Haina de blana

Nu am tanjit niciodata dupa haine scumpe, ba chiar mi s-a parut ca toate obiectele al caror pret depaseste o anumita limita sunt doar instrumente de hranit trufia. Am probat, insa, zilele trecute, o haina de blana…

Pana acum, m-am uitat aproape intotdeauna cam chiondoras dupa doamnele impachetate in blanuri. Tinutele lor imi pareau prea pretentioase pentru lumea in care traim si, nu stiu de ce, haina parea nepotrivita cu contextul. Doamnele cu haina de blana scumpa pe care le vedeam in statie la metrou sau in vreo piata bucuresteana imi pareau evadate din alta lume, unde scapatasera si reusisera sa fuga luand doar paltonul imblanit. Cele prea elegante, coborate din vreo masina scumpa in fata localului unde avea loc vreo receptie fitoasa, imi pareau ca sfideaza lumea pentru ca, in 99% din cazuri, nu-si cumparasera haina nici din munca lor, nici din munca cinstita a partenerului lor.

Cand am probat eu insami haina de blana am renuntat la toate prejudecatile. M-am privit in oglinda si mi s-a parut ca niciodata nu am fost atat de frumoasa cum paream invelita in mantoul lung si moale, din blana de culoarea aurului stins. Ca nu as putea fi nicicum altfel atat de eleganta, de distinsa, de sigura pe mine si pe farmecul meu. Dar a fost doar un gand, o iluzie de culoarea aurului. Am depasit zvacnetul dorintei gandindu-ma ca poate nu e raul facut animalelor atat de rau si nici eu, imblanita, nu sunt chiar atat de frumoasa pe cat mi se pare. Dar am ramas, totusi, cu intrebarea: nu cumva haina il face pe om?…

Femei si doamne

Ce trasaturi o fac pe o femeie sa devina doamna? Care sunt transformarile prin care o tanara fata ar trebui sa treaca pentru a ajunge domnita si, mai tarziu, doamna veritabila?…

Povestea cu printesa si bobul de mazare nu e valabila si in cazul diferentierii dintre femeile de rand si doamnele sadea. Experimentul n-ar functiona… Insa exista niste separari clare, pe care cu totii suntem in stare sa le vedem cu ochiul liber, desi nu stim prea bine sa le definim.

Vorbeam ieri despre Catherine Deneuve, o doamna in cel mai profund sens al cuvantului. In conversatiile noastre, Lacrima a evocat o alta faptura a carei incadrare nu are niciun echivoc: printesa Diana. Mai mult decat o doamna, o Lady, dincolo de rangul dobandit printr-un mariaj atat de intristat…

Presa romaneasca abunda in trimiteri, cam lemnoase, dupa parerea mea, la cate o mare doamna a scenei, a muzicii, a dansului sau a televiziunii, dar nu as credita chiar toate referirile care folosesc acest apelativ. Insa, e clar ca exista cateva femei care si-au castigat in ochii lumii statutul de doamne. Prin ce?

Nu cred ca prin bani sau prin siragul de perle. Cunosc multe doamne a caror distinctie si eleganta n-are nimic de-a face cu statutul material, ba chiar il contrazic vehement. Bunica mea era, in mod sigur, o faptura cocheta si rafinata, chiar daca a fost casnica si a locuit cu chirie toata viata. Diferentele stau, cred, in zambet, si-n gratia cu care ridica ceasca de cafea la buze. In felul adanc de a-si privi interlocutorul in ochi. In alunecarea fina a mainilor in aer, atunci cand gesticuleaza. In nobletea inimii si a purtarii cu cei din jur. In simplitatea limbajului, in puterea de a ierta si de a intelege. In neputinta de a-si aseza mainile in sold, de a minti, de a fura, de a insela… Oare am dreptate?

Ce nu au voie doamnele sa faca

Sa se machieze in public. Sa ridice cescuta de ceai sau de cafea la gura fara sa urneasca de pe masa si farfurioara. Sa injure in trafic. Sa iasa din casa nepieptanate. Sa stea cu mainile in solduri. Sa fumeze pe strada.

Am enumerat, la intamplare, doar cateva dintre regulile care obliga femeile sa isi vegheze cu atentie fiecare gest, fiecare aparitie. Dar, dincolo de regulile stricte scrijelite in codul manierelor elegante, e limpede ca traim intr-o lume in care femeile au cu mult mai multe obligatii de imagine si de comportament decat barbatii.

Pe vremuri, femeile nu aveau voie nici macar sa citeasca ziarul in public. A te aseza la o masuta, cu un ziar deschis inainte, era un gest tipic barbatesc si considerat pe de-a-ntregul lipsit de feminitate. Am trecut prin etape istorice in care restrictiile au fost, insa, cu mult mai serioase decat cele care tin de recomandarile manierelor cu staif. Au fost ere in care nu am avut acces la scoli, in care nu am avut dreptul la vot sau la casatoria cu alesul inimii. In timp, mai tarziu, au ajuns sa para nimicuri interdictiile legate de costumele cu pantaloni sau de consumul de alcool in public.

Le-am depasit pe toate si, teoretic, traim intr-o lume in care suntem cu totii liberi si egali. Si, totusi, nu pot sa nu simt zi de zi ca femeile care tin la felul in care sunt privite si judecate de cei din jur au obligatii greu de indeplinit. Ies din casa in fiecare zi dupa ce mi-am ales cu grija tinutele si mi-am verificat coafura, desi, foarte adesea, ma intalnesc cu domni care n-au nevoie de atata grija pentru felul in care arata. Conduc masina cu atentie, si, bineinteles, nu injur niciodata in trafic, fiindca nu e un gest ingaduit unei doamne, desi, recunosc, ma enervez si eu adesea. Sunt atenta si sa nu merg cu mainile in buzunare si, categoric, pe vremea in care mai fumam cateodata, stiam exact ca n-am voie sa gesticulez cu tigara in mana, ci o lasam cuminte pe buza scrumierei intre doua fumuri.

N-am invitat niciodata in viata mea un barbat la dans si, recunosc, am asteptat de mai multe ori sa fiu ceruta de sotie si, daca cererea n-a venit, mi-am vazut spasita de viata. Nu m-am imbatat niciodata de necaz cand m-a parasit un iubit, desi am vazut ca toata lumea compatimeste domnii care beau de necaz din dragoste ranita. Mi-am asumat regulile lumii in care traim si incerc sa imi cresc fiica in respectul normelor care diferentiaza o doamna de o femeie oarecare. Dar nu pot sa nu remarc, uneori, ca e cu mult mai greu sa fii femeie admirata decat barbat dorit si placut de cei din jur, ca sunt cu mult mai multe obstacolele de trecut pana la statutul de doamna decat cele de la barbat la domn.