N-am incredere in mine
Februarie 7, 2012 de Alice Nastase Buciuta in Conversatii, Poveste de craciun
Suntem impartiti in doua tabere: cei care nu au incredere in ei si cei care se prefac ca au. Dintr-o jumatate a lumii inspre cealalta, ne aruncam indemnuri, incercand sa ne convingem ca nu vom avea succes decat dupa ce vom invata sa fim stapani pe noi si pe calitatile noastre.
Cei care promoveaza artisti, ii aleg pe aceia care stiu sa se vanda cu pret mare. Cei care stiu sa spuna cu voce trufasa ” Stii cine sunt eu?!” sunt cei care se fac remarcati mai usor si, de multe ori, o astfel de atitudine, chiar daca e doar o masca de purtat in lume, este cea care usureaza vieti, cariere, destine.
Barbatii care isi insala sotiile pretind ca o fac pentru ca partenerele lor nu sunt suficient de increzatoare, incat sa le dea senzatia ca ele sunt singurele alegeri posibile. Iar daca acestea le cer socoteala, cumva, ei considera asta cea mai buna dovada ca, uite, ei au avut dreptate. “Daca ai fi fost sigura pe tine si pe pozitia ta, nu te-ai fi coborat la gelozii marunte. Te-ai fi purtat ca o regina, iar toate celelalte femei ale lumii ar fi parut niste slujnice, pe langa tine. Dar…”
Nimeni nu indrazneste sa afirme decat, poate, in fata vreunui psiholog renumit pentru discretie: n-am incredere in mine.
Pentru ca increderea in sine - sau, mai degraba, lipsa ei - a ajuns o arma pe care o folosim unii impotriva altora. Si poate tocmai de aceea, in vreme ce ni se spune mereu ca trebuie sa ne simtim si sa traim ca si cum am fi cei mai buni in tot si in toate, mie imi plac tot mai mult oamenii timizi, care au indoieli, care ezita inainte de a face pasi insemnati, care se tem, care lacrimeaza, uneori. Nu aceia sunt cei mai umani si mai buni dintre noi?
Increde-te in Creator
Noiembrie 29, 2010 de Corneliu in Dorinte alintaromate
V-ati dat vreodata intr-un tren aerian ? Este tipul de distractie care imi place cel mai mult intr-un parc de distractii ! Ele merg rapid ,merg in sus intorc pe neasteptate si cateodata te fac si sa stai cu capul in jos.Bineinteles ca frumusetea lor consta in faptul ca totul este foarte bine controlat. Inginerii au creat traseul in asa fel incat acesta sa fie sigur.Desi inima poate sa iti bata cu putere nu este nici-un motiv de ingrijorare.La sfarsitul cursei vei fi bine. Bineinteles ca toate aceste lucruri depind de un inginer destept intelept si grijuliu. In cele din urma acesta este designer-ul/creatorul in care iti pui increderea.
Crestini fiind avem cateodata o viata asemanatoare trenurilor aeriene din parcurile de distractii. Lucrurile sunt atat de departe de a fi sub controlul nostru ! Viata va poate duce in locuri pe care niciodata nu le-ati fi ales dumneavoastra insiva. Exista acele intorsaturi neasteptate de situatie si cateodata te simti ca si cand viata s-a intors cu susul in jos !
Pentru a face lucrurile si mai rele nu dumneavoastra ati cerut sa se intample multe dintre lucrurile care sunt acum in viata dumneavoastra.V-ati trezit intr-o zi si iata-le ! Poate slujba aceea pe care va bazati a disparut, poate copilul dumneavoastrase razvrateste intr-un mod in care nu credeati ca este posibil, sau poate rezultatele analizelor de la doctor nu sunt exact ceea ce sperati sa fie. Puteti sa treceti de la o stare de bucurie inalta la o stare de adinca disperare intr-o clinica….
