Cel mai frumos Craciun

Cel mai frumos cadou pe care l-am primit vreodata a fost ambitia si puterea pe care le-am primit de la Dumnezeu. Anul trecut de Craciun am reusit un lucru pe care toata familia nu a reusit vreodat: sa ii adun impreuna pe toti de Craciun. Planul meu a inceput inainte cu o luna de sarbatori. Am inceput sa sun toate persoanele din familie, iar dupa cateva subiecte discutate cu fiecare le-am spus ca ar fi cel mai frumos cadou pe care l-as putea primi de la ei ar fi o masa in familie cu totii de Craciun. Incet, incet planul meu a dat roade. I-am pus pe toti in miscare, iar de Craciun toata familia s-a reunit. Am stabilit ca masa sa aiba loc la bunica acasa, iar in momentul in care am inceput sa ne adunam toti (circa 20 de persoane) toata casa era plina de trei generatii ale familiei mele. Am inceput sa depanam amintiri si, desigur, toata lumea a apreciat faptul ca am reusit in doar o luna de zile sa fac ceea ce ei nu au reusit in 20 de ani. Hey! Pana la urma a fost cel mai frumos moment din viata mea si sunt absolut sigur ca aceasta poveste ii va uimi chiar si pe nepotii mei (cand voi avea) si vor realiza ca daca iti doresti un lucru cu ardoare, nimic nu este imposibil. Sunt tanar inca…am tot timpul din lume sa unesc inca o data sau chiar de mai multe ori toata familia. Trebuie doar sa vrei!

un cadou numit “FAMILIA”

Cel mai frumos cadou din viata mea este “FAMILIA” pe care am intemeiat-o in urma unirii destinelor cu sotul meu. A fost o zi insorita de vara, cand bunul Dumnezeu ne-a unit destinele,iar in urma acestora a venit pe lume printesa noastra mica,frumoasa si desteapta. Familia reprezinta un lucru mirific in viata a doi oameni care se iubesc cu adevatat si in urma ei lasa o mireasma placuta: un bebe.

Acum suntem 3 si suntem cei mai fericiti cand ne trezim dimineata si ne imbratisam.

Va doresc ca sa primiti si voi cel mai frumos cadou si sa-l savurati alaturi de cei dragi: “FAMILIA”.

Frate, frate, dar branza-i pe bani

Am crescut invatand ca sangele apa nu se face, ca, oricat de greu ne-ar fi in viata, daca suntem vlastarele aceleiasi familii, trebuie sa ne avem ca fratii si, daca nu reusim sa nu ne certam niciodata, macar sa ne spalam rufele in familie, si nu in public.

Totusi, pentru mai multi dintre noi decat ne-ar ingadui zicalele sa credem, a avea frati este adesea o problema. O problema greu de marturisit, pentru ca oprobriul public se abate fara mila asupra celor care nu merg in ritmul si in randul lumii, simtind ca fratii lor nu sunt chiar cele mai apropiate fiinte de pe pamant.

Pe canapelele psihoterapeutilor lumii se tolanesc enorm de multe cazuri de pacienti care-si marturisesc frustrarile, nelinistile, nemultumirile, invidiile sau dorintele de razbunare adunate in relatia cu frati mai autoritari sau mai puternici sau care, dimpotriva, afisand o slabiciune sau o sensibilitate exagerata au reusit sa se transforme in preferatii si protejatii parintilor. Iar la televizor vedem in nestire frati care se cearta pentru mosteniri, ca si cum sangele, in contact cu banii, s-ar preschimba automat in apa de ploaie.

In carti, in istoriile cu haiduci, in filme, in istorii cu eroi ni se spune ca prietenii cei buni ne pot deveni frati de cruce, ca si cum fratia ar presupune, intotdeauna, o treapta mai inalta de iubire si de fidelitate. Un amic drag, pe care l-am reintalnit de curand, mi-a spus, insa, privindu-ma in ochi: cei mai buni, mai loiali, mai credinciosi si mai dezinteresati frati ai mei sunt prietenii mei. L-am aprobat. Si l-am dezaprobat. Nu ar trebui sa fie asa. Dimpotriva. Fratii nostri s-ar cuveni sa ne fie cei mai de nadejde prieteni pe care sa-i avem intr-o viata de om. Dar, din pacate, nu este intotdeauna asa.

