O calatorie cu trenul. Dupa 20 de ani

Nu mai mersesem cu trenul de vreo 20 de ani. In mintea mea, o calatorie cu trenul insemna o stradanie de-a te mentine intr-un picior timp de o ora, pana cand trenul ajunge de la Bucuresti la Ploiesti. Sau viceversa.

Am mers in week-end in Maramuresul dragostei mele, pentru o intalnire a familiei sotului meu. O familie mare, unita, fericita, in care fiecare isi are rolul, istoria, partea lui de respect si de iubire. Dar asta e o alta poveste, pe care am sa v-o spun altcandva. Ceea ce vreau sa impartasesc acum este ca, in calatoria noastra cu trenul, m-am minunat de cat de schimbate sunt drumurile de fier, cusetele, peisajele.

Am calatorit intr-un vagon de dormit, la clasa intai, si am avut parte de intimitate si confort cum nu am avut nici in cele mai luxoase calatorii ale vietii mele. O incapere la geamul careia peisaje superbe se derulau cu viteza  gandului bland a fost toata a noastra, si Iza a privit, uluita, derularea de tablouri si culori. Iar dupa lasarea noptii, am dormit imbratisati, intr-un asternut curat si neted, mirosind a floare de camp.

Da recunosc, peste noapte am deschis ochii, din cand in cand, atunci cand trenul a oprit sau a plecat din statii. Dar, pana sa adorm din nou, vedeam picturi cu brazi si stele pe cer, deasupra norilor, deasupra cararilor…

CFR-ul de azi se numeste Gevaro. Iar eu ii datorez un drum plin de iubire, o noapte cu odihna si vis parfumat, un drum dus-intors catre o intrunire de familie fericita. O familie asa cum ne-am dori cu totii, chiar daca numai odata la o suta de  ani se intampla minunea. Nu am niciun alt motiv sa fac reclama drumurilor de fier, decat noptile mele de dus si de intors, in care visele s-au randuit cu maretie, in care am fost doar noi, intr-o camaruta ca de hotel, ca de poveste. O odaie cu iubire mare, frumoasa, plina de incredere.

Cand ati calatorit cu trenul ultima oara?

Pogorat-a pogorat…

Cu doar cateva ore inainte sa inceapa noaptea sfanta, Paul mi-a povestit cum a dat peste cel mai frumos colind al vietii lui. Cum l-a auzit intr-o iarna si nu l-a mai putut uita. Mi-a recitat cateva dintre versurile pe care le canta si acum, inainte de Craciun, maramuresenii lui, iar povestea cantecului ne-a lasat, pe amandoi, cu ochii inlacrimati.

E colindul in care Domnul insusi, imbracat in straie simple, porneste din casa in casa, cerand gazduire pentru o seara. Merge mai intai la casa bogatului, in mijlocul satului, numai ca acolo este primit cu dispret. Cina este gata, dar i se spune ca bucatele nu-s menite strainilor. Asa ca pleaca, mahnit, la alta casa. La casa unui om sarac.  Gazda isi cere iertare ca masa nu e incarcata cu de toate, dar isi invita cu bucurie oaspetele, ca sa imparta putinul pe care il au. Numai ca cina lor devine, dintr-o data, imbelsugata. “Din care paine taia/ Domnul la loc o crestea./ Din care pahar bea/ Domnul la loc il umplea”…

Am ascultat plina de emotie o poveste despre bunatate si noblete. Despre viata traita in demnitate si cu rost adanc, chiar si in saracie. Si despre vietile aparent imbelsugate, dar care se dovedesc a fi lipsite de rost, fara binecuvantarea Domnului, fara sa fie atinse de aripa generozitatii. Si am pasit pragul luminat al noptii Craciunului cu inima inseninata de intelesuri. Pentru ca mi-am dat seama ca, intr-o zi, si in familia mea, trebuie sa fi pogorat insusi Dumnezeu, ca sa ne aduca pace. Si lumina. Si dragoste mare. Si ca El va veni la toti cei care sunt pregatiti sa-L primeasca.

Sarbatoare frumoasa! - va urez, cu lacrimi in ochi si lumina in suflet. Sa aveti, sa avem, impreuna, zile frumoase, demne de povestit la reintalnire. Craciun fericit!

Ce e minunat in Romania

Am mare nevoie sa ne amintim impreuna ce este frumos in tara noastra si, nu stiu de ce, simt ca nu doar eu strabat, in zilele acestea, epicentrul aceleiasi deznadejdi.

Sunt sigura ca ne-ar prinde bine tuturor sa ne aducem aminte ce e minunat in Romania. Ma smulg din miezul neputintei mele de om care, parca, nu mai iese la liman, si extrag din memorie cele mai frumoase, mai demne, mai insemnate lucruri care ma fac sa iubesc nebuneste tara mea. Incep o lista pe care va rog sa o continuati, ca sa ne dam, unii altora, putere si zambet.

Delta Dunarii in prag de toamna

Crucea aprinsa pe Caraiman intr-o noapte senina

Manastirile din Moldova

Timisoara indragostirii noastre

Placinta cu visine a mamei mele

Copacul sub care m-am sarutat mai intai

Limba romana, limba tuturor visurilor pe care le-am visat pana acum

Capitele de fan care statornicesc anotimpurile

Casa noastra fericita si prietenoasa din Popesti Leordeni

Valea inverzita a Tarnavei

Maramuresul copilariei barbatului iubit

Luna pe cer - care - trece-asa sfanta si clara

I pak dau stire domniei tale

Cuvantul “dor”…