Listele nostalgiilor

Am o lista intreaga de obiecte si de intamplari asezate sub clopotul miraculos al nostalgiei mele. Din copilaria si din adolescenta mea, chiar daca lumea era saraca si cenusie in urma cu treizeci de ani, ma ademenesc mereu cateva franturi de poveste.

Mi-e dor de batistele fine si calcate cu grija pe care le puneam in buzunarul de la sort sau in poseta.

De lingurita de serbet de trandafiri cufundata intr-un pahar cu apa rece.

De ascunzatoarea sacra in care mama asezase suvitele de par pe care ni le taiase din crestet cand impliniseram, pe rand, sora mea si cu mine, un an.

De ritualul nasilor nostri de a ne rupe turta deasupra capului, la fiecare aniversare.

De bucuria mea de copil atunci cand bunica ma lua cu ea intr-o vizita la cate o prietena de-a ei.

De serbarile pe care le organizam in curtea noastra.

De obiceiul mamei de a face, in fiecare duminica, o prajitura.

De iernile cu zapezi enorme, care obligau masinile sa ramana in curti, iar pe noi, copiii, ne tineau departe de scoala.

De incapatanarea de a cauta in fiecare zi in cutia postala, sa vad daca nu am primit cumva, de undeva, o vedere.

Ce altceva ati asezat pe listele nostalgiilor voastre?

Ce taiem de pe lista?

Sunt mereu in criza de timp. Zilele si orele nu mai au rabdare cu mine. Si atunci trebuie, aproape in fiecare zi, sa renunt la ceva. Sa tai ceva de pe lista cu obligatii. Sau de pe aceea cu placeri.

O vreme am facut alegerile care mi se pareau cele mai la indemana. Din graba si din lenea de a scotoci temeinic dupa solutii mai bune, am taiat, rand pe rand, de pe liste, refugiile sanatatii si ale frumusetii mele: orele de sport, sedintele de masaj si, din ce in ce mai des, am anulat programarile la coafor. Da, mi-am cumparat un set intreg de cutii cu vopsea de par si am exersat de una singura diverse tehnici de colorare, pana cand am fost nevoita sa ma tund destul de scurt, ca sa maschez daunele iremediabile ale nepriceperii mele.

Intr-o alta perioada, am renuntat la plimbarile mele lungi prin parcuri si nici in oras nu mi-am mai ingaduit sa merg prea des. Au fost vremuri cand, incercand sa fiu cat mai eficienta, am renuntat complet la uitatul la televizor, iar intr-o vreme incercam sa ma dresez sa dorm cat mai putin cu putinta. Insa nimic nu a folosit cu adevarat. Cu cat renuntam la mai multe lucruri de pe liste, cu atat se adunau, parca, altele, din ce in ce mai multe.

Intre timp, am inteles ca nu asta este metoda de a ne gestiona timpul. Am invatat sa imi stabilesc ferm prioritatile si sa fac planificari de la care sa nu ma abat. Atunci cand totusi intervine ceva insemnat care nu-mi permite sa respect planurile dintai, reprogramez cat mai repede cu putinta si ma reasez in noua ordine. Si, chiar daca in felul acesta alung spontaneitatea, duc la bun sfarsit, punct cu punct, obligatiile (si placerile) de pe listele vietii mele aglomerate.

Ce taiem de pe liste? Si ce asezam in loc in afara de intelepciune, de rabdare, de promptitudine? Avem prea multe treburi, iar timpul nu stie sa stea in loc pentru noi, atunci cand nu ne hotaram…

Cui suntem recunoscatori?

Continuu sa fiu stanjenita sa povestesc despre recunostinta pe care o port unor oameni, intr-un fel lipsit de noima, pe care nu stiu sa il deslusesc. Dar am inteles ca trebuie sa vorbesti despre cei carora le esti indatorat, atunci cand cineva m-a indemnat sa spun mai departe despre minunile care mi s-au intamplat.

Trebuie sa spui si altora daca ai gasit un leac pentru o boala, pentru o suparare, pentru o incurcatura. E neaparat sa vorbesti mai departe despre credinta ta, daca te-ai rugat si ruga ti-a fost ascultata. Si nu e ingaduit sa tii secret atunci cand ai primit ofranda unei fapte bune, daruite tie de un om nobil, pe care trebuie sa-l povestesti si altora.

Numai ca oamenii nu au rabdare sa te asculte atunci cand vrei sa lauzi pe cineva. Interlocutorii te privesc cu suspiciune, banuind ca ai tu ceva de castigat daca spui vorbe bune despre cineva. Ai sanse mult mai mari sa fii crezut si creditat daca denigrezi o persoana sau daca te plangi ca ai patit ceva rau. Eu, insa, mi-am propus sa fac o lista cu destinatari ai multumirilor mele si s-o imprastii in lume.

