Sa fie mandri de noi

In afara de explicatia, reala, ca profesia ne umple viata, ne scuzam adesea spunand ca facem toate demersurile noastre carieristice din dorinta de a ne face copiii sa fie mandri de noi.

“Vrei jucarii? Vrei hainute frumoase? Vrei jocul acela nou pe care l-ai vazut in reclama?”, ne intrebam copilul care plange atunci cand plecam la serviciu… Apoi, inainte de-a inchide usa peste plansetul lui hohotit, ii mai cerem o data bonei sa-i explice ea celui mic cum stau lucrurile in viata asta… “Mami pleaca sa aduca bani”, ii spune doamna bona copilului, apoi ii da de inteles ca nici ea n-ar sta sa aiba parte de smiorcaiala lui zilnica, daca n-ar avea nevoie de bani. Dar pentru ca toti avem tot felul de obligatii sau de dorinte… mami si tati pleaca la slujba, iar ea vine  sa faca pe mama, fiindca mama e ocupata.

Cand era mica, Ilona imi spunea ca nu vrea jucarii. Ori de cate ori o intrebam daca isi doreste ceva, raspundea ca nu sau isi scutura a negare tacuta capsorul ei blond si plin de ganduri mature. Pentru ca invatase, deja, ca pretul pe care-l plateste ca sa-si faca un moft e, intotdeauna, prea mare. “Nu vreau jucarii, vreau sa stai acasa”, imi spunea de cate ori plecam undeva, iar eu nu stiam sa ii explic ca, indiferent daca ea vrea sau nu ceva in plus fata de ceea ce ii ofer oricum, eu tot voi pleca. Fiindca slujba e felia cea mai insemnata a justificarii existentei mele. In timp, cu sau fara cuvinte, a inteles si ea adevarul. Azi stie sa imi ceara tot ce vrea, pentru ca, peste ani, a deslusit singura cum stau lucrurile. Mama munceste - la birou sau acasa, stand cu nasul in computer si cu gandul oriunde altundeva decat la copii - pentru ca nu poate trai altfel. Fie ca cer, fie ca nu cer jucarii suplimentare, copiii vor trebui sa asiste la plecarile ei zilnice, cu fapta sau cu gandul. Si, din cand in cand, o vor auzi spunandu-le: “vreau sa fiti mandri de mine”, desi glasul ei tradeaza banuiala ca ei ar fi mai mandri si mai fericiti daca ea ar fi casnica, si i-ar astepta acasa, zi de zi…

Vreau sa cresc copii fericiti, care sa fie mandri de mine si care sa ma aiba alaturi cat mai mult, cat mai profund. Vreau sa fiu mandra de mine eu insami, ca mama, ca scriitor, ca sotie, ca om. Dar nu stiu daca nu vreau prea mult. Si prea greu…

Ordinea prioritatilor

Ne ducem la coafor in loc sa alegem sa mergem la fitness. Iar copiii ni-i inscriem la scrima inainte sa ii invatam sa manance corect.

In fiecare dimineata aleg sa-mi ondulez parul, fiindca sunt convinsa ca, daca ies in lume fluturand cateva bucle, nimeni n-o sa mai bage de seama ca stau destul de rau cu conditia fizica. Mi-ar fi mai greu sa merg la sala, asa ca aleg, in locul unui trup sanatos si frumos, un chip pavoazat cu o pulbere de pudra si-un pic de mascara. Ma preocup mai intai de cata engleza a invatat Ilona la scoala, si abia apoi de cat de frumos s-a purtat cu colegii ei, cat de politicos a raspuns bunicilor. Le cumpar copiilor jocuri complicate, pentru ca pe-acelea le cer mai insistent, desi stiu ca doua palete de badminton le-ar aduce si mai multa bucurie, si mai multa sanatate. Pun berea la frigider ca s-o gaseasca iubitul meu racoroasa si buna, desi stiu ca n-ar trebui sa bea bere deloc, si i-ar fi mai de folos sa-l intreb la ce se gandeste si sa-l eliberez din hatisul de ganduri.

Ne stabilim planuri de actiune fara sa avem in minte o ordine a prioritatilor. Nu mai tinem seama de scara valorilor, pentru ca, de fapt, nici nu avem o scara a valorilor. Actionam pe seama impulsului de moment, si-atunci traim haotic, de pe-o zi pe alta. Suntem tentati sa gasim mereu vinovati in afara noastra, dar nu suntem in stare sa recunoastem cat de mult gresim noi insine, si sa incercam sa ne indreptam. Si degeaba imi propun in fiecare dimineata sa gandesc temeinic inainte sa pornesc la drumul fiecarei zile, cand, de fiecare data, intru in fibrilatia grabei si-a intarzierilor inlantuite, si-mi propun sa devin mai buna, mai inteleapta, mai organizata, incepand de maine. Sau poate chiar de lunea viitoare, ca sa am o saptamana intreaga in care sa ma pregatesc pentru noua mea viata, pentru noua ordine a prioritatilor mele.