Sa fii gelos

Nu ii cred pe cei care spun ca nu au fost sau ca nu sunt niciodata gelosi, desi se considera indragostiti. Oricat de mare incredere ai avea in partenerul tau, oricat de sigur ai fi ca nu te va insela niciodata, e imposibil sa nu apara situatii care sa iti starneasca gelozia.

Sa fii gelos inseamna sa fii atent la felul in care iubita sau iubitul tau trec prin lume, sa observi reactiile celor care ii privesc si ii admira, sa nu fii nepasator la modul in care el isi priveste semenii. Sa fii gelos inseamna sa-ti pese, sa te doara clipele pe care le petrece fara tine, nu din dorinta de control, ci din nevoia aceea nebuneasca, frumoasa, pe care o au indragostitii, de a impartasi toate splendorile sau toate melancoliile lumii. Sa fii gelos inseamna sa vrei sa il aperi pe cel pe care il iubesti de privirile pofticioase, de gandurile necurate, de dorintele sau ispitele care l-ar face sa isi incalce promisiunile facute fata de sine insusi, inainte de toate, si abia apoi fata de tine.

Cred ca toti suntem gelosi atunci cand iubim. In viata fiecaruia se nasc motive de gelozie, venite dinspre un trecut care isi insereaza otravurile si in prezent sau dinspre un viitor posibil ce canta cu voce de sirena si ne cheama spre marea ispitelor… Ne-am invatat, insa, sa declaram ferm ca nu suntem gelosi, dintr-o igiena a relatiilor sociale de pe urma careia vrem sa parem cu totii mai senini, mai curati.

“Eu nu sunt gelos” e o declaratie din categoria celor care neaga zgarcenia, lacomia sau invidia. In realitate, insa, fiecare dintre noi e mai mult sau mai putin avar. Fiecare stie ca e viata e o lupta continua cu lacomia, cu invidia, cu ispita. E mai simplu si mai comod, totusi, sa nu ne recunoastem defectele nici macar atunci cand ramanem singuri in fata oglinzii. Si atunci negam fiecare slabiciune, crezand ca astfel o ucidem. Dar nu este asa…

Cand iubim, suntem gelosi. Si e firesc sa fie astfel. Iar daca nu mai iubim, dar am iubit candva, e la fel de firesc sa ne pese, sa ne doara, sa ne aducem aminte… Gresesc?

Te iubesc, te gelozesc

Unii sustin ca, daca nu esti macar putin gelos, inseamna ca nu iubesti de ajuns. Altii se incapataneaza sa declare ca gelozia n-are de-a face cu iubirea, ci e doar o manifestare neplacuta a nesigurantei de sine.

Eu nu am gasit inca un raspuns pe care sa-l pot considera detinator de noima, asa ca ma balangan intre mai multe variante pe care le adopt in functie de stare. Daca mi se dau motive evidente de gelozie, sunt groaznic de geloasa si nu am niciun fel de retineri sa ma manifest ca atare. Daca situatia e neclara, daca doar unde de indoiala imi sageteaza, din cand in cand, inima, incep sa imi pun si intrebari legate de propria mea siguranta de sine. Daca eu gresesc? Daca totul e doar in mintea mea?…

“Eu sunt cea mai frumoasa”, “eu sunt cea mai grozava”, “alta ca mine oricum nu gaseste” sunt sloganuri eficiente care fac minuni in tot felul de cupluri. Femei fara niciun fel de calitati remarcabile trec prin viata cu nasul pe sus si reusesc sa convinga mai mult de jumate dintre cei intalniti ca ele sunt, cu adevarat, trofee pretioase. In schimb, doamne delicate si subtile, purtatoare de talent si eleganta, din prea multa modestie nu stiu sa se arate lumii in toata frumusetea lor. Cum se asaza gelozia in vietile lor? La unele mai hais, la altele mai cea.

Eu nu fac parte din niciuna dintre categoriile de mai sus si nici nu ma mir, pentru ca, in mod obisnuit, nu prea imi gasesc locul prin lume. Dar am momente de gelozie adanca si clipe de incredere nebuneasca in mine si in felul intreg in care stiu eu sa iubesc. Numai ca, nu stiu de ce, intotdeauna parca iubesc mai mult atunci cand ma indoiesc…

Geloziile copiilor

De ziua ei, fetita mea mi-a cerut sa nu-mi sarut barbatul intreaga zi. A vrut sa petrecem cat mai mult timp impreuna si, in tot acest ragaz, sa nu-mi impart tandretea cu nimeni altcineva.

