craciun sa fim cu toti adunati, sa luam masa de Craciun impreuna, sa deschidem impreuna cu fetitele noastre cadourile aduse de mos Craciun, sa ascultam colinde, sa fie pace si caldura sufleteasca in familie, iar apoi seara sa mergem sa vedem orasul imbracat in hainele sale de sarbatoare. Craciun fericit alaturi de cei dragi!

Cadoul meu

Anul trecut de Craciun am avut parte de cel mai frumos cadou,atunci cand am primit vizita nepoatei mele Alesia pe care nu o vazusem decat in fotografii ea nascanduse in preajma Craciunului acum trei ani in strainatate.Imi este imposibil sa descriu in cuvinte trairile pe care le am avut atunci cand am strans la pieptul meu acest ingeras de copil.Am avut parte de unele din cele mai deosebite sarbatori de iarna din viata mea si de cel mai frumos cadou primit in preajma Craciunului.

Alintaroma cu INCEPUTURI

O noua dragoste, o noua prietenie, o noua poveste, o noua aventura, o noua intalnire, un nou zambet, o noua viata, o noua zi….toate pot incepe cu o ceasca de cafea.

Apreciez editiile de sarbatori si mi-ar placea sa gasesc in pachetele de cafea poate ravase cu cele mai frumoase povesti de Craciun, sau cu mesaje care sa te faca sa zambesti.

Postul Craciunului

M-am hotarat sa tin post dintr-o data, cand prietena mea Roxana mi-a amintit cat de bine e sa respecti datinile crestine. M-am hotarat abrupt, iar apoi am spus celor din jur, ca sa fiu sigura ca nu-mi mai pot lua promisiunea inapoi.

Nu stiu daca obiceiul de a posti e privit, in zilele noastre, cu respect sau cu dispret. Am vazut multi oameni stanjeniti sa-si marturiseasca stradania de-a urma un obicei vetust si am auzit destui chicotind pe la spate pe seama celor care incearca sa-si spele pacatele odata cu toxinele din organism. Stiu sigur ca eu insami, acum cativa ani, cand tineam post in fiecare zi de miercuri si de vineri, daca eram in medii prea imbibate de fite si fumuri, evitam sa dau explicatia adevarata a faptului ca evit sa mananc produse animale. Stiam deja ca, daca ma declar vegetariana voi fi privita ca o duduie emancipata, moderna, preocupata de silueta, pe cand, daca spun ca postesc, s-ar putea sa par habotnica de-a dreptul.

De cand am ramas insarcinata cu fetita cea mica, nu am mai tinut nicio zi de post. In timpul sarcinii stiam ca femeile nu trebuie sa se abtina de la nimic, iar apoi, dupa ce am nascut, mi-am gasit tot felul de motive serioase, mai intai, apoi de pretexte, si nu am revenit la obiceiul meu de mai inainte.

Ma intorc acum, spasita, smerita, la straduinta mea de odinioara si incerc sa fiu mai buna printr-o renuntare. Vreau sa-mi reexersez limitele printr-o tentatia de eradicare a propriei mele lacomii. Umplu frigiderul cu salate si-mi umplu inima cu ganduri bune. Tin postul Craciunului, si, fara sa-mi pese daca voi fi bine sau rau vazuta, merg mai departe pe drumul care ma conduce in miezul iernii si al bucuriei. Credinta mea miroase a fulg de zapada si a mere coapte. Inima mea e mai usoara si mai usoare-mi sunt si visele acum, cand pregatirea mea pentru sarbatoare a inceput, iata, cu cateva saptamani mai inainte decat a celor care nu tin post.

surprize care isi merita prezenta :)

Era o seara geroasa de decembrie, vatul rascolea cu un zumzet ingrozitor copacii iar frunzele acestora se ascundeau ingrozite de parca nimic sau nimeni nu ar mai fi putut sa le ocroteasca, dar, pentru mine, aceasta zi nu era decat un mic ragaz dupa un istovitor trimestru scolar.

Ghemuit langa soba dogoritoare auzeam uneori respiratia bunicii care imi mai calma putin din teama provocata de singuratate.

Ajunsesem deja spre sfarsitul ultimului capitol al cartii care imi era cel de-al doilea tovaras al noptii, cand, dintr-o data vad usa deschizandu-se … era mama! In miezul noptii, prin furtuna ingrozitoare de afara, dupa a zi goaznica la servici, ea se strecurase pana la bunici in special pentru ca sa imi aduca … coletul comandat in urma cu doua saptamani si care stia ea ca imi va schimba seara intr-un izvor de bucurie!

Ce intalnire minunata :0)

« Pagina precedenta — Pagina urmatoare »