Gravidele

Gravidele mi se par extraordinar de frumoase. Desi inca imi amintesc perfect - de fapt, cred ca n-am sa uit niciodata - ca atunci cand eram eu insami gravida mi se parea ca arat ingrozitor, de cate ori ma uit  pe strada sau in magazine dupa femeile insarcinate, imi par incredibil de atragatoare.

Au o lumina pe care celelalte femei nu o au si cred ca zambesc mai mult decat restul lumii. Burtica lor gogonata le face sa nu-si mai faca atatea probleme legate de imperfectiunile siluetei, fiindca sunt absolvite de orice masuratori nemiloase. Si, in plus, mie mi-e limpede ca niciuna nu se simte singura, asa cum par sa fie intr-adevar multe dintre femeile care strabat lumea in cautarea cate unui rost sau a cate unei bucurii. Pentru ca ele poarta cu ele o inima in plus, a carei pulsatie delicata le tine de urat chiar si in clipele in care orice alt semen s-ar cutremura de insingurare.

Da, recunosc, le privesc cu un soi de jind, cu putina invidie. Fiindca eu stiu ca ele asteapta un miracol si imi imaginez ca si ele sunt convinse ca, la capatul celor noua luni de preumblare pe sub ochii curiosi ai lumii, vor da peste o minune, dincolo de care viata lor va fi cu mult mai frumoasa. Pentru ca imi aduc aminte ca eram mai rasfatata pe vremea sarcinii si, pentru prima data in viata, mi se parea ca sunt indreptatita sa-mi cer dreptul la mai multa atentie si la mai putina munca. Dar nu pot sa uit nici ca, in lunile acelea, nu ma placeam deloc si-mi numaram cu obida kilogramele in plus - fiindca sirul numaratorilor in centimetri il pierdusem deja din primele saptamani.

Sunt frumoase gravidele? Ati fost gravide frumoase si mandre sau, la fel ca mine, admirati doar splendoarea altor femei care-si poarta puisorii in pantec? Eu imi amintesc, cu emotie, dar…

Cantece despre barbati

Am auzit intr-o emisiune radiofonica a Mirelei Retegan un subiect care mi-a dat de gandit: de ce nu (prea) exista cantece despre barbati, in schimb mai toata muzica lumii e dedicata femeii?

Raspunsurile se nasc cu o usurinta invers proportionala cu ritmul in care, daca te incapatanezi, gasesti, totusi, melodii dedicate domnilor. Pentru ca femeile sunt muzele universului. Pentru ca ele sunt sexul frumos, care merita slavit prin vers si armonie. Pentru ca ele au gingasia si fragilitatea care sa poata fi transpuse intr-o constructie atat de delicata cum este muzica. Pentru ca femeile sunt zeite si merita sa devina eterne prin arta. Pentru ca, nu se stie de ce, majoritatea muzicienilor de pe pamant sunt barbati…

Exista, totusi, cateva cantece uimitor de frumoase dedicate tatilor. Numai ca ele sunt scrise si interpretate tot de barbati, deci nu pot contrazice prea bine constatarea de la care a pornit cercetarea Mirelei. Exista si alte cateva piese dedicate curajului, camaraderiei, vitejiei sau slabiciunilor barbatesti. Imi vin acum in minte, asa, din prima incercare, “Si baietii plang cateodata” sau “Prieten drag, ne cunoastem de-o viata”. Dar cantece de dragoste, cantate de femei, pentru barbatii iubiti, sunt mai greu de gasit. Si, totusi, as vrea sa adun cateva, ca sa le am pentru ceasurile de melancolie…

Va propun sa facem impreuna o lista, ca sa avem de unde alege piese pe care sa le dedicam barbatilor pe care ii iubim azi, sau pe care ii vom iubi maine. Sau, de ce nu?, pe care i-am iubit mai demult.

Incep eu lista cu un cantec superb si trist, dedicat unui barbat din trecut:

You Don’t Bring Me Flowers - Barbra Streisand.

