Tranta cu inzapezirea

Am vazut zilele trecute cum arata utilajele “moderne” care arunca nisip pe soselele inghetate: la minus 5, 6 grade, cate-un om infofolit sta in camionul incarcat si, tinandu-si echilibrul in mers, arunca din loc in loc nisip pe sosea, manevrand o lopata cu coada de lemn.

Mi-a fost mila de oamenii pedepsiti sa faca o asemenea treaba si m-am revoltat ca firmele care obtin contractele grase cu primariile nu detin, de fapt, niciun fel de dotari speciale. Un camion si o lopata pot sa gasesc si eu. Dar asta este o alta poveste. Ceea ce m-a uluit a fost faptul ca, la zece ani dupa ce am pasit in secolul XXI -sau noua, ma rog…- in tara noastra lupta cu zapezile se face in maniere atat de primitive, incat sfideaza ridicolul.

Nu stiu ce ar fi zis un locuitor al unei tari civilizate care ar fi asistat la exercitiul nostru de tranta cu inzapezirea. Eu am nimerit intamplator intr-un inceput de iarna in Canada si am fost absolut siderata de repeziciunea cu care un milion de utilaje au maturat zapada cazuta, pe neasteptate, peste Toronto. Dar m-am gandit ca e firesc ca o tara oropsita de ierni grele precum cea din bucata de nord a Americii sa fie mereu in alerta impotriva iernii. Insa nu mi se pare normal nici ca, intr-o tara aflata de doua decenii in capitalism, sa imprastie nisip pe drumurile nationale oameni cocotati in camioane.

Primesc inca de la posta avize pe care o oficianta a scris cu pixul numele meu si soiul de corespondenta care ma asteapta, cuminte, la oficiul postal. Vad inca, prin Bucuresti, carute trase de cai, iar eu locuiesc, la doar 8 kilometri de Magazinul Unirea, in asa-declaratul oras Popesti- Leordeni, pe o strada neasfaltata si unde nu ajunge canalizarea. Dar stiu ca, desi traim intr-o tara in care mai avem mult de indurat pana sa ajungem la nivelul de civilizatie al occidentului, nu exista nicio diferenta intre indrazneala sufletelor noastre, intre cultura generala sau intre nobletea sufletului celor nascuti aici si calitatile celor care au trait in tari in care administratia si birocratia se poticnesc mai putin decat pe la noi. Dar nu ma pot abtine sa-mi spun ca e pacat ca nu am avut sansa unei vieti usoare, numai pentru ca ne-am nascut intr-un punct cardinal unde iarna nu-i ca vara, si ordinea nu-i ca dezordinea, ci doar a spera e totuna cu a dispera.