Jocul cu margele de sticla

Ajungem cu totii la aceleasi intelesuri. Unii mai curand, altii mai tarziu. Dar drumurile logicii intr-o viata de om se intersecteaza, inevitabil, in zona marilor adevaruri.

E precum jocul cu margele de sticla din cartea lui Hesse, in care toate stiintele si intelesurile umanitatii se impleteau intr-un joc abstract, destinat celor alesi.  In viata, insa, jocul e cu mult mai simplu si nu cere jucatorilor abilitati speciale. E nevoie doar de bun simt si de dorinta de a intelege cine suntem si incotro mergem.

Fac interviuri cu oameni insemnati, care traiesc pentru a aduce bucurie altora si pentru a trai ei insisi in bucurie si in rost adanc. Si descopar ca aproape toti au ajuns la aceleasi intelesuri, chiar daca au urmat alte cai. Unii s-au inaltat prin credinta, altii au urmat cursuri de autodezvoltare personala. Unii au urmat caile artei pana la durere, in timp ce altii au trait in sihastrie, pana cand s-au inteles pe ei insisi. Insa raspunsurile lor coincid, chiar daca intrebarile au fost puse altfel.

Dupa o lupta grea si dreapta cu neintelesurile, ajungem cu totii la revelatia ca dragostea ne salveaza de la moarte. Ca adevarata iubire nu conditioneaza, ci daruieste fara masura. Ca toleranta este o forma de noblete care se rasfrange, in primul rand, asupra celor care o practica si o accepta. Ca amanarile ne otravesc viata. Ca nimeni nu poate trai in minciuna. Ca tot ceea ce traim are un rost mai presus de curiozitatile noastre de fiecare zi. Ca suntem perfecti si ca doar viata traita gresit ne face sa  ne credem mici, lasi, neputinciosi. Insa noi suntem niste miracole ale lui Dumnezeu si, daca am reusi sa nu uitam asta in nicio secunda a vietii noastre, am avea mai multa grija de noi. Si am fi cu mult mai fericiti.