Jacobs, darul perfect

E greu sa cunosti gusturile si preferintele celor din jur. Poti oferi o carte, sau un parfum, o piesa de imbracaminte sau un accesoriu. Dar pentru a oferi darul potrivit trebuie sa cunosti foarte bine persoana.

Exista si daruri potrivite oricui, cu care sigur nu vei da gres niciodata: cafeaua Jacobs cu sau fara un buchet de flori alaturi, dar neaparat impreuna cu o ciocolata Milka.

A DARUI inseamna A IUBI!

In opinia mea, a face daruri de orice natura ar fi ele, inseamna sa ai un suflet mare. Sa il iubesti pe cel de langa tine ca pe tine insuti!

Nimeni nu e atat de sarac incat sa nu aiba ceva de oferit, asa cum nimeni nu e atat de bogat incat sa nu aiba nevoie sa primeasca.

Daruiti celor dragi clipe de fericire, daruiti mici bucurii aduse de o cafea buna, neaparat Jacobs si o ciocolata grozava, daruiti atentie si veti fi rasplatiti.

Ce floare, ce parfum, ce salut?

Daruim flori fara sa mai detinem arta de a le alege pe cele care sunt cu adevarat potrivite persoanei dragi careia le inmanam. Cumparam adesea parfumuri, pentru ca sunt un dar la indemana, fara sa ne pese cu adevarat daca aroma cuprinsa in sticluta va aduce bucurie celui caruia i-am oferit-o.

Felul lipsit de inspiratie in care alegem, uneori, darurile nu e neaparat o dovada de superficialitate. Pana la urma, exista o stiinta a darului potrivit pentru omul potrivit? Nu ne-a invatat nimeni cum sa pregatim surprizele aniversarilor sau ale sarbatorilor. Iar in cartea manierelor frumoase suntem invatati cum sa inmanam darurile pregatite de acasa, nu si cum sa le alegem in asa fel, incat sa aducem lumina in ochii celui care desface pachetul frumos ambalat.

E adevarat ca garoafele aduc ghinion? Calele sunt flori numai pentru inmormantari? Trandafirii sunt rezervati indragostitilor? Crizantemele sunt potrivite doar persoanelor mai in varsta? De unde invatam ce floare, ce parfum, ce salut sa folosim atunci cand mergem la o intalnire, la o aniversare, la o petrecere asteptata cu drag?

Sunt oameni care detin talentul cadourilor inspirate si altii care invata cu greu, daca se straduiesc indelung. Din pacate, manuale nu exista, desi ne-ar fi de folos sa studiem, macar putin, arta darului potrivit. Pentru ca daca daruiesti, primesti.

Daruiesc timp

De-a lungul vietii am auzit mereu de oameni care se plang ca nu le mai ajunge timpul! Se dedica intr-atata serviciului incat uita si de ei insisi!

Mi-am dat seama ca cel mai important e sa le oferi celor din jurul tau din timpul tau. Sa ii asculti, sa ii sprijini in momente de cumpana, sa ii indrumi pe cei care iti cer sfatul, sa te bucuri de bucuria lor si mai ales sa nu refuzi niciodata o invitatie la o cafea Jacobs, alaturi de o ciocolata cu lapte Milka.

in dar ,,viata”, ce daruim noi?

sa va spun si eu parerea mea,cred ca darul cel mai frumos pe care l-am primit fiecare e viata,bucuria ca ne-am nascut sanatosi si pentru mine cel mai frumos dar sunt cei doi fii ai mei pe care ii iubesc foarte mult dar ce daruiesc eu? incerc de cate ori am ocazia sa fac fericit un om necajit ajutand cu ce pot haine,alimente,medicamente sunt atatia oameni nevoiasi in jurul nostru,copii bolnavi carora situatia financiara a parintilor nu ii poate ajuta mult

ma doare sufletul ca nu pot darui si ajuta mai mult dar ii multumesc in fiecare zi lui dumnezeu ca am doi copii sanatosi si ma rog sa le fie mai bine si celorlalti

nu cred ca este om ce nu a primit si daruit ceva in viata!

dar din dar

Cred ca e bucuria fiecarui de a daruii un cadou, de a face o surpriza , sau a da o mica atentie cuiva drag.

