Amanari

De ce amanam sa luam decizii despre care stim ca ne-ar schimba viata care nu ne mai place asa cum este in prezent? De ce odata ce ne-a incoltit in minte dorinta schimbarii nu suntem in stare sa trecem la fapte si cautam motive, pretexte, sa mai ramanem o zi, un an, in vechea nefericire?

Amanarile sunt cea mai la indemana varianta de tranzitie. Ele ne dau iluzia ca suntem in cautarea celei mai intelepte decizii, ele ne dau speranta ca, daca nu ne grabim, vom avea sansa gasirii solutiei celei mai intelepte. Dar, de foarte multe ori, amanarile sunt doar o pacaleala ambalata frumos.

Uneori amanam ceea ce avem de facut, din frica. Ne temem de ceea ce se va arata dupa rasturnarea monotoniei, ne e groaza de inceputul pe care va trebui sa il induram, odata cu toate asperitatile lui.

Alteori amanam pentru ca stim ca gestul nostru va avea urmari, iar noi, fireste, omeneste, ne temem de consecinte. Ce se va intampla dupa ce vom trece de la amanare la fapte? Ce noi, mari raspunderi vom avea? Poate ca unele care ne vor ingreuna peste masura existenta…

Uneori amanam pentru ca nu suntem ferm hotarati ca e bine sa trecem de la gand la fapte. Pentru ca ne leganam intr-o dulce indecizie in care ne e cald si bine. Iar alteori amanam din lasitate, fiindca fiecare schimbare inseamna curaj si indrazneala.

O vorba romaneasca spune “nu lasa pe maine ce poti face azi”, si, in acelasi timp, manualele existentei fericite si eficiente ne invata ca, langa gandirea pozitiva, sa asezam ducerea la bun sfarsit a planurilor, fara amanare, fara ezitare. Si, totusi, e greu sa ne depasim inertiile. O alta vorba romaneasca inventata din dorinta de a rade spune “nu lasa pe maine ce poti face azi, ci pe poimaine”…

De ce amanam? De ce trenam indelung, dureros, inainte de a trece la fapte? Voi stiti?

Divortul- lasitate sau curaj?

E foarte greu sa iei decizia de a divorta de cel alaturi de care ai trait cativa ani, mai multi sau mai putini. Oricat de rau ti-ar fi in casnicia ta, decizia de a da divort nu vine aproape niciodata cu usurinta.

Intr-un manual de psihologie, pe lista celor mai grele traume aparute in viata unui om, divortul se afla pe locul al doilea, dupa decesul partenerului.  Indiferent cat de rau ar duce-o in relatia lor, oamenii  se tem cumplit sa divorteze. Chiar daca, in adancul inimii noastre, stim ca relatia in care vietuim este deja compromisa, ne pare rau de anii si sentimentele noastre investite. Cum sa renunti la o bucata de viata? Cum sa lasi in urma atatea sperante, atatea iluzii? Cum sa lasi o constructie pe care ai ridicat-o din temelie sa se ruineze? Cine-ti va da inapoi munca, si asteptarea, si visul?!…

Si, totusi, cel mai adesea, stim prea bine ca nu exista cale de intoarcere catre fericirea dintai si ca, la fel ca intr-o afacere paguboasa, nu exista nicio alta solutie decat retragerea. Cat inca nu s-a pierdut si ultimul rest de demnitate. Cat inca nu s-au risipit si ultimii ani de tinerete a inimii.

Numai ca ti-e mila de cel alaturi de care ai trait si te gandesti ca l-ai iubit candva. Ti-e groaza de lacrimile copiilor care n-au nicio vina si n-ai vrea sa le faci niciun rau, desi ai inteles de mult ca o familie inseamna cu mult mai mult decat sa duci copiii la scoala, sa-i culci la ora fixa, apoi sa adormi si tu de plictiseala si sa te trezesti al nimanui. Ti-e frica de singuratatea care va veni dupa despartire. Ti-e rusine de cei care te vor judeca pentru esecul tau. Iti pare rau de inocenta pierduta o data cu prima despartire, cu ultima speranta ca dragostea e vesnica. Te temi ca n-ai facut destul, n-ai luptat de ajuns, nu ai cautat destule solutii. Si te gandesti si ca, poate, nu exista deloc dragoste pe lume si nu-ti va fi dat niciodata sa fii fericit.

Daca il privesti ca pe o renuntare la lupta, divortul poate fi vazut ca un act de lasitate. Daca il intelegi ca pe un drept al unui om care vrea mai mult de la viata, este un mare act de curaj. Daca il traiesti masurandu-i durerea pe propriul tau suflet, vei sti ca e o piatra de incercare dincolo de care nu vei putea fi altfel decat mai puternic, mai aproape de intelesurile grele, dar profunde ale mersului nostru pe pamant.