Cultura generala

Ilona, fetita mea cea mare, a participat la concursul de cultura generala intitulat EuroJunior. Dupa concurs, a venit acasa cu un caiet care continea cateva intrebari de cultura generala, ratacite printre multe intrebari de inteligenta, nu de cultura.

Testele de clasa a patra le-am rezolvat inca o data, impreuna. Apoi am purces sa ne uitam peste testele de clasa intai, a doua si a treia, incluse in aceeasi brosura. Pe care, apropo, trebuie sa o platesc, trimitand maine banii la scoala…

Va dau un exemplu, extras dintre testele de clasa a doua:

Aladin se joaca cu duhul lampii fermecate. El ii porunceste:

- Continua regula sirului: 1, 4, 7…, si spune-mi alte trei numere din sir! Ce numere a spus duhul?

a. 16, 19, 23

b. 22, 24, 23

c. 10. 14, 17

d. 22, 25, 28

Eu m-am intrebat in ce consta cultura generala la o asemenea intrebare si am trecut mai departe, cu seninatate, pana am ajuns la un alt test - tot de clasa a doua - la care am constatat ca, mai mult ca sigur, 90% din populatia adulta si scolarizata a tarii ar raspunde gresit.

Robert a lipsit la lectia despre virgula. Cate virgule trebuie sa scrie in textul urmator?

- Buna Irina! Hai draga mea sa mergem acasa!

- Vin imediat! Acum imi strang lucrurile: caietele creioanele cartile dar si acuarelele!

a. 3 virgule

b.4 virgule

c. 5 virgule

d. 6 virgule

Eu stiam ca la testele de cultura generala te intreaba cum se numesc piramidele din Egipt, cate sunt minunile lumii, care sunt simturile omenesti si cine a scris Visul unei nopti de iarna. Dar se pare ca nu mai sunt la curent. In orice caz, stiti sa raspundeti la exercitiile de clasa a doua?

La exercitiul dintai, cel cu Aladin?

a, b, c sau d?

Dar la virgule? Cate lipsesc?

Si, daca tot ne luam la tranta la EuroJunior? Cum se numesc piramidele? Cate simturi avem? Cate mari minuni pe pamant?… Si cine a scris Visul unei nopti de iarna?

Se incumeta cineva sa raspunda?

Chestionarul lui Proust

Candva a raspuns insusi Marcel Proust la un set de intrebari de oracol, iar felul ferm si indraznet in care marele scriitor si-a asezat raspunsurile a facut celebru chestionarul cu pricina.

De atunci incoace, ne face tuturor mare placere sa citim raspunsuri la intrebari simple si relevante, dar si sa raspundem noi insine, parca pentru a ne cunoaste mai bine.

In mod obisnuit, Chestionarul lui Proust are 24 de intrebari, dar, in versiunea lui simplificata, poate fi facut in doar doua minute. Va propun sa completam fiecare intrebarile din chestionarul de mai jos, ca sa ne cunoastem mai bine intre noi, sau poate doar ca sa ne cunoastem mai bine pe noi insine.

1. Principala mea calitate este…
2. Calitatea pe care o pretuiesc cel mai mult la un barbat este…
3. Calitatea pe care o prefer la o femeie este…
4. Cel mai mult pretuiesc la prietenii mei …
5. Principalul meu defect este…
6. Cel mai mult imi place sa…
7. Pentru mine cea mai mare nenorocire ar fi…
8. Locul unde as vrea sa traiesc este…
9. Prozatorii mei preferati sunt…
10. Poetii mei preferati sunt…
11. Eroii mei preferati din literatura sunt…
12. Eroii mei preferati din viata reala sunt…
13. Ce urasc cel mai mult este…

14. Motto-ul meu este…

Si iata cum le-as completa eu:

1. Principala mea calitate este… autenticitatea.
2. Calitatea pe care o pretuiesc cel mai mult  la un barbat este… curajul. Curajul de a-si asuma raspunderea pentru el si familia lui. Curajul de a sti cine este. Curajul de a spune Da si de a spune Nu.
3. Calitatea pe care o prefer la o femeie este… intuitia. Deci flerul, delicatetea, empatia, arta de a sti sa spuna ce trebuie spus si de a face ce trebuie facut.
4. Cel mai mult pretuiesc la prietenii mei… nobletea comportamentului.
5. Principalul meu defect este… nesiguranta.
6. Cel mai mult imi place sa… rad.
7. Pentru mine cea mai mare nenorocire ar fi… suferinta celor pe care ii iubesc.
8. Locul unde as vrea sa traiesc este… America.
9. Prozatorii mei preferati sunt… Marquez, Hesse, Cartarescu.
10. Poetii mei preferati sunt… Eminescu, Arghezi, Lorca.
11. Eroii mei preferati din literatura sunt… cei trei muschetari.
12. Eroii mei preferati din viata reala sunt… Peter Gabriel, Nicole Kidman, Nae Caranfil.
13. Ce urasc cel mai mult este… minciuna. Adevarurile trunchiate. Lucrurile spuse doar pe jumatate.

14. Motto-ul meu este… Iart-o, Doamne, ca a iubit prea mult.

Internetul, pacostea mea

Am scris mai demult un articol pe care l-am intitulat “Internetul, dragostea mea”. Dar dupa ce am purtat ieri, intamplator, o conversatie cu o doamna care mi-a marturisit ca nu mai are liniste din pricina netului, m-am cam razgandit.

