La intalnirea de 10 ani, de 20 de ani, de 30 de ani…

Cum ne prezentam la intalnirile noastre care au loc la un deceniu, sau doua, sau trei de la terminarea cate unei scoli mai scunde sau mai inalte? Ce trebuie sa spunem despre noi ca sa nu ne facem de rusine si sa starnim admiratia celor din jur?

Anul acesta se implinesc 20 de ani de cand am terminat facultatea si, daca nu m-as teme ca m-am schimbat prea mult fata de acum 10 ani, cand ne-am vazut ultima data cu totii, mai ca m-as apuca din nou sa organizez o petrecere, sa dau telefoane, sa public anunturi in ziare si pe internet, asa cum am facut in urma cu un deceniu. Diferenta - ca de la cer la pamant - este ca atunci nu aveam niciun copil, iar acum sunt mama a trei minunatii de odrasle care imi acapareaza atat de putinul timp liber…

Ori de cate ori am ocazia, ma laud cu copiii mei. In adancul inimii, ma simt un fel de mama eroina, si chiar sunt. Deci, probabil ca asta ar fi primul punct pe lista motivelor mele de lauda, daca ar fi sa vorbesc iarasi despre mine unei asistente care nu stie ce fac, unde, cum si de ce. M-as impauna mai apoi cu  cele cateva carti pe care le-am scris din preaplin de iubire, iar acesta ar fi iarasi un motiv sa ma simt mandra cu realizarile mele din ultimii ani. Apoi as tacea lung si plin de emotie, pentru ca, nu stiu de ce, am impresia ca nu ma mai pot lauda cu un mariaj in care “mi-am refacut viata”, desi eu mi-am refacut si inima si rosturile, si nici cu faptul ca am tot cincizeci si ceva de kilograme sau ca folosesc, constiincios, ata dentara.

Ce fapte ale colegilor nostri, intalniti peste ani, ne starnesc adevarata admiratie? Cu ce suntem indreptatiti sa ne laudam si cu ce amanunte ale biografiei putem iesi la inaintare atunci cand ne revedem peste ani cu cei care ne-au fost alaturi candva?  Eu as incepe intotdeauna la fel: sunt femeie si nimic din ceea ce este femeiesc nu-mi e strain. Voi ati mai fost, de curand, la asemenea reuniuni?

Mama de fata, mama de baiat

Uneori mi se pare mai simplu sa fiu mama de fata. Ma folosesc de amintirile mele pentru a intelege razvratirile, ezitarile, intrebarile fiicelor mele si pentru a ma intoarce, pentru cateva clipe, la inocenta.

Exista intre mine si fetele mele comunicarea intraductibila a feminitatii, exista speranta ca vom vedea lumea prin ochi asemanatori, dandu-ne sansa sa cream acea legatura de nedestramat pe care si-o doreste orice parinte, cu orice copil. Exista intre noi ceva miraculos si inefabil care ne face sa semanam, sa visam la fel, sa zambim in acelasi timp.

Insa intre mine si baiatul meu exista un instinct de cuplu, sublimat si preschimbat in iubire ciudata, acaparatoare, dominatoare. Intre noi se asaza uneori regulile unei relatii puternice, dintre o femeie tanara si un barbat mic, care vrea s-o ocroteasca, cerand, in acelasi timp, ocrotire. Ca mama de baiat sunt uimita si entuziasta sa descopar lumi noi, sa destelenesc intelesuri la care, alfel, nu as fi avut acces niciodata.

Cred ca e un noroc fara seaman sa traiesc ambele experiente, sa fiu si mama de baiat, si mama de fete, fara ca asta sa ma faca sa fiu mai buna decat alte fapturi care au dat viata unui singur copil, de exemplu. Si, totusi, cei care sunt parinti stiu cat de mult difera sa cresti un baiat sau o fata. E ca si cum ai imblanzi doua universuri diferite. Ca si cum ai cunoaste doua lumi paralele, pregatindu-le pentru clipa in care se va produce o minune pentru ca ele sa se poata intalni.

Foto: Paul Buciuta/Marea Dragoste

Cine sunt eu?

Aud tot mai des - de la oameni care sustin ca au ajuns astazi la un echilibru cu ei insisi - ca intrebarea “Cine sunt eu?”, adresata intr-un moment de maxima onestitate, declanseaza adevarate revolutii in vietile celor care au curaj sa ii caute raspunsul. Si le dau dreptate.