V-ati gandit vreodata ca Dumnezeu va modeleaza sa deveniti opera Lui desavarsita, lucrarea mainilor Lui ? Aduceti-va aminte: cea mai mare provocare este sa va incredeti in Creatorul astfel incat sa stiti ca atunci cand cursa este gata totul va fi bine deoarece Dumnezeu are un scop pentru viata dumneavoastra….
Te iubesc, te gelozesc
Noiembrie 26, 2010 de Alice Nastase Buciuta in Conversatii
Unii sustin ca, daca nu esti macar putin gelos, inseamna ca nu iubesti de ajuns. Altii se incapataneaza sa declare ca gelozia n-are de-a face cu iubirea, ci e doar o manifestare neplacuta a nesigurantei de sine.
Eu nu am gasit inca un raspuns pe care sa-l pot considera detinator de noima, asa ca ma balangan intre mai multe variante pe care le adopt in functie de stare. Daca mi se dau motive evidente de gelozie, sunt groaznic de geloasa si nu am niciun fel de retineri sa ma manifest ca atare. Daca situatia e neclara, daca doar unde de indoiala imi sageteaza, din cand in cand, inima, incep sa imi pun si intrebari legate de propria mea siguranta de sine. Daca eu gresesc? Daca totul e doar in mintea mea?…
“Eu sunt cea mai frumoasa”, “eu sunt cea mai grozava”, “alta ca mine oricum nu gaseste” sunt sloganuri eficiente care fac minuni in tot felul de cupluri. Femei fara niciun fel de calitati remarcabile trec prin viata cu nasul pe sus si reusesc sa convinga mai mult de jumate dintre cei intalniti ca ele sunt, cu adevarat, trofee pretioase. In schimb, doamne delicate si subtile, purtatoare de talent si eleganta, din prea multa modestie nu stiu sa se arate lumii in toata frumusetea lor. Cum se asaza gelozia in vietile lor? La unele mai hais, la altele mai cea.
Eu nu fac parte din niciuna dintre categoriile de mai sus si nici nu ma mir, pentru ca, in mod obisnuit, nu prea imi gasesc locul prin lume. Dar am momente de gelozie adanca si clipe de incredere nebuneasca in mine si in felul intreg in care stiu eu sa iubesc. Numai ca, nu stiu de ce, intotdeauna parca iubesc mai mult atunci cand ma indoiesc…
In ce mai credem azi?
Noiembrie 7, 2009 de Alice Nastase Buciuta in Conversatii
Cu fiecare zi care trece, reperele noastre se risipesc in neant. Oamenii cred tot mai putin in ei insisi si deloc in ceilalti. Iar multi revoltati se indoiesc de Dumnezeu.
Fiecare dintre noi duce cu el macar o poveste de tradare si de deznadejde. Inevitabil, fiecare dintre noi a indurat crunta dezamagire de a fi fost tradat de un prieten. Aproape toti purtam cu noi povara de-a fi fost inselati in iubirile noastre, in asteptarile noastre. Si-atunci ne ferim sa ne lasam prada iluziei ca ne vom mai face vreodata prieteni pentru toata viata. Ajungem sa ne spunem ca nu mai exista iubire adevarata pe lume, doar indragosteli pentru o vreme, doar relatii de convenienta, mezaliante mai bune ca nimic.
In politicieni nu mai crede nimeni de mult. Discursurile lor sforaitoare ne fac greata si, desi suntem in plina campanie electorala, de cate ori vine vorba despre alegeri, nu aud decat oameni care au o singura optiune: sa nu mearga la vot.
Nu mai citim, pentru ca nu ne mai punem mari sperante in cultura. Poezia e dispretuita intr-o lume prozaica. Iar stirile de la televizor si din ziare le urmarim cu scepticism, pentru ca stim ca presa e vanduta.