“Sotul meu este posesorul catorva zeci de adrese de mail, pe care nu le deschide niciodata decat in lipsa mea”, mi-a spus, contrariata, doamna alaturi de care am asteptat vreo ora sa intram la medicul la care aveam programare. “Daca il surprind, cumva, stand la computer, inchide brusc orice fereastra si ma priveste in ochi, intrebandu-ma ce vreau si spunandu-mi ca nu face nimic rau, sa nu-l mai privesc cu subinteles”. Si mi-a descris, cu trist lux de amanunte, epopeea constatarilor sale care duceau, intotdeauna la aceeasi intrebare: atunci de ce sa ascunzi ceva care nu trebuie ascuns?

Nu am stiut sa ii raspund, nici sa ii dau prea multe sfaturi care sa o linisteasca. Stiu si eu, din proprie experienta, de ce oamenii simt nevoia sa inventeze alte si alte refugii prevazute cu parola. Stiu din propriile mele rataciri ca poti construi o lume ilicita care sa iti dea dreptul, nedrept, sa duci in paralel o alta viata, complet diferita de cea care curge in bucatile  de viata reale, cele de lacrimi, sange, bucurie, umori, saruturi, nesomn, asteptari, blazari  si dorinte. Si mai stiu si ca, atunci cand intr-un cuplu se ajunge aici, deja s-a facut primul pas catre prapad.

Mi-a fost mila de ea, asa cum mi-a fost mila de mine cand am trecut printr-o faza la fel de penibila, constatand ca barbatul pe care il iubeam tinea legatura permanent, prin mailuri, chaturi si smsuri comise musai in absenta mea, si cu fosta iubita si cu fosta femeie cu care o insela. Dar, de data asta, m-a induiosat cumplit felul in care tot ea incerca sa isi dea curaj, spunandu-mi ca, de fapt, el nu lipseste de acasa prea mult si ca nu crede ca aventurile lui merg mai departe de lumea virtuala. Ca, atunci cand, la insistentele ei, i-a deschis portile unei casute postale din computer, i-a aratat ca, de fapt, nu avea nimic acolo, ca fusesera cateva mesaje lipsite de importanta, asa ca le stersese. (Daca erau nevinovate, de ce le stersese, totusi? De ce sa te grabesti sa dai delete unei misive inocente, care nu te incrimineaza cu nimic?- intreba ea. Ca sa faca ordine in computer si sa functioneze mai bine- ii raspunsese el).

M-a intristat discutia la care am participat, cumva fara voia mea. Doamna, pe care nici n-o cunosteam, simtea nevoia sa isi elibereze sufletul de o povara care o stanjenea. Tanjea sa ii dau raspunsuri care sa o linisteasca, astepta, naiv, de la mine, un om strain, niste explicatii care sa ii puna ordine in viata ei.

Dar eu i-am spus, abrupt, un singur lucru. Ca nici nu mai conteaza ce face sotul ei dincolo de parolele si avatarurile lui de taina. Ca, de fapt, important este cum se simte ea in relatia pe care a construit-o si incearca sa o inteleaga… Ca, pana la urma, e important daca se simte in siguranta, daca se simte respectata, iubita, unica. Neinselata. Daca povestea ei de dragoste si panda e ceea ce si-a dorit de la viata.

Nu mi-a raspuns. Nici nu era nevoie. Uneori, cand viata ne haituieste pana ajungem in hatisul intrebarilor scapate de sub control, toate raspunsurile tac. Dandu-ne sansa, in linistea grea care se lasa, sa auzim alte voci, alte chemari.

Tare sunt singur, Doamne, si piezis…

Chiar si atunci cand sunt in mijlocul multimii, in miezul iubirii, in epicentrul fericirii, mi se intampla, totusi, sa ma loveasca singuratatea drept in inima.

E ca un fulger, e ca un junghi, e ca o crampa care ma paralizeaza dintr-o data, oprind timpul si viata in loc. E ca un efect de regie intr-un film ciudat, in care actiunea franeaza brusc, in care personajul ramane nemiscat printre oameni, si printre destine, si printre ape si rauri care curg. Dar, spre deosebire de filmele in care personajul oprit in loc printr-un efect optic isi poate relua curgerea la fel ca inainte, pentru mine revenirea la nesinguratate e un proces cu mult mai greu, cu mult mai dureros. Secunda aceea de luciditate ramane apoi in suflet, ca un zat, ca o rana. Ca o chestionare a legitimitatii a tot si a toate. Daca inca ma loveste fulgerul globular al singuratatii inseamna ca nimic din ce am simtit mai inainte nu e adevarat? Ca, din nou, inteleg ca nu exista dragoste, nu exista speranta, nu exista sansa de a-si gasi cu adevarat jumatatea pentru cei rataciti pe pamant? Ca toate juramintele sunt mincinoase si toate sperantele sunt iluzii? Ca fiecare cuvant, oricat de insemnat, poate fi luat inapoi intr-o clipa, pentru ca oamenii nu mai au cuvant? Ca nu exista nimeni care sa-mi semene cu adevarat? Ca, de fapt, voi fi vesnic a nimanui? Ca fiecare tacere asezata peste clipa care asteapta raspunsuri poate otravi romane intregi de dragoste si de credinta?

Se pravalesc intrebarile ca o avalansa care loveste fara mila tot ce intalneste in cale.

Vin apoi, incet-incet, pe rand, raspunsurile. Unele vindeca o parte din rani. Altele imi distrag atentia, ma fac sa adorm si sa uit. Si, poate, cu putin noroc, de data asta, unele chiar ma mangaie si imi amintesc ca viata poate fi frumoasa. Chiar si atunci cand o vezi privind de departe, ca un copac pribeag. Cum spune Poetul: “Tare sunt singur, Doamne, si piezis,/Copac pribeag, uitat in campie/Cu fruct amar si cu frunzis/ Tepos si aspru-n indarjire vie”…