Cel mai frumos cadou este EA

Imi place sa o rasfat,imi place sa o vad zambind,sa o fac sa rada…imi place sa o vad fericita. La randul ei,ma rasfata cu mici gesturi si cuvinte.

De cand ne-am cunoscut,ea a facut ca fiecare zi sa fie mai frumoasa si a facut cele mai dulci si tandre gesturi si surprize.

Zilele mele de nastere au capatat culoare;nu le serbam inainte,nu aveam mereu un tort cu lumanari, insa in ultimii ani ea a avut grija ca zilele mele de nastere sa fie deosebite.

Anul acesta, hotarasem sa nu serbez ziua cu prietenii deoarece aveam o perioada aglomerata la facultate: aveam de invatat amandoi pentru partiale, colocvii. Dar nu a fost asa…

In dimineata zilei mele de nastere de anul acesta i-am simtit buzele calde pe obraz. Am deschis ochii si am vazut-o cu un mini-tort in mana, cu 21 de lumanari aprinse! Nu exista inceput mai bun pentru o zi de nastere decat acesta! Am zambit larg, dupa care ea a inceput sa imi cante “La multi ani!”-si va spun ca ea nu canta niciodata singura cu cineva in camera, crede ca nu are voce…pentru mine insa a fost cel mai frumos cantec de “la multi ani” pe care l-am auzit.

Dupa aceasta, mi-a cerut sa desfac cele doua cadouri impachetate frumos care se aflau pe pat. Era nerabdatoare sa vada daca imi plac si se bucura ca un copil…

O zi inceputa atat de frumos merita si un sfarsit pe masura, asa ca seara am decis sa invitam cativa prieteni in oras. Am primit urari de “la multi ani”, am ciocnit un pahar de sampanie, am sarbatorit si astfel o zi care credeam ca va fi obisnuita a fost o zi speciala.

Pe drum spre casa, am discutat despre zile de nastere, ne-am povestit cateva momente din copilarie, iar ea m-a intrebat ce cadou m-a bucurat cel mai mult pana acum…i-am raspuns, luand-o in brate, ca cel mai frumos cadou este ea.

P.S.:In poza este prajitura dupa ce au fost scoase cele 21 de lumanarele

Sa daruim si naturii

De curand facand o plimbare la munte pe un traseu usor,foarte fregventat,am ramas surprins de modul cum semeni nostri trateaza natura.Ar trebui sa daruim macar cateva zile din an naturii pentru a transmite generatiilor viitoare un mediu curat si sanatos.Fiecare din noi poate ajuta natura prin plimbari cu bicicleta in detrimentul autoturismelor,plantarea arborilor,selectarea materialelor reciclabile,colectarea deseurilor etc.si natura ne va darui in continuare viata si sanatate.

Fiecare zi are darurile sale

Martialis spunea in opera sa Epigrammata: ” Omnis habet sua dona dies”, ceea ce inseamna ca fiecare zi are darurile sale. Nimic mai adevarat, daca ne gandim ca si lucrurile neinsemnate (ca de exemplu un zambet, un ajutor nesperat, o floare) pot avea o semnificatie imensa. Mi se intampla zilnic sa primesc in dar un zambet si o cafea jacobs intens alintaromata. Raspund tot cu un zambet si am grija sa prepar eu urmatoarea ceasca de cafea… Cum sa nu incepi ziua frumos?

Daruiesc fericire

Daruiesc pentru ca imi place sa ii vad si sa ii simt pe ceilalti fericiti.Daruiesc lucruri marunte, lucruri de pret, lucruri de tot felul, daruiesc zambete, daruiesc clipe si perioade din viata mea.Daruiesc din nevoia de a starni zambete de fericire, daruiesc din nevoia de a alunga tristetea, nefericirea sau neputinta, din nevoia (egosita) de a ma face fericita pe mine insami, de a satisface nevoia mea personala de clipe de neuitat.
Asta ma face pe mine fericita: sa aduc fericire, zambete si bucurie celorlalti - de aceea ma ofer pe mine, fiecaruia cate putin, in fel si chip…

Verbul “a darui”

Nu stiu cum sa spun, dar când aud verbul “a darui” nu-mi vine în minte decât mulțumirea pe care o am in suflet cand vad  zâmbetul sincer al persoanei dragi care primeste ceva ,indiferent ce, din partea mea.Foarte mult ma bucura si cand cineva imi ofera mie un dar,oricat de mic ar fi,pentru ca ma gândesc că cel care face acest lucru, s-a gandit la mine, macar pret de  câteva minute, gandindu-se ce mi-ar bucura sufletul la maxim.Nu stiu la altii cum sunt,dar mie una, îmi place tare mult să primesc dar și mult mai mult să daruiesc. Iubesc momentul când persoana căreia îi fac un dar din suflet este luata prin surprindere si recunosc ca si mie imi place foarte mult sa am surprize de genul acesta.Ceea ce daruiesti este de fapt respectul fata de celalalt.. printr-un mic dar ii arati ca are insemnatate pentru tine,ca ocupa un loc special in “spatiul” tau,ceea ce daruiesti din inima,oricat de neinsemnat ar fi lucrul acela,este un dar totusi!Asadar, trebuie daruit si primit cu sufletul curat si deschis!