Cei mai frumosi

In excursia pe care am facut-o impreuna cu prietena mea in Suedia, in urma cu cativa ani, am hotarat, impreuna, ca barbatii nordici sunt cei mai frumosi de pe pamant. Cu prost mascata nerusinare, ne-am uitat lung, uluite, pofticioase, dupa siluetele lor zvelte si blonde, dupa surasul lor fara cusur. Si, recunosc, ne-am imaginat traind langa o asemenea splendoare pentru totdeauna.

Bineinteles ca, intoarse acasa, am uitat ce ne propuseseram si am continuat sa ne indragostim pagubos si balcanic de cate un conational nici prea suplu, nici prea blond, nici prea fidel. Si abia mai tarziu ne-a vizitat dragostea cea adevarata, in care barbatul pe care l-am ales pentru totdeauna ni s-a parut mai presus de criterii locale, de natii, de repere ale infatisarii, splendid si iremediabil luminat de dragostea noastra.

Mi-am amintit de cat de diferiti suntem in functie de locul in care ne-am nascut, ieri, cand stateam incordata pe scaunul stomatologic, iar doctorita mea, un medic absolut exceptional, imi povestea cat sunt de diferite tratamentele de la o zona geografica la alta. Anglo-saxonii au dintii mai mari decat cei din zona noastra, si atunci interventiile lor stomatologice sunt mai simple si necesita mai rar devitalizarea dintilor pentru aplicarea plombelor. Asiaticii au alte standarde legate de anestezii, iar faptul ca au structura osoasa a fetei altfel dispusa presupune alte abordari ale tratamentelor. Iar eu, auzind toate aceste detalii uluitoare (care m-au facut sa raman cu gura cascata si la figurat, nu doar la propriu), mi-am reamintit  cat de diferiti suntem si in ceea ce priveste masurile frumusetii.

Romancele sunt senzuale, iar sarbii sunt zvelti. Polonezele sunt fine si blonde, iar italienii sunt bruneti si focosi. Englezii nu sunt foarte daruiti in ceea ce priveste atributele estetice, in schimb nordicii, cum spuneam, sunt fermecatori… Unde ar fi trebuit sa ne nastem ca sa fim cei mai frumosi? (Dar cei mai fericiti?:)

Ea tanara, el batran

Ce le face pe unele femei sa isi doreasca sau sa accepte parteneri cu mult mai in varsta decat ele? De ce se implica uneori femeile tinere si frumoase in relatii cu barbati care le-ar fi putut fi parinti?

Poate pentru ca femeile nu au neaparata nevoie de prima etapa, aceea a atractiei fizice, pentru a se indragosti. Poate pentru ca pentru ele (pentru noi) conteaza uneori mai mult reputatia decat infatisarea. Poate pentru ca puterea, banii, siguranta de sine, metafora stapanita cu maiestrie reprezinta cateodata cel mai eficient afrodisiac.

Pentru barbati nu e la fel decat arareori. Sigur ca admira forta, maretia, inteligenta, indrazneala femeilor, dar pentru ei conteaza infatisarea, prospetimea, senzualitatea, inainte de toate. Si poate ca acesta este motivul pentru care foarte putini barbati tineri se indragostesc de partenere cu mult mai in varsta si aproape niciodata nu depasesc stadiul de aventura, aproape niciodata nu se casatoresc cu doamnele mai in etate decat ei.

Conteaza varsta intr-o iubire? Trebuie sa fim de aceeeasi varsta sau apropiati? Sau, pana la urma, iubirea nu se impiedica de date ale nasterii intamplate departe una de cealalta? Nu am un raspuns. As fi putut, probabil, iubi un barbat mai in varsta. Nu si mai tanar, pentru ca fiecare rid m-ar fi facut sa ma simt mai nesigura. Dar nu e obligatoriu sa fie intotdeauna asa.

“Haide, haide, fata, sa te-astept n-am sa mai pot/Naste-te odata, sa nu fiu batran de tot”, a spus candva un mare poet, plecat dintre noi, dar ramas, fara varsta, in inima noastra.

