Mai multe sotii

Urmaresc, nu neaparat cu mare fidelitate, dar cu interes nemasluit de cate ori dau peste el, un serial despre o familie americana de mormoni. Se numeste Dragoste mare si e o istorie de viata a unei familii in care un barbat conduce si iubeste mai multe femei.

In serialul de pe HBO, femeile sunt, toate, sotii cu acte in regula si toate au propriii lor copii, facuti, desigur, cu sotul unic din dotarea familiei.

Am crezut mai intai ca e o comedie. Ca din incalceala matrimoniala se vor isca tot felul de situatii amuzante sau uluitoare, care ne vor face sa radem. Am inteles, insa, destul de repede, ca m-am inselat. Si mi-am pregatit asteptarile pentru o drama. Daca nu e comica, atunci situatia in care un barbat are trei sotii si vreo sase, sapte copii trebuie sa fie foarte trista, nu-i asa? Dar mi-am dat seama ca filmul nu e nici despre drama femeii oropsite de cutume nemiloase. Pentru ca serialul se petrece in America si niciuna dintre sotii nu este tinuta cu forta…

De fapt, filmul isi propune - si reuseste cu maiestrie regizorala- sa surprinda normalitatea unei asemenea familii. Insa eu nu pot sa nu ma intreb, de fiecare data, cum poti sa iubesti pe de-a-ntregul si sa accepti ca iubirea pe care o primesti inapoi se imparte la doi, la trei, la patru. Cum poti nu doar sa fii mormon, dar si sa fii om al zilelor noastre si sa rabzi, cu intelepciune, cu diplomatie, cu teama, cu abilitate, ca, intr-o anumita perioada a vietii tale partenerul tau te insala, dar sa speri ca ii va trece si se va intoarce, candva, la fidelitate.

Exista vreo iubire atat de mare, incat sa iti ingaduie sa iti imparti iubitul sau iubita, sotul sau sotia cu altii? Poate fi o forma de generozitate sa ierti, sa accepti sau chiar sa alegi de buna voie un asemenea mod de a trai? Serialul se numeste Dragoste mare. Poate ca mai multe inimi adapostite in aceeasi familie pot face dragostea sa creasca. Sau poate ca nu.

Lucrurile mici

Am inteles ca marile povesti de dragoste au in ele nenumarate ingrediente minuscule care, daca nu s-ar potrivi, ar face dragostea sa decada in curand. Si m-am bucurat constatand ca iubirea mea cea mare e compusa din nenumarate lucruri marunte, care se armonizeaza in nuante delicate si pline de farmec.

Am impartit candva aceeasi casa si aceeasi viata cu un barbat care dadea televizorul mereu pe canalele de stiri, iar mie mi se facuse lehamite de-atatea accidente si violuri cate-mi treceau pe sub ochi in fiecare zi. As fi dat pe-un emtivi, pe-un hasbeo, dar nu aveam loc, fiindca televizoarele racneau la stiri in disperare. Am stat candva langa un barbat care asculta Toto Cutugno sau Richi e Poveri pana mi se facea rau, si care nu-mi ingaduia sa pun niciun hit din Peter Gabriel care, in opinia lui, avea vocea gajaita. El bea vin alb, iar eu beam vin rosu. Lui ii placea sa facem gratar in curte, eu voiam sa iesim la restaurant. Si, intr-un final, am constatat ca degeaba avem aceleasi opinii despre lume si viata daca nu ne prieste mancarea in doi, daca el vrea sa adoarma cu televizorul pornit si eu am nevoie de intuneric absolut ca sa ma apar de cosmaruri, daca el sare din somn ca ars, iar eu vreau micul dejun la pat, daca el crede ca e mai bine sa plecam in concediu cu avionul, in timp ce mie-mi place sa mergem cu masina.

Ma bucur azi ca eu si barbatul pe care il iubesc ascultam acelasi fel de muzica. Sunt fericita ca descoperim ca ne sunt dragi aceiasi cantareti, ca ne plac aceleasi ritmuri si ca ne emotioneaza aceleasi armonii. Mi-e drag ca ne uitam la aceleasi filme si ca reactionam la fel la scenele cheie. Ca citim si scriem aceleasi carti. Ca intelegem lumea la fel si ca o vedem cu ochi asemanatori. Pentru ca, intre timp, m-am prins ca lucrurile mici fac o  dragoste mare, ca fara grija pentru amanunte se pot darama marile constructii, ca degeaba privim spre orizonturi daca unul se uita spre nord si altul mai la vale…