Printr-un tertip pe care nu l-am deslusit la timp, a avut grija sa-si convinga fratele sa nu vina cu noi in drumurile pe care le-am avut de facut. Si, toata ziua, m-a pazit ca nu cumva sa impart dragalasenii altcuiva decat ei.

Nu m-am suparat pe ea, i-am indeplinit toate cererile cu zambetul pe buze. Dar as minti daca as spune ca nu mi s-a amarat inima constatand ca fetita mea, lumina vietii mele, poarta in suflet atata nesiguranta si atatea gelozii, incat simte nevoia sa profite de aniversarea ei ca sa revendice niste drepturi aparent absurde.

Nu mi-a fost usor nici cand am nascut cel de-al doilea copil. Am avut un an intreg in care am suferit cot la cot cu pruncii mei nedumeriti, multe luni in care in care n-am priceput cum sa ma port ca sa fie bine. Si, de fapt, nu am inteles niciodata cu adevarat. Dar timpul a trecut si ne-a ajutat sa uitam, sa crestem impreuna, sa fim mai intelepti si mai puternici.

Voi avea in curand cel de-al treilea copil, dar nu am gasit inca leac pentru geloziile copiilor mei. Mi-e teama de cum isi vor primi surioara si, mai ales, imi e teama de slabiciunile mele, de vinovatiile mele, de neputinta mea de a-mi imparti dragostea. Si, in adancul inimii, eu cred ca nu e drept sa impartim nimic. Ca ar trebui sa avem un singur copil intr-o viata. Si o singura dragoste, cea dintai si de pe urma. Ca sa nu cunoastem nicicand gustul geloziei.

De ce ne despartim?

Nu mi-au fost niciodata usoare despartirile. M-am smuls cu greu din fostele iubiri, chiar si din cele care-mi adusesera multa suferinta. Si m-am intrebat, de fiecare data, de ce doi oameni care s-au iubit ajung, totusi, sa se desparta?

Am frunzarit printre amintirile iubirilor mele si printre amintirile celor apropiati mie si am gasit o mie de motive pentru care relatiile nu mai puteau continua. Uneori se intampla ca unul dintre cei doi sa nu mai iubeasca. Te trezesti intr-o buna zi ca dormi langa un strain, ca stai la masa cu un om care nu-ti mai spune nimic care ti-ar putea face inima sa tresalte, ca atunci cand mana lui te atinge e ca si cum ti-ai atinge trupul cu propria mana, fara sa simti altceva decat o apasare calda, lipsita de fiori. Si chiar daca, uneori, stii ca cel pe care nu-l mai iubesti nu poarta nicio vina, esti obligat fata de tine insuti sa mergi mai departe si sa-ti cauti fericirea.

Stiu foarte multe povesti care s-au destramat pentru ca unul dintre cei doi obisnuia sa insele. Cu parteneri de ocazie sau, mai rau, cu o alta persoana constanta in viata si in inima lui. Cum e sa traiesti langa un barbat care, in acelasi timp, poarta in gand  doua femei si le saruta pe una azi, pe alta maine? Cum e sa traiesti langa o femeie despre care stii ca, dupa ce se ridica din asternutul tau se imbraca si porneste, poate, catre asternutul altuia? Cu neputinta de indurat…

De-a lungul vietii mele, m-am despartit, cu greu, de un barbat pe care il iubeam din tot sufletul, ca pe fratele, ca pe copilul, ca pe prietenul meu. Dar nu ca pe barbatul meu. Si apoi, dupa ce inima mi s-a vindecat de rana parerii de rau ca, totusi, intr-o relatie, prietenia nu poate tine loc de iubire, de ardere, de pasiune, m-am indragostit din nou. Si, dupa o agonie prelunga, m-am despartit de un barbat langa care nu ma simteam niciodata in siguranta. Care jura cu o mana pe inima si cu cealalta pe Biblie ca nu ma insala, dar ma facea sa ma simt ca si cum m-ar fi inselat- si-atunci nici nu mai conta unde se afla adevarul. La fel ca in “Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi”, chinul de-a descalci itele tradarii si pe-ale suferintei era mai greu de suportat decat rezultatele anchetei facute pe cord deschis.