Si, si

Vreau sa fiu slaba si sa mananc bunatati. Vreau sa fiu sanatoasa, fara sa ma privez de placerile vietii. Vreau sa fiu dominata, dar sa si domin. Vreau si, si…

Desi, aparent, ca sa poti avea ceva trebuie sa renunti la altceva, totusi viata poate fi proiectata si altfel decat ca sir de sacrificii. Sunt absolut sigura ca exista formulele perfecte, echilibrate, care sa iti ingaduie sa ai absolut de toate in viata. Numai ca trebuie sa fii tu in stare sa le gasesti, sa le aplici, si sa le urmezi, dar nu de azi pe maine, ci pana la capatul existentei. Pentru ca, intr-adevar, consecventa este unul dintre ingredientele insemnate ale fericirii.

Dupa ce ne-au oropsit multe ere teoriile conform carora ca sa ai o silueta admirabila trebuie fie sa faci foamea, fie sa mananci numai mancaruri cu gust de carton inmuiat in apa de ploaie, redescoperim un adevar simplu si miraculos: ca poti manca absolut orice iti doresti, daca o faci in cantitati mici si daca mananci nu cat mai rar, ci des, asa, cam din 3 in 3 ore…

Dupa ce am crezut ca sanatatea se apara cu medicamentele potrivite, redescoperim valoarea educatiei si a alimentatiei corecte, ne amintim de reguli de curatire si detoxifiere a organismului si intelegem ca e cu mult mai placut sa avem grija de noi pe timp de sanatate, decat sa facem interventii in vreme de criza.

Si dupa ce am strabatut toate revoltele poftei de egalitate intre femei si barbati, dupa ce am trecut de partea cealalta a baricadei, dorindu-ne nu sa fim la un nivel cu ei, ci deasupra lor, mereu deasupra, reinvatam sa ne supunem din dragoste, celor care ni se vor supune, la randu-le, tot din iubire.

Intrata intr-un deceniu matur de viata, inteleg lucruri care, acum 20 de ani mi se pareau imposibile. Poti sa ai absolut tot ce iti doresti. Fericirea nu te pune sa platesti preturi absurde. Trebuie doar sa inveti regulile corecte ale unui joc fabulos, care este insasi viata noastra.

Cu cine (nu) seamana cei pe care ii iubim?

Pe vremea cand familia era inca unul dintre reperele esentiale ale lumii noastre, barbatii isi cautau, ca hipnotizati, femei care sa semene cu mama lor. Cred ca dupa ce familiile si-au risipit marile valori, cautarile barbatilor si-au cam rasturnat sensul: nevestele sunt pe de-a-ntregul neasemanatoare cu mama.

E la fel de valabil si in ceea ce le priveste pe femei… Sotii seamana sau nu seamana cu tatii.

Merg adesea in masina si vad cu coada ochiului un barbat frumos si tanar pe care il iubesc, si nu mai stiu daca stau langa sotul meu sau daca sunt din nou copila si tatal meu ma conduce, cu masina, la scoala. Ii vad lui, iubitului meu, mana frumoasa, fina, impodobita cu verigheta, si imi pare, ametitor, ca este mana stanga a tatalui meu, mana pe care fruntea mea o astepta cu toate temerile, cu toate visele rele, cu toate nelinistile, pentru a se elibera sub o simpla mangaiere.

Suntem prinsi intr-o capcana perpetua a iubirii. Ne cautam parteneri care sa semene sau care sa nu semene cu parintii nostri de sex opus, in functie de cum reusim sa ne proiectam vietile privind prin vizorul ingust al copilariei. Modelul de iubire a parintilor nostri se rasfrange, fara sa vrem, fara sa stim, asupra modelului nostru de iubire. Iar frumusetea, demnitatea, fidelitatea, onestitatea sau, dimpotriva, nimicnicia ori uratenia fapturilor langa care crestem ne condamna la cautari al caror sens si rost a ramas undeva, intr-o varsta de care abia ne mai amintim in stare de veghe.

