La cine latra cainii?

Vecinii dintr-o casa aflata la cateva zeci de metri de aici vor sa ne omoare cainii. Justificarea pe care au adus-o cu glas pitigaiat, atunci cand alti locuitori ai zonei i-au prins -la timp - indesandu-le pastile pe gat, a fost ca pe ei cainii ii latra si vor sa ii muste. Nu, nu i-au muscat, dar, oricum, au decis sa ii indoape cu pastile si sa scape de ei.

Locuiesc pe o alee neasfaltata, de-a lungul careia nu sunt decat vreo zece case. Cainii nostri au venit acum un an jumate de undeva de pe maidane, dar s-au aciuat pe langa noi si ne aduc bucurie si dragoste in fiecare zi. Ma iau mereu la intrecere cu vecinii mei din stanga si cu cei de vizavi sa le pregatesc cateilor mese gustoase, si nu trece zi de la Dumnezeu in care sa nu-mi fac timp pentru o vorba buna sau un minut de joaca. As fi putut sa jur ca sunt cei mai pasnici si prietenosi caini, dar parca nu ma incumet nici sa spun ca vecinii pusi pe fapte rele ar minti. Ii cred ca, poate, cainii i-au latrat. Dar asta ma face si sa ma intreb cum de cainii aleg doar unii dintre oameni sa le fie prieteni si pe ceilalti si-i fac dusmani. Nu am curaj nici sa merg cu indrazneala atat de departe si sa spun ca aceiasi vecini ar putea fi cei care l-au omorat, cu o luna si ceva in urma, pe cainele meu adorat si vorbitor. Dar as minti si daca as spune ca banuiala asta nu mi-ar fi sagetat inima.

Nu stiu daca e adevarat ca animalele simt sufletele oamenilor. Daca as declara ca eu cred nesmintit ca oamenii buni au parte de prietenia cainilor, iar cei rai de latraturile lor, ar fi ca si cum m-as proclama, fara modestie, om bun, pentru ca pe mine nu m-au atacat niciodata cainii. Chiar si atunci cand unii mai certareti m-au marait, i-am imblanzit cu cate o vorba spusa pe ton bland.

Am avut mai demult un iubit cat bradul, caruia ii era teama de orice catel. Il aparam consecvent si eficient de orice fiara fioroasa - cu blanita si botic umed -  care ne iesea in cale. Il vad si acum, cu ochii mintii, tragandu-se inapoia mea de cate ori ne iesea in cale vreo potaie necajita. El se scuza spunandu-mi ca motivul pentru care cainii se reped la el nu-i acela ca ar avea inima veninoasa ci, dimpotriva, fiindca animalele ii simt sensibilitatea, vulnerabilitatea, teama. Eu il credeam, si-mi inghiteam zambetul de fiecare data, ca sa nu-l fac sa se simta (mare si) prost.

Pana la urma, nu am gasit raspunsul la intrebarea “la cine latra cainii?”. Dar cred ca ar merita nu doar sa ii latre, ci si sa ii muste pe oamenii rai, care vor sa ii otraveasca sau sa-i bata. Pentru ca, indiferent de pretexte, sunt sigura ca e o mare rusine si un mare pacat sa dai intr-un copil sau intr-un animal, cand ai pretentii de homo sapiens sapiens - iar sufletul ti-a ramas  de sobolan.