M-am confruntat si eu, nu foarte demult, cu intalnirea cu intrebarea spinoasa si, destula vreme, nu am reusit sa gasesc adevaratul raspuns. De pe lista mea cu definitii uitasem sa trec ca sunt femeie si, o data cu mica mea omisiune, pierdusem din vedere si dreptul meu la dragoste, la ocrotire, chiar si la fericire. In schimb, daca ma intrebai cine sunt, ma grabeam sa insir titluri legate de profesie: Sunt jurnalist. Sunt scriitor. Sunt redactor-sef. Sunt director de editura. Si toate titulaturile le treceam la masculin, asa cum sunt ele scrise corect…

Mi-am gasit intre timp cateva raspunsuri care conteaza si m-am impacat cu toate celelalte, mai mult sau mai putin corecte, mai mult sau mai putin insemnate. Sunt femeie si nimic din ceea ce e femeiesc nu-mi e strain. Sunt, inainte de orice, femeie si mama. Sunt iubita si sotia omului langa care vreau sa traiesc. Sunt un om bun si onest. Iar daca dincolo de toate acestea raman si alte rosturi ale mele care merita sa fie luate in seama, accept si ma supun. Si doar din cand in cand indraznesc sa le amintesc celor de langa mine ca intrebarea “Cine sunt eu?”, adresata in mod onest, poate face minuni intr-o viata de om.

De ce e mai bine sa fii femeie

Pentru ca dragostea ta naste lumi noi, pentru ca pantecul tau e cuib de miracole, pentru ca fiecare imbratisare la care consimti are parfum de nemurire.

Pentru ca a avea dreptul la tristete, la lacrima si la romantism inseamna ca ti-a fost dat sa traiesti mai mult decat orice alt muritor care duce o existenta tihnita si neteda.

Pentru ca ai voie sa iti vopsesti parul, sa fii blonda daca iti doresti, bruneta, daca asa iti pofteste inima, si sa nu ajungi niciodata carunta sau oropsita de o chelie lucioasa…

Pentru ca iti e ingaduit sa te ingrijesti, sa te iubesti, sa iti cultivi nu doar sufletul, ci si trupul. Sa ceri ajutorul unor doamne dragute care sa iti ingrijeasca unghiile, sa iti onduleze parul, fara sa rada cineva de tine, cum s-ar intampla daca ai fi barbat si ai tine mortis sa iti faci pedichiura la salon.

Pentru ca ai dreptul sa porti rochii superbe, colorate, care sa te arate mai stralucitoare decat daca ai fi sub platosa unui costum sobru si gri. Pentru ca, daca nu esti indeajuns de inalta, poti sa alegi cei mai indrazneti pantofi cu toc si sa privesti lumea de la ce inaltime doresti.

Pentru ca sunt mai multe nume frumoase de fete decat de baieti.

Pentru ca vei impartasi cu cea mai buna prietena a ta si cele mai intime ganduri, si cele mai rusinoase intamplari, si cele mai ridicole esecuri si, dupa ce veti plange putin impreuna, veti rade cu lacrimi si veti merge mai departe.

Pentru ca vei cunoaste adevaratul inteles al prieteniei, pentru ca vei intelege desavarsirea dragostei, pentru ca vei imbraca, macar o data in viata, rochia alba de mireasa si, in ziua aceea, vei fi cea mai frumoasa faptura din lume, pentru ca, oricat de greu ti-ar fi, vei purta cu tine mereu senzatia vertiginoasa, indreptatita, ca lumea incepe si se sfarseste cu tine.

Pentru dragostea mea traita fara masura si pentru ca aud acum cand scriu respiratia dulce si frageda a celor trei copii pe care i-am nascut eu, din lacrimi si dragoste, pentru toate cele neasezate in cuvant, dar adapostite in gand, pentru toate acestea, dar si pentru motivele deja deslusite ieri de Mariana eu cred ca, totusi, e mai bine sa fii femeie, decat barbat.