Sunt profund recunoscatoare:

- iubitului meu, Paul Buciuta, care m-a salvat de la tristete, si mi-a daruit viata pe care am visat-o mereu

- Simonei Catrina, prietena mea buna si generoasa, fara de care n-as fi fost nimic din ceea ce sunt azi

- fetelor intalnite pe blog, care mi-au devenit prietene si in viata adevarata si mi-au daruit increderea si dragostea lor

- celor cinci jandarmi din Ploiesti care ne-au ajutat ieri sa scoatem masina din zapada

- doctoritei Cezara Bucur care m-a ajutat sa o nasc pe Izuta si moasei Elena Axinte, care a fost atat de buna cu mine, ambele de la minunata Maternitate Regina Maria

- Aurorei Liiceanu, care ma onoreaza cu prietenia sa

- profesoarei Lucia Aman, care m-a invatat limba latina

- Mihaelei Pavel, care mi-a trimis in dar intr-o zi, fara niciun motiv, o hainuta rosie care mi-a schimbat destinul

- lui Peter Gabriel, a carui muzica m-a tinut in viata si-mi aduce mereu bucurie

Nu se incheie aici lista mea. Dar va rog sa continuati voi, cu propriile voastre gandurile. Va propun sa scrieti si voi aici listele recunostintei voastre. Ca si cum am afisa pe un perete numele celor care ne merita multumirile. Ca si cum i-am inscrie pe un acatist. Voi cui sunteti recunoscatori?

Ce daruri cumparam?

Pe ultima suta de metri pregatim surprize cu funda. Nu exista Craciun fara daruri, si toti ne-am dori sa reusim sa facem mai mult decat o cheltuiala in numele traditiei, ci o bucurie celor de langa noi.

Este un har anume sa stii sa alegi darurile potrivite. Am cateva prietene care nu dau gres niciodata atunci cand aleg pentru mine cate ceva. Darurile lor ma incanta si-mi sunt de folos. Dar eu nu fac parte din stirpea celor care stiu sa ocheasca pe raft obiectul care le-ar placea celor dragi. Ma gandesc mult timp inainte, si mi s-a intamplat si sa dau gres. Uneori sunt prea previzibila si cumpar, la o aniversare, acelasi obiect pe care sarbatoritul l-a mai primit si de la altii. Unii stiu sa aleaga cate un parfum nou care li s-ar potrivi celor pe care ii cadorisesc. Altii aleg obiecte de imbracaminte care vin ca turnate celor care le primesc. Mie mi s-a parut mereu mai usor sa ofer accesorii. Genti, posete, curele, ceasuri, bijuterii, chiar daca darurile mele n-au fost foarte originale.

Dar ma lovesc, in ultima vreme, nu atat de problema darurilor facute din dragoste, ci, inainte de toate, de listele intocmite cu migala si multa sarguinta de copiii mei. Oricat de greu le-ar fi sa isi scrie temele, cand vine vorba sa treaca pe hartie un sir nesfarsit de daruri care mai de care mai scumpe, copiii nu prididesc si nu obosesc. Victor presara, mai nou, printre listele cu masinute si jucarii, nume alambicate de jocuri pentru wii sau nintendo. La un calcul superficial, facut la o prima privire fara TVA adaugat, lista lui de pretentii depaseste cu mult o mie cinci sute de lei. Ilona cere cu gratie jocuri, papusi si haine dragute, citez, “cat mai multe”, asa ca nu stiu sa fac o evaluare financiara, insa ma inspaimant firesc si temeinic. Pentru ca, dupa ce un an intreg mi-am motivat absentele de langa ei cu scuza ca trebuie sa plec sa muncesc ca sa avem bani pentru toate bucuriile pe care ni le dorim, imi e destul de greu sa ma eschivez la ceasul bilanturilor, si sa declar ca Mosul e sarac. Fiindca stiu ca ar urma replica indreptatita : “Ce nu poate aduce Mosul, cumpara-ne tu, te rugam!”.

Si, totusi, eu ma mandresc ca, pentru prima oara am reusit, chiar de sarbatori, sa aduc cel mai frumos dar pentru ai mei. O fetita frumoasa, care-i seamana ravasitor barbatului pe care il iubesc, o surioara dulce si scumpa, copiilor mei. Fara ca asta sa insemne, desigur, ca voi fi scutitita de lista trecuta deja pe scrisoarea trimisa Mosului Craciun…

Voi ce daruri ati pregatit?