Uneori, iubitii nostri sunt parintii nostri, intineriti si adusi in vietile noastre sub o alta forma. Alteori, cei pe care ii iubim sunt niste fapturi pe care le-am ales tocmai ca sa uitam cum erau parintii nostri - desi asta nu se va intampla niciodata. Dintre modelele si contramodelele copilariei, cu cine seamana, cu cine nu seamana partenerii vostri?

Mai multi baieti decat fete

Dupa ce ne-am petrecut viata sub dictatura unui adevar incontestabil, acela ca sunt pe planeta mai multe femei decat barbati, statisticile se imblanzesc si ne anunta ca, de-acum incolo, va fi exact invers.

Am trait pana acum stiind ca suntem mai multe femei, deci trebuie sa ne asteptam randul la dragostea barbatilor care, bietii, sunt nevoiti sa aiba grija de noi, desi sunt in numar mai mic decat ne-am dori. Desi nu ne-am adaptat niciodata cu adevarat la intamplarea grea a infidelitatii masculine, totusi, i-am gasit drept scuza o realitate demografica pentru care nu poate fi raspunzator decat bunul Dumnezeu. Insa, in ultimii ani, continua sa se nasca mai multi baieti decat fete.

Cu un an si un pic in urma, povesteam, uluita, cum in salonul in care fusese adusa fetita mea abia nascuta se aflau alti sapte baieti. Sapte baieti si o fetita, nascuti in intervalul a 48 de ore, in zilele din preajma Craciunului 2009. Statisticile confirma faptul ca vremurile s-au rasturnat si ca vin generatiile in care vor fi mai multi barbati decat femei. Vom accepta, cu mai multa seninatate, infidelitatea doamnelor? Oprobriul public nu va mai fi la fel de nemilos pe cat este astazi cand, printr-o conventie tacita, ne mandrim cu barbatii care au avut mai multe relatii in acelasi timp si ne scuturam ingroziti in fata femeilor adultere?

Eu am sperat mereu ca, intr-o zi, lucrurile isi vor regasi echilibrul si ca vom fi in numar egal pe pamant. Cati barbati, atatea femei. Ca sa ne putem intregi sferele primordiale, ca sa putem crede cu adevarat ca pentru fiecare exista un suflet pereche. Dar se pare ca nu au venit, inca, vremurile marii intregiri. Ca mai avem de asteptat. Deocamdata, cand unii, cand altii, suntem mai multi, suntem mai singuri.

Casatoria. Rostul. Fericirea

Mi-a povestit o prietena ca, desi n-a crezut niciodata in lucruri de genul acesta, e tot mai convinsa ca are cununiile legate. Ca motivul pentru care nu-si gaseste linistea si rostul vine de undeva, din afara cusururilor sau pretentiilor ei.

Nu stiu sa va spun cu adevarat daca am crezut-o sau nu. Mai degraba, nu. Stiu, insa, sigur, ca am vazut femei cu defecte cu mult mai mari decat ale ei si cu daruri si haruri mult mai rarefiate, care nu avusesera nicio problema in a-si gasi parteneri dornici sa ramana cu ele si sa le fie devotati. Marturisesc ca m-am minunat mereu care sunt criteriile dupa care unele femei isi gasesc mai usor decat altele linistea si implinirea sau conform caror legi ciudate ale atractiei femeile nu foarte frumoase sau nu foarte harnice sau nu foarte respectabile devin obiectul adoratiei unor barbati demni de visarea sexului opus. Sau viceversa, desigur… Insa, de data asta, in stradania indurerata a prietenei mele de a gasi o explicatie pentru singuratatea care o impiedica sa fie fericita, am priceput ca, indiferent daca sunt intelectuale sau femei fara multe scoli, daca sunt frumoase sau urate, daca sunt gospodine sau dornice de cariera, oricum, visul cel mai pretios al femeilor este sa isi gaseasca perechea si sa ramana impreuna pentru totdeauna.