Fotografie de Paul Buciuta

De ce e mai bine sa fii barbat

Pentru ca numarul mare al partenerelor pe care le-ai avut e un motiv de mandrie- si nu unul de stanjeneala, cum ar fi fost daca ai fi fost femeie. Pentru ca, atunci cand suferi din dragoste, poti sa te imbeti crunt, iar delirul tau bahic va starni mila si induiosarea celor din jur- nu scarba si oprobriul lor, cum s-ar fi intamplat daca ai fi fost femeie…

Doctorul ne-a provocat la o discutie (mai mult sau mai putin scandaloasa) despre avantajele si dezavantajele conditiei de barbat/femeie. Probabil ca ar fi fost mai firesc sa vobesc mai intai despre minunatiile rolului meu de femeie. Numai ca mi-am dat seama ca sunt cu mult mai bine sintetizate in mintea mea avantajele pe care le ai daca te nasti barbat.

Am insirat doar cateva dintre bucuriile care vin la pachet cu conditia masculinitatii, insa lista mea ar putea continua la nesfarsit. De ce e mai bine sa fii barbat decat femeie?

Pentru ca nu trebuie sa astepti pe bancuta sa te invite cineva la dans, cu inima mototolita de grija ca s-ar putea sa ramai tu singura fiinta care nu a calcat pe ringul de dans, desi ii ardeau pingelele de pofta de-a topai nitel pe ritmul muzicii.

Pentru ca nu va trebui niciodata sa iti cumperi tampoane si sa renunti sa mergi la piscina fiindca nu e chiar perioada potrivita in care sa apari in slip si, oricum, te doare si burta de capiezi.

Pentru ca nu vei face niciodata celulita si vei economisi astfel, intr-o viata de om, un miliard jumate de lei pe care, altfel, i-ai investi in creme fara efect, si un an jumate in care, daca ai fi femeie, te-ai unge apasat cu cremele fara efect .

Pentru ca te vei aseza intotdeauna la volan- chiar daca partenera ta conduce mai bine ca tine -, apoi ii vei cere cu glas preocupat sa-ti dea apa de pe bancheta din spate, telefonul din portbagaj, sandvisul din buzunar si ochelarii de soare din torpedo. Iar daca discutia nu-ti convine, ii vei spune ca trebuie sa te concentrezi la trafic.

Pentru ca nu va trebui sa te epilezi niciodata cu ceara oparita, prin zone la care te doare pana si gandul ca ti-ai putea smulge un singur fir de par cu penseta.

Pentru ca te vei putea mandri ca faci parte din tagma celor mai mari bucatari, a celor mai mari filosofi si a celor mai smecheri fotbalisti.

Pentru ca, daca nu-ti place fata ta, poti sa iti lasi barba.

Pentru ca vei avea copii care te vor iubi ca pe ochii din cap fara ca pentru asta sa fie nevoie sa te ingrasi 20 de kile, apoi sa faci o foame crunta de un an, ca sa fii din nou pe placul celui care te-a lasat gravida si acum se uita la tine chiondoras, ca parca nici n-ai nascut, asa burta mare ai in continuare.

Pentru ca vei avea noroc in dragoste, chiar daca nu ai o silueta de invidiat, sau chiar daca nu ai silueta deloc.

Pentru ca vei putea face pipi din picioare.

Pentru ca nu-ti va spune nimeni ca esti dizgratios daca fumezi.

Pentru ca vei avea dreptul sa te indragostesti de femei cu 20 de ani mai tinere sau cu 20 de ani mai batrane, fara sa rada nimeni de tine- doar, eventual, de partenerele tale.

Pentru ca vei avea sanse mai mari sa ajungi sef, chiar daca colegele tale sunt mai capabile decat tine.

Pentru ca numele tau va fi numele care, prin copii, va deveni nemuritor.

… mai sunt multe alte motive, pe care va invit sa le scrieti si voi. Sau doar sa le comentati…

Femei si doamne

Ce trasaturi o fac pe o femeie sa devina doamna? Care sunt transformarile prin care o tanara fata ar trebui sa treaca pentru a ajunge domnita si, mai tarziu, doamna veritabila?…

Povestea cu printesa si bobul de mazare nu e valabila si in cazul diferentierii dintre femeile de rand si doamnele sadea. Experimentul n-ar functiona… Insa exista niste separari clare, pe care cu totii suntem in stare sa le vedem cu ochiul liber, desi nu stim prea bine sa le definim.