Stiu oameni care s-au despartit pentru ca nu-si mai doreau sa faca dragoste. Am auzit de cupluri care s-au destramat pentru ca unul a evoluat prea mult, a facut scoli, cariera spectaculoasa, iar celalalt a ramas blocat in blazare. Stiu familii care s-au rupt pentru ca unul s-a indragostit de altcineva si a declarat, cinstit, ca vrea sa traiasca altundeva, acolo unde-i da ghes inima sa mearga. Am auzit si de cupluri care s-au despartit pentru ca unul isi dorea copii, iar celalalt isi dorea sa mai copilareasca, el insusi, o vreme. De povesti de dragoste intamplate din prea multa singuratate, in care, de fapt, cei doi nu aveau nimic in comun decat dorinta de-a avea un partener, povesti destramate cand singuratatea in doi a inlocuit-o pe cea onesta, de unul singur.  De relatii care au sucombat din prea multe griji, din lipsa banilor, din invazia necazurilor. De iubiri sufocate de gelozii constant iesite din matca.

Oricum ar fi fost, din orice motiv, m-au durut vestile despre despartiri. Eu cred ca intr-o poveste de dragoste esuata, chiar daca unul alege sa plece de buna voie, iar celalalt ramane parasit si nedumerit, de pierdut pierd amandoi. Cu fiecare despartire, se mai stinge o speranta, mai moare un vis.

Gelozie, n-ai ce cauta…

Suntem gelosi pe fostele iubiri ale partenerului nostru si pe prieteniile lui din prezent. Suntem gelosi pe izbanzile colegilor nostri si pe frumusetea sotiilor lor. Suntem gelosi fara rost, pe lucruri pe care nu le putem schimba, oricat de mult ne-am amari inima.

Am fost si eu geloasa, ani la randul. Dupa ce am iubit un barbat cu ochi alunecosi si morala zburdalnica, ajunsesem sa fiu geloasa si pe crainica de la stiri, pentru ca si la ea se uita prea indelung. Mi-am pastrat reflexul geloziei multa vreme dupa ce ne-am despartit si, din obisnuinta, am fost geloasa pe colaboratorii mei, pe colegi, pe prieteni, pe educatoarele copiilor. Ca sa nu mi se atrofiezele instinctele de panda, pe care le antrenasem indelung.

M-am vindecat, o data cu marea mea dragoste. Am zile in care mi se face dor sa fiu geloasa, dar nu mai stiu cum. Mi-e atat de intreaga iubirea, incat nu ma mai tem de nimic. Nici de trecut, pentru ca prezentul nostru e mai frumos decat toate viitorurile posibile, nici de ziua de maine, pentru ca acum stiu cum e sa iti gasesti sufletul-pereche si sa-ti fie limpede ca nu mai poti trai fara el. Si, chiar daca, uneori, pe vremuri, ma minteam spunandu-mi ca gelozia e o dovada de dragoste, acum stiu ca nu-i deloc asa. Ca o iubire reala, implinita, completa, e neconditionata si lipsita pe de-a-ntregul de suspiciuni.

Nu-i caut in telefon iubitului meu, si nici el mie, fiindca nu avem nimic de tainuit unul fata de celalalt. Nu banuiesc ca vrea sa faptuiasca ceva pe ascuns, fiindca ne e atat de bine impreuna, incat ne straduim din rasputeri sa nu ne despartim decat atunci cand e absolut obligatoriu. Odinioara, ascultam cu inima stransa de inteles cantecul Elenei Carstea: Gelozie, n-ai ce cauta in viata mea… Dar abia acum, dupa ani, si tradari, si lacrimi, si cantece ascultate si rasascultate, stiu ca iubirea fara gelozie nu e o iluzie. Ca se poate iubi fara disperare, ba chiar cu toate sperantele prezente. Ca acolo unde e dragoste intreaga, gelozia nu mai poate fi decat o amintire, venita din trecutul iubirilor ciobite.