Micile gesturi

Eu sunt de parere ca micile gesturi fata de cei din jurul tau familie,vecini,prieteni,colegi cum ar fi un zambet,o strangere de mana,sa te interesezi de sanatatea respectivului daca ai aflat ca a avut probleme sa ajuti de cate ori vezi ca cei din jurul tau au nevoie ar trebui sa iti intre in reflex sa fie ceva normal si sa nu astepti din parte celor din jurul cine stie ce rasplata.Viata iti poate oferi numeroase surprize atat placute cat si neplacute,eu am avut parte de o asemenea problema neplacuta si atunci am avut surpriza sa vad cum cei din jurul meu fata de care am facut mici gesturi ne-importante au venit in jurul meu sa ma inbarbateze oferindu-se sa ma ajute daca am nevoie de ceva.Atunci mi-am dat seama ca micile gesturi frumoase ne pot aduce mai aproape de semenii nostri.

Iubirile mele……

Buna, ma numesc Andrei si desi am doar 24 de ani, vreau sa spun ca am o familie fericita cu o sotie minunata si 2 copii de asemeni minunati. Cum am ajuns la asta? Totul a inceput cam acum 3 ani cand intr-o zi de vara, am cunoscut-o pe cea care acum imi este sotie.

O floare, o alintare, o imbratisare, o prajitura…..au fost cateva din gesturile mici prin care am reusit sa deschid usa catre inima sotiei mele. A fost un sfarsit de vara si o toamna minunata, pentru ca mai apoi chiar in ziua de Craciun sa o cer in casatorie, fapt care l-a acceptat cu zambetul pe buze.

In aprilie a fost ziua cea mai frumoasa din viata noastra, ziua nuntii. De atunci suntem o familie implinita si fericita si asa vrem sa ramanem toata viata!

Si cand te gandesti ca totul a plecat de la MICILE GESTURI CARE NE-AU ADUS APROAPE!

O zi minunata tuturor!

familia mea fericita

buna ziua , sunt ionela si as dori sa va spun in cateva cuvinte cum imi fac eu familia fericita…suntem 3 membrii in familie, eu , sotul meu care este caporean si sta mai tot timpul plecat si beietelul nostru in varsta de 1 an si 5 luni…micile gesturi ne fac fericiti daca stim cum sa la facem, eu imi fac sotul fericit in fiecare zi chiar daca este la mii de km departare..in fiecare dimineata si seara ii trimit cate un email in care ii spun buna dimineata si somn usor…iar puiutul meu e cel mai fericit atunci cand papa lapte de la mami…acestea sunt mici gesturi care ne fac fericiti

Micile gesturi care ne aduc mai aproape

Buna ziua,

Milioane de planuri, sute de strategii, planificarea fiecarui pas si miscare, calcului oricarei variante posibile de realitate, pregatirea reactiei si atitudinii. Miliarde de variabile, o singura premisa: ea era sufletul meu pereche.

Alaturi de ea ma cele mai mari realizari, cele mai frumoase amintiri, cele mai frumoase clipe, iar in curand familia noastra se va mari si vom deveni parinti pentru prima data si toate acestea din dragostea noastra.

Pentru toate acestea ii multumesc in fiecare moment al vietii mele.

Ciprian

Dragii mei parinti

Dragii mei parinti,

M-am nascut intr-o zi de joi. Sa fi fost o zi cu soare, sa fi fost o zi ploioasa, ce mai conteaza? Acum sunt mare, pot lua propriile decizii si nu mai sunt o faptura neajutorata care sa depinda de doua persoane.

Acum merg, vorbesc, calatoresc, fac lucruri nesabuite iar adesea ma cert cu voi din nimicuri, din motive pe care nici eu si nici voi nu le puteti intelege. Ce-i drept eu, ca orice adolescent are nevoie de libertate, de incredere, am nevoie sa simt ca sunt lasata sa iau propriile mele decizii si sa fac doar ceea ce gandesc si simt. Insa, pe de alta parte, voi, nu puteti concepe cand am crescut, cand am inceput sa ma maturizez, cand  m-am transformat din micuta voastra in fata cu personalitate care sunt acum.

Dar sincer, adesea nici nu-mi doresc ca lucrurile sa se schimbe, nici certurile nu vreau sa inceteze, nici pedepsele nu vreau sa dispara, intr-un cuvant,  adesea urasc ca am crescut. Si poate de asta stau acum si ma uit la voi si mi-as  dori sa pot sterge cu radiera si anii si ridurile  si firele albe de par.

Cu regret pot afirma ca nu v-am spus niciodata cat va iubesc deoarece am fost mult prea ocupata stand toata ziua cu nasul in calculator, iesind in oras, facand lucruri inutile insa cel mai rau e ca uneori ma stramb atunci cand ma puneti la treaba, va raspund sau pur si simplu nu va ascult. Gresesc si nu-mi dau seama de greseli decat mult prea tarziu si din pacate asa cum spune pilda, cuiele din rana se scot, ranile se inchid insa mereu vor ramane urme, cicatrici.

