Cele mai insemnate lucruri
Ianuarie 28, 2012 de Alice Nastase Buciuta in Conversatii
Din cand in cand, atunci cand viata ne zgaltaie putin si ne face sa ne amintim ca nu suntem chiar nemuritori (cum ni se parea seara trecuta, in club), ne reevaluam lista de valori.
Tine de meteahna noastra omeneasca de a pretui lucrurile pe care le-am avut abia cand le-am pierdut sau atunci cand am fost la un pas de a le pierde. Tine de slabiciunea noastra care ne face sa ne imaginam ca lucrurile despre care nu vorbim sau pe care le ascundem intr-un norisor mincinos nu au cum sa ne dea viata peste cap.
Daca am fi siguri ca, in clipa in care ne-am inselat partenerul de viata, acesta ne-ar parasi irevocabil, probabil ca nu am mai marsa atat de usor la deliciile adulterului. Insa noi ne imaginam mai intai ca vom fi atat de iscusiti, incat el nu o sa afle niciodata, iar daca o sa afle, noi vom nega pana-n panzele albe, drept care nu ne va putea nicicand parasi pentru o simpla banuiala. Iar ca ultim paravan exista gandul ca si daca va afla adevarul, cu dovezi irefutabile, oricum exista sansa sa ne ierte…
Daca atunci cand ne aprindem tigara am sti sigur ca in cativa ani ne vom imbolnavi de cancer, probabil ca nimeni nu ar mai fuma. Exista insa intotdeauna o marja de eroare a predictiilor care ne face sa banuim ca nu vom fi noi aceia care se imbolnavesc si ca, oricum, candva, vom renunta la fumat, categoric, inainte sa ne ajunga din urma vreo consecinta.
Iar daca ne-am putea imagina ca e posibil sa nu mai traim decat inca o zi, cu siguranta ne-am bucura mai mult de frumusetile vietii, am fi mai atenti si mai dragastosi cu cei din jurul nostru si am renunta la graba, la cinism, la rautate.
Cele mai frumoase lucruri din viata ni se arata, insa, de cele mai multe ori, atunci cand este prea tarziu sa le recuperam.
Familia. Sanatatea. Dragostea. E lista adevarurilor sfinte, pe care ma straduiesc sa le constientizez si sa le apar in fiece clipa. Nu stiu daca reusesc, dar incerc din rasputeri, iar stradania imi innobileaza, parca, trecerea prin univers.
Care sunt valorile de pe lista ta? Reusesti sa le aperi de propriile tale slabiciuni?
Lista cu minuni vestimentare
Noiembrie 5, 2011 de Alice Nastase Buciuta in Conversatii
Stilistii le spun must-have-uri, in jargonul lor atat de admirat. Exista, chipurile, must-have-uri ale sezonului si must-have-uri ale intregii vieti. Sau, mai pe limba noastra, exista piese vestimentare care n-ar trebui sa lipseasca din garderoba unei femei care se respecta.
Toti amintesc de atat de celebra little black dress, pentru care mi-e imposibil sa gasesc un nume inteligent in limba romana. Micuta rochie neagra suna indeajuns de caraghios, cat sa te determine sa-ti iei o rochie neagra un pic mai lunguta si s-o asezi pe umeras, ca s-o ai la orice ocazie. Da, orice femeie are o rochie neagra. Si probabil ca orice femeie are o pereche de pantofi negri. Si o poseta neagra, de piele, care sa mearga la orice.
Mai cred ca e neaparat sa avem o camasa alba si un taior, pentru intalnirile mai sobre. O camasa fina si bine calcata transforma orice tinuta intr-una eleganta - asta pana cand camasa isi va murdari mansetele de la praful de pe birou si gulerul de la fondul de ten.
Nu am gasit-o trecuta nicaieri in listele cu must-have-uri ale specialistilor in imbracaminte, dar eu mi-am dorit-o multa vreme si, dupa ce am capatat-o, am inceput s-o pretuiesc cu mare dragoste: iia. O iie fina, veritabila, cu puncte fine cusute de mana pe panza topita. Pe mine m-a salvat de cateva ori din incurcaturi si m-am simtit originala, interesanta, eleganta, purtand o iie intr-o adunare in care toti erau imbracati de la Mango.
Nu-mi lipseste niciodata din sifonier o pereche de jeansi buni, frumosi, care sa imi vina bine. Si am avut dintotdeauna o poseta mica, de seara, care sa imi innobileze tinutele intotdeauna cam prea simple.
Pe listele stilistilor iscusiti indicatiile sunt, cu siguranta, mai alambicate. Dar eu nu stiu sa insir mai mult de atat. Va propun, insa, sa completam impreuna lista cu minuni care sa ne faca sa fim elegante mereu, fara sa ne batem prea mult capul. Deci, ce mai adaugam?
Cantece despre barbati
August 24, 2011 de Alice Nastase Buciuta in Conversatii
Am auzit intr-o emisiune radiofonica a Mirelei Retegan un subiect care mi-a dat de gandit: de ce nu (prea) exista cantece despre barbati, in schimb mai toata muzica lumii e dedicata femeii?
