Formulele iubirii

Unele povesti de iubire curg firesc, din prima clipa si pana la moarte. Altele se poticnesc in zeci de amanunte si devin o lupta care ne istoveste si ne face sa nu mai credem in dragoste.

Ce ar trebui sa aiba doi oameni care, indragostindu-se unul de celalalt, sa primeasca sansa la fericire? Ce potriveala miraculoasa e necesara intr-o poveste de dragoste, pentru ca povestea sa nu se termine niciodata? Si ce hiba exista in relatiile chinuite, in care unul iubeste mai mult si altul mai putin, unul asteapta mai mult si mai multe, iar celalalt ridica din umeri, unul traieste cu teama ca cel de langa el, la un moment dat, va pleca sau il va insela?

In jurul meu vad mereu oameni care s-au iubit - sau care au crezut ca se iubesc -, care au copii si trecut impreuna, dar care fie impart la doi o viata nefericita si mintita, fie impart chiar casele, vietile, actele, copiii, pentru ca, la un moment dat, constata ca nu mai pot trai impreuna. Niciunul dintre ei nu stie exact unde a fost greseala. Cand s-a produs ruptura peste care nu au mai putut trece, cand a avut loc tradarea pe care nu au mai fost in stare sa o ierte, cand a murit iubirea. Si vad si cupluri norocoase, in care cei doi povestesc ca s-au recunoscut si s-au iubit din prima secunda a intalnirii lor, ca nu s-au indoit niciodata unul de celalalt si ca sunt siguri ca nu se vor desparti niciodata.

Ce ingredient miraculos face povestile de dragoste fericite? Dupa ce ar trebui sa ne uitam mai intai atunci cand ne cautam dragostea, ca sa fim siguri ca am dat peste aceea, eterna, pe care am visat-o cu totii? Dupa atractia din prima clipa? Dupa o pasiune mistuitoare? Dupa potrivirea mintilor? Dupa dorinta trupurilor? Dupa credinta in aceleasi valori?

Ce formule ale iubirilor fericite cunoasteti, din propriile trairi sau din cele intalnite in jur?