Stiti ca nu as putea trai departe de voi, deoarece voi sunteti mentorii mei si imi doresc sa am o familie asa cum am fost noi,sa fim uniti exact ca si voi si sa reusim sa trecem peste toate greutatile vietii,asa cum ati reusit si voi sa o faceti.Cateodata imi pare rau ca nu pot face mai multe pentru voi si ma rog la Dumnezeu sa fie alaturi de mine ,ca sa pot sa va ajut eu de acum in colo.Nu pot decat sa va multumesc pentru ca ati fost,sunteti si veti ramane parintii mei.Nu stiu cum ar fi fost cu alti parinti,dar copilaria mea a fost una minunata si stiu ca ati dat tot ce ati putut pentru a ne creste,pe mine si pe Mihai(fratele meu),indiferent cat de usor sau de greu v-a fost.

Va iubesc!

Andreea

Interzis strainilor

Ni se intampla destul de des, la suparare, sa rostim vorbe nelalocul lor despre oameni foarte apropiati noua. Sa spunem despre un prieten drag ca e un tampit, despre propriul nostru copil ca e un mototol sau despre barbatul pe care il iubim ca e un nemernic.

Spunem ce avem de spus ca sa ne varsam furia. Ca sa ne potolim nervii. Ca sa ne ostoim obida. Spunem cuiva, ca sa avem un martor al frustrarilor noastre. Spunem ca sa fim compatimiti, mangaiati, alinati. Ca sa fim auziti. Numai ca, dupa o asemenea marturisire, ne putem trezi ca acela care ne-a fost confident si martor ar putea repeta cuvintele noastre.

“Sotul tau e un ticalos” ne va spune prietena care a asistat la dezlantuirea noastra de furie conjugala. “Copilul tau e un papa-lapte” va spune vecina care a nimerit in timpul crizei noastre de deznadejde materna. “Prietena ta e o patachina” ne va turna, la momentul nepotrivit, amica in fata careia ne-am plans ca pana si cea mai buna prietena ne-a dezamagit. Iar replicile lor ne vor face sa scoatem ghearele. Si sa ii uram pe toti cei care au asistat la micile noastre tradari fata de cei care fac parte profund si iremediabil din viata noastra.

Ne barfim familia sau prietenii, dar nu acceptam ca un strain sa faca acelasi lucru, chiar si daca repeta, cuvant cu cuvant, plangerile formulate de noi. In cercurile in care traim suntem dezbinati unii fata de altii, dar ne unim dintr-o data atunci cand cineva din afara incearca sa spuna sau sa faca ceva impotriva unuia dintre noi sau ai nostri. Exista o solidaritate a familiei sau a iubirii care functioneaza din inertie, chiar si atunci cand noi insine nu mai credem in ea. O solidaritate care le interzice strainilor sa rosteasca chiar si o singura data ceea ce noi am gandit de o suta de ori.

Suflete-pereche

Nu stiu daca exista un singur suflet-pereche pe care il intalnim intr-o viata sau, de fapt, sunt mai multe. Uneori, cand ma imbat de lumina iubirii mele de azi, sunt tentata sa spun ca nu exista decat o singura mare intalnire intr-o viata. Alteori, cand sunt in dispozitie nostalgica, imi pot aminti ca am mai crezut acelasi lucru si altcandva.

Ma gandesc, insa, ca singura proba valabila este aceea a timpului. Putem avea senzatia uimitoare, abisala, divina, ca ne-am intalnit sufletul-pereche de mai multe ori in viata. Dar, pana la urma, acela langa care vom ramane pentru totdeauna este cel care a trecut de proba timpului si a eternitatii. Omul langa care vom muri ne este suflet-pereche, sau poate ca il putem iubi si apoi il putem pierde pe cel care, mai tarziu, in nemurire, ne va intregi sufletul?

Imi amintesc mereu de povestea din Podurile din Madison County. De iubirea aceea aproape netraita, de dorinta femeii, care renuntase la iubirea ei de dragul copiilor si al sotului, de a-si trai vesnicia alaturi de cel pe care l-a iubit. “Mi-am dedicat viata familiei. Eternitatea i-o dedic lui”, a lasat scris, cerand ca cenusa sa ii fie imprastiata peste podurile pe care el le-a fotografiat, cu ea alaturi, cu ea in suflet.

“Exista mai multe suflete-pereche intr-o viata”, mi-a declarat Loredana intr-un interviu, in urma cu doar cateva zile. Acolo, stand in multime, am crezut-o. De indata ce m-am intors acasa, n-am mai crezut-o.

« Pagina precedenta — Pagina urmatoare »