Intr-o era in care tot mai putini oameni respecta traditiile, descopar ca, de fapt, coordonatele esentiale ale fericirii noastre raman aceleasi. Vrem lucruri simple: dragoste, casatorie, familie, copii, liniste, fidelitate. Iar atunci cand nu le obtinem, cand nu le gasim, scotocim nebuneste sa descoperim de ce nu ne-au fost date si suntem dispusi sa acceptam pana si explicatii absurde sau mincinoase. Pentru ca nimeni nu vrea sa fie singur. Rostul nostru este sa ne gasim perechea si sa putem trai impartind totul la doi si obtinand, printr-o operatiune aritmetico-metafizica paradoxala, o fericire inmultita cu zece.

Femeile se scuza mai des

“Iarta-ma, te rog!” e o expresie mult mai la indemana femeilor decat a barbatilor. Nu are, insa, nicio legatura cu faptul ca femeile ar gresi mai des, ci doar cu apucatura lor de-a fi mai delicate, mai politicoase si poate chiar mai responsabile decat semenii lor apartenenti ai sexului tare.

Suntem diferiti in tot si in toate. Unii sunt pregatiti sa iubeasca mai mult, iar altii s-au nascut cu inimi impietrite. Unii sunt empatici si deschisi catre ceilalti, altii reinventeaza, in fiecare zi a vietii lor, egoismul. Unii dintre noi sunt mai usor de ofensat si altii mai usor de impacat. Pentru unii e suficienta o scuza spusa in treacat, iar pentru altii e nevoie de stradanie, de reparatii, de gesturi ample si profunde care sa puna in loc cele risipite printr-o greseala.

Studiile psihologilor canadieni au demonstrat ca femeile sunt mai dispuse decat barbatii sa isi recunoasca greselile si sa se simta vinovate. Din acest motiv ele se scuza mai des si poarta cu ele un simt al raspunderii temeinic si durabil, care sa le fereasca de furtunile devastatoare ale viitoarelor vinovatii. Barbatii nu isi cer iertare nu neaparat pentru ca nu sunt la fel de politicosi, dar si pentru ca nu isi recunosc si nu isi resimt vinovatiile cu la fel de mare usurinta. “De ce sa ma scuz? N-am gresit cu nimic!”, spun ei si merg mai departe, aparandu-se astfel de nelinisti, in timp ce, pentru aceleasi fapte, femeile s-ar scuza cu zece guri.

Eu fac parte din categoria aceea de oameni care se scuza in nestire si care nu se iarta usor pentru faptele rele. As vrea, insa, sa pot fi altfel, sa iau lucrurile mai usor si sa trec prin viata acceptand altora greselile si mie pacatele cu mai multa seninatate. Dar nu stiu daca ma pot schimba. Va rog sa ma iertati!  Va prezint mii de scuze, dar asa sunt eu…

Spune-mi, tu cand te-ai scuzat ultima data si de ce?

Solidaritatea femeilor

Este adevarat ca barbatii isi iau apararea unul altuia si isi respecta tainele cu sfintenie? Ca pastreaza camaraderii pana la moarte si, uneori, sunt gata sa renunte la femeile iubite pentru a-si pastra prietenia?

Sunt si femeile la fel de solidare intre ele? Exista femei gata sa renunte la un barbat numai ca sa isi apere prietenia cu o femeie? Sau, mai degraba, femeile sunt intr-o continua concurenta si intr-o goana nebuna in care, pentru a obtine drept trofeu barbatul la iubirea caruia aspira mai multe deodata, ar calca in picioare orice alta exponenta a sexului frumos?

I-am spus candva prietenei mele ca, pentru relatia noastra, as putea renunta la iubirea oricarui barbat. Nu am facut-o, insa, niciodata. Dimpotriva. Atunci cand relatiile mele m-au acaparat, am rugat-o sa ma astepte, rabdatoare, pana cand amorurile mele vor incepe din nou sa scartaie a deznadejde. Si, intr-adevar, m-am intors la confesiunile noastre de fiecare data cand mi-a fost greu. Dar am inteles ca nu exista o solidaritate profunda, reala intre femei. Ca, oricat de emancipate sau puternice am fi, traim doar pentru a deveni jumatatile barbatilor nostri. Ca orice comunitate a amazoanelor nu ar rezista mai mult de o luna, doua, dupa care s-ar risipi, pentru totdeauna, in legenda…

Pagina urmatoare »