Grija

Grija e un ingredient care ne face mai atenti, mai implicati si ne face sa ne simtim mai in siguranta. Fie ca e vorba de medicii in grija carora ne lasam, fie ca este cazul educatoarei, invatatoarei sau a profesorilor, fie ca e vorba de cei apropiati noua, linistea si siguranta noastra se bazeaza pe grija acestora. Iar grija, implicarea, atentia noastra fata de cei din jur este linistea si siguranta acestora.

Ma simt ingrijit si in siguranta cand beau cafeaua Jacobs, si o fac cu toata increderea.

Reclama pentru propria viata

Noi suntem cea mai buna reclama pentru profesiile noastre? Daca trudim in domeniul infrumusetarii trebuie sa fim aratosi si vesnic dichisiti, iar daca suntem medici e obligatoriu sa avem intotdeauna analizele la zi?

Am crezut o vreme ca noi trebuie sa fim, obligatoriu, cea mai buna reclama pentru profesia noastra. Cativa ani nu am acceptat sa ma dau decat pe mainile unor cosmeticiene care aratau ca fotomodelele, nu le-am ingaduit sa imi atinga mainile decat unor manichiuriste care aveau ele insele unghii atat de splendide si de perfect lustruite, incat iti era mila sa le lasi sa-si foloseasca degetele, nu m-au coafat decat doamne cu frizuri desavarsite si, un timp, am avut pana si indrazneala de a crede ca voi putea gasi un psihoterapeut care sa ma ajute sa-mi lamuresc problemele conjugale (si extra), fiind el insusi un model de fidelitate si de forta in apararea valorilor familiei. Apoi am renuntat la pretentii, dupa ce am ramas cu degetele si inima ranite, si cu parul valvoi.

Mi-a luat ceva efort sa accept ca exista, totusi, si nutritionisti supraponderali, si coafeze ciufulite, si dermatologi cu acnee. Exista chirurgi esteticieni cu deviatie de sept si, mai mult ca sigur, exista si stomatologi care n-au timp sa isi schimbe plombele. Asta ii face mai putin buni in profesia lor? Nu mai sunt foarte convinsa. Poate ca a fi un bun profesionist nu inseamna neaparat sa ai grija de tine, ci de altii. Poate ca nu e neaparat sa fii un jucator bun, insa poti fi un antrenor desavarsit. Poate ca abilitatea de a ii ocroti sau ingriji pe altii difera complet de abilitatea de a veghea la bunastarea si la splendoarea ta proprie. Sau, cumva, cei cu adevarat buni, sunt in stare sa aiba grija si de ei si de altii?

Nu am gasit inca un raspuns in care sa cred pana la capat.

O specie de oameni mai buni

Intr-un parc in care sunt adunati o gramada de parinti si copii, nu-mi pot lua ochii de la spectacolul teribil de induiosator al adultilor care slujesc, cu credinta profunda, micile vietati.

Ma emotionez vazand cohortele de parinti care stau si imping leagane sau carucioare, asteapta la buza toboganului sa alunece mostenitorul in conditii cat mai sigure, pazesc cu ochi neobositi sa nu cada, sa nu se loveasca, sa nu se sperie de ceva copilul lor. Mi se inmoaie inima de drag si de frumusete vazand atatia oameni - probabil ca mai toti veniti dupa o zi de munca serioasa - cum vegheaza asupra bucuriei copiilor lor. Cum sunt atenti sa nu se lase inserarea si sa vina frigul peste cei mai iubiti (si mai obraznicuti) dintre pamanteni, cum au tot ce le trebuie gata pregatit daca e sa li se faca odraslelor foame, sau sete, sau pipi, sau somn… Si imi vine sa rad cand ii vad maimutarindu-se, vorbind peltic cu bebelusii si sasait cu prescolarii, ca intr-o conspiratie a caraghioslacului parintesc universal.

Felul in care grija parintilor se multiplica la infinit, puterea celor mari de a-si rasfata, educa si apara copiii tine de o componenta a umanitatii pe care adultii care nu au urmasi nu o pot nici exersa, nici intelege pana la capat. Nu am nicio indoiala cand spun ca parintii sunt o specie de oameni mai buni decat cei care nu au avut sansa de a se inmulti, capatand astfel nu doar acces la infinit, ci si la o conditie sufleteasca de-o noblete fara de sfarsit.

Viata inainte si dupa Ilona

S-au schimbat atat de multe lucruri in viata mea de cand am devenit mama, incat pot sa impart fara ezitari viata mea in doua epoci, la granita carora sta nasterea Ilonei, intaiul meu copil.

Desi stiu ca oamenii care nu au copii nu pot intelege decat a mia parte din dimensiunile miracolului, eu continuu sa spun tuturor ca nu exista experienta mai profunda, mai ametitoare, mai splendida, decat aceea de a fi parinte.

Dincolo de nasterea fetitei mele dintai, am invatat cu adevarat ce inseamna sa iubesti. Am inteles pentru prima data ca dragostea e cu totul altceva decat jocul acela tranzactional in care nu dadeam decat daca mi se dadea, si nu iubeam, decat daca mi se raspundea cu iubire egala sau, preferabil, un pic mai generoasa decat a mea. Am invatat sa iubesc fara limite si fara sa astept ceva la schimb, asa cum doar parintii stiu sa iubeasca. Si, probabil, indragostitii intelepti si norocosi, care cred in nemarginirea iubirii.

Dupa ce o viata intreaga fusesem nemultumita de cat mi se ingaduia sa dorm - doar de seara pana dimineata - am invatat sa ma bucur de felia ingusta de odihna primita intre doua sedinte de alaptat, de plans, de schimbat sau de leganat copilul. Si am cunoscut cu adevarat splendoarea rasaritului, frumusetea luminii din zori, abia dupa ce am vazut-o dimineata de dimineata, un an intreg. Cel mai greu an. Cel mai frumos an.

Nu stiam, inainte sa am copii, nici ce inseamna sa te doara suferinta altuia mai tare decat propria ta suferinta. Nu avusesem parte de exercitiul dusmanos, pe care nu-l doresc nimanui, de a asista la plansul copilului tau bolnav, sfasiindu-te de durere si de neputinta. Si nu stiam nici cata lumina poate aduce in viata ta un zambet, doar un simplu zambet.

Am invatat sa tin in palmele mele raspunderea unei vieti intregi, dupa ce am nascut copilul meu dintai. Si asta, dupa ce m-a speriat cumplit, m-a facut mai puternica. Mai curajoasa. Si mai buna. Mai pregatita pentru miracolele celorlalti copii. Ale celorlalte raspunderi si intelesuri venite o data cu ei. Si m-a facut sa traiesc cu adevarat si sa fiu obligata sa vreau, sa caut si sa gasesc o iubire fara seaman pe lume, in care dai fara sa astepti, in care nu ti-e teama sa apartii si sa ai in grija un suflet, in care nimic nu se mai imparte la doi. Ci se inmulteste cu trei, cu patru, cu cinci…