Sunt fericita atunci cand daruiesc persoanelor dragi sau necunoscute un mic dar sau o mana de ajutor.

Sunt fericita atunci cand pe cei dragi sau pe cei necunoscuti ii pot multumii din putinul meu.

Sunt fericita atunci cand va vad pe voi dragi cititori/concurenti ca ati daruit multe la viata voastra.

Fii bun la suflet!

Buntatea adevarata, cumsecadenia aceasta de care vorbim e o notiune pe care istoria nu prea are timpul sa o puna in miscare in orele ei furtunoase; dar care la acest timp al constructiei pasnice pe care il traim revine tot mai frecvent in vocabularul nostru, in trairile noastre launtrice, revine tot mai des in practica existentei fiecaruia dintre noi.De fapt, ce ne sugereaza cuvantul, bunatatea omenesca…?E oare adevarat ce se spunea candva, ca apartine fie numai oamenilor foarte inteligenti, superiori, buni prin intelegere rationala, fie celor foarte simpli, buni prin mecanismele afectivitatii, ca si cum o inima calda ar fi incompatibila cu o minte ascutita?Ma rog, eu nu cred lucrul acesta, dar revenind la bunatate, eu zic ca in faza ei prima, foarte pasiva, ca s-o numesc astfel, cumsecadenia presupune lipsa de invidie, lipsa acelei priviri acre si strambe, aruncata peste bucuriile si insusirile si implinirile celorlalti, presupune anularea uratei filozofii a lui “sa crape si capra vecinului”.Intr-o lume ca a noastra, in care fiecare are locsorul sau asigurat sub soare si nimeni nu umbreste bucata de cer a celuilalt, in care statutul e egal si posibilitatile egale, invidia se dovedeste o zgura, o buruiana lasata inutil si meschin sa creasca pe suflet intru otravirea-in primul rand-a celui care o cultiva.Oare reusita profesionala a altuia, rochia noua purtata de o alta, bucuria pe care o traieste intens altcineva-si nu numai reusita noastra, rochia  noastra noua, bucuria noastra personala-nu fac ca viata sa fie in general mai frumoasa, cerul mai inalt, atmosfera mai respirabila? Ganditi-va …Invidia usuca sufletul celui ce-o nutreste, ii face in primul rand sa sufere pe el, pe egoistul ce nu se iubeste decat pe sine si pentru sine.Bunatate inseamna neaparat generozitate, puterea frumoasa de a te bucura de bucuria altuia, de a  i-o impartasi sincer si nu cu cine stie ce fatarnicii mieroase.Inseamna apoi, gestul de a sti sa intinzi fara ezitari mana cand ti se cere ajutorul, cand ti se cere a raspunde cu un da solicitarii care ti se face de obicei cu o voce mica, scazuta, caci postura de solicitant nu e nimanui placuta, si nu cu acel de la bun inceput taios nu, sau nu stiu, sau nu pot, care inseamna, de fapt,  adesea, nu vreau!

Tot om bun la suflet e si cel care stie sa insufle celor din jur incredere in ei insisi, si speranta de ziua de maine, sa dea- daca are de unde-din energia si vitalitatea lui, sa nu-si precupeteasca zambetul de pe buze, si nici cel din suflet, sa stie a spune, atunci cand e cazul, o vorba frumoasa, o vorba de lauda, o vorba de incurajare.De cate ori o asemenea vorba nu ne-a scos dintr-un moment greu al vietii?!…Ei bine, imi ingadui eu sa spun, daca ne place sa primim asemenea daruri minunate, de ce sa nu ne placa sa le si oferim?