Traim vremuri in care e greu sa mai crezi in ceva. Si, totusi, eu imi gasesc puterea sa merg mai departe cu rost, impotrivindu-ma derivei. Cred in dragostea mea si in efectele ei tamaduitoare. Cred in forta confesiunii si in miracolele pe care le poarta in miezul lor cuvantul spus din adancul inimii. Cred in puterea rugaciunii si in nemarginirea credintei. Cred in frumusetea copiilor mei si in puritatea sufletelor lor. Cred in onoare si in demnitate. Cred, nebuneste, ca binele va invinge mereu, ca, desi astazi traim vremuri tulburi, se va face, pana la urma, dreptate in toate…
In ce mai credeti voi?
Intre incredere in sine si obraznicie
Octombrie 7, 2009 de Alice Nastase Buciuta in Conversatii
E o atitudine paguboasa si nefolositoare sa fii timid, neincrezator, ezitant. Daca nu ai tu incredere in tine, nici ceilalti nu pot avea. Dar multi oameni au trecut in extrema cealalta si au ajuns, cu sau fara merite, sa se poarte ca si cum soarele s-ar invarti in jurul lor.
Ma intalnesc mereu in drumurile mele profesionale cu indivizi care se comporta ca si cum ei ar fi inventat cuvantul, sau imaginea, sau afacerile. Sunt, cu totii, personaje de succes, au nume cunoscute si, foarte adesea, detin cate un PR care ii promoveaza. Ar fi incorect din partea mea sa le neg meritele pe de-a-ntregul. Dar am constatat ca niciodata oamenii valorosi in marele sens al cuvantului, cei speciali si unici, nu sunt plini de sine sau trufasi.
Intre oamenii cu merite obisnuite, insa, au intotdeauna castig de cauza cei care stiu sa se autopromoveze, sa se prezinte cu aplomb, sa se lanseze in actiuni pentru care adevaratii maestri nu se simt niciodata indeajuns pregatiti. Increzatorii vor scrie carti. Vor face expozitii dedicate activitatii lor. Isi vor gasi, eventual, o iubita celebra sau un iubit bogat, ca sa poata aparea in pozele de la petrecerile mondene la brat cu cate un personaj cunoscut. Intre doi indivizi care practica aceeasi meserie, unul cu mai mult suflet si talent, iar celalalt cu mai multa incredere in sine si tupeu, va avea intotdeauna castig de cauza si de bani mai multi cel care se va arata lumii cu mai mult aplomb. Oamenii smeriti si delicati vor astepta mereu la coada dupa cei care stiu sa se bata cu pumnul in piept si sa se prezinte singuri in termeni elogiosi.
Am avut si marele noroc sa intalnesc oameni care au schimbat fata lumii prin ceea ce au facut. Fac interviuri cu artisti care au luminat milioane de suflete. Mi se ingaduie sa pun intrebari unor mari scriitori, unor compozitori celebri, unor actori demni de marile premii ale lumii. Si, de fiecare data, ma cutremura revelatia modestiei lor desavarsite, a bunavointei pe care o pun in joc, neconditionat, a generozitatii de care dau dovada intr-o intalnire pe care au acceptat-o rupandu-si din timpul lor de pret. In schimb, vedetele, cu cat sunt mai modeste ca talent si ispravi, cu atat liciteaza mai tare cand vine vorba de pretentii, de fite, de atitudini atotstiutoare.
Sunt sigura ca trebuie sa fim increzatori in puterile noastre. Ca trebuie sa stim exact de ce suntem in stare si sa nu fim umili fara motiv. Dar ma oboseste obraznicia celor care se prezinta in termeni atat de elogiosi, incat te-ai astepta sa fie sanctificati dupa moarte. Eu am intalnit personalitati de geniu care se masurau cu marii lor inaintasi, nu cu semenii contemporani, si se considerau neinsemnati si aflati abia la inceput de drum, oricat de indelungata le-ar fi fost cariera. Si am avut si ghinionul sa dau peste personaje pline de sine, care m-au privit de sus, convinse ca asa se cuvine sa faci daca vrei sa fii respectat. Dar asta nu ma impiedica sa scotocesc in oameni dupa marile lor adevaruri. Sa ii respect pe cei autentici si sensibili. Si, desi stiu ca nu asta e atitudinea invingatorului, sa ma simt, cel mai adesea, un fir de nisip intr-un ocean, cea mai neinsemnata fiinta dintre toate vietatile lumii.