Raspunsurile se nasc cu o usurinta invers proportionala cu ritmul in care, daca te incapatanezi, gasesti, totusi, melodii dedicate domnilor. Pentru ca femeile sunt muzele universului. Pentru ca ele sunt sexul frumos, care merita slavit prin vers si armonie. Pentru ca ele au gingasia si fragilitatea care sa poata fi transpuse intr-o constructie atat de delicata cum este muzica. Pentru ca femeile sunt zeite si merita sa devina eterne prin arta. Pentru ca, nu se stie de ce, majoritatea muzicienilor de pe pamant sunt barbati…
Exista, totusi, cateva cantece uimitor de frumoase dedicate tatilor. Numai ca ele sunt scrise si interpretate tot de barbati, deci nu pot contrazice prea bine constatarea de la care a pornit cercetarea Mirelei. Exista si alte cateva piese dedicate curajului, camaraderiei, vitejiei sau slabiciunilor barbatesti. Imi vin acum in minte, asa, din prima incercare, “Si baietii plang cateodata” sau “Prieten drag, ne cunoastem de-o viata”. Dar cantece de dragoste, cantate de femei, pentru barbatii iubiti, sunt mai greu de gasit. Si, totusi, as vrea sa adun cateva, ca sa le am pentru ceasurile de melancolie…
Va propun sa facem impreuna o lista, ca sa avem de unde alege piese pe care sa le dedicam barbatilor pe care ii iubim azi, sau pe care ii vom iubi maine. Sau, de ce nu?, pe care i-am iubit mai demult.
Incep eu lista cu un cantec superb si trist, dedicat unui barbat din trecut:
You Don’t Bring Me Flowers - Barbra Streisand.
Ce e minunat in Romania
August 21, 2010 de Alice Nastase Buciuta in Conversatii
Am mare nevoie sa ne amintim impreuna ce este frumos in tara noastra si, nu stiu de ce, simt ca nu doar eu strabat, in zilele acestea, epicentrul aceleiasi deznadejdi.
Sunt sigura ca ne-ar prinde bine tuturor sa ne aducem aminte ce e minunat in Romania. Ma smulg din miezul neputintei mele de om care, parca, nu mai iese la liman, si extrag din memorie cele mai frumoase, mai demne, mai insemnate lucruri care ma fac sa iubesc nebuneste tara mea. Incep o lista pe care va rog sa o continuati, ca sa ne dam, unii altora, putere si zambet.
Delta Dunarii in prag de toamna
Crucea aprinsa pe Caraiman intr-o noapte senina
Manastirile din Moldova
Timisoara indragostirii noastre
Placinta cu visine a mamei mele
Copacul sub care m-am sarutat mai intai
Limba romana, limba tuturor visurilor pe care le-am visat pana acum
Capitele de fan care statornicesc anotimpurile
Casa noastra fericita si prietenoasa din Popesti Leordeni
Valea inverzita a Tarnavei
Maramuresul copilariei barbatului iubit
Luna pe cer - care - trece-asa sfanta si clara
I pak dau stire domniei tale
Cuvantul “dor”…
Romani de care suntem mandri
Martie 12, 2010 de Alice Nastase Buciuta in Conversatii
Ne-am invatat sa ne scuturam, dezamagiti, cand vine vorba de conditia noastra de romani si de statutul nostru in lume. Ni s-a intamplat tuturor sa calatorim si sa vedem mutrele acre ale celor care au aflat din ce tara venim. Si ne-am molipsit de dispret.
Desi ar fi trebuit ca macar noi, in tara, sa ne cultivam mandria de cetateni ai unei tari fara noroc, dar cu o istorie demna, ne-am molipsit noi insine de pacatul deraderii. Suntem primii care ne luam peste picior atunci cand vine vorba de comparatia cu alte natii. Noi am inventat bancurile in care, dintre un american, un neam si un roman, cel de pe urma e smecher si fenteaza sistemul ori incalca abil legile. Si tot noi spunem despre propria noastra tara ca e frumoasa, dar pacat ca-i locuita.
Iar asta se intampla fiindca suntem primii care uitam ca exista romani care sunt mai cunoscuti si mai iubiti in afara tarii decat printre noi. Suntem cei dintai care uita de Brancusi, de Enescu, de Eugen Ionescu…
Exista in constiinta lumii romani care au schimbat, prin realizarile lor, mersul planetei. Sunt cei recunoscuti cu smerenie in afara granitelor, dar care parca nu valoreaza la fel de mult inauntrul tarii. Eu cred ca Nadia Comaneci e mai iubita in alte tari decat la noi, unde gurile rele gasesc mereu cate ceva de comentat la adresa infatisarii sau a accentului ei. Peste hotare numele Ilenei Cotrubas, al Angelei Gheorghiu sau al Leontinei Vaduva sunt repere insemnate ale scenelor muzicale. Virginia Zeani e un nume adorat si respectat, insa aici aproape nimeni nu a auzit de ea. Damian Draghici este chemat sa cante cu marii artisti ai lumii, iar Rona Hartner e recunoscuta si iubita mai mult in Franta decat in Romania. Si lista ar putea continua mult si bine, pentru ca sunt romani vrednici de aplauzele planetei in mai toate domeniile vietii. Numai ca noi nu prea ii stim. Asa ca las deschisa lista respectului, si va invit sa treceti pe ea nume de romani care merita toata admiratia noastra si care ne salveaza tara de la o conditie derizorie…
In fara celor enumerati mai sus, mai inscriu pe lista numele Gabrielei Szabo.
Mai stiti si alte personalitati al caror nume merita scris aici?