Vorbeam ieri despre Catherine Deneuve, o doamna in cel mai profund sens al cuvantului. In conversatiile noastre, Lacrima a evocat o alta faptura a carei incadrare nu are niciun echivoc: printesa Diana. Mai mult decat o doamna, o Lady, dincolo de rangul dobandit printr-un mariaj atat de intristat…

Presa romaneasca abunda in trimiteri, cam lemnoase, dupa parerea mea, la cate o mare doamna a scenei, a muzicii, a dansului sau a televiziunii, dar nu as credita chiar toate referirile care folosesc acest apelativ. Insa, e clar ca exista cateva femei care si-au castigat in ochii lumii statutul de doamne. Prin ce?

Nu cred ca prin bani sau prin siragul de perle. Cunosc multe doamne a caror distinctie si eleganta n-are nimic de-a face cu statutul material, ba chiar il contrazic vehement. Bunica mea era, in mod sigur, o faptura cocheta si rafinata, chiar daca a fost casnica si a locuit cu chirie toata viata. Diferentele stau, cred, in zambet, si-n gratia cu care ridica ceasca de cafea la buze. In felul adanc de a-si privi interlocutorul in ochi. In alunecarea fina a mainilor in aer, atunci cand gesticuleaza. In nobletea inimii si a purtarii cu cei din jur. In simplitatea limbajului, in puterea de a ierta si de a intelege. In neputinta de a-si aseza mainile in sold, de a minti, de a fura, de a insela… Oare am dreptate?

Ce nu au voie doamnele sa faca

Sa se machieze in public. Sa ridice cescuta de ceai sau de cafea la gura fara sa urneasca de pe masa si farfurioara. Sa injure in trafic. Sa iasa din casa nepieptanate. Sa stea cu mainile in solduri. Sa fumeze pe strada.

Am enumerat, la intamplare, doar cateva dintre regulile care obliga femeile sa isi vegheze cu atentie fiecare gest, fiecare aparitie. Dar, dincolo de regulile stricte scrijelite in codul manierelor elegante, e limpede ca traim intr-o lume in care femeile au cu mult mai multe obligatii de imagine si de comportament decat barbatii.

Pe vremuri, femeile nu aveau voie nici macar sa citeasca ziarul in public. A te aseza la o masuta, cu un ziar deschis inainte, era un gest tipic barbatesc si considerat pe de-a-ntregul lipsit de feminitate. Am trecut prin etape istorice in care restrictiile au fost, insa, cu mult mai serioase decat cele care tin de recomandarile manierelor cu staif. Au fost ere in care nu am avut acces la scoli, in care nu am avut dreptul la vot sau la casatoria cu alesul inimii. In timp, mai tarziu, au ajuns sa para nimicuri interdictiile legate de costumele cu pantaloni sau de consumul de alcool in public.

Le-am depasit pe toate si, teoretic, traim intr-o lume in care suntem cu totii liberi si egali. Si, totusi, nu pot sa nu simt zi de zi ca femeile care tin la felul in care sunt privite si judecate de cei din jur au obligatii greu de indeplinit. Ies din casa in fiecare zi dupa ce mi-am ales cu grija tinutele si mi-am verificat coafura, desi, foarte adesea, ma intalnesc cu domni care n-au nevoie de atata grija pentru felul in care arata. Conduc masina cu atentie, si, bineinteles, nu injur niciodata in trafic, fiindca nu e un gest ingaduit unei doamne, desi, recunosc, ma enervez si eu adesea. Sunt atenta si sa nu merg cu mainile in buzunare si, categoric, pe vremea in care mai fumam cateodata, stiam exact ca n-am voie sa gesticulez cu tigara in mana, ci o lasam cuminte pe buza scrumierei intre doua fumuri.

N-am invitat niciodata in viata mea un barbat la dans si, recunosc, am asteptat de mai multe ori sa fiu ceruta de sotie si, daca cererea n-a venit, mi-am vazut spasita de viata. Nu m-am imbatat niciodata de necaz cand m-a parasit un iubit, desi am vazut ca toata lumea compatimeste domnii care beau de necaz din dragoste ranita. Mi-am asumat regulile lumii in care traim si incerc sa imi cresc fiica in respectul normelor care diferentiaza o doamna de o femeie oarecare. Dar nu pot sa nu remarc, uneori, ca e cu mult mai greu sa fii femeie admirata decat barbat dorit si placut de cei din jur, ca sunt cu mult mai multe obstacolele de trecut pana la statutul de doamna decat cele de la barbat la domn.