Prezumtia de vinovatie
Septembrie 8, 2009 de Alice Nastase Buciuta in Conversatii
De la o vreme incoace am invatat sa dau din cap a aprobare si sa gandesc exact pe dos. Un fel de “bine, bine, lasa ca stim noi”, exprimat doar putin mai politicos… Cred ca e semn ca nu mai am incredere in oameni.
In America, de exemplu, si cred ca in mai toate tarile civilizate, prezumtia de nevinovatie functioneaza nu doar la nivel birocratic, ci si informal, in relatiile dintre oameni. Am auzit ca e o jignire crunta sa spui cuiva ca minte si ca nimeni n-are dreptul sa te faca hotoman pana cand nu are dovezi ca tu ai furat - si pentru ca nu vrea sa te jigneasca pe nedrept, si pentru ca se teme ca, daca se va dovedi contrariul, va avea de suportat si rigorile legii si remuscarile nedreptatii comise.
Pe mine, faptul ca am studiat cu seriozitate scolareasca psihologia, fara niciun fel de inclinatii spectaculoase spre domeniul cu pricina, m-a ajutat sa avansez in cunoasterea celor din jurul meu exact pana la nivelul care sa-mi aduca numai deservicii. Am invatat sa depistez cu o precizie de 95% minciunile oamenilor, si cu maiestrie de 98% nimicniciile lor, iar asta m-a facut, dureros si dramatic, sa sufar si sa nu pot schimba nimic. In plus, am devenit banuitoare si atenta. N-am reusit niciodata sa ajung cu stiinta pana la nivelul la care sa fiu in stare sa-i vindec de rele pe cei de langa mine, sa-mi oblojesc propriile slabiciuni si sa ma dezvat de suferinta convulsiva.
Nu am fost dintotdeauna asa. A fost nevoie sa trec prin cateva mari tradari in iubire, prin dezamgairi crunte venite din partea unor prieteni pentru care mi-as fi ars mana. A fost de ajuns sa am experienta traumatizanta de-a vedea ca, foarte adesea, patronii nu-si respecta cuvantul si se folosesc imoral de capacitatile angajatilor lor. Si sa pricep ca si angajatii mint si, oricat de multe avantaje le-ai oferi la locul de munca, nu sunt recunoscatori, ci se obisnuiesc cu binele si, cu prima ocazie in care iti vari nasul mai atent sa verifici treburile lor, pentru care tu i-ai platit constiincios, te declara un dictator si pleaca la concurenta. A fost de ajuns sa traiesc o vreme in tara noastra in care, daca vrei ca cineva sa-si tina promisiunea, trebuie sa-l hartuiesti cu remindere si deadline-uri.
Imi spun adesea ca sunt, de fapt, intr-un fel de convalescenta si ca, daca am rabdare si traiesc sanatos, o sa ma vindec de tot. Ca voi ajunge, peste o vreme, sa fiu increzatoare si senina cum eram odinioara. Ca poate, daca ma apar cu gratie, nu o sa mai ajung sa intalnesc nici indivizi, nici situatii care sa ma faca sa incalc legile increderii. Dar, deocamdata, stiu sigur ca nu exista multi oameni pe pamant in bratele carora m-as putea lasa sa cad cu ochii inchisi. Ca m-am invatat sa pun raul inainte ca sa nu ma ajunga din urma dezamagirile. Ca am invatat sa cantaresc cuvintele semenilor mei cu scepticism, cu deznadejde, si ca asta n-a fost intotdeauna rau. Si, oricat de ilegala sau imorala ar fi, nu pot sa uit ca, de cateva ori, faptul ca am pornit la drum cu prezumtia de vinovatie in minte mi-a salvat viata.