Daca ne place sa avem de-a face cu oameni buni, cu oameni generosi, cu oameni de omenie, de ce nu ne-am stradui sa facem si noi parte din acestia?…

La cine vine Mos Nicolae?

Sarbatoarea de Mos Nicolae a ramas atarnata intre doua lumi. E pentru oameni mari sau doar pentru copii? Pe mine ma ispiteste mereu cate un gand sa-mi asez pe pervaz ghetutele cu toc, dar ma opreste spaima ca le-as putea gasi goale, sunand a dezamagire…

Mos Craciun vine in fiecare an si pentru mine. Fie ca-mi asaza sub bradul parintilor cate-un pachetel legat cu funda, fie ca le daruieste mai intai copiilor mei un strop de inspiratie in plus, cat sa-mi poata face un desen care sa-mi aduca bucurie o data cu felicitarile, el imi da semne ca ma iubeste si acum, poate chiar mai mult decat in anii dintai ai vietii cand, fiind vremuri grele in casa noastra saraca de pe strada Melodiei, nu reusea sa ajunga chiar intotdeauna. Cu un an in urma, Mos Craciun mi-a adus un dar minunat, dupa care tanjeam de multa vreme fara sa indraznesc sa sper cu adevarat ca il voi primi: o fetita-craciunita, cu hainute alb-rosii si zambet mai stralucitor decat steaua din varful bradului. Dar Mos Nicolae nu a mai venit de mult, chiar daca l-am asteptat.

Am in dulap ghete scumpe, elegante, din piele fina si catifelata la atingere. Dar ma gandesc cateodata ca as renunta oricand cu bucurie la toate agoniselile, ca sa ma intorc la o varsta la care stiam ca mi se cuvin toate darurile viitorului, ca e dreptul meu sa astept miracolele sa vina de dupa perdea. Mi-e drag dintotdeauna Sfantul Nicolae si ma rog sa aiba grija de familia mea si de linistea noastra. Si tot lui ii cer, in toate rugaciunile, sa ne lase inocenta in suflet, sa ne apere de oboseala inimii, sa vina si la noi mereu, an de an, ca sa ne aduca in casa sarbatoare si speranta. Si sa ne ingaduie sa fim, din cand in cand, copii, pentru ca tare e greu sa fii tot timpul om mare…

Timp potrivit

Am iubit, intr-un timp de care imi aduc cateodata aminte, un barbat care nu era niciodata atent cu sarbatorile mele si ale noastre. Nu-mi daruia nici flori, nici martisoare, nici daruri pentru aniversari.

Imi spusese, inca de la inceputul relatiei noastre, ca el nu e genul care sa-si bata capul cu nimicuri. Ca dragostea lui pentru mine nu are nevoie de forme de exprimare atat de comune. In schimb, lui ii erau tare dragi darurile, iar de ziua lui se bucura sa fie aniversat cu fast.

La inceput, am fost convinsa ca nu ma va afecta felul sau nepasator de a fi. Ca cele cateva calitati ale lui absolut extraordinare suplinesc cu varf si indesat noianul de defecte ordinare. Insa, ceva mai tarziu, cand mi-a disparut febrilitatea aceea de inceput, cand ai face orice sa fii aleasa tu ca partenera si esti convinsa ca niciun cusur al lui nu te-ar putea face sa-l iubesti mai putin, am inceput sa suspin dupa o viata normala. Sa astept, sa tanjesc si, intr-un final, sa-mi revendic prin cuvinte limpezi drepturile minime la rasfat si omagiu. Pentru ca indiferenta lui legata de zilele festive incepuse sa imi apara ca o combinatie letala de lene si zgarcenie.

Nu s-a rezolvat niciodata mica noastra mare divergenta. Si, asa cum e lesne de banuit, intre noi s-au ivit mereu alte si alte neconcordante, asa ca, intr-o toamna, am ales sa plec si sa uit. N-am reusit decat sa plec.