Ia-ma pe mine, sa-ti fiu dar si lumina

Puterea de a darui mi-a fost, dintotdeauna, mai draga decat sansa de a primi. Sunt fericita atunci cand cei pe care ii port in inima mea se simt mai impacati, mai linistiti, mai veseli, mai senini si, uneori, mai fericiti langa mine. Zambetul lor innobileaza oglinda tuturor cautarilor mele.

Sunt marea vrajitoare a cadourilor luate pe furis si ascunse in locuri la care nimeni nici cu gandul nu ar fi gandit vreodata. Sunt tot mai abila in jocul indiciilor pe care il jucam de fiecare data cand avem sa ne daruim ceva. Casa noastra se umple adesea de biletele cu semne ciudate si poze facute anume ca sa contureze drumul catre taina, cat de mica, impachetata in straie de sarbatoare si despachetata cu clinchete de ras, pentru ca copiii mei se bucura de cautarile tot mai sofisticate, de descoperirile care ii obliga sa fie tot mai destepti, mai mari, mai intelepti.

Sunt maestra petrecerilor surpriza. Nu trece aniversare pe langa care sa nu organizez ceva uimitor, la care sarbatoritul casei noastre sa nu tresara, cu bucurie. Pentru copii, dincolo de petrecerea de la gradinita vine, pe furis, aniversarea din parc. Dincolo de serbarea de la locul de joaca mai izbucneste, cu artificii, petrecerea din gradina. Iar pentru sotul meu si aniversarile noastre presarate aproape din luna in luna am mereu pregatita o plecare intr-un loc gasit cu greu si cu dragoste, unde sa aniversam doar noi doi, un cadou bun de asezat sub perna sau un sarut care sa pecetluiasca bucuria noastra ca a mai trecut un an, un anotimp, un timp peste dragostea si peste impletirea noastra.

Ia-ma pe mine, sa-ti fiu dar si lumina, ii spun lui, iubitului, in fiecare zi in care luam viata de la capat, iar eu ma asez de buna voie in slujba fericirii lui stiind ca voi fi rasplatita inmiit. Pentru ca dragostea data se preschimba in dragoste. Pentru ca darul facut din suflet se preschimba in pas catre Rai. Pentru ca, daca daruiesti, primesti.

Nunta cu dar

Am fost zilele trecute la o petrecere de casatorie. Nu chiar o nunta, pentru ca nu se fac nunti in postul Pastelui. Dar acolo lucrurile pareau sa decurga ca la o nunta obisnuita, iar mesenii se scotoceau in buzunare dupa bani.

Se pastreaza inca, inradacinata in noi, traditia conform careia trebuie sa dam oamenilor care se casatoresc cate un plic cu bani. Sau, daca nu, cate un obiect “pentru casa” care se dovedeste, cel mai adesea, complet inutil. Numai ca oamenii nu mai tin seama ca traditia nuntilor cu dar s-a nascut, probabil, pe vremea in care tinerii casatoriti aveau nevoie de un ajutor in viata. Aspirau sa-si cumpere casa. Sau masina. Sau televizor color. Iar cei care veneau la nunta lor, dupa ce beau, mancau si dansau, luau plicul umplut cu  suma care sa acopere “tacamul” si-l indesau in buzunarul ginerelui. Apoi traiau cu senzatia ca au contribuit la fericirea viitoare a unei familii.

La cununia la care am fost, mirii nu erau la primul mariaj, nu aveau nevoie nici de casa, nici de masina, si, pe deasupra, anuntasera ca fac o simpla petrecere fara dar si fara cadouri, si nu o nunta ca-n povesti. Numai ca toti cei invitati se simteau obligati sa cotizeze in lei sau in valuta si sa se lupte cu impotrivirea mirilor care refuzau cu indarjire sa accepte plicurile.

Ne-a intrat in sange ideea ca, daca doi oameni se casatoresc, trebuie sa le oferim bani, iar daca nu avem buzunarele pline, nu indraznim sa calcam la o nunta. Chiar daca nu se mai striga darul ca pe vremuri, cand unul dintre muzicanti sau chiar nasul mergea de la o masa la alta si anunta cu glas tare ce suma a dat fiecare mesean (cei care trimiteau bani, fara sa fi venit la nunta, beneficiau de strigarea numelui cu precizarea “n-a mancat, n-a baut”), tot nu ni se pare firesc sa ne limitam la urarile de casa de piatra. Nu mai danseaza nimeni numai pentru norocul celor care s-au casatorit, probabil pentru ca nu mai crede nimeni in casatorie ca gest de iubire si pas spre fericire. Insa eu ma gandesc ca mai sunt, totusi, oameni care se iubesc atat de mult, incat nu au nicio indoiala ca vor ramane impreuna mereu. Si atunci fac totul asa cum s-ar cuveni, dupa legile pamantului si ale cerului, fara sa aiba nevoie de dar.