In primavara urmatoare plecarii mele, intr-o zi de 1 Martie, barbatul pe care incercam sa-l si uit a venit la mine si mi-a adus intr-o punguta un pumn de martisoare. Pentru toti anii in care nu-si amintise, ori nu-i pasase. Le-am primit si le-am privit cu atentie. Si abia atunci s-a terminat totul. Pentru ca in clipa aceea am inteles ca exista un timp potrivit pentru toate. Si ca lucrurile pe care nu le-am faptuit la vremea lor se risipesc definitiv. Ca gesturile pe care cineva le-a asteptat nu mai au nicio valoare daca vin cand nu mai sunt dorite. Iar martisoarele pe care nu le-am dat in primaverile care au tanjit dupa ele in zadar sosesc in anii in care-i deja prea tarziu…

Ce daruri cumparam?

Pe ultima suta de metri pregatim surprize cu funda. Nu exista Craciun fara daruri, si toti ne-am dori sa reusim sa facem mai mult decat o cheltuiala in numele traditiei, ci o bucurie celor de langa noi.

Este un har anume sa stii sa alegi darurile potrivite. Am cateva prietene care nu dau gres niciodata atunci cand aleg pentru mine cate ceva. Darurile lor ma incanta si-mi sunt de folos. Dar eu nu fac parte din stirpea celor care stiu sa ocheasca pe raft obiectul care le-ar placea celor dragi. Ma gandesc mult timp inainte, si mi s-a intamplat si sa dau gres. Uneori sunt prea previzibila si cumpar, la o aniversare, acelasi obiect pe care sarbatoritul l-a mai primit si de la altii. Unii stiu sa aleaga cate un parfum nou care li s-ar potrivi celor pe care ii cadorisesc. Altii aleg obiecte de imbracaminte care vin ca turnate celor care le primesc. Mie mi s-a parut mereu mai usor sa ofer accesorii. Genti, posete, curele, ceasuri, bijuterii, chiar daca darurile mele n-au fost foarte originale.

Dar ma lovesc, in ultima vreme, nu atat de problema darurilor facute din dragoste, ci, inainte de toate, de listele intocmite cu migala si multa sarguinta de copiii mei. Oricat de greu le-ar fi sa isi scrie temele, cand vine vorba sa treaca pe hartie un sir nesfarsit de daruri care mai de care mai scumpe, copiii nu prididesc si nu obosesc. Victor presara, mai nou, printre listele cu masinute si jucarii, nume alambicate de jocuri pentru wii sau nintendo. La un calcul superficial, facut la o prima privire fara TVA adaugat, lista lui de pretentii depaseste cu mult o mie cinci sute de lei. Ilona cere cu gratie jocuri, papusi si haine dragute, citez, “cat mai multe”, asa ca nu stiu sa fac o evaluare financiara, insa ma inspaimant firesc si temeinic. Pentru ca, dupa ce un an intreg mi-am motivat absentele de langa ei cu scuza ca trebuie sa plec sa muncesc ca sa avem bani pentru toate bucuriile pe care ni le dorim, imi e destul de greu sa ma eschivez la ceasul bilanturilor, si sa declar ca Mosul e sarac. Fiindca stiu ca ar urma replica indreptatita : “Ce nu poate aduce Mosul, cumpara-ne tu, te rugam!”.

Si, totusi, eu ma mandresc ca, pentru prima oara am reusit, chiar de sarbatori, sa aduc cel mai frumos dar pentru ai mei. O fetita frumoasa, care-i seamana ravasitor barbatului pe care il iubesc, o surioara dulce si scumpa, copiilor mei. Fara ca asta sa insemne, desigur, ca voi fi scutitita de lista trecuta deja pe scrisoarea trimisa Mosului Craciun…

Voi ce daruri ati pregatit?

Pagina urmatoare »